Program de vizitare cedo Drepturile omuluiFamilie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)MinoriObligaţii de întreţinere


Prin cererea înregistrat? pe rolul acestei instan?e la data de 13.05.2011, sub nr. de mai sus, reclamantul D.A. a solicitat instan?ei ca prin hot?rârea ce se va pronun?a în contradictoriu cu pârâta K.M. s? i se permit? s? aib? leg?turi personale cu minorul D.T., fiul p?r?ilor, întrucât pârâta nu îi permite accesul la copil.

Cu cheltuieli de judecat?.

Cu cheltuieli de judecat?.

În motivare, reclamantul a ar?tat ca din c?s?toria p?r?ilor a rezultat minorul D.T. care a fost încredin?at pârâtei spre cre?tere ?i educare, ca urmare a sentin?ei civile de divor? nr.1213/17.11.2010 a Judec?toriei Târgu Secuiesc.

A mai ar?tat reclamantul c? pârâta începând cu data de 25.03.2011 nu i-a mai permis s? aib? leg?turi cu minorul, motiv pentru care solicit? stabilirea unui program de vizitare, respectiv: în prima ?i a treia s?pt?mân? din fiecare lun?, de sâmb?t? de la orele 11 pân? duminic? la orele 18.00, în vacan?ele de iarn? ?i prim?var? ale copilului câte o s?pt?mân?, în vacan?a de var? o lun? la domiciliul s?u ?i s? petreac? alternativ s?rb?torile de Pa?ti ?i de Cr?ciun cu acesta.

În drept, reclamantul ?i-a fundamentat cererea pe dispozi?iile art. 43 alin 3 C. Fam.

In proba?iune, a solicitat proba cu înscrisuri, ata?ând cauzei certificatul de na?tere al minorului ?i sentin?a civil? nr.1213/17.11.2010 a Judec?toriei Târgu Secuiesc. (fila 5-6)

În cauz? s-au efectuat 3 anchete sociale, respectiv la domiciliul în drept al reclamantului, la domiciliul f?r? forme legale al acestuia, precum ?i la domiciliul p?rin?ilor reclamantului, acolo unde acesta a indicat c? se va deplasa cu minorul pentru desf??urarea programului de vizitare.( fila 12, 15, 19-20, 21-23, 31).

Pârâta a formulat întâmpinare în cauz? (fila 27), ar?tând faptul c? nu este de acord cu programul de vizitare solicitat de reclamant datorit? vârstei fragede a minorului ( de doar 2 ani ?i 8 luni), deplasarea copilului într-o alt? localitate contravenind intereselor acestuia, în condi?iile în care minorul necesit? supravegherea permanent? a mamei.

Totodat? arat? c? nu este adev?rat faptul c? reclamantul nu ?i-a mai vizitat fiul din martie 2011, întrucât vizite au avut loc atât în luna aprilie cât ?i iunie.

In proba?iune a solicitat proba cu înscrisuri, martori ?i interogatoriul reclamantului.

La acela?i termen, pâr?ta prin reprezentant conven?ional a revenit asupra pozi?iei procesuale adoptate în întâmpinare, indicând faptul c? este de acord cu admiterea cererii reclamantului în urm?toarele condi?ii:

– în zilele de sâmb?t? ?i duminic?, din prima ?i a treia s?pt?mân? a fiec?rei luni, f?r? ca minorul s? petreac? noaptea la reclamant ?i cu condi?ia ca s? r?mân? pe raza localit??ii Târgu Secuiesc;

– în vacan?ele de var? ?i de iarn?, c?te o s?pt?mân?, cu condi?ia ca s? r?mân? pe raza localit??ii Târgu Secuiesc;

– în perioada s?rb?torilor Pascale ?i de Cr?ciun, alternativ, f?r? ca minorul s? petreac? noaptea la reclamant ?i s? r?mân? pe raza localit??ii Târgu Secuiesc.

În privin?a probatoriului, instanta a încuviintat pentru reclamant proba cu înscrisuri, iar pentru pârât? proba cu înscrisuri ?i testimonial? , anchetele sociale la domiciliul reclamantului r?mânând c??tigate cauzei.

La ultimul termen de judecat?, martorul propus de pârât? nu s-a prezentat la judecat?, dar fa?? de recunoa?terea reclamantului privind aspectul pe care pârâta solicita s?-l dovedeasc? cu acest martor, pârâta a ar?tat c? renun?? la administrarea probei testimoniale.

