Prin sentinţa civilă nr. 3601 din 24.08.2010, pronunţată în dosarul nr. abc/3/2008 al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis excepţia invocată din oficiu şi s-a constatat nulitatea absolută a cererii formulate de reclamanta C.C. SPRL Bucureşti, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC U. S.A., împotriva pârâţilor SC E.P. SRL şi ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREŞTI.
Analizând excepţia de nulitate invocată din oficiu, judecătorul sindic a admis-o pentru următoarele considerente: Prin prezenta acţiune, formulată în contextul în care debitoarei i-a fost ridicat doar în parte dreptul de administrare si este desemnat administrator special, se aduce în discuţie legalitatea unor hotărâri ale acţionariatului dar care vizează si chestiuni de patrimoniu si de plaţi efectuate în contul unor creanţe bugetare de către debitoarea aflată în sub supravegherea administratorului judiciar. Conform prevederilor capitolului II art. 5 din sunt participanţi la procedura de insolventa în sensul de organe care aplica aceasta procedura: instanţele judecătoreşti, judecătorul sindic, administratorul judiciar si lichidatorul judiciar.
Fiindcă cei enumeraţi în mod expres si limitativ aplică procedura, aceştia îndeplinesc acte procedurale. Prezenta acţiune este un demers procedural al administratorului judiciar cu privire la procedura in derulare si este lovit de nulitate absoluta in baza celor dispuse expres de către Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la procedura insolventei debitoarei SC U. SA.
La data de 04.06.2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 1769, în dos. nr. def/1/2009 a dispus strămutarea judecării procesului ce formează obiectul dosarului nr. ghi/3/2006 al Tribunalului Bucureşti secţia a VII-a comercială la Tribunalul Cluj. Aceeaşi încheiere a dispus anularea actelor procedurale ulterioare sentinţei civile nr. 2250 din 17.10.2006 a Tribunalului Bucureşti , hotărâre prin care s-a deschis procedura insolvenţei a debitoarei SC U. SA. Printre actele anulate de către hotărârea dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se numără şi actul procedural al fostului judecător sindic prin care a desemnat în calitate de administrator judiciar al S.C. U. S.A. pe C.C. S.P.R.L. Astfel, a învederat judecătorul sindic, şi acest aspect este un motiv din perspectiva căruia excepţia de nulitate este întemeiată, deoarece, anulându-se actul de desemnare, devin nule si actele procedurale îndeplinite în procedura de către fostul administrator judiciar .
Dispoziţiile art. 40 alin. 4 Cod Procedură Civilă fac referire la actele îndeplinite de către instanta, însă această apărare a administratorului special a fost apreciată de către instanţa de fond ca nefiind eficientă si relevantă prin prisma faptului că ne aflăm într-o procedura specială în care prevederile doar se completează cu dispoziţiile compatibile ale codului de procedura civilă, sens în care dispune expres si art. 149 din Legea nr. 85/2006 .
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B.C. reprezentant al S.C. U. S.A. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin. 3 cu referire la art. 3041 C.pr.civ.
În primul rând, pârâtul arată că judecătorul sindic, invocând din oficiu “exceptia de nulitate absolută a prezentei actiuni”, retine în mod greşit susţinerile făcute de administratorul special, B.C., în sensul că acesta a susţinut că acţiunea nu este un act procedural, susţinerea fiind aceea că, această acţiune introdusă de administratorul judiciar, ca si act procedural, nu intră în sfera actelor procedurale ce pot fi anulate de Inalta Curte de Casaţie si Justiţie, în baza art. 40 alin. 4 C.Pr.Civ. In acest sens, dispoziţiile Codului de Procedura Civila cuprind dispoziţii ce privesc “actele îndeplinite de instanţa” înainte de strămutare şi nu actele îndeplinite de celelalte părti aflate în cauză. De asemenea, judecătorul sindic numit în cauză, interpretează în mod cu totul nelegal dispozitiile procedurale, precum si dispozitiile Inaltei Curti, considerând că poate desfiinţa nu numai actele judecătorului sindic, ci si orice alt act întreprins în cauză de ceilalti participanti la procedură, lipsind astfel în mod absurd creditorii de posibilitate a conferită de legiuitor privind anularea actelor frauduloase si readucerea în patrimoniul debitoarei a bunurilor înstrăinate ilegal.
