Faptul că defecţiunea la racordul din apartamentul pârâtului, care a dus la producerea prejudiciului, se datorează unor împrejurări intrinseci lucrului şi anume viciilor lui sau defectelor de fabricaţie, ce nu puteau fi cunoscute de pârât, nu îl exonerează pe acesta de răspunderea prevăzută de art. 1000 alin. 1 din Codul civil, deoarece aceste împrejurări se circumscriu cazului fortuit şi nu forţei majore, iar în ipoteza răspunderii pentru fapta lucrului are efect exonerator numai forţa majoră.
(Decizia nr. 1660 din 4 iulie 2002 – Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 4756 din 24.03.2000, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanţii R.l. şi R.D. împotriva pârâtului G.B. şi a dispus obligarea acestuia la plata către reclamanţi a sumelor de 15.000.000 lei despăgubiri civile şi 1.895.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în luna iulie 1997, apartamentul proprietatea reclamanţilor a fost inundat, fiindu-le cauzat un prejudiciu, stabilit prin expertiză la 15.000.000 lei, şi că inundaţia a fost urmarea unor defecţiuni la reţeaua de alimentare cu apă caldă din apartamentul pârâtului; s-a apreciat a fi întrunite în cauză elementele răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998- 999 şi art. 1000 alin. 1 din Codul civil, cu privire la răspunderea pentru fapta lucrului.
Apărarea pârâtului, în sensul lipsei sale de vinovăţie în producerea prejudiciului, motivată pe ideea că spargerea unui furtun din cauza unui defect de fabricaţie constituie caz fortuit, nu a fost primită de instanţă, care a apreciat că motivul invocat de pârât nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere, faţă de prezumţia de responsabilitate, prevăzută de art. 1000 alin. 1 din Codul civil.
Soluţia primei instanţe a fost confirmată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de administrativ, care, prin Decizia civilă nr. 2969/A din 3.12.2001, a respins apelul pârâtului, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere concluziile expertizei, refăcute în apel, din care a reieşit că apartamentul reclamanţilor a fost inundat în mai multe reprize, datorită unor defecţiuni existente la instalaţia sanitară a pârâtului, al cărui apartament se află deasupra celui al reclamanţilor.
De asemenea, s-a avut în vedere că, deşi expertul nu a putut stabili cu siguranţă cauza producerii inundaţiei, a prezentat ca variante posibile: un robinet lăsat deschis, un racord fisurat întâmplător sau un racord fisurat în timpul probelor de presiune la instalaţia de apă caldă, ultima variantă fiind considerată cea mai posibilă de către expert; acesta a precizat şi faptul că pârâtul nu a prezentat probe din care să rezulte că racordul flexibil prezentat la expertiză avea documente de calitate sau că a fost montat în mod corespunzător, de lucrători autorizaţi.
în raport de această situaţie, tribunalul a apreciat că instanţa de fond a reţinut corect întrunirea în cauză a condiţiilor răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucruri, prevăzute de art. 1000 alin. 1 din Codul civil, deoarece atâta timp cât instalaţia de apă se afla în paza pârâtului, acesta fiind proprietarul şi posesorul ei, orice defecţiune la respectiva instalaţie, care a cauzat un prejudiciu altei persoane, îl face responsabil pe pârât faţă de persoana prejudiciată.
împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în baza art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
în dezvoltarea primului motiv, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recurentul a arătat că instanţa de apel nu a motivat nimic în legătură cu critica privind schimbarea temeiului de drept al acţiunii, la termenul la care pricina s-a judecat pe fond, menţinând soluţia nelegală şi netemeinică a primei instanţe.
Schimbarea temeiului de drept reprezintă o modificare a cererii, care, potrivit art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă, putea fi făcută numai până la prima zi de înfăţişare; în speţă, modificarea temeiului juridic din art. 998 – 999 din Codul civil în art. 1000 alin. 1 din Codul civil s-a făcut după acest moment, ceea ce atrăgea decăderea reclamantului din dreptul de a mai putea modifica cererea de chemare în judecată, sancţiune pe care, în mod greşit, instanţele nu au reţinut-o.
în dezvoltarea celui de-al doilea motiv, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, recurentul a susţinut că, din cuprinsul motivării instanţei de apel, nu reiese dacă instanţa a omologat sau nu raportul de expertiză efectuat în faza apelului, având în vedere că redă în mod eronat o parte din concluziile expertizei, or această probă era, din punctul de vedere al cazului fortuit invocat în apărare, o dovadă hotărâtoare în dezlegarea pricinii, care ar fi condus la altă soluţie.
