Pretenţii- prejudiciu cauzat prin amânarea judecăţii Preţuri, stabiliri de


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Secţia a-II-a civilă

Sentinţa civilă nr. 5197

Şedinţa publică de la 14.07.2010

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE MARIELA ANTONOVICI

GREFIER MAGDALENA CONSTANTIN

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta SC F ISRL şi pârâţii SC T E SRL şi R P, având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 23.06.2010 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 30.06.2010, iar apoi la 07.07.2010, iar apoi la 14.07.2010, când a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11.08.2009, sub nr. 10138/302/2009, reclamanta SC F I SRL a chemat în judecată pe pârâţii SC T E SRL şi R P, pentru ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligaţi: pârâta SC T E SRL la plata sumei de 5000 euro, reprezentând daune interese pentru încălcarea art.9.1 d din Contractul de Prestări Servicii nr.01/07.04.2008; pârâţii SC T E SRL şi RP în solidar la plata sumei de 7000 euro, reprezentând daune interese pentru încălcarea art.4 din Actul Adiţional nr.02/17.03.2009 la Contractul de Prestări Servicii nr.01/07.04.2008; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 07.04.2008, între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii nr.01, având ca obiect activităţi de intermediere imobiliară desfăşurate de prestator în cadrul şi cu suportul beneficiarului. Activităţile prestatorului SC T E SRL urmau a fi desfăşurate prin intermediul d-lui R P, care avea calitatea de administrator al SC T E SRL. Conform art.9.1 din contract, părţile au convenit ca una dintre modalităţile de încetare a contractului este cea prin care prestatorul îi dă beneficiarului un preaviz de 45 de zile, anunţându-l în scris că intenţionează să pună capăt raporturilor contractuale, nerespectarea termenului de preaviz fiind sancţionată cu daune interese în cuantum de 5000 euro. A mai arătat reclamanta că prin actul adiţional nr. 02717.03.2009, contractul a fost completat prin introducerea la art.4 a clauzei referitoare la obligaţia de fidelitate pe care atât prestatorul, cât şi dl.P R, în nume personal, şi-o asuma faţă de beneficiar. Conform art.4 din actul adiţional nr.02/17.03.2009, părţile au convenit ca, dacă prestatorul sau dl. P R, personal, denunţă în mod unilateral contractul mai devreme de data de 31.12.2009, aceştia vor plăti beneficiarului suma de 7000 euro. În vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate, prestatorul, prin reprezentantul său dl.P R, era obligat să desfăşoare zilnic activităţi de intermediere imobiliară la sediul secundar al beneficiarului. Cu toate acestea, începând cu data de 26.06.2009 dl.P R nu s-a mai prezentat la sediul beneficiarului în vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale. Mai mult, nici nu a acordat acestuia nici un fel de preaviz scris, aşa cum ar fi trebuit conform art.9.1 d din contract. A mai menţionat reclamanta că, începând cu ianuarie 2009, dl.P R a întrerupt în mod repetat şi nedeterminat activitatea pe care s-a obligat să o presteze pentru beneficiar, în calitate de reprezentant al prestatorului. La data de 26.06.2009 însă, în mod intempestiv, dl.P R a predat reprezentanţilor beneficiarului cartela SIM cu numărul de telefon care îi fusese alocat pentru desfăşurarea activităţii contractuale, precum şi autoturismul care îi fusese pus la dispoziţie pentru desfăşurarea activităţii zilnice. Din acel moment a încetat orice fel de raporturi cu beneficiarul, denunţând astfel unilateral contractul fără nici un preaviz. Totodată, reclamanta a arătat că, printr-o adresă comunicată prin serviciile poştale la data de 06.07.2009 şi la data de 10.07.2009, prestatorul, prin reprezentantul său dl.P R, i-a adus la cunoştinţă beneficiarului desfiinţarea unilaterală a contractului începând cu data de 01.07.2009.În conformitate cu prevederile contractuale, prestatorul este obligat să achite beneficiarului suma de 5000 euro reprezentând daune interese pentru denunţarea unilaterală a contractului fără acordarea preavizului de 45 de zile astfel cum este prevăzut de art.9.1 d din contract, iar SC T E SRL şi dl.P R în mod solidar sunt obligaţi să achite beneficiarului suma de 7000 euro reprezentând daune interese pentru încălcarea obligaţiei de fidelitate prev.de art.4 din actul adiţional nr.02/17.03.2009.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art.720 ind.1 Cpc şi art.969 Cod Civil.

