Prin civilă nr. 794 din 28.02.2011 pronunţată de Tribunalul Maramureş s-a respins acţiunea promovată de lichidator judiciar C.I. SPRL, în contradictoriu cu pârâtul M.O.A..
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă 4378/15.12.2008 pronunţată în dosarul de faliment privind pe debitoarea SC S.F.C. SRL, s-a dispus deschiderea procedurii generale de , a fost numit administrator judiciar, iar prin Încheierea nr. 836/06.04.2009 s-a dispus intrarea în faliment, a fost numit lichidator judiciar.
La masa credală s-a înscris RC L.R.I. cu o creanţă de 14.742,11 lei, Primăria Şomcuta Mare cu o creanţă de 200 lei şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş cu o creanţă de 2.000 lei. Totalul creanţelor declarate şi înscrise în tabelul definitiv consolidat sunt în sumă de 16.942,11 lei.
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, această răspundere intervine nu pentru săvârşirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârşite faptele ilicite expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. a – g din lege. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauza starea de insolvenţă a debitorului prin faptele expre şi limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii, şi anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvenţă, faptă care să se încadreze în cel puţin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata către debitorul insolvent a datoriilor exigibile şi culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
Se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceştia au săvârşit cel puţin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor, culpa acestora în ceea ce priveşte săvârşirea faptelor respective, precum şi legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită şi ajungerea debitorului în situaţia încetării de plăţi.
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din lege presupune existenţa unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-şi realiza creanţele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere/ conducere sau orice altă persoană a cauzat starea de insolvenţă, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile băneşti disponibile.
Raportul cauzal are în vedere legătura dintre faptele expres şi limitativ prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea 85/2006 şi ajungerea debitorului persoană juridică în stare de insolvenţă.
Aşa cum s-a mai precizat, prejudiciul se produce direct în patrimoniul debitorului persoană juridică şi indirect în patrimoniul creditorilor acestuia şi constă în aceea că patrimoniul debitorului se caracterizează printr-o insuficienţă a fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Ca atare, este necesar să se dovedească în mod ferm raportul de cauzalitate dintre una sau mai multe dintre faptele ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 şi prejudiciu care constă în aducerea în insolvenţă a patrimoniului debitorului şi nu doar a unei simple împrejurări care a favorizat apariţia insolvenţei.
În situaţia de faţă lichidatorul judiciar a susţinut că prin faptele sale pârâtul a ţinut o contabilitatea fictivă, potrivit art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, în condiţiile în care, bunurile achiziţionate (materii prime, materiale de construcţii) au fost înregistrate în contabilitatea societăţii pe cheltuieli, ca fiind folosite fără a exista şi documente justificative în acest sens.
Ţinerea unei contabilităţi fictive constă în înregistrarea în a unor date eronate de natură să inducă în eroare asupra adevăratei situaţii financiare a debitorului persoană juridică.
Din cuprinsul concluziilor scrise depuse de pârât la fila 34 din dosar, reiese că acesta recunoaşte faptul că a depus cu întârziere actele contabile deţinute, iar societatea a funcţionat până în vara anului 2006 când s-a produs un incendiu la depozitul din localitatea Berchez, ocazie cu care s-au distrus stocul de materii prime şi utilaje astfel încât deşi au intervenit pompierii din Şomcuta Mare, pârâtul nu a primit nici un document din partea lor şi nici la poliţie nu s-a înregistrat vreun dosar, sesizarea fiind făcută telefonic, depozitul nefiind asigurat cu pază. Se arată că această stare de fapt justifică scoaterea din evidenţele contabile a echipamentelor tehnologice şi a materiilor prime, societatea având ca obiect principal de activitate exploatarea şi prelucrarea materialului lemnos.
Din depoziţia martorului I.T. a reieşit faptul că acesta în calitate de şofer pe maşina de pompierii, proprietate a Primăriei Şomcuta Mare a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu în primăvara anului 2006, la gaterul din Berchez. Martorul susţine că focul s-a extins şi la o baracă unde erau depozitate materii prime, stive de lemne.
Şi martorul B.V. confirmă faptul că în incendiul produs la depozitul din Berchez au ars o baracă, stive cu lemne şi scândură, actele societăţii.
