S-a motivat că reclamantul … a dobândit calitatea de pensionar la data de 20.01.2006 iar în per. 7.06.1977- 4.05.1998 a fost salariat la SC FORTUS S.A. în meseria de electrician la Secţia – Oţelăria electrică.
S-a mai motivat că în perioada 7.06.1977- 1.10.1995 S.C FORTUS S.A. a virat la bugetul statului CAS şi a reţin ut 2%„ şi 3 % din pensia suplimentară iar în per. 1.10.1995- 4.,05.1998 a constituit C.A.S la bugetului statului şi 3 % şi 5 % pentru suplimentară astfel că pentru toată această perioadă trebuie să beneficieze de o creştere a punctajului suplimentar la pensie.
S-a precizat că a formulat cerere la C.J.P. Iaşi în data de 9.03.2009 sub nr. 16278 solicitând recalcularea pensiei iar prin adresa nr.16712/ 20.03.2009 această instituţie i-a comunicat că va beneficia de prev. O.U.G nr. 100/ 2008 în luna oct 2009 si de prev. Legii 218/ 2008 in luna ian. 2010.
S-a motivat că în baza art. 83 din Legea 19/2000 „ drepturile de pentru limită de vârstă se acordă şi se plătesc de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare”- respectiv de la data de 20.01.2006.
Deşi a efectuat un stagiu complet de cotizare şi a contribuit la bugetul asigurărilor sociale, reclamantul a precizat că nu a beneficiat şi de o majorare a pensiei ci doar de reducerea vârstei standard de pensionare.
În drept s-au invocat disp. art. 165 din Legea nr. 19/2000, Legea nr. 218/ 2008, O.U.G. 100/2008 şi decizia nr. 1092/ 2008 a .
Intimata … a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziei nr.251051/ 6.01.2009 privind recalcularea pensiei pentru depusă şi limită de vârstă deoarece contestaţia a fost formulată la instanţa de judecată la 17.06.2009, peste termenul de 45 de zile prevăzut de lege.
Pe fondul cererii, pârâta a solicitat respingerea acţiunii deoarece prin decizia nr. 251051/13.02.2006 reclamantul a beneficiat de pensie începând cu data de 20.01.2006, drepturile de pensie fiind stabilite pentru un stagiu de cotizare de 35 ani şi 2 luni dintre care în grupa I de muncă 20 ani 8 luni şi 3 zile iar în gr. a – II-a de muncă 1 an 5 luni şi 19 zile, pentru care s-a stabilit suma de 299 lei.
S-a mai precizat că în urma formulării de către contestator a cererii de recalculare a pensiei la care s-a ataşat adeverinţa nr. 1422/20.11.2008 emisă de SC FORTUS S.A. Iaşi s-a eliberat decizia nr. 251051/ .01.2009 stabilindu-se o pensie de 676 lei.
S-a motivat că potrivit art. 78 din O.U.G.209/2008 asiguraţii care au desfăşurat activităţi în gr. I sau II de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04 2001 beneficiază de majorarea punctajelor anulate cu 50% pentru perioadele în care a desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă şi cu 25 % în perioada în care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa a II de muncă, iar aplicând şi disp. art. 165 1 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, drepturile de pensie care includ creşterea punctajelor anuale se acordă beneficiarilor începând cu luna ianuarie 2010.
Până la această dată rămân valabile prev. O.U.G 100/ 2008 şi reclamantul va beneficia de punctaj suplimentar pentru fiecare an de spor aferent perioadelor recunoscute în grupe superioare de muncă în luna octombrie 2009.
S-au administrat proba cu acte şi proba cu expertiza contabilă.
Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei …, la recalcularea pensiei în sensul de a-i acorda punctaj suplimentar pentru cât a lucrat în grupe superioare de muncă şi să-i plătească diferenţa dintre pensia actuală şi pensia recalculată începând cu 1.06.2006.
Faţă de excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocate de pârâtă, Tribunalul constată că obiectul cererii îl reprezintă recalcularea pensiei reclamantului în sensul acordării punctajului suplimentar pentru perioada cât a lucrat în grupe superioare de muncă şi nu o contestaţie la decizia nr. 251051/ 6.01.2009 emisă de intimată, aşa cum a precizat reclamantul la fila 79 dosar fond.
În cauză nu se aplică disp. art. 86 din Legea nr. 19/2000 deoarece nu s-a contestat o decizie …
În baza art. 155 lit. f din L. 19/ 2000, tribunalul poate soluţiona în primă instanţă litigiul având ca obiect modul de stabilire şi de plată a pensiilor, acesta fiind obiectul şi cadrul procesual cu care reclamantul a investit instanţa şi care nu este supus unui termen de decădere sau de prescripţie prev. în Legea nr. 19/2000.
Pentru aceste considerente se va respinge excepţia ca nefondată.
