PRETENTII-RESTITUIRE IMPRUMUT întemeiată pe dispoziţiile art. 1576, art. 1584, art. 1581 Cod civil. Împrumuturi, credite, creditori


JUDECATORIA BISTRITA –Sentinţa Civila nr. 4818/2010

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâtul C. L., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să îl oblige pe pârât la plata sumei de 15.000 lei reprezentând împrumut nerestituit, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar şi onorariu avocaţial.

În motivare, s-a arătat că la data de 24.08.2007, reclamantul a încheiat cu pârâtul un contract de împrumut în baza căruia i-a împrumutat acestuia suma de 15.000 lei pe un termen de 7 zile. Contractul a fost încheiat în prezenţa martorilor M. C şi L. M.

A data de 31.08.2007 pârâtul trebuia să-i restituie reclamantului suma împrumutată, astfel că reclamantul s-a prezentat la domiciliul acestuia, unde însă nu a găsit pe nimeni. Ulterior, toate demersurile făcute pentru a intra în contact direct cu pârâtul au fost zadarnice, acesta ne mai răspunzând la telefon şi ne mai locuind la domiciliul cunoscut. În data de 25.07.2008, reclamantul a trimis la domiciliul cunoscut al pârâtului notificarea prin care l-a somat să îi achite împrumutul, însă fără nici un rezultat.

În drept, s-au invocat disp. art. 969, art. 1576, art. 1584, art. 1581 Cod civil şi art. 109, art. 112, art. 242 C.pr.civ.

În probaţiune, s-au anexat înscrisuri (f. 4 – 6).

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, iar pe cale reconvenţională a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut, pentru nevalabilitatea obiectului acestuia şi cauză ilicită, nefiind predaţi banii consemnaţi în act, acesta fiind încheiat pentru a putea garanta eventuale prejudicii în dauna SC V SRL

În motivare, s-a arătat că reclamantul, în calitate de administrator al SC V,SRL l-a angajat pe pârât în calitate de agent comercial, sens în care i-a predat acestuia autoutilitara marca Mercedes cu nr. de înmatriculare BN 01 KSG. Contractul de împrumut s-a încheiat într-un singur exemplar, pentru a garanta eventualele pagube cauzate acestui autovehicul, însă acest fapt nu s-a produs, astfel că actul depus în dovedirea acţiunii este unul nelegal, şi nu poate fi obligat pârâtul la plata acestei sume, deoarece nu i s-a predat nimic. Lipseşte în atare situaţie obiectul contractului şi astfel acesta este lovit de nulitate absolută.

În drept, s-au invocat disp. art. 115, art. 119, art. 274 C.pr.civ., art. 948 C.civ, rap la art. 942 şi urm. Cod civil.

În probaţiune, s-a solicitat admiterea probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamantul a arătat că într-adevăr pârâtul a fost angajat la SC V. SRL, însă i s-a desfăcut contractul de muncă din motive disciplinare. În perioada cât acesta a fost agent comercial la această societate, a folosit autovehiculul înmatriculat sub nr. BN 81 BYA şi nu autovehiculul BN 01 KSG, ce este proprietatea societăţii SC S. C. SRL.

Suma de bani împrumutată a fost folosită pentru achitarea unei rate din contractul de vânzare – cumpărare încheiat de pârât cu numitul Ş. V. pentru achiziţia unui apartament în mun. Bistriţa, str. Subcetate nr. 10.

Reclamantul mai susţine că împrumutul a fost acordat după foarte multe insistenţe din partea pârâtului, deoarece în cazul în care nu achita rata pierdea avansul plătit. În perioada în care pârâtul a fost angajat al societăţii mai sus menţionate, asupra acestuia s-au făcut presiuni şi ameninţări de către diverse persoane cărora pârâtul le datora sume de bani, atât ca persoană fizică, cât şi ca administrator al unei societăţi.

Referitor la solicitarea de a se constata nulitatea absolută a contractului de împrumut, reclamantul solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. Suma menţionată în contract a fost predată pârâtului în prezenţa martorului M. C.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 24.08.2007 între reclamant si paratul C. L s-a încheiat o convenţie scrisa având ca obiect acordarea de către reclamant cu titlu de împrumut a sumei de 15.000 RON cu termen de restituire de către pârât la data de 31.08.2007.