întrucât motivele de apel au vizat schimbarea în tot a sentinţei fondului, tribunalul ar fi trebuit să procedeze la devoluţiunea integrală în judecarea apelului; în mod eronat însă instanţa de apel a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 1000 alin. 1 din Codul civil, fără a mai analiza apărările formulate în combaterea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi în susţinerea cazului fortuit, drept cauză exoneratoare de răspundere.
Chiar dacă nu s-ar fi reţinut cazul fortuit şi s-ar fi apreciat ca fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, instanţa ar fi trebuit să omologheze raportul de expertiză şi să diminueze cuantumul prejudiciului de la 15.000.000 lei la 6.341.495 lei.
Expertul a concluzionat că inundaţia s-a produs prin fisurarea racordului în timpul probelor de presiune efectuate de RADET şi că în apartamentele ambelor părţi s-au produs cel puţin două inundaţii după darea lor în funcţiune, iar nu cum eronat s-a reţinut în apel că apartamentul reclamanţilor a fost inundat în mai multe reprize, datorită unor defecţiuni la instalaţia sanitară a pârâtului; inundaţiile ulterioare au provenit, în realitate, de la etajele superioare, recurentul susţinând că şi el a fost unul din cei inundaţi, aşa cum s-a stabilit şi prin expertiză.
Totodată, recurentul a precizat că expertul a concluzionat în sensul că el nu avea posibilitatea să prevadă plesnirea furtunului interior în primii ani de funcţionare, întrucât racordurile de natura celui în litigiu erau din dotarea iniţială, de la darea în folosinţă a blocului, şi aveau, în medie, o perioadă de garanţie de 10 ani; pe de altă parte, el nu avea posibilitatea obiectivă de a poseda documente de calitate asupra racordului flexibil, pentru că era cel din dotarea iniţială a apartamentului.
Ca atare, recurentul a invocat că defecţiunea nu se datorează neglijenţei sale, întrucât nu dintr-o faptă ilicită imputabilă lui s-a defectat furtunul de alimentare din bucătăria apartamentului său, aceasta pentru că blocul a fost dat în folosinţă în anul 1995, iar datorită gradului mic de uzură, el, ca proprietar, nu se putea gândi la înlocuirea instalaţiilor sanitare care erau noi, fiind deci dovedit cazul fortuit; vinovăţia era, aşadar, înlăturată, încât angajarea răspunderii sale civile delictuale pentru fapta proprie nu era posibilă, în condiţiile art. 998 din Codul civil, şi de aceea instanţa trebuia să respingă acţiunea, ca neîntemeiată.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele ce se vor expune în continuare.
Este adevărat că reclamantul şi-a schimbat temeiul de drept al acţiunii, din art. 998 – 999 din Codul civil în art. 1000 alin. 1 din Codul civil, după prima zi de înfăţişare, respectiv la termenul de dezbatere a pricinii pe fond.
Aşa cum rezultă însă din practicaua sentinţei de fond, la acel termen a fost prezent şi pârâtul, asistat de avocat, care nu a făcut nici o opoziţie la schimbarea temeiului de drept al acţiunii de către reclamant.
Dispoziţiile art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care stabilesc prima zi de înfăţişare ca moment până la care se poate face modificarea cererii de chemare în judecată, nu au caracter imperativ şi de aceea pârâtul poate accepta, expres sau tacit, o modificare ulterioară primei zile de înfăţişare.
în speţă, acceptul tacit al pârâtului la schimbarea temeiului de drept al acţiunii ulterior primei zi de înfăţişare rezultă din lipsa sa de opoziţie la această modificare, la momentul la care a fost făcută, el nemaiputând ridica obiecţii pe acest aspect în căile de atac, dacă înaintea instanţei de fond nu a făcut nici o rezervă.
în condiţiile arătate, nu se poate reţine critica din recurs referitoare la nelegalitatea schimbării temeiului de drept al acţiunii, dispoziţiile art. 132 alin. 1 din neputându-se socoti încălcate atâta timp cât, nefiind imperative, de la ele se putea deroga prin acordul expres sau tacit al pârâtului, cum este cazul în speţă.
Prin urmare, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă nu este aplicabil cauzei.
în ce priveşte nepronunţarea instanţei de apel asupra apărării pârâtului referitoare la schimbarea temeiului de drept cu nesocotirea art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă, o asemenea omisiune nu atrage nulitatea hotărârii în baza art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, deoarece, faţă de argumentele anterior prezentate, chestiunea dedusă judecăţii prin apărarea neanalizată nu era de natură să influenţeze în sens contrar soluţia dată litigiului şi, ca atare, ea nu era hotărâtoare în dezlegarea pricinii, nefiind astfel îndeplinită una din condiţiile cerute de art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă.
