Pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic. Lipsa dovezii refuzului pârâtului de a se prezenta ulterior la notariat pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică prevăzută de legea specială. Contracte


De asemenea potrivit prevederilor art.5 al.2 Titlu X din Legea nr. 247/2005, în situatia în care, dupa încheierea unui cu privire la o suprafata de teren cu sau fara constructii, una din parti refuza ulterior încheierea contractului, partea care si-a îndeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta pentru a pronunta o hotarâre care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare.

În speta, nu sunt îndeplinite conditiile prevazute în dispozitiile legale mentionate, reclamanta nedepunând la dosar înscrisuri din care sa rezulte convocarea pârâtelor la în vederea încheierii actului de vânzare cumparare în forma autentica si implicit refuzul acestora, desi avea sarcina efectuarii acestei probe, potrivit art.1169 C.Civil

Cu cererea înregistrata sub nr., la data de 27.05.2011, pe rolul Judecatoriei Caracal, reclamanta G.J.D., a solicitat instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa constate dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile conform întelegerii.

În fapt arata ca la data de 03.032011 a intervenit o tranzactie între aceasta si numitele C. D. si C. M. prin care a procedat la vânzarea-cumpararea unui imobil cu destinatia casa de locuit, anexa si terenul aferent în suprafata totala de 200 m.p. situat pe raza Mun.Caracal, jud.Olt.

Bunul care face obiectul cererii este: una casa de locuit construita din paianta, formata din 4 camere, acoperita cu tigla si placi de azbociment si anexa magazie pentru lemn împreuna cu suprafata de 200 m.p. situat pe raza Mun.Caracal, bunuri detinute în baza sentintei civile nr. a Judecatoriei Caracal.

Mentioneaza reclamanta ca de la data tranzactiei si pâna în prezent detine si exploateaza bunurile, achita taxele si impozitele, comportându-se ca un adevarat proprietar

Solicita reclamanta ca instanta sa admita actiunea, asa cum a fost formulata si sa pronunte o hotarâre care sa tina loc de act autentic de proprietate.

În drept invoca art.111 CPV si art. 969 C.civ. titlul X, art.2 al.1 din lg.247/2005., art.242 al.2 CPC.

In dovedirea sustinerilor sale a depus la dosar certificatul de sarcini nr.14341/2011, chitanta din 03.03.2011, sentinta civila nr. a Judecatoriei Caracal, titlul de proprietate nr.15926/85/1998, dispozitia primarului Mun.Caracal, certificat nr.6060/2000, chitanta nr.0076794 si 0076781/2011, acte de stare civila ale partilor, taxa judiciara de timbru, certificat de atestare fiscala nr.5119/2011.

Legal citate, pârâtele nu au depus întâmpinare.

Prin dispozitia Primarului mun.Caracal nr., la solicitarea instantei, d-na Briceag Alina Mariana a fost numita curator a pârâtei C. M., anexându-se certificat nr.4783/2009.

În cauza au fost audiati martorii T. A. si B. L. E..

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarea situatie de fapt:La data de 03.03.2011, între parti s-a încheiat o conventie constatata printr-un înscris intitulat „chitanta de mâna”, prin care pârâtele se obliga sa vânda reclamantei, un imobil format din casa de locuit din paianta si calupi cu patru camere, acoperita cu tigla si azbociment construita în anul 1935 si suprafata de 200 mp teren intravilan, situat în mun.Caracal, , jud.Olt, si aflat în proprietatea pârâtelor conform Titlului de proprietate nr.15926/85/22.04.1998, certificatului nr.8060/18.04.2000 emis dePrimaria mun.Caracal si sentintei civile nr. pronuntata de Judecatoria Caracal în dosarul nr., definitiva si irevocabila. Pretul a fost stabilit în cuantum de 5000 lei, ce a fost integral achitat de catre reclamanta.

Instanta constata ca actul încheiat între parti reprezinta în realitate un antecontract de vânzare-cumparare, care a dat nastere în sarcina partilor numai la obligatia de a face, si anume de a se prezenta ulterior la notariat pentru a încheia contractul de vânzare-cumparare în forma autentica prevazuta de legea speciala.

Potrivit art. 1073 Cod civil , creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligatiei iar potrivit art. 1077 Cod civil, nefiind îndeplinita obligatia de a face, creditorul poate sa fie el autorizat de a o aduce la îndeplinire pe cheltuiala debitorului.

De asemenea potrivit prevederilor art.5 al.2 Titlu X din Legea nr. 247/2005, în situatia în care, dupa încheierea unui antecontract cu privire la o suprafata de teren cu sau fara constructii, una din parti refuza ulterior încheierea contractului, partea care si-a îndeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta pentru a pronunta o hotarâre care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare.

În speta, nu sunt îndeplinite conditiile prevazute în dispozitiile legale mentionate, reclamanta nedepunând la dosar înscrisuri din care sa rezulte convocarea pârâtelor la notar în vederea încheierii actului de vânzare cumparare în forma autentica si implicit refuzul acestora, desi avea sarcina efectuarii acestei probe, potrivit art.1169 C.Civil.

Mai mult refuzul pârâtelor de a încheia contractul, conditie esentiala prevazuta de art.5 al.2 Titlu X din Legea nr. 247/2005 pentru pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de contract de vânzare cumparare nu rezulta nici din declaratiile martorilor B. L. E. si T. A., audiati în cauza, care au afirmat ca nu cunosc ca pârâtele sa fi fost convocate de catre reclamanta sa se prezinte la notar in vederea încheierii actului in forma autentica si nici despre existenta unui refuz al acestora de a încheia actul autentic.

Totodata din analiza cuprinsului înscrisului intitulat „chitanta de mâna” nu rezulta ca partile au stabilit un termen în vederea prezentarii la notar pentru a încheia actul în forma autentica, neputându-se prezuma ca acestea ar fi fost de drept în întârziere.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanta constata ca pârâtelor nu le poate fi imputata neîntocmirea contractului de vânzare cumparare în forma autentica, aceasta fiind consecinta lipsei de diligenta a reclamantei si, prin urmare, neconstatându-se refuzul pârâtelor de a încheia contractul de vânzare cumparare, urmeaza sa respinga cererea formulata de reclamanta ca neintemeiata.

Postat 30.09.2011