La dosar au fost depuse, în copie, următoarele înscrisuri: contractul de prestări servicii nr.01/07.04.2008, actul adiţional nr.2/17.03.2009, adresa emisă de SC T E SRL la data de 06.07.2009 şi la data de 10.07.2009, notificarea pentru convocare la conciliere directă nr.1/03.07.2009, procesul verbal de conciliere nr.01/22.07.2009, alte înscrisuri.

La data de 13.10.2009, prin serviciul registratură, pârâta SC T E SRL a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională. Prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii reclamantei şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. A invocat excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, întrucât în speţa de faţă, reclamanta a cerut chemarea în judecată a celor doi pârâţi: SC T E SRL, cu sediul în loc. ŞS i şi R P, cu domiciliul în Bi, s 6. Dacă acţiunea formulată de reclamantă este de natura unei cereri în pretenţii, oricare dintre următoarele două instanţe sunt competente, respectiv Judecătoria Ş S de la sediul pârâtei SC T E SRL sau JS6 de la domiciliul pârâtului R P. Dacă însă acţiunea este formulată pentru soluţionarea pretinsului litigiu în legătură cu executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea contractului despre care s-a făcut vorbire, potrivit excepţiei de la regula generală de competenţă şi conform art.10 al.1 lit.a Cpc, instanţa competentă este instanţa locului de executare, fie chiar în parte, a obligaţiunii din contract. În acest caz, a arătat pârâta, competentă este Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti – locul de a contractului.

Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat să se dispună rezilierea contractului de prestări servicii nr.01/07.04.2008 şi obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivare, pârâta a arătat că domnul P R şi-a desfăşurat în mod exemplar activitatea în toată perioada contractuală, iar ţinând cont de faptul că reclamanta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale prevăzute la art. 5.2 literele a), b), c), d), se impune rezilierea contractului de prestări servicii încheiat între cele două societăţi.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art.115-118 Cpc şi disp. art.1020 Cod Civil.

La data de 13.10.2009, prin serviciul registratură, pârâtul P R a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată. Pe cale de excepţie, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât în speţă, reclamanta a invocat existenţa unui contract de prestări servicii nr.01/07.04.2008 semnat de SC FI SRL în calitate de benficiar şi SC T E SRL în calitate de prestator. Astfel, raportul juridic este stabilit, conform contractului, doar între cele două părţi semnatare.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii formulate împotriva sa, întrucât nu s-a obligat prin nicio convenţie faţă de SC F I SRL, astfel încât nu datorează acesteia nicio sumă de bani sub formă de daune interese.

În drept, a invocat dispoziţiile art.115-118 Cpc.

În şedinţa publică din data de 18.11.2009, reclamanta a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvenţională, solicitând respingerea ca neîntemeiată a acesteia.

În motivare, reclamanta a arătat că şi-a îndeplinit întotdeauna obligaţiile asumate, iar susţinerile pârâtei-reclamante sunt doar o înşiruire de neadevăruri.

În drept a invocat prevederile art.115 Cpc şi art.9689 Cod civil.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.01.2010, instanţa, pentru considerentele acolo arătate, a respins excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta SC TE SRL.

Prin încheierea de şedinţă din data de 24.02.2010, instanţa a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P R.

În dovedirea pretenţiilor invocate, instanţa a încuviinţat, pentru fiecare dintre părţi, administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu şi martori.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.06.2010, instanţa a admis excepţia netimbrării cererii reconvenţionale formulate de pârâta-reclamantă SC T E SRL şi, în consecinţă, a anulat cererea reconvenţională, ca netimbrată.

Prin cererea înregistrată la data de 25.01.2010, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei-reclamante, în temeiul disp. art. 108 ind. 3 C.p.c., la plata de despăgubiri în cuantum de 8.400 lei pentru prejudiciul suferit de aceasta prin fapta culpabilă a pârâtei de amânare nejustificată a cauzei prin invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale, prejudiciu reprezentat de onorariul de avocat plătit de reclamantă pentru asistenţa juridică acordată în prezenta cauză.

Analizând cererea de obligare a pârâtei-reclamante la plata de despăgubiri pentru amânarea nejustificată a cauzei, în temeiul art. 108 ind. 3 C.p.c., o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit disp. art. 108 ind. 3 C.p.c., „cel care, cu intenţie sau din culpă, a pricinuit amânarea judecării sau a executării silite, prin una dintre faptele prevăzute în art. 108 ind. 1 sau 108 ind. 2, va putea fi obligat de către instanţă la plata unei despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare”.

