Procedura prealabilă se consideră a fi îndeplinită în sensul art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, republicată, în situaţia în care se dovedeşte că anterior introducerii cererii de chemare în judecată a existat o corespondenţă între părţi, prin care s-a încercat o soluţionare amiabilă a litigiului, s-au comunicat părţii adverse pretenţiile sale băneşti, iar partea adversă şi-a exprimat poziţia faţă de pretenţiile invocate de reclamant.
Prin sentinţa civilă nr. 2508 din 18 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Harghita, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente facturilor fiscale nr. 6 din 20 decembrie 2007 şi nr. 7 din 20 decembrie 2007; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. H. S. SRL Miercurea Ciuc, reprezentată de lichidatorul judiciar R. Mureş I. S. SPRL, împotriva pârâtului J. H. şi în consecinţă, pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantei suma de 441.367,65 lei, din care 420.005,14 lei reprezintă preţ, iar 21.362,51 lei dobândă legală; cererea reclamantei privind plata cheltuielile de judecată a fost respinsă.
În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut în concluzie că, din modul dovedit în care s-au desfăşurat în fapt relaţiile contractuale dintre părţi, dintre care una este asociatul unic al celeilalte, coroborat de lipsa răspunsului pârâtului la interogatoriu, rezultă că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, motiv pentru care este îndreptăţită, în măsura în care acţiunea a fost analizată pe fond, să primească sumele de bani pretinse cu titlu de preţ şi dobândă , calculată potrivit art. 3 din O.G. nr. 9/2000 până la data introducerii acţiunii. Reclamanta, nefăcând dovada cheltuielilor de judecată suportate, prima instanţă i-a respins cererea formulată în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs J. H., prin C. J. H. şi S.C. H. S. SRL.
În motivarea recursului său, J. H., prin C. J., a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate şi respingerea pretenţiilor intimatului şi în ceea ce priveşte suma de 420.005,14 lei, reprezentând preţ şi dobânda legală de 21.362,51 lei.
Se arată că instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile din contractul de lucrări 209/2007, potrivit căreia reclamanta intimată era obligată ca înainte de a executa orice lucrare pe seama C. J. H., trebuia să primească un document scris sub formă de comandă sau dispoziţie de şantier în care să fie menţionat tipul lucrărilor care urmează să fie executate şi cantitatea acestora.
În acest context este greşită concluzia instanţei de fond, rezultată doar din declaraţiile martorilor, privind modul de a acestui contract, respectiv în baza unor comenzi inclusiv verbale, coroborat cu lipsa răspunsului la interogator, concluzii care în opinia instanţei au confirmat lucrările executate şi realitatea sumelor datorate. Mai mult, proba cu martori, contravine şi dispoziţiilor art. 1191 Cod civil, în condiţiile în care valoarea lucrărilor depăşea cu mult 250 de lei. De altfel, declaraţiile martorilor sunt neconcludente şi prin prisma faptului că deşi aceştia au susţinut că lucrările au fost executate, nu au confirmat şi cantitativ aceste lucrări.
În concluzie, recurentul arată că numai pentru lucrările de reparaţii pe DJ 133 a existat dispoziţie de lucru din 07.05.2008 şi măsurători privind eventualele lucrări executate, însă nici aceste lucrări nu au fost cuprinse în situaţii de lucrări, fiind depus doar un fel de centralizator.
Pe de altă parte, numai în procesele verbale de constatare din 14.04.2008, 15.04.2008, 16.04.2008 şi 18.04.2008 s-a indicat necesitatea executării unor lucrări, însă acestea nu au fost aprobate de conducerea Consiliului judeţean Harghita.
Referitor la lucrările pretins a fi executate în temeiul contractului nr. 1 (116/2006) şi facturate prin factura fiscală nr. 25 din 28.01.2008, în valoare de 249.994,37 lei, doar două lucrări din cele facturate au fost executate şi recepţionate conform prevederilor contractuale. Ambele lucrări au fost executate în luna august 2007, iar cele pentru care se solicită plata în temeiul acestor facturi, nu au fost recepţionate conform prevederilor contractuale.