Astfel, în opinia pârâtului, judecătorul sindic a interpretat aceste dispozitiile legale exact în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006 si nicidecum în compatibilitate cu aceasta, făcând compatibile, în mod fortat, dispozitiile Codului de Procedura Civila la Legea speciala si nicidecum la a asigura aplicarea dispoziţiilor Legii generale – Codul de Procedura Civila, numai în măsura în care sunt compatibile si nu contravin Legii nr. 85/2006.
Din această perspectivă, pârâtul consideră că judecătorul sindic interpretează dispozitiile art. 40 alin. 4 C.Pr.Civ încălcând art. 149 din Legea 85/2006, deoarece dispozitiile art. 40 alin. 4 C.Pr.Civ nu vorbesc despre o nulitate absolută de care ar fi lovite actele efectuate de judecător înainte de strămutare. Nulitatea absolută, ca instituţie juridică, impune existenta motivului de nulitate la data săvârşirii actului, ori în speţă, acest motiv de nulitate retinut de judecătorul sindic în mod absurd, nu exista la data introducerii cererii, întrucât la acea dată, administratorul judiciar C.C., întrunea în mod legal această calitate si conform dispozitiilor legale putea promova în cadrul procedurii acţiunile în anulare.
Totodată, dispozitiile art. 40 alin. 4 C.pr.civ. arată că Inalta Curte va arată în ce măsură actele întreprinse de instanţa înainte de strămutare vor fi mentinute, iar extinderea dincolo de dispozitiile legale mai sus menţionate şi interpretarea proprie dată de judecătorul sindic în această cauză, sunt în contradictie cu dispozitiile art. 149 din Legea nr. 85/2006 si cu scopul acestei legi speciale.
In ceea ce priveşte “modul cu totul subsidiar în care judecătorul sindic a constatat că demersul procesual a fost defectuos initiat sub aspect procedural”, punându-se deci în subsidiar, ca si discutabilă calitatea procesuală, legitimarea procesuală activă, pârâtul arată că aceste aspecte nu au fost ridicate de către judecătorul sindic în contradictoriu cu părtile aflate în cauză.
Fata de aspectele, pârâtul solicită, în temeiul art. 304 pct. 5 si art. 312 alin. 3 C.pr.civ., casarea încheierii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.
Pârâţii deşi legal citaţi, nu s-au prezentat în faţă instanţei şi nu au depus întâmpinare prin care să-şi exprime poziţia procesuală.
Analizând motivele de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
Soluţionarea recursului impune o scurtă enunţare a parcursului procesual al dosarului până la înregistrarea acestuia pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, precum şi a condiţiilor în care măsura strămutării a fost dispusă. Astfel, la data de 04.06.2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 1769, în dos. nr. def/1/2009 a dispus strămutarea judecării procesului ce formează obiectul dosarului nr. ghi/3/2006 al Tribunalului Bucureşti secţia a VII-a comercială la Tribunalul Cluj. Eroarea Înaltei Curţi care face referire la Tribunalul Cluj şi nu la instanţa specializată Tribunalul Comercial Cluj a fost corectată prin sentinţa civilă nr. 4/2010 prin care a fost admisă excepţia necompetenţei Tribunalului Cluj iar competenţa de soluţionare a cererii cererea de anulare formulată în cadrul dosarului de insolvenţă al debitoarei SC U. SA a fost declinată în favoarea instanţei specializate.
