Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului declarat de recurenta pârâtă SC A. T.SRL, împotriva sentinţei civile nr. 2262/04.03.2011 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosar nr. 12054/197/2010 în contradictoriu cu intimata reclamantă T. L. D., având ca obiect „pretenţii”.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare se constată lipsa părţilor.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2011 în sensul celor consemnate prin încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 11 noiembrie 2011.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine că:
Prin sentinţa civilă nr.2262 din data de 04.03.2011 Judecatoria Braşov a dispus următoarele:
– a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A. T. SRL invocată prin întâmpinare;
– a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T. L. D. în contradictoriu cu pârâta SC A. T. SRL, şi în consecinţă :
– a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 550 Euro, în echivalent în lei la cursul de schimb al BNR din ziua plăţii, reprezentând chiria aferentă lunii martie 2009 datorată în temeiul contractului de închiriere înregistrat la AFP Braşov sub nr.36231/05.07.2006 modificat prin actele adiţionate nr.1/15.11.2007 şi nr.2/03.12.2008;
– a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 550 Euro, în echivalent în lei la cursul de schimb al BNR din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru nerespectarea obligaţiei de a notifica rezilierea contractului de închiriere cu respectarea termenului de preaviz de 30 de zile;
– a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 400 Euro, reprezentând despăgubiri pentru nerespectarea obligaţiei de predare a spaţiului către reclamantă în starea în care a fost primit, la care se vor adăuga penalităţi de întârziere de câte 10 Euro pe zi începând cu data de 01.04.2009 şi până la data plăţii efective a debitului de 400 Euro;
– a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 455,14 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate până la data de 01.04.2009 şi la plata sumei de 51,57 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreţinere a spaţiului închiriat aferente lunii martie 2009;
– a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1399,56 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar;
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut urmatoarele:
La data de 05.07.2006 între reclamantă, în calitate de locatoare, şi societatea pârâtă, în calitate de locatară, s-a încheiat un contract de închiriere având ca obiect spaţiul situat în Braşov str. Z. nr.x, bl.x, sc. A, ap.4, jud. Braşov compus din o cameră şi acces la grup sanitar comun cu o chirie de 400 Euro plătibilă în lei la cursul de schimb al BNR din ziua plăţii. Termenul închirierii a fost stabilit de la data de 15.07.2006 şi până la data de 31.12.2007. Plata chiriei urma a se efectua anticipat din două în două luni, din data de 25 şi până în data de 27 a lunii în curs pentru următoarele două luni, conform Cap.4 din contract.
Contractul de închiriere a fost înregistrat la AFP Braşov sub nr.36231/05.07.2006 ( fila 10 dosar).
La data de 15.11.2007 părţile au încheiat actul adiţional nr.1 la contractul de închiriere prin care au majorat chiria la suma de 550 Euro începând cu data de 01.01.2008, s-a prelungit termenul închirierii până la data de 31.12.2008 şi s-a convenit ca locatara SC A. T. SRL să poată subînchiria spaţiul exclusiv SC A. G. SRL pentru perioada 01.12.2007 – 31.12.2008. Actul adiţional a fost înregistrat la AFP Braşov sub nr. 37855/20.11.2007 ( fila 14 dosar).
La data de 03.12.2008 s-a încheiat Actul adiţional nr.2 la contractul de închiriere prin care se stabilea prelungirea termenului închirierii până la data de 31.12.2010. Totodată locatoarea şi-a dat acordul pentru subînchirierea spaţiului. Actul adiţional a fost înregistrat la AFP Braşov sub nr. 935313/11.12.2008 ( fila 15 dosar).
Actul adiţional nr.2/03.12.2008 a fost semnat de către dl. M. B. G. şi a fost aplicată ştampila SC A. G. SRL. Pornind de la această împrejurare societatea pârâtă a susţinut că actul adiţional nr.2 reprezintă în realitate un veritabil contract de închiriere încheiat de reclamantă cu SC A. G. SRL.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A. T. SRL invocată de aceasta prin întâmpinare, instanţa reţine următoarele :
Reclamanta a susţinut că aplicarea ştampilei SC A. Grup SRL s-a efectuat din eroare, neexistând intenţia de a se încheia un nou contract de închiriere cu SC A. G. SRL.
