Răspunderea contractuală în cazul neachitării preţului Contracte economice


Prin sentinţa civilă nr. 340/07.04.2011 definitivă prin nerecurare pronunţată de Judecătoria Făurei în dosarul civil xxx/228/2011, s-a admis ca fondată acţiunea formulată de reclamanta SC I SRL şi obligat pârâţii BR şi BE în solidar să-i plătească suma de 503,08 lei c-valoare marfă suma de 482,81 lei penalităţi întârziere la plată şi 57,88 lei cheltuieli judiciare.

Din probatoriul administrat în cauză s-a reţinut că în baza relaţiilor contractuale existente între părţi, reclamanta a vândut părţilor mărfuri în valoare de 503,08 lei iar pârâţii nu au achitat contravaloarea lor în baza facturilor emise şi nerefuzate la plată.

Pârâţii au fost obligaţi în solidar la plata sumelor solicitate cu titlu de preţ şi penalităţi de întârziere având în vedere că în cauză nu au făcut dovada achitării preţului, că potrivit art. 969 alin.1 Cod civil, art. 97 alin.1 convenţiile legal făcute cum este contractul de vânzare/cumpărare încheiat de părţi au putere de lege între acestea şi trebuie executate cu bună credinţă, că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia contractuală de plată a preţului, că potrivit art.1066 Cod civil reclamanta în calitate de creditoare este îndreptăţită să pretindă pârâţilor atât c/valoarea mărfurilor cât şi penalităţile de întârziere la plata stabilită conform clauzei penale din art. 7 pct.4 din contractul de vânzare/cumpărare încheiat de părţi nr. 1571/27.11.2009.