Pentru angajarea răspunderii comitentului, în temeiul art. 1000 alin. 3 din Codul civil, este necesar ca, în persoana prepusului, să fie întrunite condiţiile răspunderii pentru faptă proprie prevăzute de art. 998 şi 999 din Codul civil, precum şi condiţiile speciale privind existenţa raportului de prepuşenie şi cea a săvârşirii faptei “în funcţiile încredinţate”.
în situaţia în care angajatul, autorul faptei ilicite, a lipsit nemotivat de la serviciu în perioada producerii accidentului de circulaţie, această faptă nu a fost săvârşită în timpul serviciului şi în interesul comitentului, iar prepusul nu a acţionat în cadrul normal al funcţiilor încredinţate.
(Decizia nr. 204 din 27 ianuarie 2003 – Secţia a III-a civilă)
Prin cererea înregistrată la 10.10.1995 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanţii Ol.I. şi CI.T. i-au chemat în judecată pe pârâţii SC “T.” SA şi C.I., solicitând obligarea lor la plata în solidar a sumei de 30.000.000 lei, reprezentând contravaloarea pagubelor produse autoturismului Mercedes 280, avariat din culpa pârâtului C.I., şi obligarea pârâtului C.l. la piaţa sumei de 10.000.000 lei, reprezentând îngrijiri medicale şi daune morale.
în motivarea acţiunii, s-a arătat că, la 14.08.1994, pârâtul C.l. a produs un accident rutier cu autoturismul Dacia 1310, avariind autoturismul proprietatea reclamantului, Mercedes 280, condus de fiul său CI.T.
Vinovăţia pârâtului a fost stabilită de organele poliţiei rutiere, sens în care s-a întocmit şi procesul-verbal de constatare a contravenţiei, în baza Decretului nr. 328/1966, republicat.
Pârâta SC “T.” SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii. A invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale, având în vedere faptul că prepusul C.l. a figurat în luna august absent nemotivat, astfel cum s-a consemnat în fişa din contractul colectiv, şi că pârâtul C.l. a folosit autoturismul în interes propriu.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 4675 din 24.03.1999, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC “T.” SA şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
A admis în parte acţiunea principală; l-a obligat pe pârâtul C.l. la plata sumei de 20.631 DM la cursul de schimb BNR de la data executării, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamantul Cl.l., a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru reclamantul CI.T., s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată, din materialul probator efectuat în cauză rezultând culpa pârâtului la producerea accidentului.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC “T.” SA, avându-se în vedere faptul că pârâtul C.l. a absentat nemotivat de la locul de muncă în perioada producerii accidentului, nefiind întrunite cerinţele art. 1000 alin. 3 din Codul civil.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel CI.T., CI.J., CI.M. şi CI.C., apel care a fost admis prin Decizia civilă nr. 3510 din 17.12.1999 a Tribunalului Bucureşti -Secţia a IV-a civilă, în sensul casării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare pentru omisiunea de a se pronunţa pe cererea în despăgubiri a reclamantului CI.T.
în apel, s-a depus certificatul de moştenitor de pe urma defunctului Cl.l., dovedindu-se că moştenitorii acestuia sunt apelanţii, succesori ce au fost introduşi în cauză.
în fond spre rejudecare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 10257 din 30.05.2000, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC “T.” SA şi a respins acţiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca greşit îndreptată; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi; a obligat pârâtul C.l. la plata în favoarea reclamanţilor, moştenitorii lui Cl.l. a sumei de 20.631 DM în lei la cursul de schimb al pieţei de la data efectuării plăţii, conform cotelor succesorale ale acestora; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru reclamantul CI.T.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, precum şi pârâtul C.l.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 712/A din 19.03.2001, a anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamanţi.
Pârâtul C.l. a declarat recurs, pe considerentul că tribunalul a omis a se pronunţa pe apelul său, recurs admis prin Decizia civilă nr. 2475 din 27.09.2001, prin care s-a casat în parte decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la tribunal pentru judecarea apelului declarat de C.l.
Rejudecând apelul lui C.I., tribunalul, prin Decizia civilă nr. 169 din 31.01.2002, a respins apelul ca nefondat, reţinând în considerente că reclamanţii au făcut dovada calităţii de ai autoturismului avariat, iar concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză sunt detaliat argumentate din punct de vedere ştiinţific.
