Deşi soluţia pronunţată prin decizia nr.30/2009 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii, este de respingere, prin considerente instanţa supremă a statuat asupra modalităţii de aplicare a textelor de lege în discuţie. S-a reţinut că textele de lege enunţate sunt clare şi lipsite de echivoc, nefiind vorba de o ambiguitate de reglementare, astfel încât nu se poate considera că problema de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti. Pentru a decide în acest sens, Î.C.C.J a reţinut că ansamblul dispoziţiilor cuprinse în art.164 alin.1, 2, 3 din Legea nr.19/2000 şi în O.U.G. nr.4/2005 stabileşte care sunt veniturile ce constituie baza de calcul a drepturilor de pensie.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 440 din 21 mai 2010
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi, contestatorul P.V., în contradictoriu cu intimata casa judeţeană de pensii, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.247623/7.09.2009, solicitând anularea contestaţiei şi recalcularea drepturilor de pensie, prin luarea în considerare a veniturilor menţionate în adeverinţa nr. 537/24.07.2009 emisă de S.C. „H.P.” S.A. Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr.336 din 24.02.2010, Tribunalul Iaşi a admis în parte contestaţia formulată de contestator în contradictoriu cu intimata casa judeţeană de pensii, a anulat decizia nr. 247623/07.09.2009 emisă de intimată, pe care a obligat-o să emită în folosul contestatorului o nouă decizie de stabilire a drepturilor de pensie, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare menţionate la rubrica „Acord”, în adeverinţa nr.537/24.07.2009 emisă de S.C. „H.P.” S.A. Iaşi, drepturile astfel recalculate urmând să fie stabilite începând cu data de 01.09.2009.
A fost respinsă cererea contestatorului în ceea ce priveşte luarea în considerare a veniturilor menţionate în adeverinţa nr.537/24.07.2009 la rubrica „Premii”, „Valoare ore suplimentare” şi „Total brut”.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr.247623/29.07.2005 emisă de pârâta casa de pensii, contestatorul a fost înscris la pentru depusă şi pentru limită de vârstă. Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 56889/06.08.2009, reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie, drept pentru care s-a emis decizia ce face obiectul contestaţiei.
Contestatorul a fost nemulţumit de faptul că nu i s-au luat în considerare, la stabilirea pensiei recalculate, în urma cererii sale, veniturile suplimentare realizate conform adeverinţei nr.537/24.07.2009 emisă de S.C. „H.P.” S.A. Iaşi.
Prin această ultimă decizie emisă la 7.09.2009, contestatorului i s-a recalculat pensia conform art.95 din Legea nr.19/2000, luându-se în calcul şi perioada octombrie 1998 – aprilie 2001, dar nu s-a avut în vedere adeverinţa menţionată raportat la faptul că O.U.G. nr.4/2005 nu prevedea aceste sporuri. Din adeverinţa nr.537/24.07.2009 emisă de S.C. „H.P.” S.A. Iaşi a reieşit faptul că reclamantul a realizat o serie de venituri suplimentare în perioada 6.07.1972 – 1.04.2001 (acord, prime etc.). În cuprinsul adeverinţei se menţiona faptul că valorile specificate au făcut parte din fondul de salarii pentru care societatea a reţinut şi plătit contribuţia la asigurări sociale conform legislaţiei în vigoare la acea dată.
Din documentaţia depusă la dosar a reieşit faptul că aceste venituri suplimentare nu au fost avute în vedere în momentul recalculării drepturilor de pensie, aspect arătat, de altfel, şi în cuprinsul întâmpinării.
Prin menţiunea de la anexa la O.U.G. nr.4/2005 se prevede că formele de retribuire în acord global nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare. Totodată însă, aceste venituri suplimentare, evidenţiate lunar în adeverinţa eliberată de angajator, pot fi asimilate unor sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, potrivit art.10 din Legea nr.3/1977, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.49/1992.
Adeverinţa a fost emisă de angajator, acesta purtând răspunderea asupra menţiunilor cuprinse, că pentru aceste sume s-au achitat contribuţii de asigurări sociale. Principiul contributivităţii este prevăzut de Legea nr.19/2000, prin art.2 lit.e), care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite. Conform acestui principiu, toate veniturile obţinute de reclamant, pentru care s-a calculat şi achitat contribuţia de asigurări sociale, trebuie să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de (orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul şi/sau angajatorul (în funcţie de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuţii de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei).
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 1 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, se impunea aceeaşi soluţie, întrucât „ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet”. Pe de o parte, se afirmă în art.2 al Legii nr.19/2000 că sistemul public se organizează şi funcţionează având la bază principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor de asigurări sociale plătite, iar pe de altă parte, acelaşi legiuitor limitează fără nici o justificare rezonabilă aplicarea acestui principiu, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri şi sporuri obţinute anterior datei de 1 aprilie 2001, pe motiv că nu ar fi avut caracter permanent. Principiul menţionat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispoziţiile O.U.G. nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord sau adaosuri suplimentare nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispoziţiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forţă juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcţionează sistemul public de asigurări sociale; acest principiu afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 şi dezvoltat în art.23 alin.(1) şi în art.78 alin.(1) din acelaşi act normativ primează independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri şi de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare.