Faptul că anumite lucrări au fost decontate în lipsa unor documente justificative şi cu neobservarea prevederilor legale, este riscul persoanelor cu atribuţii în acest domeniu care răspund pentru modul de îndeplinirea sarcinilor, însă nu este de natură să acopere nelegalitatea operaţiunilor similare ori să devine obligatorie pentru decontarea unor lucrări similare.
Recurenta S.C. H. S. SRL a solicitat modificarea sentinţei atacate sub un dublu aspect, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, pentru pretenţiile aferente facturilor fiscale nr. 6 din 20.12.2007, şi nr. 7 din 20.12.2007, şi în sensul admiterii în tot a acţiunii şi a obligării pârâtului şi la dobânda legală aferentă capitalului de 420.005,14 lei, pentru perioada 8.11.2008 – 22.02.2010, precum şi la plata contravalorii facturilor 6 şi 7/20.12.2007, cu dobânda legală aferentă. În legătură cu excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, scadenţa de plată a celor două facturi era într-adevăr, data de 03.01.2008. Prin adresa extras de cont cu nr. 33/26-.03.2008 i-a comunicat pârâtului faptul că figurează, în evidenţele sale ca şi debitor, cu suma de 176.304,39 lei, contravaloarea celor două facturi de mai sus, cu menţiunea expresă că acest extras de cont ţine loc de conciliere. Pârâtul a formulat răspuns cu adresa nr. AD 3805 din 04.04.2008, comunicând că datoria nu figurează în evidenţele sale, aşa încât în opinia acestei recurente, la acea dată era îndeplinită procedura concilierii. Ulterior, în urma convocatorului nr. 100 din 29.07.2008, părţile s-au întâlnit, ocazie cu care s-a negociat din nou pretenţiile reclamantei, iar pretenţiile acesteia au fost parţial recunoscute.
Recurenta apreciază că în măsura în care termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. 7 din Legea nr. 554/2004, este un termen de prescripţie, în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. a din decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripţie se întrerupe prin recunoaştere dreptului a cărui acţiune se prescrie. În aceste condiţii, înregistrarea acţiunii la instanţa de fond la data de 14.11.2008, s-a făcut în termenul legal de 6 luni de la data concilierii.
Cu privire la fondul cauzei, apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 294 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 316 Cod procedură civilă, motiv pentru care consideră că este îndreptăţit să solicite dobânzi şi pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă.
La recursul formulat de această recurentă, Judeţul Harghita, prin Consiliul judeţean Harghita a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestuia.
Se apreciază astfel că prin extrasul de cont 33/2008 sunt notificate creanţe existe faţă de Consiliul judeţean Harghita la data de 31.12.2007, în timp însăşi recurentul recunoaşte că această creanţă a devenit scadentă doar la data de 03.01.2008.
De asemenea , acest extras nu conţine elementele prevăzut e de art. 7201 Cod procedură civilă.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului cum că prin procesul verbal nr. 106/04.08.2008, pretenţiile sale au fost parţial recunoscute, astfel că această recunoaştere ar întrerupe prescripţia, se arată că în respectivul proces verbal sunt indicate trei motive de neplată, printre care şi faptul că plata lucrărilor nu este justificată, deci acestea nu sunt recunoscute şi acceptate. Pe de altă parte, presupusa recunoaştere se referă la suma de 72.753,69 lei şi o parte din contravaloarea facturii fiscale nr. 42 din 20.06.2008, şi nicidecum de vreuna din facturile prescrise.
În ceea ce priveşte pretenţiile din recurs privitoare la acordarea dobânzile legale pe durata soluţionării procesului de fond, ele sunt nefondate întrucât recursul este devolutiv doar în ceea ce priveşte recursul prevăzut de art. 3041 Cod procedură civilă, precum şi în condiţiile art. 304 pct. 1-5 şi art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă .
