Reconstituire vechime pentru munca prestată în cadrul fostelor C.A.P.-uri. Criterii avute în vedere. Vechime în muncă


Prin acţiunea civilă scutită de taxă de timbru şi înregistrată la această instanţă sub nr. de mai sus, reclamanta S.S. le-a chemat în judecată pe pârâtele PRIMĂRIA CHIOCHIŞ – PRIN PRIMAR si CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BISTRIŢA NĂSĂUD – BISTRIŢA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună reconstituirea vechimii ei în muncă, pentru activitatea depusă în cadrul CAP Manic si CAP JImbor, cât priveşte perioada anilor 1973 – 1977 si respectiv 1978 – 1982 , perioadă pentru care nu există documente doveditoare , ca urmare a distrugerii acestora cu ocazia evenimentelor din anul 1989 şi a celor imediat subsecvente.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a desfăşurat activitate lucrativă în cadrul CAP Manic si CAP Jimbor – cu îndeplinirea normelor stabilite şi a planului prevăzut – vechimea ei în muncă pentru perioada cuprinsă între anii sus menţionaţi neputând fi stabilită , întrucât – o dată cu evenimentele din anul 1989 – au fost distruse şi arhivele unde erau depozitate documentele care făceau dovada muncii lor.

În drept, s-au invocat disp. Decretului nr. 92/1976 şi Decizia nr. 223/2002.

Legal citata şi prezentă în instanţă – asistată de avocat – reclamanta a arătat că stăruie în cererea formulată , în dovedirea celor susţinute solicitând administrarea probei testimoniale şi a probei cu înscrisuri (depunând în acest sens copia adeverinţei nr. 535/24.03.2009).

Deşi legal citate, intimatele nu s-au prezentat în instanţă şi nu au formulat cereri în scris.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv: acţiunea civilă (f.1,2) declaraţiile martorilor B.E. si S.T. (fila 47,48), copia fisei individuale pentru nr. 175 emisa de către CAP Jimbor (f.28) pe numele reclamantei, adeverinţele nr. 824/29.07.2009 si 825/29.07.2009 emise de Primăria Comunei Chiochiş (f. 49,50) instanţa reţine, în fapt, următoarele:

În calitate de membru cooperator, petenta a prestat muncă în cadrul CAP Jimbor si CAP Manic, în perioada de timp cuprinsă între anii 1973 – 1977 si respectiv 1978 – 1982 , când a lucrat , fie în cadrul sectorului zootehnie ( în calitate de îngrijitor de animale), fie ca „braţe de munca in agricultură”.

Cert este că – aşa cum reiese din probatoriul testimonial administrat – petenta a realizat , de fiecare dată, volumul de muncă stabilit de către Adunarea generală a CAP Manic, respectiv CAP Jimbor , pe perioada anilor 1973 – 1977 , respectiv 1978 – 1982 ( între 46 – 60 norme).

Reiese, prin urmare că, raportat la volumul anual de norme stabilit pentru perioada anilor 1973 – 1977 si respectiv 1978 – 1982 – şi realizat integral de petentă – şi, totodată, la împrejurarea că intimata nu deţine documente menite să ateste perioada de timp cât a prestat muncă în cadrul CAP Jimbor si CAP Manic, cererea acesteia este una întemeiată.

În virtutea considerentelor anterior menţionate şi a disp. art. 296 din Legea nr. 53/2003 coroborate cu disp. art. 160 al.3 din Legea nr.19/2000 rap. la art. 32 al.2din Legea nr. 80/1992, va admite prezenta acţiune, constatând că reclamanta a prestat muncă în cadrul CAP Jimbor si CAP Manic , între anii 1973 – 1977 , respectiv 1978 – 1982.

Va lua act că, în cauză, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite acţiunea civila formulată de către reclamanta S.S. domiciliata în localitatea J. , nr. 22, jud. BN, în contradictoriu cu intimatele PRIMĂRIA COMUNEI CHIOCHIS – prin primar si CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BISTRIŢA NĂSĂUD – cu sediul în mun. Bistriţa, B-dul Republicii, nr. 22, jud. BN şi, în consecinţă:

– constată că reclamanta a prestat muncă în cadrul CAP Jimbor si CAP Manic , în perioada 1973 – 1977 şi în perioada 1978 – 1982.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.