Reconstituirea dreptului de proprietate privată Proprietate privată


– asupra suprafeţei de 96,87 ha, după antecesorii Z. H. şi Z.I., străbunici paterni,

– asupra suprafeţei de 173,56 ha, după antecesorii Z. I., Z. M., Z. S., G. S. n. Z., F. A. n. Z., M. E. n. Z., G. M. n. Z;

– asupra suprafeţei de 67,9 ha, după antecesorii Z. T. şi H.,

– asupra suprafeţei de 67,9 ha, după antecesorii Z. T. şi H.,

– asupra suprafeţei de 2,78 ha, după antecesorii Z. M. şi S.,

– asupra suprafeţei de 2,78 ha, după antecesorii Z. M. şi S.,

– asupra suprafeţei de 4,67 ha, după antecesorii L. M.;

– asupra suprafeţei de 4,67 ha, după antecesorii L. M.;

– asupra suprafeţei de 2,09 ha, după antecesor S. R., în perimetrul identificat prin expertiza efectuată în cauză, parte integrantă din sentinţă, ca fiind teren liber.

S-a luat act de renunţarea la judecată de reclamanţii H. V. C., H. L. A. şi F.T., prin mandatar H. V. C., în contradictoriu cu SC ,,O. L.” SRL.

S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii H. V. C., H. L. A. şi F. T., prin mandatar H. V. C., în contradictoriu cu INSTITUTUL DE STAT PENTRU TESTAREA ŞI ÎNREGISTRAREA SOIURILOR BUCUREŞTI.

A fost obligată pârâta COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SIBIU la plata sumei de 2000 lei către reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată parţiale.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:

„La cererea antecesorului reclamantului F. T., formulată în baza L. 18/1991, acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru parte din terenurile antecesorului său – bunic matern – F. T. (decedat la 6.10.1953 – f.260) – titlul 990/1/1996 – 3 ha., în favoarea lui F. T. şi F. E. şi titlul nr. 2001/1/2001 – 50 ha. în favoarea lui F.T., moştenitorul defunctei F. E. (f.1010).

Hotărârea Comisiei judeţene nr. 76/2000 în baza căreia s-au emis în final titlurile de mai sus a fost atacată cu plângere şi Tribunalul Sibiu prin decizia civilă nr. 1531/2001 a respins cererea, apreciind ca fiind corectă reconstituirea dreptului de proprietate. Hotărârea a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia care prin decizia civilă nr. 843/2002 pronunţată în dosar nr.850/2002 a respins recursul declarat în cauză. În baza hotărârii irevocabile s-au emis titlurile de proprietate depuse la dosar şi la care fac referire pârâţii – titlul nr.2002/1/26.11.2001 (f.1011).

Ca urmare există autoritate de lucru judecat cu referire la următoarele aspecte: terenurile au fost preluate abuziv de statul român de la numitul F. T. şi deci fac obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de L. 18/1991 conform art. 11 al.21 din L.18/1991. Totodată, se recunoaşte numitului F. T., în calitate de succesor al proprietarului deposedat F. T. dreptul la măsuri reparatorii conform legii speciale.

Prin prezenta acţiune F. T. în baza Legii nr. 247/2005 solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa de teren pe care nu a cerut-o iniţial întrucât nu avea dovezi în sprijinul cererii sale – cerere respinsă urmare a faptului că reclamantul nu face dovada dreptului real pretins şi nici a calităţii de persoană îndreptăţită.

Existenţa terenului în patrimoniul antecesorului este dovedită cu evidenţa de carte funciară anexată cererii de chemare în judecată (f.274, 296).

Calitatea procesuală activă a reclamantului este dovedită prin certificatul de moştenitor depus în dosar şi celelalte acte de stare civilă – certificat de deces – (f.260), certificat de naştere (f.263, 266).