De asemenea, s-a reţinut că instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1000 alin. 3 din Codul civil, comitentul răspunzând numai pentru faptele păgubitoare ale prepusului în timpul serviciului, iar, în speţă, apelantul-pârât C.l. nu a lucrat nici o zi în cursul lunii august.
împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâtul C.l. şi reclamanta CI.J.
Recurenta-reclamantă a declarat în şedinţa publică de la 17.06.2002 că îşi retrage recursul, sens în care a şi fost legitimată, motiv pentru care înţelege să nu mai timbreze recursul.
Având în vedere această împrejurare, Curtea, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, a anulat recursul formulat de CI.J. ca netimbrat.
în motivele de recurs, pârâtul C.l. a criticat sentinţa pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10 din Codul de procedură civilă, criticile formulate vizând şi greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC “T.” SA.
A arătat că în mod nelegal s-a considerat că, prin nedepunerea banilor din încasări, acesta a absentat nemotivat de la serviciu.
S-a susţinut că instanţa nu a interpretat corect Adresa nr. 1105 din 13.05.1996 a SC “T.” SA, trebuind în fapt să se înţeleagă faptul că nu a avut aport economic în luna august 1994, şi nu că a avut absenţe nemotivate, deoarece, din cauza accidentului, a neglijat să mai depună încasările la mijlocul lunii august, banii depunându-se de două ori pe lună.
Trebuia astfel coroborat acest aspect cu situaţia celorlalţi angajaţi, care figurează şi ei cu absenţe, desprinzându-se concluzia că angajaţii SC “T.” SA nu aveau obligaţia de a depune zilnic banii din încasări.
Condiţia prevăzută de art. 1000 alin. 3 din Codul civil presupune ca dauna să fie produsă în exerciţiul însărcinărilor ce li s-au încredinţat.
Comitentul este obligat la despăgubiri în temeiul răspunderii sale proprii, instituindu-se o responsabilitate directă pe calea de prezumţie absolută, comitentul jucând rolul de asigurător al terţului lezat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a respins recursul pentru următoarele considerente:
Fundamentul răspunderii întemeiate pe dispoziţiile art. 1000 alin. 3 din Codul civil îl reprezintă o prezumţie legală absolută de culpă în sarcina comitentului, însă, în acelaşi timp, pentru ca răspunderea comitentului să fie angajată, sunt necesare anumite condiţii.
Este necesar ca în persoana prepusului să fie întrunite, pe de o parte, condiţiile răspunderii pentru faptă proprie prevăzute de art. 998 – 999 din Codul civil, iar, pe de altă parte, condiţiile speciale privind existenţa raportului de prepuşenie şi cea a săvârşirii faptei “în funcţiile încredinţate”.
Răspunderea comitentului se va angaja atunci când prepusul acţionează în cadrul normal al funcţiilor încredinţate, fiind astfel necesar ca fapta ilicită să se fi produs în timpul serviciului.
în cauză, recurentul a lipsit nemotivat de la serviciu, astfel cum rezultă din foaia colectivă de prezenţă, iar apărarea sa că aceasta este modalitatea de evidenţiere a nedepunerii încasărilor ori a depunerilor lor de 2 ori pe lună nu poate fi reţinută ca pertinentă.
Foaia colectivă de prezenţă atestă dacă salariatul a prestat ori nu pentru care a fost angajat, în timp ce nivelul încasărilor şi depunerea lor este o problemă ce ţine de gestiunea ce i s-a încredinţat.
Nu este pertinentă nici susţinerea conform căreia, din cauza stării de şoc, nu a depus încasările a doua zi după accident, căci accidentul a avut loc în 14 august; or, nici înainte şi nici după această dată, foaia de prezenţă nu consemnează că recurentul a prestat vreo oră pentru serviciul în care era angajat şi nici nu a prezentat vreun document din care să rezulte vreo încasare pe luna august.
Pe de altă parte, recurentul nu a făcut dovada ce revenea conform art. 1169 din Codul civil, că accidentul ar fi fost săvârşit în timpul cât lucra, în interesul comitentului, afirmaţiile sale fiind simple susţineri care nu pot fi coroborate cu alte probe din dosar care să dovedească situaţia contrară.
Astfel fiind, Curtea a respins recursul ca nefondat.