Prin Decizia nr.736/2006, Curtea Constituţională a reţinut faptul că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept consecinţă, pe de o parte, nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte, crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000. Or, în speţă, contestatorul a făcut dovada veniturilor obţinute cu adeverinţa emisă de angajator, din cuprinsul acesteia rezultând că a realizat venituri suplimentare sub formă de „acord global”, iar aceste venituri suplimentare au avut caracter permanent şi au fost luate în calcul la plata C.A.S. Având în vedere faptul că sumele obţinute în acord global au fost incluse în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, acordul global fiind un mod de salarizare cu caracter permanent în anumite sectoare de activitate, precum şi dispoziţiile art.23 alin.1 lit.a şi art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000, instanţa de fond a reţinut că acestea nu puteau fi excluse de la calculul punctajului pensiei, o soluţie contrară determinând încălcarea principiului contributivităţii reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 şi obţinerea unui drept de pensie inferior faţă de nivelul contribuţiei de asigurări sociale realizată de categoria de salariaţi supuşi retribuirii în acord global faţă de ceilalţi angajaţi din aceeaşi perioadă.
În ceea ce priveşte veniturile încadrate la rubricile „Prime”, „Total venit brut”, „Valoare ore suplimentare”, instanţa nu le-a avut în vedere, deşi prin Precizările Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor privind aplicarea Legii nr.49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, publicate în Monitorul Oficial nr.193/1992, se arată faptul că salariaţii datorau contribuţia de asigurări sociale de stat şi pentru premiile plătite din fondul de salarii, din adeverinţa invocată de contestator reiese faptul că acestea nu au avut caracter permanent, astfel încât nu făceau parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislaţiei anterioare. Instanţa a avut în vedere, în ceea ce priveşte primele, şi dispoziţiile art.164 din Legea nr.19/2001. Astfel, în adeverinţa nr.537/24.07.2009 emisă de S.C. „H.P.” S.A. Iaşi nu s-a menţionat caracterul lor permanent, în înţelesul Legii nr.49/1992. Neputând fi încadrate în prevederile art.V din anexa la O.U.G. nr.4/2005, aceste sume nu au putut fi utilizate la recalcularea punctajului mediu anual, în conformitate cu dispoziţiile art.4 din O.U.G. nr.4/2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta casa judeţeană de pensii, considerând-o nelegală şi netemeinică.
Recurenta a motivat că adeverinţa invocată de reclamant nu putea fi avută în vedere, întrucât cuprindea primele şi acordul global, ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislaţiei anterioare. Atâta timp cât reclamantul a avut şi stagii de cotizare reprezentând vechime în muncă în fostul sistem de asigurări sociale, pentru aceste stagii, punctajele anuale se calculează în baza art.164 din Legea nr.19/2000. Astfel, pentru perioada 15.12.1965 – 01.04.2001 se iau în calul salariile tarifare brute sau nete, care sunt trecute în carnetul de muncă şi sporurile permanente care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor în legislaţia anterioară. Or, din adeverinţa nr.12992/11.03.2009 nu a rezultat care au fost salariile tarifare şi sporurile permanente.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale aplicabile, curtea de apel a luat act că prin decizia nr.30/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul în interesul legii ce a privit recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1 lit.a) din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii.
Deşi soluţia este de respingere, prin considerente instanţa supremă a statuat asupra modalităţii de aplicare a textelor de lege în discuţie. S-a reţinut că textele de lege enunţate sunt clare şi lipsite de echivoc, nefiind vorba de o ambiguitate de reglementare, astfel încât nu se poate considera că problema de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti. Pentru a decide în acest sens, Î.C.C.J a reţinut că ansamblul dispoziţiilor cuprinse în art.164 alin.1, 2, 3 din Legea nr.19/2000 şi în O.U.G. nr.4/2005 stabileşte care sunt veniturile ce constituie baza de calcul a drepturilor de pensie.
Astfel, în privinţa perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 (când a intrat în vigoare Legea nr.19/2000) sunt incidente dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art.164 din acest act normativ, care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor obţinute ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare.
Pe de altă parte, în privinţa recalculării drepturilor la pensie, O.U.G nr.4/2005 prevede la pct.VI al anexei, că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.
În aceste circumstanţe, cererea de recalculare a pensiei cu luarea în considerarea a veniturilor realizate în acord, menţionate în adeverinţa nr.537/24.04.2009 emisă de S.C. „H.P.” S.A. este nefondată. Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art.312 C.pr.civ., curtea de apel a admis recursul declarat de casa de pensii, a modificat în tot sentinţa şi a respins acţiunea.