În ce priveşte cererea de reconstituire a dreptului de proprietate după ascendenţa antecesorului Z. M., cu menţiunea că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut, iniţial pe linie maternă – titlul nr. 2002/1/2004 – 42 ha. în favoarea lui Z. M. ca moştenitor al lui Z. H., iar în prezenta acţiune se urmăreşte reconstituirea dreptului de proprietate pe linie paternă, petentul Z. M. a revendicat în proprietate terenuri pe titlul cu nr.2002/1/26.11.2004 numai după antecesorii pe linie maternă, iar de data aceasta după antecesorii pe linie paternă.

Vocaţia succesorală a numitului Z. M. faţă de Z. H. şi Z. I., străbunici paterni, Z. I., Z. M., Z. S., G. S. n. Z., F. A. n. Z., M. E. n. Z., G. M. n. Z.; Z. T. şi H., Z. M. şi S., L. M., S. R. se circumscrie dispoziţiilor imperative ale art. 8 al. 2 din L. 128/1991 fiind vorba de antecesori de gradul 1,2,3 şi maxim 4 la care legea civilă îi recunoaşte vocaţia succesorală (f.291, 344,345-346).

Vocaţia succesorală după numitul Z. M. este confirmată de certificatul de moştenitor depus la dosar şi care a validat legatul universal care ne-a fost instituit. Existenţa terenului preluat de la antecesorii noştri este confirmată fără dubii de situaţia de carte funciară dovedită în dosar. Antecesorii au fost tabulari ai terenurilor preluate abuziv de statul român (f.292,293,297,300,301, 302,303,304,306,308,310,311,315,317,319-320,321, 322, 323 şi urm.).

Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate se încadrează în limitele impuse de dispoziţiile art. 3 alin. 1 din legea 1/2005 care stabilesc ca limită maximă pentru reconstituirea dreptului de proprietate suprafaţa de 50 ha de persoană deposedată.

Referitor la punerea în posesie, care, potrivit art. 5 lit. i din HG890/2005 punerea în posesie este atributul exclusiv al Comisiilor locale de aplicare a Legii fondului funciar, raportat la art.14 alin.2 din L. 18/1991 fie la dispoziţiile art. 2 alin.-1 din Legea nr. 1/2000 se recunoaşte un principiu în aplicarea legilor reparatorii: reconstituirea se va face pe vechile amplasamente atunci când ele sunt libere. Expertul desemnat în cauză, F. I. D. a identificat prin raportul de expertiză suprafaţa liberă de 302,79 ha la dispoziţia Comisiei locale, suprafaţă preluată integral prin protocoalele semnate de ADS-ul. Acelaşi expert a identificat în administrarea ADS-ului şi o suprafaţă de 77,23 ha care urmează a fi predată prin protocoale ulterioare către Primăria Sibiu pentru a asigura reconstituirea în natură a dreptului de proprietate pentru toate persoanele îndreptăţite.

Recapitulând cele de mai sus, pe scurt, constată că cererile reclamanţilor s-au respins pe considerentul că nu fac dovada dreptului de proprietate al antecesorilor şi nici a calităţii de persoane îndreptăţite.

Probaţiunea reclamanţilor a vizat, pe de o parte dovedirea existenţei terenurilor disponibile din care să fie posibilă reconstituirea dreptului de proprietate pretins, ca şi dovedirea existenţei dreptului de proprietate şi a calităţii de persoane îndreptăţite.

Pentru reclamantul F. T. s-a solicitat suprafaţa de 12,32 ha după antecesorul acestuia F. T., bunic, matern.

Hotărârea Comisiei judeţene nr. 76/2000 în baza căreia s-a emis titlul 2001/1/2001– pentru 50 ha., emis în favoarea lui F. T., moştenitorul defunctei F. E. (f.1010), a fost atacată cu plângere şi Tribunalul Sibiu prin decizia civilă nr. 1531/2001 pronunţată în dosar nr.4950/2001 a respins cererea, apreciind ca fiind corectă reconstituirea dreptului de proprietate. Hotărârea a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia care prin decizia civilă nr. 843/2002 pronunţată în dosar nr.850/2002 a respins recursul declarat în cauză.