Contractul de împrumut de consumaţie propriu-zis este un contract real şi unilateral, ceea ce presupune atât dovedirea acordului de voinţă, cât şi a faptului material al predării bunului împrumutat. Dovada actului juridic (a acordului de voinţă) este supusă regulilor generale prevăzute de art.1191 Cod civil (respectiv, dacă suma împrumutată depăşeşte 0,025 lei, dovada se poate face numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată). În cazul înscrisului sub semnătură privată, fiind vorba despre un contract unilateral, cerinţa multiplului exemplar (art.1179 Cod civil) nu trebuie împlinită, ci doar formalitatea prevăzută la art.1180 Cod civil (scrierea în întregime a actului de către cel împrumutat sau cel puţin, adăugarea de către acesta, la finele actului, a cuvintelor „bun şi aprobat”, arătând în cuvinte şi în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să semneze).

De asemenea, trebuie precizat că dovada cu martori şi prezumţii este admisibilă atunci când există un început de dovadă scrisă provenind de la împrumutat. Potrivit art.1197 Cod civil, „începutul de dovadă scrisă este acea scriere care fie provine de la cel căruia îi este opusă, fie este întocmită de o altă persoană dar semnată de parte, şi care este de natură a face demn de crezare faptul pretins”.Analizând înscrisul depus la dosar în copie la fila 4 instanţa constata ca acesta a fost semnat de către paratul C L şi întruneşte condiţiile prevăzute de art.1197 Cod civil, fiind considerat în acest fel un început de dovadă scrisă.

În acest context, trebuie precizat că înscrisul constituind un început de dovadă scrisă face excepţie de la disp.art.1180 Cod civil. Nulitatea înscrisului pentru lipsa formalităţii prevăzute de art.1180 Cod civil nu afectează valabilitatea obligaţiei unilaterale (de restituire a împrumutului în cazul de faţă), actul juridic putând fi dovedit prin alte mijloace de probă, însuşi înscrisul valorând început de dovadă scrisă. Dovada faptului material al remiterii sumei de bani poate fi făcută cu orice mijloc de probă. Sub aspectul sarcinii probei, instanţa apreciază că potrivit art.1169 Cod civil, dovada existenţei contractului de împrumut revine împrumutătorului, respectiv reclamantului iar debitorului – pârâtului – îi revine sarcina de a face dovada contrară. Atunci când debitorul contestă existenţa contractului, precum în prezenta cauză, îi revine sarcina de a proba nevalabilitatea contractului de împrumut în dovedirea existenţei căruia creditorul a propus şi administrat anumite probe. Astfel, reclamantul-creditor a susţinut sub aspect probatoriu existenţa contractului de împrumut, prin ,,contractul de împrumut,, semnat de pârât, şi prin depoziţia martorului M C audiat în cauză. Pârâtul a invocat faptul că a semnat acest contract pentru a acoperii eventualele prejudicii aduse autoturismului care i-a fost încredinţat în baza raportului de muncă în care se afla cu SC V SRL, că nu a primit efectiv banii (aspect relevat prin răspunsul la interogatoriu) . A invocat în acest fel nevalabilitatea obiectului convenţiei şi cauză ilicită Cu toate acestea, pârâtul nu şi-a probat susţinerea. Dacă s-ar interpreta dispoziţiile convenţiei în sensul invocat de pârât nu ar avea nici o justificare inserarea clauzei de restituire a împrumutului la un interval de o săptămână. În ceea ce priveşte faptul material al primirii banilor, deşi prin răspunsul la interogatoriul administrat pârâtul a negat acest lucru, faptul contrar a rezultat din depoziţia martorului audiat, potrivit căreia, fiind de faţă, a văzut când reclamantul i-a înmânat pârâtului suma de 15000 lei ca urmare a discuţiilor purtate între cei doi cu privire la acordarea unui împrumut.

În drept, având în vedere dovedirea de către reclamantul-creditor a existenţei contractului de împrumut sub aspectul încheierii acordului de voinţă şi al remiterii efective a sumei de bani, faptul că pârâtul nu a înlăturat prezumţia de valabilitate a înscrisului care atestă acordarea împrumutului şi nici nu a făcut dovada restituirii lui, în temeiul art.1584 Cod civil, instanţa va admite acţiunea reclamantului şi pe cale de consecinţă va obliga pe pârât la restituirea sumei de 15000 lei către reclamant, respingând cererea reconvenţională ca nefondată..

Reţinând culpa procesuala a paratului în declanşarea prezentului proces, în temeiul art. 274 C.p.c, instanţa urmează a admite cererea reclamantului de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând contravaloarea taxelor judiciare de timbru, a timbrului judiciar si a cheltuielilor prilejuite de prezentul proces, respectiv contravaloare onorariu avocaţial în sumă de 500lei.