Astfel, pentru a deveni aplicabilă dispoziţia legală menţionată, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:

-săvârşirea uneia dintre faptele expres prevăzute în art. 108 ind. 1 şi 108 ind. 2 C.p.c.;

-fapta săvârşită să fi determinat amânarea judecăţii;

-amânarea judecăţii, astfel provocată, să fi produs părţii adverse un prejudiciu.

În cauză, deşi pârâta-reclamantă a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, iar aceasta a fost respinsă de către instanţă, nu se poate reţine invocarea acestei excepţii cu rea-credinţă, pentru a fi în prezenţa faptei prevăzută la litera a) din art. 108 ind. 1 alin. 1 C.p.c., întrucât pârâta a invocat dispoziţii legale aplicabile în materie de competenţă, motivând excepţia invocată în fapt şi în drept. Ca atare, chiar dacă motivarea pârâtei nu a fost reţinută de instanţă, aceasta nu apreciază că invocarea excepţiei s-a făcut cu rea-credinţă.

Pe de altă parte, instanţa apreciază că prejudiciul invocat de către reclamantă, în sumă de 8.400 lei, reprezentând onorariu de avocat, nu reprezintă rezultatul direct şi nemijlocit al amânării cauzei, întrucât partea este liberă să negocieze şi să stabilească împreună cu apărătorul său un cuantum şi o modalitate de plată a onorariului de avocat, care să reflecte valoarea muncii depusă de acesta, independent de împrejurări previzibile ca amânarea soluţionării cauzei. În aceste condiţii, partea nu se poate pretinde prejudiciată prin plata unor sume la care s-a obligat în mod benevol pentru o prestaţie pe termen nedeterminat, cum este asistenţa juridică în prezentul dosar.

Faţă de cele arătate, instanţa va respinge cererea de acordare a despăgubirilor în temeiul disp. art. 108 alin. 3 C.p.c., ca neîntemeiată.

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P R, excepţie fond, absolută şi peremptorie, instanţa o apreciază ca neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

La data de 17.03.2009, părţile din prezenta cauză au încheiat actul adiţional nr. 2 la Contractul de prestări servicii nr. 01/07.04.2008, în cadrul căruia au calitatea de PRESTATOR, potrivit primului paragraf, SC T E SRL, prin administrator RP, precum şi R P.

Din modul de redactare al actului rezultă fără putinţă de tăgadă că pârâtul RP s-a obligat faţă de reclamantă atât în calitate de administrator al pârâtei SC T E SRL, cât şi personal.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi în legătură cu obligaţia de fidelitate prevăzută la art. 4 din Contract, unde se arată că „dacă Prestatorul sau dl. P R personal denunţă în mod unilateral Contractul sau prezentul act adiţional mai devreme de 31 decembrie 2009, aceştia vor plăti Beneficiarului suma de 7.000 euro cu titlu de daune.”

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi titularul obligaţiei a cărei neexecutare se pretinde.

În acest sens, constatând că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului PR, în solidar cu pârâta SC T E SRL, la plata sumei de 7.000 euro, reprezentând daune interese pentru încălcarea art. 4 din Actul adiţional la Contractul de prestări servicii nr. 01/07.04.2008, în cadrul căruia, astfel cum s-a reţinut mai sus, pârâtul s-a obligat atât personal, dar şi ca reprezentant al celeilalte pârâte, instanţa reţine existenţa calităţii procesuale pasive în persoana pârâtului P R, motiv pentru care va respinge excepţia invocată, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanţa apreciază că acţiunea este neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

La data de 07.04.2008, între pârâta SC T E SRL, reprezentată prin Administrator P R, în calitate de Prestator, şi reclamanta SC F I SRL, în calitate de Beneficiar, s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. 01, având ca obiect activitatea de intermediere imobiliară în cadrul şi cu suportul Beneficiarului.

Potrivit art. 9.1 lit. d din contract, acesta încetează, printre altele, atunci când Prestatorul dă Beneficiarului un termen de preaviz de 45 zile, anunţându-l în scris că intenţionează să pună capăt raporturilor contractuale. În cazul în care Prestatorul nu respectă termenul de preaviz de 45 de zile, acesta va plăti Beneficiarului daune în cuantum de 5.000 euro.