Ca urmare se poate reţine că există autoritate de lucru judecat cu referire la următoarele aspecte: terenurile au fost preluate abuziv de statul român de la numitul F. T. şi fac obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de L. 18/1991 conform art. 11 al.21 din L.18/1991, recunoscându-se totodată numitului F. T., în calitate de succesor al proprietarului deposedat F. T., dreptul la măsuri reparatorii conform legii speciale (C.F. Nr.559- în extenso, declaraţia notarială autentificată sub nr. 6827/22.09.2005, certificat de naştere nr.l82865/1934, certificat de deces nr.565607/1953, scrisoare înregistrată la Primăria Municipiului Sibiu sub nr.9688/14.02.2006).

Pentru reclamantul Z. M. s-au solicitat următoarele suprafeţe :

– După Z. H. şi I. străbunici paterni – suprafaţa de 46,87 ha.

– După Z. I., M. şi S., (fraţii bunicului patern gr. IV) U. S. n. Z., F. A., n. Z., M. E., n. Z., G. M. n. Z.(surorile bunicului patern gradul IV) – suprafaţa de 173,56 ha.

– După Z. T. şi H. ( bunicii paterni) suprafaţa de 9, 9 ha.

– După Z. MI. şi S. (părinţii reclamantului) suprafaţa de 2,78 ha

– După L. M. – verişoară primară (născută Z., căsătorită G. şi recăsătorită L.) suprafaţa de 4,67 ha.

– După S. R. – verişoară primară (născută Z.) suprafaţa de 2,09 ha; Vocaţia succesorală a numitului Z. M. faţă de Z. H. şi Z. I., străbunici paterni, Z. I., Z. M., Z. S., G. S. n. Z., F. A. n. Z., M.E. n. Z., G. M. n. Z.; Z. T. şi H., Z. M. şi S., L. M., S. R. se circumscrie dispoziţiilor imperative ale art. 8 al. 2 din L. 128/1991 fiind vorba de antecesori de gradul 1,2,3 şi maxim 4 la care legea civilă îi recunoaşte vocaţia succesorală (f.291, 344,345-346, declaraţiile notariale autentificate sub nr. 1555/02.10.2000; 6825/22.09.2005 şi 2686/25.11.2005, Certificat de naştere nr.215693/1938, Certificat de deces nr.658871/1989, Certificat de moştenitor nr.623/1990, Extras militar eliberat în anul 1940 pe numele Z. M. fratele bunicului patern).

Vocaţia succesorală după numitul Z. M. este confirmată de certificatul de moştenitor depus la dosar şi care a validat legatul universal care ne-a fost instituit. Existenţa terenului preluat de la antecesorii noştri este confirmată fără dubii de situaţia de carte funciară dovedită în dosar. Antecesorii au fost proprietari tabulari ai terenurilor preluate abuziv de statul român (f.292,293,297,300,301,302,303,304,306,308,310,311,315,317,319-320,321, 322, 323 şi urm. ).

În dovedirea existenţei terenurilor disponibile din care să fie posibilă reconstituirea dreptului de proprietate pretins s-au efectuat expertize, s-au depus la dosar înscrisuri (f.837, 973 şi urm.).

Pârâta Comisia Judeţeană nu a făcut opoziţie faţă de precizarea de acţiune, atribuţiile revenind în primul rând Comisiei Locale, care a şi formulat obiecţiuni.

Dincolo de nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţită şi a existenţei dreptului de proprietate asupra cca. 300 ha., pârâta Comisie Locală susţine şi faptul că cererea reclamanţilor nu poate fi primită deoarece s-ar depăşi limita admisibilă de 50 ha.