Tot la acest termen, p?r?ile au ajuns la un “ consens ” privind programul de vizitare a minorului D.T., respectiv: în zilele de sâmb?t? ?i duminic?, din prima ?i a treia s?pt?mân? a fiec?rei luni, f?r? ca minorul s? petreac? noaptea la reclamant; în vacan?ele de var? ?i de iarn?, câte o s?pt?mân?, cu condi?ia s? fie adus la sfâr?itul zilei înapoi la domiciliu; în perioada s?rb?torilor Pascale ?i de Cr?ciun, alternativ, f?r? ca minorul s? petreac? noaptea la reclamant.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

În fapt, prin sentin?a civil? nr. 1213/17.11.2010 a Judec?toriei Târgu Secuiesc s-a pronun?at divor?ul p?r?ilor, din vina comun? a ambilor p?r?i, f?r? motivare, ?i cu consecin?a încredin??rii minorului D.T. spre cre?tere ?i educare mamei. ( fila 6)

Instan?a constat? c? în dosarul de divor? nu s-a formulat o cerere de stabilire a leg?turilor personale cu minorul.

În drept, potrivit prevederilor art. 97 alin.1 C.fam. „ ambii p?rin?i au acelea?i drepturi ?i îndatoriri fa?? de copiii lor minori, f?r? a deosebi dup? cum ace?tia sunt din c?s?torie, din afara c?s?toriei ori adopta?i.”

Iar conform dispozi?iilor art 43 alin 3 din C. fam. “ P?rintele divor?at c?ruia nu i s-a încredintat copilul p?streaz? dreptul de a avea leg?turi personale cu acesta , precum ?i de a veghea la cre?terea, educarea, înv???tura ?i preg?tirea lui profesional?”, pentru a nu se cauza acestui p?rinte sau copilului minor vreun prejudiciu afectiv.

Mai mult decât atât, atât jurispruden?a na?ional? ( cu titlu de exemplu decizia civil? nr. 2/17.01.2006 a Cur?ii de Apel Alba-Iulia, dec.civ.nr. 176/24.01.2006 a C.A.Timi?oara, dec.civ.nr.895/12.04.2006 a C.A.Bucure?ti), cât ?i jurisdic?ia Cur?ii Europene de Justi?ie consider? c? leg?turile personale dintre p?rinte ?i copilul s?u reprezint? un element fundamental al vie?ii de familie, chiar dac? rela?ia dintre p?rin?i s-a rupt, sens în care orice m?sur? intern? care ar împiedica o asemenea rela?ie constituie o ingerin?? în dreptul la via?? familial?, proteguit de art. 8 CEDO (Conven?ia pentru ap?rarea drepturilor omului ?i a libert??ilor fundamentale), astfel cum s-a statuat în numeroase cauze pronun?ate în materie: cz. Johansen c.Norvegiei, cz. Bronda c.Italiei, cz.Sabou ?i Pârc?lab c.României.

În prezenta cauza, întrucat copilul se afla exclusiv în îngrijirea mamei sale, reclamantul este împiedicat s? aib? leg?turi personale cu minorul, aspect care de?i este infirmat de c?tre pâr?t? prin întâmpinare, a rezultat din atitudinea ostil? pe care p?r?ile au avut-o reciproc pe parcursul întregului proces ( cu titlu de exemplu, la termenul de judecat? din data de 05.08.2011, când pârâta a repro?at reclamantului c? s-a deplasat cu minorul în mun.Broa?ov, cu autoturismul, f?r? a fi fost echipat cu un scaun de siguran??, reclamantul, în replic?, a repro?at pârâtei c? transport? copilul la p?rin?ii s?i, în com.Aita Mare, f?r? scaun de siguran??, pe o distan?? mai mare decât cea dintre mun.Târgu Secuiesc-Bra?ov.)

Instan?a constat? c? nu a fost invocat? lipsa condi?iilor materiale sau a garan?iilor morale din partea reclamantului pentru a considera c? stabilirea unui program în care reclamantul-tat? s? poat? interac?iona cu minorul D.T. s? fie considerat? d?un?toare pentru minor.

Aceast? prezum?ie relativ? este completat? în mod favorabil reclamantului de con?inutul anchetelor sociale ( fila 12, 15, 19-20, 21-23, 31), din care rezult? c? acesta are condi?ii locative crespunz?toare.

Singurul argument pentru care pârâta s-a împotrivit programului solicitat de reclamant a fost acela reprezentat de vârst?, motiv pentru care a solicitat ca minorul s? fie adus noapte de noapte înapoi la domiciliu s?u, pentru fiecare punct din programul de vizitare, inclusiv în cazul s?pt?mânii din vacan?a de var? ?i iarn?.

