Dispunand prin sentinta civila nr.4954 din 20.04.2010, Judecatoria Brasov a admis in parte cererea reclamantului M.R.S. formulata in contradictoriu cu paratele Z.E.C. si S.C. „Z.T.P.” S.R.L., obligandu-le sa-si prezinte scuze fata de titularul actiunii, printr-o scrisoare publica, in termen de 15 zile de la ramanerea irevocabila a sentintei civile; sa publice hotararea judecatoreasca, pe cheltuiala lor, intr-un ziar local de larga circulatie in Constanta si intr-un ziar central de larga circulatie, in termen de 15 zile de la data ramanerii irevocabile, cat sa plateasca in solidar reclamantului suma de 10.000 lei (ron), cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunta sentinta civila evocata, instanta a analizat daca „afirmatiile” facute de parata Z.E.C. in cuprinsul articolului publicat la data de … in ziarul „Z.C.”, in sensul, „M., vinovat de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor”, urmat de afirmatia ca „… fapta primarului R.S.M. se incadreaza in infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prevazuta si pedepsita de art.246 din Codul penal”, aduc atingere drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantului si daca, pot fi circumscrise notiunii de fapta ilicita cauzatoare a unui prejudiciu moral.
Formulandu-si apararea, ambele parate au invocat dreptul la libera exprimare garantat atat constitutional, cat si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv la art.10, cu referire la buna credinta a ziaristului, cat si la doza de exagerare si chiar de provocare permisa in raport de judecatile de valoare pe care le formuleaza.
Pentru a califica daca afirmatiile facute de parata Z.E.C. in cuprinsul articolului de presa publicat la …, cu referire la faptele reclamantului, constituie judecati de valoare sau declaratii de natura factuala, instanta a retinut ca insasi Curtea Europeana a admis ca, in anumite situatii, se poate dovedi dificil sa se realizeze o delimitare precisa intre cele doua notiuni (cauza Vides Aizsardzibas Klubs c. Letoniei), afirmand ca „existenta faptelor poate fi demonstrata, in timp ce adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit”.
In raport de jurisprudenta consacrata a Curtii, instanta a avut in vedere ca, astfel cum aprecierile au fost formulate de parata Z.E.C., respectiv „M., vinovat de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor”, urmata de afirmatia ca „… fapta primarului R.S. M. se incadreaza in infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prevazuta si pedepsita de art.246 din Codul penal”, ele pot fi calificate drept judecati de valoare, exprimand o parere personala de natura juridica.
Din acest punct de vedere, Curtea a considerat ca „intr-o societate democratica, puterile publice se expun in principiu controlului permanent din partea cetatenilor, si, sub rezerva bunei credinte, fiecare trebuie sa poata atrage atentia opiniei publice asupra situatiilor pe care le considera ilegale”.
Insa, astfel cum Curtea a subliniat in cauza „Lingens c. Austriei” atunci cand afirmatiile unui ziarist au caracterul unei judecati de valoare, al caror adevar nu poate fi verificat, reprezentand opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art.10 din Conventie, cu conditia ca ele sa se bazeze pe niste fapte adevarate sau intr-o alta formulare „chiar si o judecata de valoare se poate dovedi excesiva daca este totalmente lipsita de o baza factuala” (cauzele „Cumpana si Mazare c. Romaniei”, „Pedersen si Baadsgard c. Danemarcei”, „Jerusalem c. Austriei” si „Fedek c. Slovaciei”).
Intr-un alt context nu s-a putut contesta calitatea de om politic ce-i revine reclamantului, sens in care Curtea europeana a statuat ca „limitele criticii admisibile sunt mai largi, caci, spre deosebire de un individ obisnuit, omul politic se expune in mod inevitabil si constient unui control strict si constient al faptelor si afirmatiilor sale atat din partea ziaristilor cat si a masei cetatenilor; el trebuie, prin urmare, sa dea dovada de o mai mare toleranta”.
Pe de alta parte, hotararile Curtii de la Strasbourg indica clar principiul conform caruia adevarul obiectiv al afirmatiilor nu trebuie sa fie singurul criteriu de luat in considerare de instante, elementul determinant trebuind sa fie buna credinta a autorului afirmatiilor care afecteaza reputatia partii incriminate.