Astfel în situaţia de faţă pe de o parte s-a făcut dovada faptului că stocul de materii prime reprezentând material lemnos a fost incendiat în anul 2006, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada certă a raportului de cauzalitate dintre presupusa faptă ilicită şi prejudiciu (insolvenţa debitorului), aşa cum s-a arătat anterior nefiind suficient a se releva existenţa unei simple împrejurări care ar fi putut favoriza apariţia insolvenţei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs lichidatorul judiciar C.I. SPRL Baia Mare al debitoarei SC S.F.C. SRL solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii cu consecinţa obligării pârâtului M.O.A. la suportarea cu averea proprie a pasivului societăţii debitoare.
În motivarea recursului a arătat că la data depunerii cererii administratorul statutar nu a prezentat actele şi documentele contabile ale societăţii, potrivit art.32 alin.1 din Legea 85/2006.
Toate bunurile societăţii reprezentând echipamente tehnologice de tăiere a lemnului şi utilaje de tăierea lemnului au fost scoase din evidenţa contabilă pe baza unui simplu proces-verbal de casare întocmit de administratorul statutar la data de 01.01.2007, proces-verbal din care reiese că societatea debitoare a fost vandalizată şi bunurile furate. În aceste condiţii lichidatorul consideră că ar fi fost de relevanţă un act, o constatare de la poliţie care să constate furtul, dispariţia bunurilor şi în ce împrejurări s-a produs infracţiunea.
Cu privire la stocul de materii prime, reprezentând material lemnos în sumă de 137.893,97 lei, acesta a fost scos din evidenţele contabile prin trecerea pe cheltuieli, ceea ce înseamnă că acestea ar fi fost folosite, fără, însă, să existe documente justificative a consumului acestora materii prime.
Lichidatorul judiciar consideră că administratorul statutar a ţinut o fictivă, potrivit art.138 alin.1 lit.d din Legea 85/2006, în condiţiile în care, bunurile achiziţionate au fost înregistrate, în contabilitatea societăţii pe cheltuieli ca fiind folosite, fără a exista documente justificative în acest sens.
În condiţiile în care nu au fost prezentate toate actele şi documentele solicitate de lichidator, bunurile fiind trecute pe cheltuieli fără acte justificative, contabilitatea nu a fost ţinută conform legii, consideră că administratorul statutar este singurul răspunzător de starea de insolvenţă a societăţii.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi având în vedere prevederile art.304, 3041 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Cererea lichidatorului judiciar vizează incidenţa disp. art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 potrivit căreia judecătorul sindic poate dispune la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, dacă au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Ţinerea unei contabilităţi fictive, dispariţia unor documente contabile sau neţinerea evidenţei contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activităţi direct producătoare de prejudiciu însă ele pot favoriza starea de insolvenţă prin ascunderea unor active sau părţi din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanţe ceea ce a generat dobânzi sau penalităţi etc. De asemenea, înregistrarea corectă în contabilitate a operaţiunilor efectuate (ţinerea contabilităţii) reprezintă pentru creditor o garanţie că operaţiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate, iar creditorii îşi vor putea recupera creanţele din bunurile înregistrate în contabilitate. Această faptă ilicită se poate săvârşi prin una din următoarele modalităţi: ţinerea unei contabilităţi fictive ce constă în înregistrarea în contabilitate a unor date eronate de natură să inducă în eroare asupra adevăratei situaţii financiare a debitorului persoană juridică; ascunderea unor documente contabile care se realizează atât prin dosirea acestora cât şi prin dosirea lor şi are ca scop denaturarea situaţiei financiare a debitorului şi nu în ultimul rând neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea care de obicei se realizează prin faptul că nu se prezintă documentele contabile spre verificare aşa încât concluzia care se desprinde este aceea a neţinerii contabilităţii.
Pornind de la premisele de ordin teoretic mai sus relevate, în raport de circumstanţele concrete ale speţei Curtea reţine că administratorul statutar la data formulării cererii de angajarea răspunderii de către lichidatorul judiciar nu prezentase actele şi documentele contabile ale societăţii potrivit art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006, fiind prezentate ulterior acestei date o serie de acte ale societăţii. Prin urmare, lichidatorul judiciar a afirmat incidenţa prevederilor art.138 alin.1 lit.d din perspectiva studierii actelor astfel predate.