Prin Actul adiţional nr. 2/17.03.2009 s-a stipulat, în art. 4, faptul că, „dacă Prestatorul sau dl. P R personal denunţă în mod unilateral Contractul sau prezentul act adiţional mai devreme de 31 decembrie 2009, aceştia vor plăti Beneficiarului suma de 7.000 euro cu titlu de daune.”

În cauză, reclamanta susţine încălcarea de către pârâţi a celor două articole citate, prin denunţarea unilaterală a contractului, fără nici un preaviz.

Denunţarea unilaterală a contractului presupune manifestarea expresă de voinţă a uneia dintre părţile contractante în sensul încetării raporturilor contractuale, independent de existenţa unui alt motiv de desfiinţare a contractului.

În prezenta cauză, din toate probele administrate rezultă faptul că pârâtul P R a solicitat desfiinţarea contractului ca urmare a neexecutării, în opinia sa, a obligaţiilor contractuale de către societatea reclamantă.

Astfel, prin mesajul trimis prin poşta electronică la data de 01.07.2009, a cărui copie a fost depusă la dosar de către reclamantă (fila 16), pârâtul P Ra interpelat reclamanta în legătură cu o eventuală reziliere de comun acord a contractului, făcându-i acesteia o ofertă în acest sens.

Prin înştiinţarea redactată în data de 01.07.2009 şi trimisă reclamantei prin poştă, pârâtul a notificat acesteia rezilierea contractului de prestări servicii nr. 01/07.04.2008, începând cu aceeaşi dată, în baza dispoziţiei contractuale prevăzute în art. 9.e, respectiv încălcarea de către beneficiar a vreuneia dintre clauzele inserate în contract. În acest sens, pârâtul a susţinut că au fost încălcate punctele a,b,c,d din articolul 5.2.

Deşi reclamanta susţine că prin înştiinţările trimise şi prin atitudinea sa, pârâtul a reziliat în mod unilateral contractul de prestări servicii, instanţa constată că din niciuna din probele administrate nu rezultă intenţia neechivocă a acestuia în sensul menţionat.

Astfel, deşi pârâtul a încercat, pe de o parte, să obţină rezilierea de comun acord a contractului, iar, pe de altă parte, a declarat ca fiind intervenită rezilierea culpabilă a acestuia, ca urmare a încălcării de către reclamantă a obligaţiilor sale, această atitudine nu echivalează cu o reziliere unilaterală, reclamanta având posibilitatea să solicite, în contradictoriu cu pârâtul, constatarea împrejurării că rezilierea contractului nu a operat şi obligarea acestuia la respectarea obligaţiilor contractuale şi/sau daune interese, ori să solicite ea însăşi pronunţarea rezilierii contractului din vina pârâtului, cu daune interese.

În aceeaşi ordine de idei, instanţa apreciază că atitudinea pârâtului de a preda mijloacele puse la dispoziţia sa pentru desfăşurarea activităţii sau refuzul de a continua activitatea în cadrul societăţii reclamante nu reprezintă o reziliere unilaterală a contractului cât timp aceasta a fost motivată de pârât ca fiind datorată neexecutării de către reclamantă a propriilor obligaţii. În situaţia dovedirii netemeiniciei celor susţinute de către pârât şi a caracterului abuziv al acţiunilor sale, instanţa apreciază că reclamanta putea doar să obţină constatarea neîndeplinirii de către acesta a obligaţiilor contractuale şi obligarea lui la repararea prejudiciului astfel provocat, nicidecum calificarea acestor acţiuni drept o reziliere unilaterală a contractului.

Faţă de cele arătate, instanţa apreciază că acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Pe cale de consecinţă, reclamanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâţi, constând în onorariul de avocat ce va fi redus de către instanţă, în temeiul disp. art. 274 alin. 3 C.p.c., la suma de 2000 lei, considerată ca fiind mai potrivită în raport de gradul de complexitate al cauzei şi depusă de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia netimbrării cererii reconvenţionale şi, în consecinţă, anulează cererea reconvenţională, ca netimbrată.

Respinge cererea de obligare a pârâtei-reclamante SC T E SRL la plata despăgubirilor în cuantum de 8.400 lei, pentru acoperirea prejudiciilor cauzate reclamantei-pârâte prin amânarea judecării cauzei, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P R, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă SC F I SRL, cu sediul în Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi SC T E SRL, cu şi R P, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 alin. 3 C.p.c. reduce onorariul de avocat la suma de 2000 lei şi, în consecinţă, obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă SC TE SA a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi 14.07.2010.

PREŞEDINTE GREFIER