Însă trebuie observat faptul că această limită este prevăzută de lege referitor nu la persoana care formulează cererea, respectiv la beneficiar, ci referitor la vechiul proprietar deposedat, care, cu alte cuvinte, îşi poate recupera dreptul de proprietate preluat abuziv de stat doar în limita celor 50 de ha. ori, cererea formulată de Z. M. nu depăşeşte această limită faţă de niciunul dintre antecesorii la care face referire.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept de mai sus, modul în care s-a precizat acţiunea, împrejurarea că nu s-a dovedit faptul că pentru soluţionarea cererii reclamanţilor comisia locală a procedat potrivit art. 9 din Legea 18/1991, coroborat cu art. 11 al. 10 din HG 890/2005, iar comunicarea soluţiei nu se poate dovedi ca fiind realizată potrivit art. 53 al. 1 din Legea nr. 18/1991, având în vedere faptul că potrivit art. 10 din HG 890/2005 coroborat cu art.9-14 din Legea nr. 18/1991 s-a făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren revendicate în proprietate şi de care au fost deposedaţi abuziv de către statul român antecesorii lor, în aplicarea principiului reconstituirii pe vechile amplasamente – art. 14 din Legea nr. 18/1991, art. 10 din HG 890/2005, art. 2,10 din Legea 1/2000, instanţa va admite acţiunea civilă formulată modificată şi precizată de reclamanţii H. V. C., H. L. A. şi F. T., prin mandatar H. V. C., în contradictoriu cu pârâţii COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SIBIU, COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SIBIU, va obliga pârâtele să îndeplinească formalităţile necesare (punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate) în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numitului F. T., asupra suprafeţei de 12,32 ha, după antecesorul F. T., va obliga pârâtele să îndeplinească formalităţile necesare (punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate) în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numitului Z. M. :

– asupra suprafeţei de 96,87 ha, după antecesorii Z. H. şi Z. I., străbunici paterni,

– asupra suprafeţei de 173,56 ha, după antecesorii Z. I., Z. M., Z.S., G. S. n. Z., F. A. n. Z., M. E. n. Z., G. M. n. Z.;

– asupra suprafeţei de 2,09 ha, după antecesor S. R., în perimetrul identificat prin expertiza efectuată în cauză, parte integrantă din prezenta sentinţă, ca fiind teren liber.

În baza art. 246 c.p.civ. va lua act de renunţarea la judecată formulată de reclamanţii H. V. C., H. L. A. şi F. T., prin mandatar H. V. C., în contradictoriu cu SC ,,O. L.” SRL (f.799).

Raportat la modul în care s-a precizat acţiunea şi faţă de actele dosarului, instanţa va respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii H. V. C., H. L. A. şi F. T., prin mandatar H. V.C., în contradictoriu cu INSTITUTUL DE STAT PENTRU TESTAREA ŞI ÎNREGISTRAREA SOIURILOR BUCUREŞTI şi cu MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.

Aflată în culpă procesuală, potrivit art. 276 c.p.civ., raportat la poziţia procesuală şi la actele dosarului, pârâta COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SIBIU va fi obligată la plata sumei de 2000 lei către reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând onorariu expert– doar expertiza efectuată de expert ing. F. I. D., parte integrantă din prezenta sentinţă, vizează precizarea de acţiune, celelalte expertize efectuate în cauză, nemaifiind utile raportat la modul în care se precizează acţiunea de către reclamanţi. ”

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Comisia locală Sibiu şi Comisia Judeţeană Sibiu, pentru aplicarea legii fondului funciar.