Martorul M. B. G., persoana care a semnat şi a aplicat ştampila pe actul adiţional nr.2/03.12.2008 a declarat că la momentul la care s-a semnat actul adiţional SC A. G. SRL a preluat activitatea de turism desfăşurată de SC A. T.SRL şi în acest scop s-a procedat la preluarea spaţiilor prin încheierea de contracte de închiriere de către SC A.G. SRL. În fapt agenţiile de turism din ţară au comunicat la sediul societăţii din Sibiu contractele de închiriere care erau semnate iar mai apoi restituite locatorilor. În cazul spaţiului deţinut în Braşov, martorul a semnat şi a aplicat ştampila SC A. G. SRL fără a citi actul adiţional considerând că şi în acest caz s-a procedat la încheierea unui contract de închiriere între SC A. G. SRL şi reclamantă. Martorul şi-a dat seama despre faptul că s-a aflat în eroare la un moment în care nu mai era angajatul SC A. G. SRL.
Martora Ş. A. M., fostă angajată a SC A. G. SRL şi SC A. T. SRL şi şi-a desfăşurat activitatea la punctul de lucru din Braşov, a declarat că SC A.T. SRL a subînchiriat spaţiul proprietatea reclamantei către SC A. G.SRL. După încheierea contractului de subînchiriere toate utilităţile au fost achitate de către SC A. G. SRL, toate contractele încheiate cu furnizorii de utilităţi fiind preluate de această societate. În luna decembrie reclamanta i-a cerut să discute cu reprezentanţii societăţii dacă se prelungeşte sau nu contractul de închiriere. Martora a discutat la acel moment cu reprezentanţii SC A. G. SRL a cărei angajată era la acel moment şi care desfăşura activitate în spaţiul închiriat. Ca urmare a acordului verbal pentru prelungirea contractului de închiriere reclamanta a predat martorei un act adiţional pe care aceasta l-a trimis la Sibiu pentru a fi semnat de către reprezentanţii societăţii. Martora a precizat că la momentul încheierii actului adiţional nu au existat discuţii în legătură cu societatea care încheia actul.
În cuprinsul Actului adiţional nr.2 sunt indicate ca părţi reclamanta şi SC A. T.SRL. De asemenea se menţionează că reclamanta este de acord ca spaţiul să fie subînchiriat în continuare SC A. G. SRL. Din chiar denunirea actului „ Act adiţional la contractul de închiriere …încheiat între proprietara T.L. D. şi chiriaşa SC A. T. SRL” se deduce că actul nu are o existenţă de sine stătătoare ci vine să modifice sau să completeze o convenţie preexistentă.
În concluzie instanţa reţine că prin încheierea actului adiţional nr.2/03.12.2008 părţile T.L. şi SC A. T.SRL au convenit prelungirea termenului locaţiunii. Faptul că pe contract s-a aplicat ştampila SC A. G. SRL reprezintă doar o eroare şi nu o modificare a părţilor contractante.
Pentru aceste motive instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A. T. SRL, invocată de aceasta prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei instanţa reţine următoarele :
Pentru a analiza cauza trebuie stabilit dacă contractul de închiriere încheiat de părţi are natură juridică comercială sau civilă, chestiune absolut necesară pentru lămurirea legii aplicabile raportului juridic dintre părţi.