În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, recurentul a invocat, în primul rând, că din cuprinsul motivării instanţei de apel nu rezultă dacă aceasta a omologat sau nu raportul de expertiză efectuat în faza apelului.
Critica nu poate fi primită, pentru că, din considerentele deciziei atacate, reiese că instanţa a valorificat expertiza efectuată în apel, de vreme ce a făcut trimitere la concluziile acesteia, pe care le-a redat în motivarea hotărârii.
De asemenea, recurentul a invocat că o parte din concluziile expertizei sunt redate eronat de instanţă.
Nici această critică nu este întemeiată, întrucât situaţia de fapt reţinută în considerentele deciziei atacate, respectiv că apartamentul reclamanţilor a fost inundat în mai multe reprize, se întemeiază chiar pe concluziile finale ale raportului de expertiză întocmit în apel, în care se precizează ca fiind sigur că apartamentul reclamanţilor a fost inundat în mai multe reprize.
în ce priveşte cauza producerii inundaţiei, tribunalul a reprodus în considerentele hotărârii pronunţate concluziile expertului, în sensul că aceasta nu poate fi stabilită cu certitudine, după care a redat variantele posibile prezentate de expert, cu precizarea că cea mai posibilă variantă este aceea potrivit căreia inundaţia s-a produs prin fisurarea racordului în timpul probelor de presiune, ceea ce corespunde concluziilor expertizei.
Recurentul a invocat şi faptul că expertiza este hotărâtoare în reţinerea cazului fortuit drept cauză exoneratoare de răspundere, dar că apărarea sa, vizând existenţa cazului fortuit, nu a fost analizată de instanţa de apel.
Critica nu este fondată, întrucât atâta timp cât răspunderea pârâtului a fost angajată pe temeiul art. 1000 alin. 1 din Codul civil, reţinut corect faţă de argumentele expuse în cadrul analizei primului motiv de recurs, cazul fortuit nu avea efect exonerator de răspundere, astfel că nu se poate reproşa instanţei că nu a reţinut împrejurările stabilite prin expertiză, care ar fi conturat existenţa unui caz fortuit, acestea nefiind relevante în materia răspunderii pentru fapta lucrului; în domeniul de aplicare al art. 1000 alin. 1 din Codul civil numai forţa majoră, nu şi cazul fortuit, are efecte exoneratoare de răspundere, iar împrejurarea că şi cazul fortuit înlătură vinovăţia paznicului juridic al lucrului nu are nici o relevanţă, pentru că răspunderea pentru fapta lucrului nu se întemeiază pe ideea de culpă a paznicului juridic al lucrului, ci este o răspundere obiectivă, bazată pe ideea de garanţie pentru viciile lucrului.
De aceea, faptul că defecţiunea la racordul din apartamentul pârâtului, ce a dus la producerea prejudiciului, se datorează unor împrejurări intrinseci lucrului -viciilor lucrului sau defectelor de fabricaţie – ce nu puteau fi cunoscute de pârât, nu îl exonerează pe acesta de răspunderea prevăzută de art. 1000 alin. 1 din Codul civil, deoarece aceste împrejurări se circumscriu cazului fortuit şi nu forţei majore.
Or, în ipoteza răspunderii pentru fapta lucrului are efect exonerator numai forţa majoră, adică o împrejurare externă, cu caracter excepţional, fără relaţie cu lucrul care a provocat daune sau cu însuşirile sale naturale, absolut invincibilă şi absolut imprevizibilă, ceea ce nu este cazul în speţă.
De aceea, în mod corect tribunalul a reţinut că atâta timp cât instalaţia de apă se află în paza pârâtului, ca proprietar şi posesor al acesteia, orice defecţiune la respectiva instalaţie, care a cauzat un prejudiciu altei persoane, îl face responsabil pe pârât faţă de persoana prejudiciată, aceste argumente răspunzând implicit şi apărării pârâtului referitoare la cazul fortuit, de vreme ce s-a reţinut că orice defecţiune a lucrului (ce intră în sfera cazului fortuit) nu îl exonerează de răspundere pe paznicul juridic al lucrului.
Referitor la cuantumul prejudiciului, corect acesta nu a fost diminuat la suma stabilită prin expertiza din apel, menţinându-se valoarea din expertiza de la fond, care, spre deosebire de cea din apel, a luat în calcul toate reparaţiile necesare pentru refacerea apartamentului reclamanţilor în urma inundaţiei, a căror descriere pe larg este cuprinsă în anexa 1 la raport.
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că recursul pârâtului nu este fondat, în cauză nefiind incidente motivele de modificare invocate de art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
în consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat, conform art. 316 raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a obligat recurentul la 3.500.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţi, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanţa din dosarul de recurs.