Recurenta Comisia Judeţeană de fond funciar a solicitat modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acţiunii civile formulate de reclamanţi, cu motivarea că nu s-a respectat procedura specială prev. de art. 53 din Legea 18/1991, potrivit căreia instanţa putea fi investită doar cu o plângere împotriva hotărârii comisiei judeţene, iar această procedură este obligatorie. Reclamanţii s-au adresat instanţei înainte de soluţionarea contestaţiilor comisiei judeţene, iar după ce s-a emis Hotărârea nr. 475/2008 aceasta nu a fost atacată cu plângere. Al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârii, motivată de neîndeplinirea condiţiilor prev. de legile fondului funciar cu privire la actele de proprietate şi de stare civilă care au stat la baza stabilirii dreptului de proprietate. Astfel, din cererile formulate nu rezultă suprafaţa de teren solicitată după fiecare antecesor, actele de proprietate nu dovedesc suprafaţa de teren deţinută în proprietate de fiecare antecesor în parte, din actele de stare civilă nu rezultă gradele de rudenie ale intimaţilor reclamanţi cu antecesorii lor, declaraţia notarială neavând calitatea de act de stare civilă. În al treilea motiv de recurs se invocă faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 3 al.2 din legea 1/2000 cu privire la limita maximă de teren admisă pentru fiecare proprietar deposedat, respectiv s-a încălcat limita de 50 ha.

Recurenta Comisia Locală de fond funciar Sibiu a solicitat de asemenea, respingerea acţiunii reclamanţilor, cu motivarea că, în primul rând, reclamanţii nu au formulat cerere de reconstituire pentru suprafaţa de 348 ha, ci pentru 1,1872 ha intravilan pt. F. T. şi 32,3532 ha intravilan şi 25,2576 ha extravilan pentru Z. M., suprafaţa totală fiind de 58,7 ha. În aceste condiţii, instanţa nu a verificat obiectul cererii înregistrate la comisia locală de fond funciar. De asemenea, instanţa trebuia să verifice dacă s-a îndeplinit procedura prealabilă, privind contestaţia adresată comisiei judeţene, dacă acţiunea se îndreaptă împotriva hotărârii comisiei judeţene, trebuia să verifice şi să soluţioneze acţiunea în raport cu obiectul cererii înregistrate la comisia locală de fond funciar şi nu în raport cu solicitările reclamanţilor din cererea de chemare în judecată, care nu corespund cu cererile de la comisie. Pe de altă parte, reclamanţii au solicitat teren intravilan, aspect care excede prevederilor legii 18/1991. Apoi, reclamanţii nu au depus înscrisuri prin care să probeze întinderea dreptului real pretins şi calitatea de persoane îndreptăţite. Se invocă apoi motive de nelegalitate referitoare la amplasamentul suprafeţei de 347,87 ha teren, identificat în expertiza efectuată în cauză, pentru că expertul F. nu face decât să inventarieze terenurile, fără a indica dacă sunt sau nu ocupate, expertul nu suprapune harta topografică cu harta cadastrală şi solele pe care le inventariază, astfel că nu rezultă vechiul amplasament. Reclamanţilor le-au fost emise alte trei titluri de proprietate, iar reclamantul a folosit în prezenta cauză aceleaşi cărţi funciare în baza cărora a obţinut suprafeţele de teren de cca. 100ha din titlurile deja emise.

Intimaţii H. V. C. şi H. L. A. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ambelor recursuri, cu motivarea că cele două comisii nu pot invoca decât motive legate de atribuţiile fiecăreia, respectiv comisia judeţeană, cu privire la reconstituire, iar comisia locală cu privire la punerea în posesie. Se mai arată că raportat la dec. civ. 1531/2001 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că terenurile care au aparţinut lui F. T. au fost preluate abuziv de stat şi că F. T. este îndreptăţit la măsuri reparatorii. De asemenea, se mai afirmă că s-a dovedi calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituire şi întinderea dreptului de proprietate al antecesorilor după care solicită reconstituirea.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, instanţa reţine următoarele:

În ce priveşte recursul declarat de Comisia Judeţeană Sibiu de aplicare a legii fondului funciar:

Primul motiv este neîntemeiat. Astfel, reţinem că, deşi reclamanţii au urmat procedura administrativă, ei nu au primit răspuns la cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, motiv pentru care s-au adresat instanţei, însă pe parcursul procesului a fost emisă Hot. Nr. 475/2008 a Comisiei Judeţene, care, deşi nu a fost atacată cu plângere separat, prin precizarea de acţiune reclamanţii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, fiind nemulţumiţi de respingerea acestei cereri de către comisia judeţeană, ceea ce poate fi interpretat ca o plângere, conform procedurii prev. de art. 53 din legea 18/1991.

