În cauză, intimatul a depus CD-ul cu înregistrarea faptei, raportul agentului constatator, tabelul cu persoanele din cadrul IPJ Mehedinţi autorizate să efectueze înregistrări radar şi buletinul de verificare metrologică al aparatului radar.
Analizând plângerea petentului prin prisma propriilor susţineri, precum şi a înscrisurilor depuse de intimat în dovedirea faptei, instanţa reţine următoarele:
Petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 603 lei deoarece a rulat cu o viteză de 107 km/h pe raza localităţii Butoieşti. Fapta este prevăzută de art. 102 alin. 3 lit e din şi este sancţionată de art. 102 alin. 3 din acelaşi act normativ.
Investit fiind cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale, judecătorul naţional trebuie să verifice, înainte de toate, dacă respectiva contravenţie reprezintă o acuzaţie în materie penală potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În urma acestei verificări, el va putea stabili normele legale în funcţie de care va soluţiona litigiul. Interesul major este de a verifica incidenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi de a asigura respectarea garanţiilor sale în materie penală.
Pentru a decide dacă contravenţia dedusă judecăţii constituie o acuzaţie în materie penală, instanţa va aplica cele trei criterii clasice ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi va analiza şi împrejurările concrete ale speţei. Cele trei criterii, al căror rol este decisiv în stabilirea naturii penale a unei acuzaţii, sunt următoarele: calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei şi caracterul normei interne care sancţionează fapta iar, în al treilea rând, natura şi gradul de gravitate al sancţiunii la care contravenientul se expune. “Caracterul general al regulii şi scopul sancţiunii, având caracter de intimidare şi punitiv, sunt suficiente pentru a demonstra, în sensul articolului 6 din Convenţie, natura penală a infracţiunii în litigiu” (Őztürk, împotriva Germaniei din 21.02.1984, parag. 53-54).
Instanţa constată că în speţă sunt îndeplinite criteriile CEDO privind calificarea faptei ca fiind o acuzaţie penală, întrucât norma încălcată (OUG 195/2002) are un caracter general, iar sancţiunea aplicată petentului are un vădit scop punitiv (amenda – sancţiune principală – este echivalenta salariului minim brut pe economie, iar sancţiunea complementară prespune suspendarea dreptului petentului de a conduce autoturisme pe o perioadă de 90 de zile).
Prin urmare, instanţa trebuie să urmărească respectarea garanţiilor prevăzute de art. 6 parag. 2 din CEDO, inclusiv a prezumţiei de nevinovăţie. Prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este consacrată de art. 6 paragraful 2 din CEDO, adaptată la cazul nostru, are trei componente: instanţa să nu pornească de la prejudecata că petentul a săvârşit contravenţia, agentul constatator să dovedească săvârşirea contravenţiei astfel cum a fost reţinută, iar îndoiala să profite petentului.
Or, în cauză, se constată că intimatul nu poate dovedi contravenţie. Înregistrarea video a acesteia prezintă o serie de neconcordanţe de timp şi salturi de derulare inexplicabile. În aceste împrejurări, dubiul profită petentului.
Pentru aceste considerente, instanţa va admite plângerea şi va anula în întregime procesul verbal de contravenţie, exonerând petentul de plata amenzii contravenţionale în cuantum de 603 lei şi de executarea sancţiunii complementare constând în reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.