Cu privire la lucrările facturate cu factura fiscală nr. 7/20.12.2007, se arată că aceste lucrări au fost executate în lipsa unor comenzi ferme din partea beneficiarului lucrărilor, iar în oferta depusă de creditoare nu există nici un articol de preţ. În aceste circumstanţe, în lisa angajamentului legal, a unui act de ofertă şi de acceptare a acestuia, lucrările nu pot fi decontate de către C. J.
În ceea ce priveşte lucrările facturate cu factura fiscală nr. 6/20.12.2007, apreciază că nu s-a încheiat niciun act de recepţie sau alt act de constatare a executării lucrărilor, în condiţiile în care chiar martorii audiaţi de instanţă au declarat că în cazul în care lucrările au fost executate s-au încheiat procese verbale de constatare în acest sens, respectiv că inspectorii de zona avizau situaţiile de lucrări în cazul în care lucrările au fost efectiv executate.
S.C. H. S. SRL a formulat, la rândul său, întâmpinare împotriva recursului declarat de J. H., prin C. J. H., solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În considerente se reiterează faptul că pârâtul recurent are calitatea de asociat unic a societăţii reclamante, iar de pe altă parte, este şi partener de contract cu societatea reclamantă, în calitate de achizitor. Raporturile contractuale s-au desfăşurat în majoritatea cazurilor în baza comenzilor verbale ale autorităţi contractante, iar după executarea lucrărilor acestea au fost confirmate – recepţionate de către responsabilii de contract.
Pârâtul recurent îşi recunoaşte propria culpă prin faptul că nu şi-a recepţionat propriile lucrări.
De altfel, la data expirării contractului prin adresa nr. 82 din 30.06.2008, pârâtul recurent a fost invitat la recepţionarea tuturor lucrărilor efectuate, însă acesta nu a dat curs solicitării.
În condiţiile în care recurentul – achizitor – asociat unic, nu a plătit preţul lucrărilor executate de reclamanta, acesta şi-a falimentat propria firmă, reclamanta aflându-se în procedura falimentului conform Legii nr. 85/2006.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu în raport de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ., instanţa constată:
Cu privire la recursul formulat de C. J. H., acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul pârât este asociatul unic al intimatei reclamante, părţile încheind contractele de lucrări nr. 166/12457/17.10.2006 (contractul nr. 1) şi nr. 209/157/19.12.2007 (contractul nr. 2), obiectul acestora constituindu-l în principiu „întreţinere şi reparaţii drumuri judeţene” , în concret, plombarea gropilor, cosirea vegetaţiei uscate, curăţirea platformei drumurilor, montarea şi întreţinerea indicatoarelor. În baza contractului 1, recurentul pârât a efectuat plăţi în valoare de 996.758,34 lei, rămânând neachitate contravaloarea facturilor nr. 6 şi 7 din 20.12.2007 în valoare de 176.304,39 lei şi nr. 25/28.01.2008 în valoare de 249.094,37 lei. În baza contractului nr. 2, s-au efectuat plăţi în valoare de 121.373,75 lei, rămânând neachitate facturile nr. 42/20.06.2008 în sumă de 91.047,49 lei şi nr. 2/14.07.2008 în valoare de 79.863,28 lei.
Cu privire la critica formulată de recurent în ceea ce priveşte admisibilitatea probei cu martori în raport de dispoziţiile art. 1191 Cod civil, Curtea apreciază că aceasta este nefondată. Astfel, proba a fost încuviinţată şi administrată de către instanţa de fond nu pentru a dovedi „în contra sau peste ceea ce cuprinde actul” cu privire la sumele datorate, ci în privinţa unor fapte materiale (modul în care s-au derulat în concret raporturile contractuale dintre părţi), împrejurări care pot fi dovedite prin orice mijloace de probă. Mai mult, regula restrictivă impusă de art. 1191 cuprinde şi excepţii, dintre care, cea mai importantă este aceea că „nu se aplică în cazul în care există un început de dovadă scrisă”. În acest sens este de remarcat faptul că legea asimilează cu începutul de dovadă scrisă şi atitudinea părţii chemate la interogatoriu atunci când aceasta refuză să răspundă sau nu se înfăţişează la chemarea instanţei. Într-o asemenea situaţie, deşi lipseşte elementul scris, începutul de dovadă se întemeiază doar pe atitudinea negativă a părţii. Pe de altă parte, art. 1191 alin. 3 Cod civil prevede că părţile, de comun acord, se pot abate în mod tacit sau expres de la prevederile art. 1191 alin. 1 şi 2. În speţă se constată că la termenele de judecată din 03.06.2009 şi 24.06.2009 când a fost pusă în discuţie proba testimonială, recurentul pârât nu a formulat vreo opoziţie, ceea ce reprezintă o acceptare tacită a acesteia. Aşa fiind, proba a devenit câştigată cauzei iar orice opunere ulterioară este inoperantă.