În concret, toate bunurile societăţii reprezentând echipamente tehnologice de tăiere a lemnului şi utilaje de tăierea lemnului au fost scoase din evidenţa contabilă pe baza unui simplu proces-verbal de casare întocmit de administratorul statutar la data de 01.01.2007, proces-verbal din care reiese că societatea debitoare a fost vandalizată şi bunurile furate. În aceste condiţii în mod real lichidatorul judiciar contestă actul întocmit potrivit susţinerilor acestuia pro causa de către administratorul statutar. Curtea, având de analizat starea de fapt prezentată rezultă că procesul-verbal de casare este lipsit de relevanţă în lipsa unor alte probe, respectiv act constatator care să emane de la organele de poliţie îndreptăţite să constate furtul şi dispariţia bunurilor precum şi împrejurările în care s-a realizat aceasta. Aşadar, concluzia care se desprinde este că în mod eronat aceste bunuri au ieşit din patrimoniul societăţii fiind scoase din evidenţa contabilă pe baza unui simplu proces-verbal de casare întocmit de administratorul statutar.
În ceea ce priveşte stocul de materii prime, reprezentând material lemnos în sumă de 137.893,97 lei, acesta a fost scos din evidenţele contabile de această dată prin trecerea acestora la capitolul „cheltuieli” ceea ce duce la concluzia că acestea ar fi fost folosite fără însă să existe documente justificative a consumului acestor materii prime. Prin urmare, în mod nereal se susţine că a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea, administratorul statutar ţinând o contabilitate fictivă prin trecerea stocului de materii prime la cheltuieli, fără existenţa documentelor justificative, cu scopul înregistrării în contabilitate a unor date eronate de natură să inducă în eroare asupra adevăratei situaţii financiare a debitorului persoană juridică, faptă prevăzută de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Apoi, deşi la prima vedere ar părea justificată distrugerea actelor astfel un caz de forţă majoră care ar exonera de răspundere pe administratorul statutar, Curtea reţine însă că nu poate fi considerată ca pertinentă această apărare din următoarele considerente. Câr priveşte acest incendiu în primul rând nu există nici un act întocmit de pompieri (proces-verbal) care să cuprindă concluziile incendiului. Prin urmare prima instanţă a procedat la audierea unor martori însă martorul ce avea calitatea de şofer la pompieri în aceea perioadă susţine că nu a fost prezent la incendiu şi face afirmaţii indirecte de care au luat la cunoştinţă în urma unor discuţii purtate cu un alt coleg, aşa încât mărturia acestuia apare ca nerelevantă, nefiind o persoană prezentă la incendiu, iar spusele acestuia fiind doar supoziţii. Aşa fiind, deoarece mărturiile celor doi martori sunt doar indirecte, nici unul nefiind prezent la faţa locului la momentul producerii incendiului, şi în lipsa existenţei vreunui act constatator care să dovedească că incendiul a avut loc la data respectivă iar bunurile debitoarei au fost distruse cu acea ocazie, Curtea reţine că în speţă este întrunită fapta prev. la art.138 alin.1 lit.d , respectiv ascunderea unor documente contabile prin distrugerea lor.
Cum din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că din actele puse la dispoziţia lichidatorului judiciar debitoarea figurează cu bunuri înscrise în contabilitate care mai apoi au fost trecute direct pe cheltuieli fără acte justificative în acest sens, este întrunită fapta prevăzută la art.138 alin.1 lit.d în sensul că, administratorul statutar, singurul răspunzător de starea de insolvenţă a societăţii nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În acest sens s-a stabilit şi legătura dintre fapta ilicită şi prejudiciul suferit în sensul că aceste nereguli au fost provocate, săvârşite cu intenţia de a eluda obligaţiile fiscale prin înscrieri necorespunzătoare în evidenţa contabilă.
Aşa fiind, în cauză este incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 C.proc.civ. în sensul că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a disp.art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, motiv pentru care în temeiul disp.art.312 alinl.1 C.proc.civ. recursul declarat de lichidatorul judiciar este întemeiat urmând a fi admis cu consecinţa modificării hotărârii primei instanţe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar şi obligarea pârâtului M.O.A. în calitate de administrator statutar la debitoarei la suportarea pasivului acesteia în sumă de 16.942,11 lei. (Judecător Claudia Idriceanu)