In consecinta, atunci cand persoana acuzata de savarsirea unui delict de presa nu poate dovedi intru totul exactitatea afirmatiilor facute, este necesara analiza atitudinii subiective a acesteia in raport atat cu adevarul afirmatiilor sale (verificand daca a cunoscut sau nu ca acestea sunt false, precum si daca a depus diligentele necesare, in circumstantele date, pentru a verifica autenticitatea afirmatiilor), cat si cu scopul demersului jurnalistic (verificand daca a urmarit sa informeze opinia publica asupra unor chestiuni de interes public, indeplinindu-si astfel indatorirea de a raspandi informatii si idei asupra unor subiecte de interes public, chiar daca acesta implica uneori in mod inerent afectarea reputatiei persoanei vizate, sau a avut numai intentia de a afecta in mod gratuit reputatia acesteia).
Or, functie de cele mai sus aratate, instanta, procedand la analizarea bunei credinte a paratei Z.E.C., in calitatea sa de om de presa, a retinut ca aceasta a procedat la publicarea articolului la data de …, cand, in raport de infractiunea incriminata, sesizarea penala se afla in etapa recursului (filele 315-328 dosar Judecatoria Brasov).
Mai mult, pana la acea data procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Constanta au dispus in sensul neinceperii urmaririi penale fata de numitul M.R.S., sub aspectul savarsirii infractiunii prevazute de art.288 Cod penal in referire la art.17 lit.c din L.nr.78/2000, intrucat fapta nu exista.
Apoi, solutia a fost mentinuta in caile de atac prin respingerea plangerilor formulate ca fiind nefondate.
In schimb, nu s-a putut contesta ca parata, in calitate de jurnalist nu a strans informatii, respectiv nu s-a documentat asupra litigiului civil referitor la terenul in discutie, tot asa cum, aceasta a dat dovada de partinire cand a luat interviul din data de … numitului V.F., ca si director general al S.C. „V” S.A. – fila 234 dosar Judecatoria Brasov.
Dupa publicarea celor doua articole (cel din … si cel din …) si mai ales dupa pronuntarea instantelor in materie penala, in raport de fapta incriminata, parata Z.E.C. nu a revenit cu un alt articol de presa, prin care sa prezinte o dezmintire asupra celor initial afirmate.
Alaturi de dreptul la libera exprimare, Conventia consacra si garanteaza principiul prezumtiei de nevinovatie, statuand la art.6 paragraf 2 ca „orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita”.
In raport de actele intocmite in cadrul procedurii penale, careia reclamantul i-a fost supus (dosarele nr. … si nr. … ale Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Constanta, dosar penal nr. … al Tribunalului Cluj – Sectia Penala, respectiv al Curtii de Apel Cluj – Sectia Penala si de Minori), instanta a retinut ca afirmatiile paratei Z.E.C., cuprinse in articolul de presa incriminat, au infrant prezumtia de nevinovatie de care se bucura partea reclamanta.
Exercitiul dreptului la libertatea de exprimare nu este insa absolut, insasi Conventia stabilind la art.10 paragraf 2 ca „poate fi supus unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, daca constituie masuri necesare intr-o societate democratica, pentru protectia moralei, reputatiei sau drepturilor altuia”.
Rezulta de aici ca, aria restrictiilor aduse de stat libertatii de exprimare este determinata de indeplinirea cumulativa a trei conditii: restrictia sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca cel, putin unul din scopurile legitime prevazute de textul Conventiei si sa fie necesara intr-o societate democratica pentru atingerea acelui scop.
Aplicate spetei, instanta a retinut ca, libertatea de exprimare de care se bucura parata Z.E.C. nu este si nu trebuie sa fie absoluta, iar dreptul la libera opinie si exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat in limitele sale firesti, neputand prejudicia drepturile si interesele legitime ale altor persoane.
Or, in raport de situatia de fapt expusa in considerente, argumentata functie de probele administrate, instanta a apreciat ca exprimarea utilizata de parata Z.E.C. in articolul de presa incriminat, aduce atingere dreptului reclamantului la reputatie si demnitate, incalcandu-se totodata si prezumtia de nevinovatie ce opereaza in favoarea acestuia.
