Prin cererea înregistrata la data de 28.01.2010, reclamantii V.M.S. si V.L.A.V. au chemat în judecata pe pârâtii T.M. si T.D., solicitând sa fie obligati sa desfiinteze servitutea de vedere creata contrar legii si sa se ia masuri pentru împiedicarea scurgerii apelor de pe acoperisul casei pârâtilor pe terenul lor, sub sanctiunea obligarii la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, iar în caz contrar sa desfiinteze peretele magazinului construit pe hotar fara respectarea prevederilor legale si obligarea acestora la cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, au aratat ca prin contractul de vânzare cumparare autentificat cu nr. 783/24.08.2007 încheiat de BNP F.S., pârâtii au vândut imobilul proprietatea lor – corpul 1, compus din casa cu 3 camere, 3 holuri, baia, bucatarie, grajd si pivnita cu o suprafata construita de 141,81 m.p. si teren intravilan în suprafata de 1382 m.p. cu nr. cadastral 24/1 si a ramas în continuare în proprietatea lor corpul 2, compus din anexa gospodareasca formata dintr-o încapere construita din caramida acoperita cu tigla cu o suprafata de 40,60 m.p. si teren intravilan în suprafata de 218 m.p. din acte si 90 m.p. din masuratori..
Au mai aratat ca în anii 2008-2009 pârâtii au demolat corpul 2 si au construit un magazin în locul anexei gospodaresti, fara a poseda autorizatie de constructie, si nerespectând distanta legala dintre constructie si hotar. Totodata la noua constructie pârâtii au deschis o fereastra de vedere asupra proprietatii reclamantilor nefiind respectate prev . art. 612 C . civ . si întrucât au construit magazinul pe hotarul care desparte proprietatile fara sa respecte distanta legala, apele din ploi se scurg pe terenul acestora si nu pe cel al pârâtilor iar zapada de pe acoperisul pârâtilor a cazut în curtea lor.
La data de 19.02.2010 pârâtii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea actiunii si obligarea la cheltuieli de judecata.
Au aratat ca fereastra de vedere despre care se face vorbire în actiunea reclamantilor nu se afla la o distanta mai mica decât cea prevazuta de art.612 Cod civ . si a fost construita înainte de vânzarea intervenita între parti , în anul 2007, fiind construita în zid, iar atunci reclamantii nu au fost deranjati de existenta acesteia, iar în prezent au luat masuri si au desfiintat aceasta fereastra.
Au mai aratat ca în ceea ce priveste lucrarile încât apele sa curga pe proprietatea lor au executat burlane si jgheaburi la imobil, iar în prezent apele de pe acoperisul constructiilor curg pe proprietatea lor.
Au aratat ca la data intervenirii contractului de vânzare -cumparare, reclamantii nu au avut obiectiuni în ceea ce priveste atât existenta ferestrei mentionate cât si a scurgerii apelor, mai mult acestia s-au opus împiedicându-i sa execute lucrarile de amenajare încât apele sa curga pe proprietatea acestora fiind obligati sa anunte organele competente la data efectuarii acestor lucrari .
Au mai aratat ca în ceea ce priveste desfiintarea peretelui imobilului, acesta a fost construit cu acordul reclamantilor, iar solicitarea acestora de a fi desfiintat nu este legala întrucât nu se afla pe hotar si nici nu poate fi înlaturat întrucât ar duce la demolarea constructiei.
La termenul din 22.02.2010 reclamantii au depus precizare de actiune prin care au aratat ca vechea constructie a fost demolata în întregime, ridicându-se o alta constructie din boltari pe o suprafata mai mare , respectiv 56,40 m.p.
Au mai aratat ca noua constructie a pârâtilor nu respecta vechiul amplasament, fiind mutata catre corpul de cladire proprietatea lor fiind mult mai înalta acestia nu au lumina necesara.
Au mai aratat ca pârâtii nu au avut autorizatie de demolare si de construire, construind fara a avea proiect si fara certificat de urbanism, în final solicitând ca pârâtii sa demoleze constructia ilegal facuta.
La data de 22.03.2010, reclamantii si pârâtii au solicitat, iar instanta a încuviintat administrarea probelor cu interogatoriu, cu martori si expertiza tehnica.
La termenul din 10.05.2010 s-a luat interogatoriu pârâtului Toriste Marian la cererea reclamantilor care a fost atasat la dosarul cauzei si la data de 30.06.2010 expertul a depus raportul de expertiza.
Prin sentinta civila nr. 2118 din 11.10.2010 pronuntata de Judecatoria Bailesti a fost respinsa actiunea precizata.