În cazul de faţă doar una dintre părţi, respectiv locatarul, este comerciant în timp ce locatorul este necomerciant. Obiectul contractului îl constituie dreptul de folosinţă asupra unui imobil în care comerciantul urma să-şi desfăşoare activitatea.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art.3 pct.1 si 2 C.com. rezultă fără echivoc, cel puţin că vânzarea comercială si cumpărarea comercială privind imobilele nu constituie fapte obiective de comerţ. Însă, potrivit art.4 din C.com., în afara celor prevăzute în art.3 din C.com. ca fiind fapte obiective de comerţ, sunt considerate fapte (subiective) de comerţ, toate celelalte contracte si obligaţii ale unui comerciant, cu două excepţii: 1) dacă nu sunt de natură civilă, fiind incluse aici, de regulă, actele esenţialmente civile (nepatrimoniale, de dreptul familiei, etc.), care niciodată nu pot fi comerciale; 2) dacă natura civilă nu rezultă din însuşi actul respectiv, fiind vizate actele sau operaţiunile, care pot fi civile sau comerciale după caz (aşadar nu este nici faptă obiectivă de comerţ, nici act sau obligaţie esenţialmente civilă). Astfel doar dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil este o chestiune pur civila, fiind indiferentă calitatea de comerciant a vreuneia dintre părţi. Abia după ce imobilul respectiv este afectat unui scop comercial ( de ex. este inclus intr-un fond de comerţ), litigiile care au legătură cu imobilul respectiv, fără a pune in discuţie dreptul de proprietate, capătă caracter comercial. În cazul de faţă raportul juridic dedus judecăţii s-a născut dintr-un contract de închiriere a unui imobil ce urma a fi afectat desfăşurării activităţii de comerţ. În concluzie instanţa reţine că raportul juridic dedus judecăţii are natură comercială fiindu-i aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează această materie.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 550 Euro reprezentând contravaloarea chiriei pentru luna martie 2009. Pârâta nu a făcut dovada achitării chiriei pentru luna martie 2009 astfel că instanţa va reţine că nu a fost achitată. Contractul de închiriere a fost reziliat la data de 01.04.2010 astfel că pârâta datorează chiria pe luna martie 2009.
Potrivit Cap.4 din contract în cazul în care chiriaşa sau proprietara solicită rezilierea contractului înainte de împlinirea termenului este necesară anunţarea acestei intenţii cu 30 de zile înainte, chiria fiind datorată şi pe această perioadă de preaviz. Totodată s-a stabilit că la data notificării intenţiei de reziliere chiriaşa va achita chiria pentru perioada de preaviz.
Prin actul adiţional nr.2/03.12.2008 părţile au prelungit termenul închirierii până la data de 31.12.2010. Notificarea de reziliere a contractului a fost comunicată reclamantei la data de 01.04.2009 iar momentul rezilierii contractului a fost tot data de 01.04.2009. În consecinţă instanţa va reţine că societatea pârâtă nu a respectat termenul de preaviz de 30 de zile stabilit în contract şi nu a achitat chiria pentru această perioadă.
În Cap.4 pct.2 obligaţiile chiriaşei s-a stabilit obligaţia de predare a spaţiului evacuat, zugrăvit, vopsit, curat şi inventarul complet în caz contrar aceasta va pierde garanţia şi va achita o despăgubire de 400 Euro, cu penalităţi de 10 Euro pe zi până la achitarea efectivă a dezdăunării.
Predarea spaţiului s-a făcut la data de 01.04.2009 ocazie cu care s-a întocmit procesul verbal de predare primire a spaţiului ( fila 68 dosar). În cuprinsul acestuia se menţionează că spaţiul este murdar, nezugrăvit, cu zugrăveli deteriorate, pereţi murdari, degradaţi şi găuriţi în baie, wc-ul este stricat, bateria de la chiuvetă este defectă, uşa termopan este găurită pentru a se introduce un cablu necesar firmei luminoase şi este murdară din cauza inscripţiilor publicitare aplicate pe ea, mocheta este degradată. Procesul verbal s-a întocmit în prezenţa ambelor părţi şi a fost semnat de către acestea. Faţă de cele consemnate în procesul verbal instanţa reţine că societatea pârâtă nu şi-a respectat obligaţia de predare a spaţiului astfel cum s-a prevăzut în contract.
În drept, instanţa are în vedere dispoziţiile art.1066 „clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i” art.1087 Cod civil „când convenţia cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părţi o sumă nici mai mare nici mai mică”.
Predarea spaţiului în alte condiţii stabilite prin contract dă dreptul reclamantei de a pretinde plata despăgubirilor stabilite, respectiv 400 Euro. Obligaţia de al achita aceste despăgubiri s-a născut în sarcina societăţii pârâte la data la care s-a predat spaţiul, respectiv 01.04.2009.
Reţinând că societatea pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de predare a spaţiului în condiţiile stabilite în contract precum şi prevederile legale menţionate, instanţa a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 400 Euro reprezentând despăgubiri la care se vor adăuga penalităţi de întârziere de 10 euro pe zi începând cu data de 01.04.2009 şi până la data plăţii efective.
