Deşi apelantul a criticat în cererea de apel greşita stabilire a cotei sale de contribuţie la dobândirea unui bun imobil, ce face parte din masa de partaj, instanţa de apel, analizând apelul, a constatat nu numai că această critică este nefondată, ci şi faptul că respectivul imobil este bun propriu al intimatei.
Scoţând bunul din masa de partaj şi constatându-l ca fiind bun propriu al soţiei în apelul declarat de soţ, au fost încălcate dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură civilă, creându-i-se apelantului o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Constatând nu doar că pretenţiile apelantului sunt nefondate, dar şi că soluţia este greşită, fiind defavorabilă părţii adverse, instanţa de apel nu putea admite apelul, ci trebuia să îl respingă pentru a nu crea apelantului o situaţie mai grea decât cea stabilită de către prima instanţă în propria cale de atac.
(Decizia nr. 1555 din 20 iunie 2003 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea formulată la 13.09.1999 şi înregistrată la nr. 9062/1999, reclamanta S.A.D. l-a chemat în judecată pe pârâtul S.G.D. şi a solicitat partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei şi să se constate că o parte din aceste bunuri sunt bunuri proprii sau personale ale reclamantei dobândite înaintea căsătoriei şi o parte din acestea după căsătorie.
Prin Sentinţa civilă nr. 10862 din 16.11.1999 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti s-au stabilit cotele pentru bunul comun, respectiv televizor marca Samsung, şi s-a constatat ce bunuri proprii deţine reclamanta; de asemeni s-au enumerat bunurile proprii dobândite de către pârât.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece cererea s-a soluţionat fără îndeplinirea procedurilor legale de citare, iar prin Decizia civilă nr. 2579 din 7.09.2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă s-a admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, iar prin Decizia civilă nr. 3903 din 22.11.2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă s-a respins recursul ca nefondat.
în rejudecare, prin încheierea de admitere în principiu pronunţată la 4.07.2002, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis în parte şi în principiu cererea formulată de reclamanta S.A.D. şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul S.G.D.
Instanţa de fond a reţinut cota majoritară a reclamantei la dobândirea bunurilor, faţă de împrejurarea că apartamentul a fost cumpărat prin vânzarea apartamentului bunicii reclamantei, şi a fost răsturnată prezumţia cotei de contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune, prevăzută de art. 30 din Codul familiei.
împotriva acestei încheieri de admitere în principiu a declarat apel pârâtul-reclamant S.G.D. şi a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece în mod greşit s-a reţinut că apartamentul cu 3 camere din str. C. a fost cumpărat cu preţul obţinut de la bunica reclamantei şi în mod greşit a Stabilit instanţa de fond cotele părţilor, reţinând pentru apelantul-pârât o cotă de numai 5%.
Prin Decizia civilă nr. 153 din 27.01.2003 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul-pârât S.G.D., s-a schimbat în parte încheierea apelată, în sensul că s-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei dreptul de proprietate în cote-părţi egale asupra unui televizor marca Samsung.
S-a constatat calitatea de bun propriu al reclamantei asupra imobilului situat în str. C., s-a constatat dreptul de creanţă al pârâtului-reclamant de 1/2 din valoarea ratelor şi dobânzilor lunare achitate în perioada decembrie 1994 – august 1995 cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. M., şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Tribunalul a reţinut că, în ceea ce priveşte televizorul marca Samsung, ambele părţi au recunoscut dobândirea acestui bun în timpul căsătoriei şi deci trebuie inclus în masa de partaj.
în ceea ce priveşte garsoniera proprietatea intimatei, achitată şi vândută în luna august 1995, tribunalul a reţinut că apelantul are un drept de creanţă potrivit contribuţiei sale şi că acest bun este proprietatea intimatei, iar, în ceea ce priveşte apartamentul situat în str. C., acesta este bun propriu al reclamantei-pârâte.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul-reclamant S.G.D. şi a criticat decizia apelată ca netemeinică şi nelegală, deoarece prin decizie s-a scos de la masa bunurilor comune apartamentul din str. C., reţinut de prima instanţă ca fiind bun comun, şi prin această decizie s-a constatat calitatea de bun propriu al intimatei-reclamante asupra acestui imobil.
Prin motivele de recurs s-a criticat faptul că au fost încălcate prevederile art. 296 din Codul de procedură civilă, care dispun că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Celelalte motive de recurs invocate de către recurent critică aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, motive ce pot fi încadrate în dispoziţiile pct. 11 al art. 304 din Codul de procedură civilă, în prezent abrogat, deci nu vor fi analizate.
Recursul este fondat.
Curtea a constatat că tribunalul, prin decizia pronunţată în apel, a încălcat dispoziţiile art. 296 din şi a creat apelantului în propria sa cale de atac o situaţie mai grea decât cea din hotărârea apelată, prin faptul că a fost scos din masa bunurilor comune apartamentul din str. C., ce a fost reţinut de prima instanţă ca având calitatea de bun comun.
în consecinţă, Curtea, având în vedere prevederile art. 312 pct. 3 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, a admis recursul şi a modificat în tot decizia atacată, în sensul că a respins apelul ca nefondat.
Văzând dispoziţiile art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea l-a obligat pe pârâtul-apelant la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel către intimată.