Aceeaşi încheiere de strămutare anterior enunţată a dispus anularea actelor procedurale ulterioare sentinţei civile nr. 2250 din 17.10.2006 a Tribunalului Bucureşti, hotărâre prin care s-a deschis procedura insolvenţei debitoarei SC U. SA. Soluţia instanţei care a dispus strămutarea trebuie interpretată prin prisma dispoziţiilor art. 40 alin. 4 care circumstanţiază măsurile pe care le poate dispune această instanţă subsecvent strămutării şi care într-o manieră lipsită de echivoc prevăd că hotărârea asupra strămutării ,,va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie păstrate,,.
Aceste dispoziţii de ordin general nu vin în contradicţie cu prevederile speciale ale Legii 85/2006 aşa cum speculează judecătorul sindic, fiind pe deplin compatibile, iar pe altă parte trebuie enunţat în acest context că o cerere de chemare în judecată nu poate fi calificată ca fiind act îndeplinit de instanţă pentru a aplica sancţiunea drastică a anulării. Pentru aceste argumente instanţa de recurs apreciază că anularea unei cereri de chemare în judecată încă nesoluţionată nu poate fi fundamentată pe dispoziţiile art. 40 alin. 4 Cpc, pentru unicul şi suficientul motiv că o astfel de sancţiune nu este prevăzută ca măsură care poate fi dispusă de către instanţa care admite o cerere de strămutare. În condiţiile în care chiar şi actele îndeplinite de către instanţă anterior strămutării pot fi meţinute, a invoca faptul că s-a dispus şi anularea unor demersuri procedurale care nu emană de la instanţă şi la care textul de procedură nu se referă echivalează cu o denaturare a textului de la scopul său firesc.
Este real că printre actele anulate de către hotărârea dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se numără şi hotărârea judecătorească prin care judecătorul sindic a desemnat în calitate de administrator judiciar al S.C. U. S.A. pe C.C. S.P.R.L. Pierderea de către administratorul judiciar a acestei calităţi ca efect al anulării sentinţei de numire nu echivalează cu nulitatea tuturor demersurilor întreprinse de către acesta, mai ales în condiţile în care unele dintre aceste demersuri sunt supuse unor termene şi condiţii care ar face imposibilă demararea lor din nou de către un alt practician numit. Dimpotrivă, noul practician poate să-şi însuşească aceste demersuri promovate anterior strămutării şi să le continue dacă sunt în interesul procedurii şi servesc scopului de maximizare a veniturilor pentru îndestularea creanţelor.
Raţiunea strămutării este aceea de a asigura deplina obiectivitate a instanţei, or o cerere de chemare în judecată nesoluţionată nu poate fi cenzurată pentru acest motiv. Dimpotrivă, efectele strămutării sunt îndeplinite şi scopul atins dacă demersul anterior dedus judecăţii va fi soluţionat în condiţii de deplină imparţialitate de către noul judecător sindic de la instanţa indicată prin hotărârea de admitere a cererii de strămutare.
În concluzie, dispoziţiile Codului de Procedura Civila cuprind dispoziţii ce privesc “actele îndeplinite de instanţa” înainte de strămutare şi nu actele îndeplinite de celelalte părti aflate în cauză. Judecătorul sindic numit în cauză a interpretat în mod denaturat dispozitiile procedurale precum si dispozitiile Inaltei Curti, considerând eronat că sunt desfiinţate nu numai actele judecătorului sindic, ci şi orice alt act întreprins în cauză de ceilalti participanti la procedură, lipsind astfel în mod nefiresc creditorii de posibilitatea conferită de legiuitor privind anularea actelor frauduloase si readucerea în patrimoniul debitoarei a bunurilor înstrăinate ilegal.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. 5 C.p.c. şi faptul că soluţia judecătorului sindic a evitat analizarea fondului pretenţiilor deduse judecăţii, instanţa va admite recursul declarat de B.C. reprezentant al S.C. U. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3601 din 24.08.2010, a Tribunalului Comercial Cluj, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea soluţionării pe fond a cererii de chemare în judecată dacă noul practician în insolvenţă desemnat în procedură susţine în continuare acest demers. (Judecător Axente Irinel Andrei)