Au fost obligati reclamantii la plata sumei de 1500 lei catre pârâta, reprezentând cheltuieli de judecata.
Instanta a retinut ca potrivit art.612 C.civ nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietatii îngradite sau neîngradite a vecinului sau, de nu va fi o distanta de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi si proprietatea vecina.
Din probele administrate în cauza instanta a constatat ca desi pe constructia pârâtilor se afla amplasata o fereastra cu deschiderea catre proprietatea reclamantilor acestia nu încalca dispozitiile prevazute de art.612 C.civ.
Raportul de expertiza întocmit în cauza de expert I.C. concluzioneaza ca fereastra ce are deschidere catre proprietatea reclamantilor, identificata în planul de situatie anexat la raportul de expertiza pe latura punctelor 3, 10 este închisa cu obloane definitive de catre pârâti.
Instanta a retinut ca sustinerile reclamantilor potrivit carora apele din ploi de la streasina magazinului ce apartine pârâtilor se scurg pe terenul lor sunt contrazise de probatoriul administrat în cauza.
Împotriva acestei sentinte au declarat recurs, calificat apel de catre instanta, reclamantii V.M.S. si V.L.A.V., criticând-o pentru netemeinicie si nelegalitate.
În motivare, apelantii au aratat ca în mod gresit instanta de fond a respins actiunea prin care au solicitat ca pârâtii sa fie obligati sa desfiinteze servitutea de vedere creata contrar legii si sa se ia masuri pentru împiedicarea scurgerii apelor de pe acoperisul casei pârâtilor pe terenul reclamantilor. Ulterior, reclamantii si-au precizat actiunea si au solicitat ca pârâtii sa fie obligati sa demoleze constructia facuta fara certificat de urbanism si fara autorizatie de constructie.
Apelantii au mai aratat ca instanta de fond a respins actiunea obligându-i la cheltuieli de judecata catre pârâti.
În ceea ce priveste fereastra cu deschidere catre reclamanti, aceasta a fost închisa, însa ulterior declansarii procesului.
De asemenea, si cel de al doilea capat al cererii a fost respins, pentru ca pârâtii au montat burlane de scurgere a apelor, dar fara a evidentia faptul ca si aceste burlane au fost montate dupa ce reclamantii au formulat prezenta cerere.
Cu privire la cel de-al treilea capat de cerere, s-a aratat ca instanta de fond, în mod nelegal, l-a respins, pârâtii demolând si construind din temelii un alt magazin, dar fara autorizatie de construire si certificat de urbanism si fara a respecta vechiul amplasament, ba mai mult nici distanta legala, motiv pentru care s-a impus a fi admis recursul si modificarea sentintei, în sensul admiterii celui de-al treilea capat al cererii si al modificarii cuantumului cheltuielilor de judecata acordate.
La data de 18 ianuarie 2011, intimatii pârâti au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat si acordarea cheltuielilor de judecata.
Au aratat ca sentinta apelata este temeinica si legala, deoarece în mod corect instanta de fond a respins actiunea promovata de reclamanti asa cum a fost precizata.
Prin decizia nr.213 din 5 aprilie 2011 pronuntata de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr.359/183/2010, s-a admis apelul declarat de reclamanti .
S-a desfiintat sentinta civila apelata si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
S-a retinut ca prima instanta a solutionat cererea reclamantilor, precizata la data de 22.02.2010, fara ca în prealabil sa dea actiunii calificarea juridica exacta, în virtutea rolului activ prevazut de art.129 alin.(4) Cod pr.civila.
Obiectul precizarii cererii de chemare în judecata îl constituie servitutea privind distanta constructiilor prevazuta de art.610 Cod civil, astfel ca prin hotarârea pronuntata instanta nu a examinat fondul pricinii potrivit limitelor investirii sale.
În baza art.299 Cod pr.civila, împotriva deciziei au declarat recurs pârâtii, invocând în principal încalcarea dispozitiilorart.297 Cod pr.civila în actuala redactare a textului, care nu permitea instantei sa dispuna desfiintarea sentintei cu trimitere spre rejudecare, solutia legala fiind de anulare a hotarârii.
S-a mai aratat ca interpretarea data de instanta de apel, cu privire la necercetarea fondului este excesiva, în conditiile în care Judecatoria s-a pronuntat conform obiectului cauzei, stabilit prin actiune de reclamanti, care au beneficiat de aparare calificata.
Conform cererilor de la dosar reclamantii au solicitat demolarea constructiilor, iar daca instanta de fond ar fi examinat cauza ca servitute privind distanta constructiilor, ar fi încalcat principiul disponibilitatii.
