1. Principiul “non reformatio in peius” trebuie respectat atât la judecarea căii de atac, cât şi la rejudecarea pricinii, în urma anulării sau casării hotărârii, deoarece rejudecarea cauzei este consecinţa exercitării căii de atac, iar partea trebuie să aibă certitudinea că nu îşi va înrăutăţi situaţia, nu numai în calea de atac pe care a promovat-o, ci şi în etapele procesuale subsecvente admiterii acestei căi de atac.
2. Aplicării principiului “non reformatio in peius” nu i se pot opune nici excepţii cu caracter absolut, instanţa neputând să invoce din oficiu sau să admită excepţiile cu caracter absolut invocate de către intimat, dacă admiterea acestora ar însemna înrăutăţirea situaţiei părţii care a exercitat calea de atac. Doar excepţiile de necompetenţă absolută, de incompatibilitate sau de nulitate a hotărârii care vizează aspecte ce ţin de desfăşurarea în condiţii de legalitate a litigiului s-ar putea opune principiului reglementat de art. 296 teza a ll-a din Codul de procedură civilă.
(Decizia nr. 683 din 4 octombrie 2004 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la data de 14.10.1997 sub nr. 15583/1997 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanta S.D. a chemat în judecată Ministerul Sănătăţii, Centrul Metodologic de Reumatologie “I.S.” şi Farmacia “S.P.”, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună evacuarea pârâtelor din imobilul proprietatea reclamantei situat în Bucureşti, acestea ocupând acest spaţiu fără a deţine vreun contract de închiriere.
Prin Sentinţa civilă nr. 17832 din 25.11.1998, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în evacuare şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive integrale.
Prin Decizia civilă nr. 2300/A din 17.12.1999, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2217 din 14.06.2000, a constatat nul recursul declarat de Centrul Metodologic de Reumatologie “I.S.” şi a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva aceleiaşi decizii.
Reînvestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 13419 din 27.10.2000, a respins ca inadmisibilă acţiunea în evacuare formulată de reclamantă.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1277/A din 7.05.2001, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că prin hotărârea pronunţată nu au fost încălcate dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură civilă, deoarece în ambele cicluri procesuale acţiunea reclamantei a fost respinsă, cu consecinţa imposibilităţii pentru aceasta de a-şi valorifica pretenţiile.
împotriva deciziei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, în termen legal a declarat şi motivat recurs apelanta-reclamantă S.D.
Prin motivele de recurs formulate, se susţine că hotărârea tribunalului a fost dată cu încălcarea legii, ceea ce atrage modificarea hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Respingând apelul ca nefondat, tribunalul a păstrat hotărârea primei instanţe, prin care acţiunea în evacuare fusese respinsă ca inadmisibilă.
Această soluţionare a încălcat principiul “non reformatio in peius” deoarece, cu prilejul primei judecăţi în fond a cauzei, judecătoria a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar această hotărâre a fost desfiinţată ca urmare a apelului declarat de reclamanta S.D., care nu a formulat nici un motiv de apel în privinţa hotărârii instanţei de respingere a excepţiei de inadmisibilitate, modul de soluţionare a acestei excepţii fiindu-i favorabil.
Pronunţând după casare respingerea ca inadmisibilă a cererii în evacuare, instanţa de rejudecare a încălcat principiul enunţat, care se aplică atât la judecarea căii de atac respective, cât şi cu prilejul rejudecării în fond după casare, deoarece rejudecarea are loc ca urmare a iniţiativei părţii de a declanşa controlul judiciar.
Prin urmare, odată ce la prima judecată în fond şi în favoarea recurentei s-a respins excepţia de inadmisibilitate a cererii de evacuare, instanţa de rejudecare învestită numai prin apelul apelantei recurente nu putea să admită excepţia de inadmisibilitate, creându-i astfel o situaţie mai grea, prin încălcarea principiului reglementat de art. 296 din Codul de procedură civilă.
Analizând hotărârea pronunţată de tribunal în limitele motivelor de recurs formulate, Curtea a constatat că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 296 teza II din Codul de procedură civilă, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte la aceasta ori sunt aplicabile dispoziţiile art. 293 sau 2931 din Codul de procedură civilă.
Principiul “non reformatio in peius” trebuie respectat atât la judecarea căii de atac, cât şi la rejudecarea pricinii, în urma anulării sau casării hotărârii, deoarece rejudecarea cauzei este consecinţa exercitării căii de atac, iar partea trebuie să aibă certitudinea că nu îşi va înrăutăţi situaţia, nu numai în calea de atac pe care a promovat-o, ci şi în etapele procesuale subsecvente admiterii acestei căi de atac.
Aplicării principiului “non reformatio in peius” nu i se pot opune nici excepţiile cu caracter absolut, instanţa neputând să invoce din oficiu sau să admită excepţii cu caracter absolut ridicate de intimat, dacă admiterea acestora ar însemna înrăutăţirea situaţiei părţii care a exercitat calea de atac. Doar excepţiile de necompetenţă absolută, de incompatibilitate sau de nulitate a hotărârii vizând aspecte ce ţin de desfăşurarea în condiţii de legalitate a litigiului s-ar putea opune principiului reglementat de art. 296 teza II din Codul de procedură civilă.
