Actele juridice (testament, contract de împrumut) încheiate de cu lipsă de discernământ, astfel cum s-a constatat ulterior printr-un raport de expertiză medico-legală psihiatrică, sunt lipsite de eficienţă juridică şi justifică o acţiune în constatarea nulităţii acestora în instanţă.
Declaraţiile martorilor, în sensul că autorul era lucid la data încheierii actelor în litigiu şi a avut o stare psihică foarte bună până în momentul decesului, nu sunt de natură să răstoarne concluziile expertizei medico-legale de specialitate, spre a determina o altă soluţie.
(Decizia nr. 544 din 13 septembrie 2004 – Secţia a III-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 6545/2002, la data de 22.04.2002, legal timbrată, reclamantul S.A., prin mandatar M.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâta I.V. constatarea nulităţii testamentului autentificat sub nr. 400 din 15.02.2000, a Certificatului de moştenitor nr. 65 din 15.05.2000 şi a contractului de împrumut autentificat sub nr. 401 din 15.02.2000 la Biroul notarului public M.N.G.
în motivarea cererii sale, reclamantul arată că aceste acte au fost încheiate de către defunctul S.D., cu două luni înaintea decesului, fiind lipsit de discernământ datorită stării sale de sănătate, constatată prin expertiză psihiatrică. Faptul că defunctul avea în conturile deschise la Băncile X şi Y o sumă apreciabilă în lei şi valută, era bolnav şi nedeplasabil, nu justifică încheierea unui contract de împrumut. în cauză este aplicabil principiul anulării actului subsecvent.
în drept au fost invocate dispoziţiile art. 948 şi următoarele din Codul civil.
Prin Sentinţa civilă nr. 1298 din 26.02.2003, pronunţată de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 6545/2002, cererea a fost admisă, constatându-se nulitatea testamentului şi a contractului de împrumut, fiind anulat certificatul de moştenitor, ca act subsecvent testamentului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de judecată a reţinut concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală “M.M.”, în sensul că, la data de 15.02.2002, dată la care au fost încheiate şi autentificate testamentul şi contractul de împrumut, numitul S.D. nu avea capacitatea de apreciere critică asupra conţinutului şi mai ales asupra consecinţelor juridice ce pot decurge din actele încheiate, neavând capacitate de exerciţiu, discernământul său fiind abolit.
întrucât pe baza aceluiaşi raport de expertiză s-a reţinut că, deşi exista, simptomatologie, o stare de luciditate aparentă, sesizată de specialişti, bolnavul avea modificări de orientare allopsihică şi temporală, nesesizabile de către nespecialişti, s-au apreciat neconcludente depoziţiile martorilor, care au relatat că defunctul a avut discernământ şi o stare psihică foarte bună, fiind lucid până la momentul decesului. Lipsa discernământului atrage incapacitatea bolnavului de a încheia acte juridice, întrucât nu avea puterea de a aprecia efectele juridice ale manifestării sale de voinţă, cauză de nulitate a testamentului şi a contractului de împrumut.
în virtutea principiului “resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”, instanţa de fond a dispus anularea certificatului de moştenitor, ca act subsecvent testamentului.
împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând faptul că expertiza a avut la bază doar diagnosticul rezultat din certificatul de deces.
Or, accidentul vascular s-a produs în aprilie 2000, după încheierea celor două acte juridice.
în motivarea apelului său, pârâta a invocat, de asemenea, neluarea în considerare a depoziţiilor celor doi martori, care au relatat faptul că defunctul era lucid, precum şi faptul că apelanta s-a mutat în aceeaşi cu defunctul, îngrijindu-l, iar defunctul şi-a manifestat intenţia de a o gratifica prin testament, încă din momentul în care s-a mutat.
Prin Decizia civilă nr. 1489/A din 08.09.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 2146/2003, s-a respins apelul ca nefondat, apreciindu-se că raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză nu poate fi înlăturat decât printr-un mijloc de probă de valoare ştiinţifică egală, iar nu prin depoziţii de martori, reţinându-se confirmarea concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauza pendinte, printr-un raport de expertiză depus într-o altă cauză.
împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta a declarat recurs motivat, cu invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanţa de apel nu a luat în considerare susţinerea recurentei privind actul medical ce a stat la baza expertizei medico-legale psihiatrice, reiterând motivele din apel.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea a reţinut caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele ce urmează:
Chiar dacă instanţa de apel nu a apreciat în mod expres susţinerea recurentei-pârâte, în sensul că la baza expertizei medico-legale psihiatrice a stat doar diagnosticul constatat prin certificatul de deces, acest aspect a fost avut în vedere în mod implicit atunci când instanţa de apel a apreciat că proba contrară expertizei medico-legale psihiatrice constă exclusiv într-o contraexpertiză de specialitate, probă pe care recurenta apelantă nu a înţeles să o administreze la fond, respectiv în apel.
Instanţa de apel a apreciat în mod legal şi temeinic, cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond, neconcludenţa probei testimoniale, în raport de constatările şi concluziile expertizei medico-legale psihiatrice, ce nu pot fi astfel răsturnate.
Cât timp starea de luciditate a bolnavului era doar aparentă, iar modificările de orientare allopsihică şi temporală sunt nesesizabile pentru nespecialişti (chiar la nivelul medicilor de altă specialitate decât cea psihiatrică), depoziţiile martorilor cu privire la starea psihică, luciditatea şi discernământul bolnavului sunt nepertinente şi neconcludente, aspectele comportamentale percepute de către martori neavând nici o relevanţă în speţă.
în consecinţă, nu se poate reţine omisiunea instanţelor de a se pronunţa asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate; instanţele au procedat la o temeinică apreciere, coroborată, a probatoriului şi la înlăturarea temeinică a susţinerilor recurentei.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