Prin îndrumarile date de Tribunal s-a încalcat principiul egalitatii partilor în proces, pârâtilor aplicându-li-se un tratament discretionar.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei si respingerea apelului.
La data de 27.09.2011 reclamantii au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând criticile formulate, se constata întemeiat recursul, pentru urmatoarele considerente:
Primul motiv din recursul pârâtilor nu este fondat.
În conformitate cu prevederile art.XXII alin.(2) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, dispozitiile art.297 alin. (1), din Codul de Procedura Civila, referitoare la solutiile instantei de apel, asa cum sunt prevazute prin textul modificat de Legea micii reforme, se aplica numai proceselor, cererilor si sesizarilor începute, respectiv formulate dupa intrarea în vigoare a legii.
Legea nr. 202/2010 a intrat în vigoare la data de 26.11.2010, iar actiunea ce face obiectul cauzei a fost formulata la data de 28.01.2010, deci anterior datei adoptarii Legii micii reforme, în judecarea apelului fiind asadar aplicabile dispozitiile art. 297c.pr.civ., nemodificate, care nu restrictionau solutiile de desfiintare cu trimitere spre rejudecare.
A doua critica din recursul pârâtilor este însa întemeiata.
Prin cererea introductiva, reclamantii au sesizat instanta cu actiune în servitute de vedere si scurgerea apelor stresinilor, întemeiata pe dispozitiile art. 611-615 Cod civil, aratând în motivarea sustinerilor formulate, ca încalcarea normelor ce reglementeaza institutia servitutii s-a produs ca urmare a edificarii noii constructii, de catre pârâti, cu nerespectarea distantei legale fata de hotarul despartitor.
La data de 22.02.2010 s-a depus o precizare a actiuni, prin care s-a aratat ca la realizarea noii constructii, pârâtii nu au mai respectat vechiul amplasament, acesta fiind deplasat catre proprietatea reclamantilor, înaltimea cladirii nu permite iluminarea naturala corespunzatoare a locuintei lor, lucrarile au fot executate fara autorizatii, proiect si certificat de urbanism, împrejurari în raport de care s-a solicitat obligarea pârâtilor de a demola constructia.
Una din regulile esentiale, specifice procesului civil este principiul disponibilitatii, care consta în facultatea partilor de a dispune de obiectul procesului – întotdeauna concretizat într-un drept subiectiv, material – precum si de mijloacele procesuale de aparare a acestui drept.
Regula enuntata da expresie libertatii pe care legea o recunoaste titularilor de drepturi civile de a le exercita potrivit propriei lor aprecieri, precum si de a le decide soarta juridica.
Principiul disponibilitatii cuprinde în continutul sau dreptul partii interesate de a introduce sau nu actiune, dreptul de a determina limitele actiunii sau ale apararii, dreptul de a renunta la actiune sau la dreptul subiectiv.
Daca partea este singura careia legea îi recunoaste dreptul de a determina limitele procesuale, prin aratarea obiectului cererii de chemare în judecata, corelativ instantei îi revine obligatia de a respecta limitele investirii. Obligatia instantei de a se pronunta numai asupra obiectului actiunii, prevazuta de art.129 alin.(6) Cod pr.civila constituie o garantie pentru aplicarea corecta a principiului disponibilitatii.
Prin hotarârea recurata în cauza, instanta a încalcat dispozitiile mentionate, schimbând obiectul petitului formulat de reclamanti în precizarea depusa la 12.02.2010.
Asa cum rezulta din modul de redactare a cererii, din termenii folositi si sensul literal si juridic al acestora, reclamantii au solicitat demolarea constructiei, asadar obiectul stabilit de ei, în termeni clari, precisi si fara echivoc, este obligatia de a face.
Din analiza literala a cererii rezulta ca reclamantii au pretins ca prin deplasarea amplasamentului constructiei pârâtilor catre proprietatea lor si prin înaltimea acesteia, locuinta lor nu mai beneficiaza de lumina naturala.
Alaturi de aceste cauze care, pretind reclamantii, justifica cererea de demolare, s-au mai invocat si alte motive ce tin de nerespectarea cerintelor impuse de Legea nr.50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii.
Fata de aceste considerente, rezulta ca prima instanta a examinat actiunea în limitele investirii sale, conform obiectului stabilit de reclamanti, asadar Tribunalul, prin modificarea obiectului cererii, a nesocotit obligatia din art.129 alin.(6) Cod pr.civila, si în consecinta, recursul este fondat urmând sa fie admis conform art.312 alin.5 Cod pr.civila, sa se caseze decizia, cu trimiterea cauzei la aceeasi instanta în vederea solutionarii apelului.
.