în cauză, în prima fază procesuală, excepţia de inadmisibilitate a fost respinsă de instanţă.
Rejudecarea pricinii a fost atrasă de admiterea căii de atac exercitate de reclamantă, astfel încât respectarea principiului “non reformatio in peius” ar fi însemnat ca, la rejudecarea cauzei, această excepţie să nu mai poată fi admisă de instanţă.
Este evidentă încălcarea principiului enunţat, deoarece iniţial excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată fusese respinsă de instanţă şi apoi, cu ocazia rejudecării cauzei, urmare a căii de atac exercitate de reclamantă, aceeaşi excepţie este admisă, cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a cererii.
Constatând încălcarea principiului reglementat de art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat, în temeiul art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, decizia apelată, a admis apelul şi a anulat sentinţa pronunţată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 296 din Codul de procedură civilă.
OPINIE SEPARATĂ
Prin acţiunea înregistrată la 14.10.1997 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 15583, reclamanta S.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Centrul Metodologic de Reumatologie “I.S.” şi Farmacia “S.P.”, evacuarea acestora din imobilul proprietatea reclamantei situat în Bucureşti, întrucât aceştia nu justifică drepturi locative proprii asupra imobilului, în drept, s-au invocat prevederile art. 480 din Codul civil şi Legea nr. 114/1996. Prin Sentinţa civilă nr. 17832 din 25.11.1998 a Judecătoriei Sectorului 1, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a respins acţiunea faţă de pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora şi s-a disjuns cererea reconvenţională formulată de pârâtul Centrul Metodologic de Reumatologie “I.S.”.
Cererea disjunsă a fost anulată ca netimbrată prin Sentinţa civilă nr. 3834 din 10.03.1999, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2.
Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de către reclamantă a fost admis, iar, prin Decizia civilă nr. 2300/A din 17.12.1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a V-a civilă şi de administrativ, a fost desfiinţată hotărârea instanţei de fond, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, având în vedere că în mod greşit cauza a fost soluţionată pe excepţie în contextul în care pârâtul Centrul Metodologic de Reumatologie “I.S.” ocupă imobilul în litigiu şi are personalitate juridică.
Decizia tribunalului a rămas irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 2217 din 14.06.2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, conform căreia s-a constatat nul recursul declarat de intimatul Centrul Metodologic de Reumatologie “I.S.” şi s-a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Sănătăţii.
Cauza fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 sub nr. 13449/2000, iar, prin Sentinţa civilă nr. 13419/2000, acţiunea în evacuare formulată de reclamanta S.D. a fost respinsă ca inadmisibilă, având în vedere următoarele:
în speţă, pârâtul Centrul Metodologic de Reumatologie “I.S.” a pretins că imobilul în litigiu se află în patrimoniul Ministerului Sănătăţii, care i l-a transmis în administrare, conform Dispoziţiei nr. 2/350/1991 a Direcţiei Sanitare a Municipiului Bucureşti. Ulterior, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 692/1996 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 460/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, Centrul Metodologic de Reumatologie “I.S.” a trecut din subordinea Ministerului Sănătăţii în subordinea Direcţiei Sanitare a Municipiului Bucureşti.
Conform Sentinţei civile nr. 6440 din 25.07.1996 a Judecătoriei Sectorului 2, a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de autorul reclamantei şi a fost obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Bucureşti să lase acestuia în proprietate imobilul în litigiu, situat în Bucureşti, prin compararea titlurilor de proprietate ale celor două părţi.
S-a apreciat că, în prezenta cauză, reclamanta a invocat un alt titlu de proprietate asupra imobilului, astfel că acţiunea în evacuare a fost respinsă ca inadmisibilă, partea având posibilitatea să revendice imobilul împotriva persoanei ce se pretinde a fi titular al dreptului de proprietate.
Soluţia a fost confirmată în apel, apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri fiind respins ca nefondat, prin pronunţarea Deciziei civile nr. 1277/A din 7.05.2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 296 din Codul de procedură civilă, apelantului nu i s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac, întrucât, deşi iniţial acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, iar în rejudecare s-a constatat inadmisibilitatea acesteia, partea nu a fost vătămată, întrucât în ambele situaţii acţiunea a fost respinsă.
S-a constatat pe de altă parte că apelanta-reclamantă nu a precizat temeiul de fapt al cererii promovate pentru a justifica alegerea acţiunii în evacuare, şi nu a celei în revendicare, deşi aceasta a pretins doar recunoaşterea unuia din atributele dreptului de proprietate, respectiv dreptul de folosinţă.
Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de către recurenta S.D. vizează următoarele critici:
Decizia tribunalului face o greşită aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, întrucât, respingând apelul ca nefondat, tribunalul a menţinut hotărârea primei instanţe, prin care se respinsese acţiunea în evacuare, ca inadmisibilă, astfel că a fost încălcat principiul “non reformatio in peius”, creându-se părţii o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Dezvoltând această critică, recurenta precizează că, într-un prim ciclu procesual, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în evacuare şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a centrului metodologic, hotărâre ce a fost desfiinţată în apel, însă numai cu privire la greşita admitere a excepţiei privind calitatea procesuală pasivă a centrului metodologic, şi nu în ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în evacuare, favorabilă reclamantei.
Prin urmare, după casare în rejudecare, instanţa învestită numai prin apelul reclamantei nu putea să admită excepţia de inadmisibilitate, ci, potrivit art. 297 din Codul de procedură civilă, trebuia să anuleze hotărârea şi să dispună judecarea pe fond a cererii de evacuare.
A doua critică vizează nelegalitatea deciziei apelate, în sensul menţinerii hotărârii de fond care a soluţionat greşit cauza atunci când a reţinut că într-o viitoare acţiune în revendicare este necesară şi soluţionarea excepţiei de domenialitate publică. Recurenta precizează că este proprietara imobilului prin hotărâre judecătorească irevocabilă şi opozabilă terţilor, hotărâre ce constată că dreptul de proprietate a autorului său nu s-a pierdut niciodată în mod legal.
în final, recurenta susţine că acţiunea în evacuare este o acţiune întemeiată pe art. 480 din Codul civil, deoarece este o acţiune în realizarea dreptului de folosinţă ca atribut al dreptului de proprietate imobiliară.
Recursul este nefondat.
Textul art. 296 teza a ll-a din consacră principiul neînrăutăţirii situaţiei apelantului în propria sa cale de atac.
Pe de altă parte, potrivit art. 316 din Codul de procedură civilă, dispoziţiile privind judecarea apelului se aplică şi în instanţa de recurs, dacă nu sunt potrivnice prevederilor legale referitoare la recurs.
Urmează a constata că acest principiu are aplicabilitate în speţă, respectiv în faza rejudecării fondului, după casare, ca o măsură de echitate şi logică juridică atât la judecata recursului, cât şi în această fază procesuală.
Astfel, cum s-a statuat în doctrină, principiul “non reformatio in peius” nu are caracter de ordine publică, fiind o chestiune de apreciere în fapt, prin prisma intereselor părţii care a exercitat calea de atac.
Din această perspectivă, primul motiv de recurs fondat pe art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă nu poate fi primit.
Critica recurentei vizează nelegalitatea hotărârii recurate, întrucât, prin soluţia pronunţată în apel, s-a încălcat principiul neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac, în contextul în care judecătoria, cu prilejul primei judecăţi în fond a cauzei, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în evacuare, iar la rejudecarea cauzei a respins acţiunea ca inadmisibilă.
în considerentele Deciziei civile nr. 2300/A din 17.12.1999 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, s-a reţinut că apelanta-reclamantă S.D. a criticat greşita soluţionare de către judecătorie a cererii de evacuare pe lipsa calităţii procesuale pasive integrale, deoarece pârâtul Centrul Metodologic de Reumatologie “I.S.” se află în subordinea Direcţiei Sanitare, care, la rândul său, se află în subordinea Ministerului Sănătăţii.
Apelul a fost admis, desfiinţându-se prima hotărâre, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanţa greşit nu a intrat în cercetarea fondului, reţinând lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Centrul Metodologic de Reumatologie “I.S.”.
Aşadar, în rejudecarea fondului, după casare, instanţa, analizând pricina pe fondul său, a constatat că acţiunea în evacuare este inadmisibilă, întrucât reclamanta invocă un alt titlu de proprietate ce urmează a fi verificat doar într-o acţiune în revendicare. Apreciem că o atare soluţie nu echivalează cu înrăutăţirea situaţiei reclamantei în calea de atac exercitată, întrucât prima hotărâre, fiind desfiinţată, nu mai produce nici un efect, astfel că, în rejudecare, instanţa analizează acţiunea în raport de starea de fapt şi de drept, aşa cum a fost stabilit de către părţi.
Rezultă că în rejudecare nimic nu împiedică instanţa ca, rejudecând cauza, să ajungă din nou la aceeaşi concluzie ca în prima hotărâre ce a fost desfiinţată.
Aşadar, instanţa de apel a pronunţat o decizie legală, constatând incidenţa art. 296 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu i s-a înrăutăţit apelantei situaţia în calea de atac exercitată împotriva Sentinţei nr. 13419/2000, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2.
Pentru aceste considerente, prima critică a recurentei este nefondată.
întrucât tribunalul a confirmat soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, celelalte motive de recurs ce vizează fondul cauzei nu vor mai fi analizate.
Drept urmare, apreciem că recursul este nefondat, urmând a fi respins, potrivit art. 312 din Codul de procedură civilă.
