Decizia civilă nr. 1018/01.09.2010 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr. 392/14.04.2010 Tribunalul Brăila a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul G. I. împotriva deciziei de pensionare nr. 1-190378/14.12.2009 emisă de intimata C.J.P..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului se arată că a făcut dovada cu adeverinţa nr. 4062/31.10.2008 eliberată de SC C. SA Brăila că începând cu data de 01.09.1975 până la data emiterii adeverinţei a beneficiat de spor de acord global pentru care s-a calculat şi virat lunar CAS iar instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile Legii nr. 19/2000.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul obligării intimatei la recalcularea pensiei cu luarea în calcul şi cu sumele realizate prin muncă în acord global.
Prin decizia civilă nr. 1018/01.09.2010, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefundat recursul având în vedere următoarele considerente.
Din interpretarea art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, aşa cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 250/2007 rezultă că, „punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) şi (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale”.
Anterior, art. 23 alineatul (3) din Legea nr. 19/2000 avea următorul cuprins:
(3) „Baza de calcul prevăzută la alin. (1) şi (2) (baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul asiguraţilor) nu poate depăşi plafonul a de 5 ori salariul mediu brut.
Acest articol s-a modificat în sensul că, „baza de calcul prevăzută la alin. (1) şi (2) este venitul brut realizat lunar”.
Ca urmare, singurele modificări pe care le aduce Legea nr. 250/2007 sunt în sensul că, începând cu 23.07.2007 (data intrării în vigoare a legii) salariaţii sunt obligaţi să plătească contribuţia individuală de asigurări sociale la întregul realizat, fără a mai exista plafonul de 5 ori salariul mediu brut, iar potrivit principiului contributivităţii, nici punctajul realizat de asigurat într-un an calendaristic nu mai este plafonat la 5 puncte, ci este calculat în funcţie de sumele la care s-a achitat contribuţia.
Legea nr. 250/2007 nu modifică art. 164 din Legea nr. 19/2000, care arată modul în care se calculează punctajul anual până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Astfel, aşa cum corect a evidenţiat C.J.P., potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.
Prin O.U.G. nr. 4/2005 s-au prevăzut sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, fiind enumerate în anexă.
Sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverinţe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea şi corectitudinea acestora.
Adeverinţele prin care se dovedesc aceste sporuri trebuie să cuprindă:
– denumirea unităţii;
– perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi de încetare a raportului de muncă;
– funcţia, meseria sau specialitatea exercitată;
– denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;
– perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat;
– adeverinţele vor purta număr, data eliberării, ştampila unităţii, precum şi semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unităţii, cu menţiunea expresă că, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001:
– formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; etc.
Ca urmare, sporul pentru acord global nu putea fi luat în calcul de reclamantă la calculul pensiei, potrivit menţiunii exprese a legii (O.U.G. nr. 4/2005).
Mai mult, nu se poate reţine că acesta a avut un caracter permanent, întrucât din adeverinţe rezultă că acesta s-a acordat sporadic, doar în anumite luni. De altfel, faptul că unitatea a utilizat permanent această formă de retribuire nu este echivalent cu noţiunea de spor cu caracter permanent utilizată de Legea nr. 19/2000.
Referirea reclamantului la art. 1 din Decretul nr. 389/1972 nu contribuie la schimbarea aspectelor cauzei: contribuţia de 15% era datorată de angajator (nu de salariat) la totalul salariilor brute realizate de salariaţi.
Un principiu nu poate înlocui dispoziţia expresă a legii iar pentru drepturile solicitate de recurenta-reclamantă există menţiuni exprese în lege în sensul că asemenea venituri nu pot fi valorificate la calculul pensiei.
Practica judiciară depusă la dosar nu este obligatorie pentru instanţă întrucât potrivit Constituţiei, judecătorii se supun doar legii.
Hotărârile judecătoreşti pronunţate în alte cauze sunt opozabile doar acelor părţi litigante din cauza respectivă şi nu „erga omnes” (tuturor).
În consecinţă, instanţa trebuie să se bazeze în pronunţarea soluţiei adoptate pe temeiuri de drept aplicabile speţei dedusă judecăţii şi pe propria convingere rezultată din analizarea situaţiei de fapt raportată la probele administrate în cauză.
Mai mult, CEDO prin hotărârea pronunţată la data de 6.12.2007 în cauza Beian împotriva României a precizat faptul că divergenţele de jurisprudenţă constituie prin natură, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având autoritate asupra competenţei lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicţii ale jurisprudenţei revine instanţei supreme.
Mai mult, această problemă a fost tranşată prin decizia nr. 30/14.11.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că ansamblul dispoziţiilor cuprinse în art. 164 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 19/2000 şi în O.U.G. nr. 4/2005 stabileşte care sunt veniturile ce constituie baza de calcul a drepturilor de pensie.
Astfel, în privinţa perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 (când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000) sunt incidente dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 164 din acest act normativ, care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor obţinute ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare.
Pe de altă parte, în privinţa recalculării drepturilor la pensie, O.U.G. nr. 4/2005 prevede la pct. VI al anexei că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Prin urmare, este evident că textele de lege enunţate, fiind clare şi lipsite de echivoc, nu suntem în prezenţa unei ambiguităţi de reglementare, astfel încât nu se poate considera că problema de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, iar dispoziţiile art. 329 din nu sunt aplicabile.
În consecinţă, pentru toate considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul.