Instanţa de fond a făcut o justă şi corectă apreciere a probatorului administrat în cauză. Este evident că derularea în concret a raporturilor comerciale dintre cele două părţi a avut loc şi în afara cadrului contractual stabilit prin cele două contracte. Trimiterea făcută de către recurent la clauzele contractului (respectiv, la nerespectarea acestora) în condiţiile în care s-a dovedit pe deplin că s-au decontat lucrări anterioare şi ulterioare celor în litigiu, lucrări efectuate în aceleaşi condiţii, este superfluă, mai mult, chiar cu rea credinţă. Astfel, unele din obligaţiile prevăzute în contracte aparţineau chiar pârâtului care nu a justificat în vreun fel neîndeplinirea acestora, făcând doar trimitere la personalul propriu care a acceptat decontarea unor lucrări fără documente justificative şi fără observarea prevederilor contractuale. Cum însă aceste persoane cu atribuţii în domeniu angaja pârâtul în raporturile comerciale dintre cele două părţi, în mod legal şi temeinic prima instanţă a reţinut ca nejustificat refuzul pârâtului recurent de a achita contravaloarea facturilor emise şi pentru lucrările în litigiu.
Pentru aceste considerente, recursul formulat de C. J. H. va fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul S.C. H. S. SRL, Curtea apreciază că acesta este fondat.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă…..:
c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului.
Din interpretarea logică şi realistă a dispoziţiilor art. 7201 C. pr. civ., în acord cu scopul urmărit de legiuitor, procedura prealabilă se consideră a fi îndeplinită în sensul art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 în situaţia în care se face dovada că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, a existat o corespondenţă între părţi, prin care reclamantul a încercat o soluţionare pe cale amiabilă a litigiului, comunicând părţii adverse pretenţiile sale băneşti iar partea adversă şi-a exprimat poziţia şi punctul de vedere faţă de pretenţiile reclamantului.
În speţă, cele două facturi faţă de care instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, respectiv, nr. 6 din 20 decembrie 2007 şi nr. 7 din 20 decembrie 2007, aveau scadenţa la data de 02.01.2008, dată de la care a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004. Corespondenţa dintre părţi realizată prin înscrisurile din 26.03.2008, respectiv, 04.04.2008, aflată la filele nr. 119 şi 120 din vol. I al instanţei de fond îndeplineşte cerinţele art. 7201 C. pr. civ., iar faptul că ulterior, la 29.07.2008, reclamanta a mai încercat odată concilierea, nu prezintă relevanţă.
Aşa fiind, recursul formulat de S.C. H. S. SRL urmează a fi admis şi cum prima instanţă nu s-a pronunţat pe fond cu privire la cele două facturi, în temeiul art. 312 alin. 2 şi 5 C. pr. civ, hotărârea atacată va fi casată parţial, în această limită, şi cauza va fi trimisă instanţei care a pronunţat-o pentru rejudecare. Totodată, instanţa de fond va avea în vedere la rejudecare şi dobânda solicitată de reclamantă pentru întregul debit, inclusiv plata acesteia şi în continuare conform solicitării acesteia formulată în recurs, având în vedere faptul că, în raport cu dispoziţiile art. 284 raportat la art. 316 C. pr. civ., aceasta nu reprezintă o cerere nouă formulată doar în recurs.
