Rolul activ al instanţei conţinut de dispoziţiile art. 129 C.pr.civ., în lumina noii Legi nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, priveşte îndatorirea judecătorilor să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc” .
Raportat la textul de lege mai sus citat, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea administrării în cauză a unui probatoriu testimonial, pentru a se complini astfel lipsa unui înscris între părţi, raportat şi la neprezentarea pârâtei la interogatoriu, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei.
Judecătoria Bistriţa – Sentinţa Civilă nr . 2357/2011
Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Bistriţa, reclamanta P.M.A. a chemat în judecată pe pârâta C.F.M., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige pe pârâtă să restituie suma de 10.989,7 lei, reprezentând echivalentul a 3000 euro pe care a primit-o sub formă de împrumut la data de 30.09.2008,cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că la data de 30.09.2008, pârâta a contactat-o pe reclamantă şi i-a solicitat un împrumut de 3.000 euro, pe motivul că întâmpină mici probleme financiare şi pentru a putea achita contravaloarea unei mărfi care trebuia descărcată dintr-un TIR.
Reclamanta a învederat faptul că între părţi existau relaţii apropiate, sora pârâtei fiind la data acordării împrumutului colegă de facultate şi de apartament cu sora reclamantei şi întrucât părea a fi o persoană de încredere, reclamanta a acceptat să îi împrumute suma.
Fiind vorba despre marfă perisabilă, carne de pui, pârâta a insistat ca reclamanta să-i trimită banii în acea zi, prin mandat online, fiind cea mai rapidă cale, astfel că reclamanta i-a trimis în aceeaşi zi suma de 10989,7 lei, echivalentul a 3000 euro prin mandat poştal, ce a fost ridicată de pârâtă de la oficiul poştal . Aceasta şi-a luat angajamentul să returneze suma de bani până la data de 30.10.2008.
Dovada faptului că suma a fost ridicată de către pârâtă de la oficiul poştal , reiese şi din răspunsul OJB la adresa reclamantei, prin care a fost înştiinţată că mandatul în cauză a fost achitat în data de 30.09.2008 de către oficiul poştal, destinatarul având actul de identitate respectiv.
După data scadenţei, pârâta a invocat diverse motive pentru a amâna returnarea împrumutului, după care nu a mai răspuns deloc la telefon.
Urmare a refuzului acesteia de a returna banii, reclamanta a notificat-o oficial, prima dată la data de 10.02.2009, iar ulterior prin judecătoresc la data de 08.03.2010, însă de fiecare dată pârâta nu a răspuns solicitărilor.
În drept, s-au invocat disp. art. 1584 Cod civil.
În probaţiune, s-a solicitat admiterea probei cu interogatoriul pârâtei şi cu înscrisuri (f. 4 – 9) .
Legal citată, inclusiv cu menţiunea la interogatoriu, pârâta nu s-a prezentat în instanţă, însă prin reprezentantul său legal a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că reclamanta nu a făcut dovada că suma ridicată de pârâtă de la oficiul poştal a fost acordată cu titlu de împrumut.
Prin Sentinţa Civilă nr . 2357/2011, instanţa a constatat că acţiunea reclamantei este întemeiată şi a admis-o, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 10.989,7 lei, reprezentând echivalentul a 3000 euro pe care a primit-o sub formă de împrumut la data de 30.09.2008 şi a sumei de 775,39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar.
În considerentele hotărârii judecătoreşti, instanţa a avut în vedere următoarele:
Din declaraţiile martorului D.A. (f. 39), precum şi din cuprinsul declaraţiei autentice dată de numita S.C.M. (f. 40), se desprinde ideea potrivit căreia în virtutea relaţiilor de prietenie dintre părţi, la sfârşitul lunii septembrie 2008, reclamanta i-a împrumutat pârâtei suma de 3000 euro, echivalentul în lei a sumei de 10.989,7 lei, iar pârâta s-a obligat să o restituie în termen de 30 de zile.
