Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă sub nr. 27564/372010, la data de 07.06.2010, reclamantul N. L.-M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.R.-prin MFP, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale în valoare de 400.000 RON pentru faptul că tatăl reclamantului, N. S. D. a fost condamnat la 18 ani de închisoare pe considerente politice executând efectiv 7 ani în perioada 1975-1982.
Prin Sentinţa civilă nr. 1336/08.10.2010, ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, iar pe rolul aceste instanţe dosarul a fost înregistrat la data de 08.03.2011, sub nr. 8611/301/2011.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Sentinţa penală nr. 132 din 15 decembrie 1975 Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti l-a condamnat pe tatăl acestuia, N. S. D. la 18 ani de închisoare pretinzându-se că ar fi divulgat secrete de stat, ar fi înşelat avutul obştesc etc.
După căderea regimului comunist şi apariţia Decretului-lege 118/1990 s-a adresat instanţei de judecata care prin decizia civilă nr. 1816/14 noiembrie 1994 a stabilit că: „Din cuprinsul extrasului de pe şedinţa nr. 132/15.12.1975 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în dosarul nr. 791/1975 secţia fond, rezultă fără echivoc că acesta a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni politice, aducând atingerea statului”.
Prin urmare, reclamantul apreciază că, în calitate de fiu, are dreptul de a cere despăgubirile morale acordate prin lege.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 5 lit. a din Legea 221/2009.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La termenul din data de 09.09.2011, din notele scrise depuse de către reclamant s-a constat că acesta a înţeles să invoce excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.
Asupra excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, instanţa reţine următoarele:
Prin cererea formulată de către reclamantul N. L.-M. acesta a solicitat obligarea pârâtului S.R.-prin MFP la plata unor despăgubiri morale în valoare de 400.000 lei pentru faptul că tatăl reclamantului a fost condamnat pe considerente politice, executând efectiv 7 ani în perioada 1975-1982. Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 lit.a din Legea nr. 221/2009.
Potrivit textului legal indicat mai sus, (în forma în care era redactat acesta, atât la data introducerii acţiunii, cât şi la pronunţarea Tribunalului asupra excepţiei necompetenţei materiale), rezultă că „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare”.
Instanţa a apreciat că pentru a stabili care a fost voinţa legiuitorului la momentul la care a folosit exprimarea „instanţa de judecată” în cuprinsul art. 5 din Legea nr. 221/2009, trebuie avut în vedere caracterul special al normei legale (în raport de prevederile Codului de procedură civilă ce reprezintă dreptul comun în materia reglementării competentei instanţelor de judecată).
Astfel, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin.1 şi 4 din Legea nr. 221/2009, în forma în care era redactat acesta atât la introducerea acţiunii, cât şi la pronunţarea Tribunalului asupra excepţiei necompetenţei materiale, se prevedea la alin. 1 că „Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.”, iar la alin.4 că, „Cererea este imprescriptibilă, fiind scutită de taxă de timbru, iar competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată. Cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin .”, totuşi, la art. 5 din acelaşi text normativ nu s-a mai indicat expres care ar fi instanţa competenta în măsura în care cererea de chemare în judecată se întemeiază pe acest din urmă articol.
Ori, în măsura în care s-ar admite că pentru soluţionarea cererilor prin care o persoană solicită instanţei să constate caracterul politic al condamnării este competent tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată, iar pentru soluţionarea cererilor prin care o persoană solicită instanţei să oblige statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare competenţa ar aparţine instanţelor în raport de criteriul valoric al pretenţiei, s-ar aduce atingere caracterului unitar şi logic al reglementării. Prin urmare, se apreciază că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 trebuie interpretate sistematic, şi anume pentru lămurirea înţelesului dispoziţiei privind instanţa competentă trebuie avute în vedere şi celelalte norme juridice din acelaşi act normativ, mai ales că domeniul de reglementare al Legea nr. 221/2009 este unul special.
Pentru a întări raţionamentul expus anterior, şi anume că, şi în cazul acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, instanţa competentă este tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată, astfel, cum este indicat la art. 4, din acelaşi act normativ, este relevant a se urmări modul în care s-au transformat în timp dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.
În acest sens, urmează a se avea în vedere dispoziţiile art. XIII pct. 2 ale Legii nr. 202/2010 potrivit cărora « La articolul 5, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: “Art. 5. – (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:”- adică tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.
Mai mult, cu privire la incidenţa în cauză a noilor dispoziţii, prin care se stabileşte în mod expres faptul că, competenţa de soluţionarea a cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 aparţine tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată, au fost avute în vedere dispoziţiile art. XXVI ale Legii nr. 202/2010 potrivit cărora „Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, ale art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele prin prezenta lege, precum şi ale art. 4 alin. (6) şi art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Faţă de conţinutul normei redate mai sus, s-a constatat că în cauză, Judecătoria Sector 3-în calitate de prima instanţa, ca urmare a declinării competenţei în favoarea sa, nu a pronunţat o hotărâre, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, (respectiv 25.11.2010), motiv pentru care urmează a se aplica în prezenta cauză noile dispoziţii privind competenţa introduse prin acest din urmă act normativ.
Reţinând caracterul imperativ al normelor ce guvernează materia competenţei materiale, competenţă ce are caracter absolut, de la care nici părţile şi nici instanţa neputând deroga, în baza art. 158 şi art. 159 pct. 3 C.p.civ. raportat la art. XIII pct. 2 şi art. XXVI Legea nr. 202/2010, va admite excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, invocată de către reclamant, şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti-Secţia civilă.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 pct. 2 şi art. 22 alin.2 C.proc.civ, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, în condiţiile existenţei unui conflict negativ de competenţă, prezenta cauză se va înainta Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