Or, instan?a nu poate lua act de un asemenea “ acord” al p?r?ilor ( acord manifestat for?at, de dorin?a reclamantului tat? de a se pune cap?t cât mai curând procesului, în acest sens opunându-se ?i acord?rii unui nou termen pentru a se mai cita înc? o dat? martorul propus de pârât?), întrucât un asemenea program ar fi cu totul contrar interesului superior al minorului, singurul care primeaz? ?i care dep??e?te orice în?elegere a p?r?ilor, mnai mult sau mai pu?in conform? voin?ei reale a fiec?ruia dintre p?rin?i.

Astfel, singura consecin?? a unui program astfel cum s-au învoit p?r?ile la ultimul termen de judecat? ar avea o singur? consecin??: epuizarea fizic? ?i mental? a minorului care, în ipoteza în care reclamantul l-ar deplasa la domiciliul p?rin?ilor s?i, tocmai datorit? vârstei fragede, ar suporta consecin?ele unui ezechilibu fizic ?i psiho-moral ( un astfel de program fiind obositor ?i pentru o persoan? adult?).

Sens în care, instan?a va cenzura acordul p?rin?ilor ?i va stabili un program de vizitare care s? corespund? interesului superior real al minorului, iar nu al p?rin?ilor, cu luarea în considerare a dispozi?iilor legale ( art. 22 din Legea nr. 272/2004, ce consacr? dreptul copilului la protec?ia vie?ii sale de familie; art. 8 CEDO) ?i a reflect?rii acestora în jurispruden?a de specialitate.

Este în interesul copilului, dar ?i al p?rintelui de a avea o via?? de familie , deziderat ce se poate realiza numai prin men?inerea leg?turilor personale în mod efectiv ?i f?r? nicio ingerin?? din partea p?rintelui c?ruia i-a fost încredin?at minorul.

Totodat?, este dreptul copilului, pentru a-?i dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult ?i pentru a avea un psihic echilibrat, de a men?ine leg?turi personale nu numai cu ambii p?rin?i, ci ?i cu ridele sale ?i cu celelalte persoane cu care a dezvoltat leg?turi apropiate, dat fiind faptul c? printe drepturile copilului se înscrie ?i acela de a cre?te în familie.

Or, întreruperea brusc? a programului de vizitare la finalul fiec?rei zile, f?r? a se asigura o minim? continuitate în care se poate dreula, în mod s?n?tos ?i constructiv, o leg?tur? real? de ata?ament, nu poate fi decât în dezinteresul minorului, nevoia de stabilitate fiind cu atât mai stringent? unui copil aflat la vârsta imediat? de 3 ani.

Pe cale de consecin??, instan?a nu va da eficien?? juridic? în?elegerii p?r?ilor de la ultimul termen de judecat?, ci va admite în parte ac?iunea princiupal? astfel cum a fost formulat?, cu singura modificare reprezentat? de faptul reducerii vacantei de var? de la 1 lun? ( cum s-a solicitat) la 3 s?pt?mâni ( defalcat, pentru fiecare s?pt?mân?/luna de vacan??), tocmai ?inând cont de vârsta copilului de ?i de necesitatea de a asigura întoarcerea copilului la mama sa, la cel mult o s?pt?mân? de separarea de acesta.

A?adar, instan?a va încuviinta reclamantului dreptul de a avea leg?turi personale cu minorul D.T. dup? urm?torul program: în prima si a treia s?pt?mâna a lunii, de sâmb?t? ora 11:00 pân? duminica ora 18:00, în vacan?a de iarn? ?i de prim?var? o s?pt?mân? ?i în vacan?a de var? trei s?pt?mâni ( câte o s?pt?mân? pentru fiecare luna de vacan??) ?i de s?rb?torile de Pa?te ?i de Cr?ciun, alternativ, cu luarea minorului de la domiciliul pârâtei si obliga?ia reclamantului de a-l aduce înapoi la domiciliu, pân? la majoratul copilului sau pân? la noi dispozi?ii ale instan?ei.

Nu în ultimul rând, fa?? de ostilitatea pe care au manifestat-o p?r?ile, nu în exercitarea atribu?iilor de p?rinte, ci mai degrab? de fo?ti so?i, instan?a ?ine s? precizeze faptul c?, în spiritul bunei-credin?e ?i al în?elegerii, în interesul superior real al copilului ar fi ca ambii p?rin?i s? manifeste o disponibilitate maxim? ?i o cooperare deplin?, fiind excluse ?icanele, de a?a manier? încât copilul s? se bucure de prezen?a , de afec?iunea, de grija ?i de cre?terea din partea ambilor p?rin?i.

Sub aspectul cheltuielilor de judecat?, instan?a ia act c? p?r?ile au renun?at la acest petit.

Sens în care, va admite în parte cererea formulat? de reclamant.

??

??

??

??

1