Pe fondul cererii, tribunalul constată că reclamantul … beneficiază de pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă în baza deciziei nr. 251051/ 13.02.2006 – (fila 52 dos. fond ) începând cu data de 20.01.2010, având un stagiu complet de cotizare de 35 ani si 2 luni dintre care în grupa I de muncă 20 ani 8 luni şi 3 zile iar în grupa a II de muncă, 1 an 5 luni si 19 zile şi s-a stabilit dreptul bănesc la 299 lei.
Prin decizia nr. 251051/ 6.01.2009 s-au recalculat drepturile de pensie stabilindu-se suma de 676 lei.
Potrivit art. 165 1 alin. 1 din Legea 19/ 2000 ,” pensionarii sistemului public de pensie ale căror drepturi au fost stabilite în baza legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001 şi care au desfăşura activităţi în grupa I de muncă sau grupa a II de muncă, beneficiază de o creştere a punctajelor anuale în aceste perioade de 50 % pentru grupa I de muncă şi de 25 % pentru grupa a II de muncă. De creşterea acestor punctaje beneficiază şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1.04.2001 – 2.11.2001.
Ordonanţa de Urgenţă 100/ 2008, care completează Legea 19/2000 introduce după art. 781 , art. 782 – în care se prevede că asiguraţii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă şi grupa a II de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei d 1.04.2001 beneficiază de un număr suplimentar de puncte, respectiv pentru vechimea desfăşurată în grupa I de muncă 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, şi pentru activitatea desfăşurată în grupa a II de muncă, 0,25 puncte.
Potrivit adeverinţei nr. 106/18.01.2006 emisă de S.C FORTUS S.A. reclamantul … a fost angajatul acestei societăţi ca electrician în perioada 7.06.1977- 4.05.2998, virându-se la bugetul statului C.A.S – ul şi cotele pentru pensia suplimentară iar potrivit carnetului de muncă de la fila 25, în perioada 7.06.1977- 1.10.1981 reclamantul a lucrat în grupa a II de muncă, iar în per. 1.10.1981 – 10.02.1998 în grupa I de muncă în procent de 100% din timpul efectiv de lucru.
Rezultă că reclamantul este îndreptăţit a i se recalcula drepturile de pensie cu luarea în considerare a modificărilor intervenite la legea nr. 19/2000 prin art. 1651 modificat prin O.U.G 209/2008, respectiv cu creşterea punctajelor anuale cu 50 % pentru perioada în care a desfăşurat activitate în grupa I de muncă şi cu 25 % pentru perioada când a desfăşurat activitate în grupa a II de muncă.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de dna expert Mareş Ioana şi care a avut în vedere adeverinţele nr. 2445/20.12.2005 şi 31.05.1999 emise de SC FORTUS S.A. şi de SC TOMIRIS S.A, reclamantul a lucrat în grupa I de muncă 16 ani 4 luni si 9 zile iar în grupa a II de muncă, 5 ani 9 luni si 13 zile iar punctajul suplimentar total de care trebuia să beneficieze acesta pentru toţi anii de spor aferent perioadelor recunoscute în grupele superioare de muncă este de 4,37498 puncte.
Prin înmulţirea punctajului mediu anual suplimentar de 0,14228 puncte cu valoarea de 732.80 lei a punctului de pensie, valoare stabilită prin prevederile Legii nr. 12/ 2010 rezultă o valoare de punctaj de 104,26 lei.
Astfel că diferenţa dintre punctajul mediu anual şi pensia aflată în plată la 1 oct. 2009 a reclamantului este de 104,26 lei.
Tribunalul constată că intimata a luat în calcul la stabilirea drepturilor de pensie a reclamantului o activitate desfăşurată în grupa I de muncă de 20 ani 8 luni si 3 zile şi nu de 16 ani 4 luni si 9 zile iar pentru grupa a II de muncă, 1 an 5 luni şi 19 zile şi nu de 5 ani şi 9 luni şi 13 zile.
Pentru aceste considerente, tribunalul constată că acţiunea reclamantului este întemeiată în ce priveşte primul capăt de cerere şi în consecinţă va admite în parte acţiunea va obliga pârâta să emită în favoarea reclamantului o nouă decizie de pensionare la care în stabilirea drepturilor de pensie să se aibă în vedere un punctaj suplimentar de 4,337498 puncte în valoare de 104,26 lei începând cu 1.octombrie 2009.
Va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia recalculată şi pensia efectiv primită începând cu luna iunie 2006 deoarece potrivit O.U.G. 100/2008, momentul la care se vor recalcula drepturile de pensie pentru asiguraţii pentru care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I şi II de muncă, prin aplicarea unui număr suplimentar de puncte, începe din oct, 2009 în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1.04.2001- 30.09.2008.
Întrucât reclamantul a devenit pensionar începând cu data de 20.01.2006, acesta beneficiază de recalcularea pensiei cu aplicarea disp. art. 78 2 din Legea 19/ 2000 din luna octombrie 2009, acţiunea acestuia fiind formulată la 17.06.2009.