Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a solicitat obligarea pârâtului R.D. la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, medicamentelor şi materialelor de care a beneficiat ca parte vătămată, ca urmare a accidentului în care a fost implicat, arătându-se că, pârâtul a fost internat ca urmare a unui accident rutier, iar de cele mai multe ori partea vătămată se împacă cu făptuitorul pentru o anumită sumă de bani şi nu mai face plângere penală împotriva acestuia, acţiunea penală stingându-se, iar acţiunea civilă rămânând nesoluţionată.
Prin sentinţa civilă nr. 1501/09.10.2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a fost respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte aplicarea legii în timp, instanţa a arătat că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor ocazionate prin spitalizarea sa în perioada 30.11.2005-12.12.2005, urmare a unui accident rutier. Astfel, la data spitalizării pârâtului erau în vigoare dispoziţiile OUG nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, aceste dispoziţii fiind aplicabile în cauză, iar nu prevederile Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, conform principiului neretroactivităţii legii civile (art. 15 alin. 2 din Constituţie).
Potrivit dispoziţiilor art. 106 din OUG nr. 150/2002, persoanele care prin faptele lor au adus prejudicii sau daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei.
Instanţa a reţinut că pârâtul, nu este persoana care a cauzat prin faptele sale prejudicierea sănătăţii altei persoane, ci el însuşi a fost victima unui accident de circulaţie, el fiind cel care a primit îngrijiri medicale, potrivit foilor de observaţie depuse la dosar de către reclamantă, apreciindu-se că textul de lege mai sus amintit, reglementează o formă specială de răspundere civilă delictuală, dar în cauza de faţă nu este aplicabilă întrucât calitatea de pârât nu o are făptuitorul, ci victima, care a suferit leziunile.
Potrivit OUG nr. 150/2002, în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, indiferent dacă persoana în cauză este asigurat în cadrul asigurărilor sociale de sănătate, beneficiază de servicii medicale, fără a suporta costul acestora. Acest aspect se desprinde din art. 13 din OUG nr. 150/2002, potrivit căruia persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo-epidemic. Mai mult, art. 20 din acelaşi act normativ stabileşte că serviciile medicale de urgenţă sunt suportate din fondul de asigurări sociale de sănătate.
Pe de altă parte, în baza art. 998 C.civ., reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru fapta de a nu comunica numele şi domiciliul făptuitorului şi, de asemenea, invocă faptul că pârâtul, în calitate de parte vătămată în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, s-a împăcat cu făptuitorul, martorul B.A., acesta din urmă remiţându-i şi o sumă de bani. Acest din urmă fapt este confirmat de martor şi recunoscut tacit de către pârât, prin aceea că nu s-a prezentat la interogatoriul solicitat de către reclamantă, potrivit art. 225 C.proc.civ.
Conform prevederilor art. 998 C.civ., poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane dacă sunt întrunite cumulativ patru condiţii: existenţa unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia celui care a cauzat prejudiciu.
În ceea ce priveşte prima condiţie, existenţa unei fapte ilicite, s-a arătat că aceasta nu există. Astfel, fapta pârâtului de a nu comunica numele făptuitorului nu prezintă un caracter ilicit, câtă vreme legea nu instituie în sarcina acestuia o a asemenea obligaţie, neprezentând importanţă motivele care au determinat această “tăcere” a pârâtului. De asemenea, fapta pârâtului de a se împăca cu făptuitorul contra unei sume de bani, chiar dacă prin aceasta reclamanta a fost privată de posibilitatea de a se constitui parte civilă în procesul penal, nu poate fi considerată ca având caracter ilicit. Astfel, primirea unei sume de bani de către pârât ca urmare a împăcării cu făptuitorul nu transformă împăcarea părţilor într-o înţelegere frauduloasă, reclamanta neputând fi prejudiciată în dreptul ei de creanţă împotriva autorului accidentului, aceasta având în continuare posibilitatea de a-şi valorifica dreptul de creanţă.