Prin încheierea contractului de închiriere societatea pârâtă s-a obligat să achite contravaloarea utilităţilor consumate, respectiv contravaloarea energiei electrice şi cheltuielilor comune. Societatea pârâtă nu a contestat existenţa acestei creanţe, de altfel creanţa este dovedită cu chitanţele depuse la filele 24-28 dosar cu care se face dovada achitării de către reclamantă a cheltuielilor de întreţinere datorate pentru luna martie 2009 şi contravaloarea energiei electrice.
În temeiul art.969 Cod civil şi art.1108 pct.3 Cod civil, instanţa a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 455,14 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate până la data predării spaţiului şi a sumei de 51,97 lei reprezentând cheltuielile comune de întreţinere aferente lunii martie 2009.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă instanţa a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1399,56 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs în termen legal pârâta SC A. T. S.R.L., solicitând:
1.În principal, admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii;
2.În subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la rejudecare.
3.obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în fond şi în recurs.
În motivarea recursului, se arată următoarele:
MOTIVE DE NELEGALITATE
Art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă
1.Instanţa de fond a soluţionat în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei recurente, respingând excepţia şi administrând în mod greşit depoziţiile celor doi martori audiaţi în cauză şi ignorând răspunsul său la interogatoriu.
Actul adiţional din data de 02.12.2008, pe care se întemeiază acţiunea reclamantei, nu este semnat şi ştampilat de societatea recurentă.
Acest act a fost încheiat de reclamantă cu o altă societate, SC A. G. SRL, fiind semnat de dl. M. B., care nu avea calitatea de angajat sau de reprezentant al societăţii recurente.
Acesta a fost audiat ca martor şi a declarat că a semnat actul pentru SC A. G. SRL, întrucât activitatea de turism a pârâtei SC A.T. S.R.L. a fost preluată de SC A. G. SRL.
Martora intimatei, Ş. A.M., a arătat că, la data semnării actului adiţional, toate utilităţile aferente spaţiului au fost achitate de către societatea terţă SC A. G. SRL, şi nu de către recurentă.
Actul adiţional emană de la reclamanta intimată, nefiind negociat cu recurenta, nefiind semnat şi ştampilat de aceasta din urmă.
Contractul de închiriere nr.36231/05.07.2006, încheiat între reclamantă şi pârâtă, precizează foarte clar că „tacita relocaţiune în condiţiile NU operează”, astfel încât acest contract a încetat la data de 31.12.2008.
Proba cu interogatoriul pârâtei a fost total ignorată de instanţa de fond, aceasta ignorând şi depoziţiile martorilor, din toate aceste mijloace de probă rezultând faptul că actul adiţional a fost semnat de o persoană străină de firma recurentă.
În aceste condiţii, rezultă cu certitudine lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, care a fost în mod greşit respinsă de instanţa de fond.
2.În cazul în care instanţa de recurs ar considera că pârâta a avut calitate procesuală pasivă, pe fond acţiunea ar trebui respinsă, întrucât de la data încetării contractului de închiriere, între părţi nu a mai existat nici un raport juridic, iar cel iniţial a fost onorat în totalitate.
De la data de 31.12.2008, recurenta nu mai are nicio obligaţie asumată faţă de intimată, astfel încât nu poate fi obligată la plata vreunei sume.
3.În ceea ce priveşte obligarea pârâtei recurente la plata penalităţilor de 10EURO/zi de întârziere, recurenta arată că, la data la care încep să curgă aceste penalităţi, era în vigoare Legea nr.469/2002, unde la art.4 alin.3 se stipulează clar că „totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin.1 şi 2, nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care s-a stipulat contrariul.”
MOTIVE DE CASARE
Art.312 alin.3 Cod procedură civilă
1.Instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un fel asupra unui mijloc principal de apărare invocat de pârâtă.
Deşi pârâta a invocat prevederile art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002, potrivit cărora penalităţile de întârziere nu pot depăşi suma la care au fost calculate, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestor argumente, nici admiţându-le, nici înlăturându-le.