Date fiind condiţiile acordării împrumutului, între părţi existând relaţii apropiate, deoarece sora pârâtei era, la data acordării împrumutului colegă de facultate şi de apartament cu sora reclamantei şi întrucât părea a fi o persoană de încredere , reclamantei nu i-a fost cu putinţă a-şi procura o dovadă scrisă despre obligaţia ce pretinde, astfel că în temeiul art. 1198 din C.civil, în speţă, proba cu martori a fost admisibilă în dovedirea existenţei contractului de împrumut.
Faptul că suma a fost ridicată de către pârâtă de la oficiul poştal , reiese şi din răspunsul OJB , prin care a fost înştiinţată că mandatul în cauză a fost achitat în data de 30.09.2008 de către ,destinatarul fiind legitimat în acest sens şi având consemnate toate datele din cartea sa de identitate, înscrisuri depuse la dosar la filele 5-6.
Trebuie precizat că după data scadenţei, pârâta a invocat diverse motive prin care a tergiversat returnarea împrumutului, după care nu i-a mai răspuns deloc la telefon, reclamantei.
Ca atare, reclamanta a fost nevoită să o notifice oficial, prima dată la 10.02.2009 (fila 9), iar ulterior prin executor judecătoresc la data de 08.03.2010 (fila 7 din dosar), însă de fiecare dată pârâta nu a răspuns solicitărilor.
Pe tot parcursul procesului, deşi legal citată şi în repetate rânduri cu menţiunea „personal la interogatoriu”, pârâta nu s-a prezentat, astfel că instanţa, a făcut aplicarea disp. art. 225 C.pr.civ., constatând această împrejurare ca fiind un început de dovadă cu privire la susţinerile reclamantei, care, coroborată cu declaraţiile martorilor şi cu înscrisurile emise de CN Poşta Română SA, a făcut dovada deplină atât a acordării de către reclamantă a împrumutului de 3000 euro, cât şi a datei scadenţei acestuia. Trebuie precizat că înscrisul de la fila 30 din dosar, respectiv scrisoarea medicală depusă de pârâtă nu reprezintă o dovadă a imposibilităţii prezentării sale la interogatoriu, pentru termenul de judecată din 17.11.2010, în aceasta scrisoare făcându-se menţiunea doar că pârâta a fost la medic în data de 2.10.2010 şi diagnosticul precum şi tratamentul recomandat de medicul care a consultat-o. Pe de altă parte, pârâta a fost de mai multe ori citată cu această menţiune şi la nici unul din aceste termene nu s-a prezentat şi nici nu a dovedit imposibilitatea de a se deplasa la instanţa de judecată pentru administrarea probei cu interogatoriul solicitat.
De altfel, instanţa a făcut aplicarea disp. art. 129 alin. 5 din Legea 202/2001 care prevede că „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc” , astfel că la termenul de judecată din 2.02.2011 a pus în discuţia părţilor necesitatea administrării în cauză a unui probatoriu testimonial, pentru a se complini astfel lipsa unui înscris între părţi, raportat şi la neprezentarea pârâtei la interogatoriu, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei, la care reclamanta nu s-a opus şi a propus audierea martorilor enumeraţi mai sus. Doar pârâta, prin reprezentant, a solicitat respingerea probei cu martori, invocând prevederile art. 115 C.pr.civ.,susţinând că cererile în probaţiune ar fi trebuit formulate la primul termen de judecată, iar probatoriul testimonial nu a fost solicitat de reclamantă.
Consemnarea greşită a textului de lege care indică termenul în care se formulează cererea în probaţiune, ca fiind art. 115 C.pr.civ,ce se referă de fapt la întâmpinare, nu prezintă relevanţă în speţă, întrucât instanţa a fost cea care a ordonat administrarea unui probatoriu testimonial şi nu părţile în cauză, în virtutea rolului activ prevăzut de dispoziţiile legale mai sus citate, chiar dacă pârâta s-a împotrivit probei cu martori.
Aşa fiind, văzând şi disp. art. 1587 şi urm C. civ., instanţa a admis acţiunea, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 10.989,7 lei, reprezentând echivalentul a 3000 euro pe care a primit-o sub formă de împrumut la data de 30.09.2008 şi a obligat pârâtă să plătească reclamantei suma de 775,39 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar, anulate la dosar.