2. Instanţa de fond nu s-a pronunţat nici asupra răspunsului pârâtei la interogatoriu, probă admisă şi care ar fi trebuit administrată.
Simpla menţiune din considerentele sentinţei că a fost administrată proba cu interogatoriu nu echivalează cu administrarea probei şi cu pronunţarea instanţei asupra acestui mijloc de apărare al pârâtei.
CHELTUIELILE DE JUDECATĂ
Invocă recurenta culpa procesuală a intimatei atât în fond, cât şi în recurs, solicitând să fie obligată aceasta la plata onorariului avocaţial în ambele faze procesuale.
În drept se invocă prevederile art.299,300,304 pct.8 şi 9,art.274 Cod procedură civilă, Legea nr.469/2002.
Cererea de recurs a fost legal timbrata.(filele 17,18)
În conformitate cu dispoziţiile art.308 Cod procedură civilă, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nelegal şi netemeinic; cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.(filele 23-35)
Examinând sentinţa recurată, în raport de motivele arătate în cerere, precum şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa constată următoarele:
Motivul de recurs referitor la soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei recurente nu este întemeiat.
Astfel, între cele două părţi au existat raporturi de locaţiune, născute în baza contractului de închiriere din data de 05.07.2006, recunoscut de către recurenta pârâtă.
La data de 15.11.2007 părţile au încheiat actul adiţional nr.1 la contractul de închiriere menţionat anterior, prin care s-a instituit posibilitatea subînchirierii spaţiului de către chiriaşa SC A. T. S.R.L., în mod exclusiv către SC A. G. SRL.
Nici acest act adiţional nu a fost contestat de către recurenta pârâtă.
La data de 03.12.2008 s-a încheiat Actul adiţional nr.2 la contractul de închiriere din data de 05.07.2006, prin care se stabilea prelungirea termenului închirierii până la data de 31.12.2010, iar locatoarea T. L. D. şi-a dat acordul pentru subînchirierea spaţiului în mod exclusiv către SC A.G. SRL.
Acest act adiţional a fost contestat de către recurenta pârâtă, care a invocat faptul că nu are calitate de chiriaşă în baza acestui act adiţional. Pe cale de consecinţă, a arătat pârâta că nu are calitate procesuală pasivă, solicitând respingerea acţiunii în baza acestei excepţii.
Instanţa de recurs constată că judecătoria a reţinut în mod corect, prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză pe acest aspect, faptul că locatară, în baza actului adiţional nr.2 din data de 03.12.2008, este pârâta SC A. T. S.R.L.
Astfel, în cuprinsul acestui act adiţional apar ca părţi intimata „T. L. D.-PROPRIETARĂ” şi „SC A. T. SRL., în calitate de chiriaş”. De asemenea, denumirea actului este „ Act adiţional la contractul de închiriere …încheiat între proprietara T. L. D. şi chiriaşa SC A. T. SRL”.
În consecinţă, faţă de aceste aspecte, dar şi de depoziţiile martorilor M. B. G. şi Ş. A. M., instanţa de fond a concluzionat în mod corect faptul că aplicarea ştampilei SC A. G. SRL pe actul adiţional reprezintă o eroare şi nu o modificare a părţilor contractante, respingând în mod temeinic excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A. T. SRL.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa nu a luat în considerare răspunsul său la interogatoriu; instanţa de fond nu i-a acordat însă valoare probatorie în susţinerea excepţiei invocate, întrucât nu s-a coroborat cu celelalte mijloace de dovadă administrate în cauză.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la faptul că recurenta nu mai are nici o datorie faţă de intimată, nici acesta nu este întemeiat.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că pârâta nu a achitat contravaloarea chiriei pe luna martie 2009, că nu şi-a respectat obligaţia contractuală de a notifica rezilierea contractului de închiriere cu respectarea termenului de preaviz şi că nu a predat spaţiul închiriat în condiţiile stabilite în contract, astfel încât a obligat-o pe aceasta la plata contravalorii chiriei şi a despăgubirilor pentru neîndeplinirea acestor obligaţii.
În ceea ce priveşte însă plata penalităţilor de 10 EURO/zi de întârziere, calculate la suma de 400 EURO, reprezentând despăgubiri pentru nerespectarea obligaţiei de predare a spaţiului către reclamantă în starea în care a fost primit, instanţa de recurs constată că, la data încheierii contractului de închiriere(05.07.2006) era în vigoare Legea nr.469/2002.
Potrivit art.4 alin.1 din acest act normativ „ În contractele încheiate, părţile pot prevedea ca, în cazul neîndeplinirii până la scadenţă sau până la un alt termen convenit a obligaţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1), debitorii să plătească, în afara sumei datorate, penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi lucrătoare după data scadenţei, iar alin.3 prevede că “ Totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. (1) şi (2), nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul”.
Examinând contractul de închiriere din data de 05.07.2006,instanţa constată că nu există nici o dispoziţie potrivit căreia părţile sunt de acord ca totalul penalităţilor de întârziere să depăşească cuantumul sumei asupra căreia sunt datorate, astfel încât acestea nu pot depăşi suma de 400 EURO, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru neexecutarea obligaţiei de predare a spaţiului închiriat în condiţiile stabilite în contract.
În consecinţă, motivul de recurs referitor la acordarea de penalităţi de 10 EURO/zi de întârziere, calculate la suma de 400 EURO, începând cu data de 01.04.2009 şi până la achitarea efectivă a acestora, este întemeiat, urmând ca instanţa de recurs să facă aplicarea textului de lege invocat anterior şi să le reducă la suma de 400 EURO.
Motivele de casare a hotărârii, invocate de recurentă, nu sunt întemeiate.
Nu este reală susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare invocate de pârâtă. Instanţa nu a acordat valoarea probatorie dorită de pârâtă răspunsului la interogatoriu al acesteia, întrucât nu se corobora cu celelalte dovezi administrate în cauză.
În ceea ce priveşte nepronunţarea pe incidenţa prevederilor Legii nr.469/2002, aceasta nu reprezintă motiv de casare a hotărârii recurate.
Faţă de considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art.304 pct.9 şi art.312 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa urmează să admită recursul declarat împotriva sentinţei civile nr.2262 din data de 04.03.2011, pronunţată de Judecătoria Braşov, pe care o va modifica în parte, şi în consecinţă:
– va înlătura din sentinţa civilă susmenţionată dispoziţia privind obligarea pârâtei SC A.T.SRL la plata penalităţilor de întârziere de câte 10 EURO pe zi, începând cu data de 01.04.2009 şi până la data plăţii efective a debitului de 400 EURO.
– va obliga pe pârâta SC A. T.SRL să plătească reclamantei T. L. D. suma de 400 EURO cu titlu de penalităţi pentru neplata debitului de 400 de EURO (reprezentând despăgubiri pentru nerespectarea obligaţiei de predare a spaţiului către reclamantă în starea în care a fost primit).
– va menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile nr.2262 din data de 04.03.2011, pronunţată de Judecătoria Braşov.
Întrucât prin admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei recurate intimata T.L. D. a căzut parţial în pretenţii în calea de atac, în baza art.274 Cod procedură civilă, o va obliga pe aceasta să plătească recurentei o parte din cheltuielile de judecată, în sumă de suma de 400 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta SC A. T. SRL, cu sediul în S., strada C. P., nr.58, judeţul S., împotriva sentinţei civile nr.2262 din data de 04.03.2011, pronunţată de Judecătoria Braşov, pe care o modifică în parte, şi în consecinţă:
Înlătură din sentinţa civilă susmenţionată dispoziţia privind obligarea pârâtei SC A. T. SRL la plata penalităţilor de întârziere de câte 10 EURO pe zi, începând cu data de 01.04.2009 şi până la data plăţii efective a debitului de 400 EURO.
Obligă pe pârâta SC A. T. SRL să plătească reclamantei T. L. D., cu domiciliul în B., strada Z., nr.x, bl.40, sc.B, ap.24, suma de 400 EURO cu titlu de penalităţi pentru neplata debitului de 400 de EURO (reprezentând despăgubiri pentru nerespectarea obligaţiei de predare a spaţiului către reclamantă în starea în care a fost primit).
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile nr.2262 din data de 04.03.2011, pronunţată de Judecătoria Braşov.
Obligă pe intimata T. L. D. să plătească recurentei suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.11.2011.