În ce priveşte al doilea motiv de recurs, acesta este întemeiat. Din actele dosarului rezultă că prin cererile formulate la comisia locală de fond funciar reclamantul F. T. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,1872 ha intravilan, suprafaţă pe care el a considerat-o echivalentă cu 12,3720 ha extravilan, invocând în acest sens art. 13 din legea 44/1994.

În primul rând trebuie precizat că legea 18/1991 nu are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilane.

Potrivit art. 8 din lege fac obiectul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate acele terenuri care se găseau în patrimoniul CAP, şi numai în echivalent arabil. De asemenea, art. 10 din lege vorbeşte despre terenuri agricole. Art. 36 din lege vorbeşte despre terenuri intravilane, însă este vorba despre acele terenuri atribuite, potrivit legii, în folosinţa veşnică sau în folosinţa pe durata construcţiilor, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat, care trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, ori cele solicitate de reclamanţi nu se încadrează în textul de lege arătat.

În al doilea rând, Legea 44/1994 invocată de reclamant se referă la drepturile veteranilor de război şi nu fac în nici un fel echivalenţa dintre teren intravilan şi extravilan, cum eronat susţine reclamantul, care, recunoscând într-o precizare (f.25) că legislaţia de fond funciar nu precizează nicăieri echivalentul intravilan/extravilan, îşi echivalează după propria voinţă, prin asemănare cu dispoziţiile din legea 44/1994, 500 mp cu un hectar teren extravilan.

În ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire a reclamantului F. T., reţinem următoarele:

Potrivit art. 8 din legea 18/1991 de prevederile acestei legi beneficiază persoanele cărora li s-a preluat în orice mod teren de către stat şi moştenitorii acestora. Potrivit art. 13 din lege, calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor, a hotărârii judecătoreşti sau prin orice alte probe din care să rezulte acceptarea moştenirii, iar dacă nu există astfel de probe, moştenitorii sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii prin cererea adresată comisiei. Dar, pentru ca o persoană să fie aptă de a veni la moştenire, potrivit art. 69 şi 77 din Legea 36/1995, trebuie făcută dovada raporturilor de rudenie cu acte de stare civilă.

La instanţa de fond, prin cererea de chemare în judecată reclamantul F. T. a solicitat reconstituirea pentru o suprafaţă de 12,32 ha după bunicul matern F. T.. Reclamantul a înţeles să facă dovada de persoană îndreptăţită cu un certificat de deces(f.260) din care rezultă că numitul F. T. este fiul lui F. T., şi a decedat în Sibiu în anul 1953. Din acest act de stare civilă nu rezultă că F. T. a fost bunicul matern al reclamantului. S-au mai depus copiile a două certificate de naştere pentru două persoane cu numele F. T., unul născut în 1934, fiul lui G. şi E., şi altul născut în 1935, fiul lui M. şi T. Doar pentru că în anul 2001 s-a emis reclamantului un titlu de proprietate după F. E., presupunem că acesta este cel născut în 1934, fiul lui G. şi E. Dar mai departe nu s-a făcut dovada legăturii de rudenie cu F. T.despre care reclamantul afirmă şi într-o declaraţie autentică, pe proprie răspundere, că ar fi bunicul său matern. Prin cele trei acte de stare civilă, singurele de altfel depuse în susţinerea cererii reclamantului F., nu se face dovada relaţiei de rudenie a acestuia cu F. T., cum cu totul greşit susţine instanţa de fond. Mai mult, instanţa a reţinut că declaraţia pe proprie răspundere constituie o probă în dovedirea relaţiei de rudenie, şi, implicit de persoană îndreptăţită, ori potrivit art.13 din legea 119/1996, dovada stării civile se face cu actele întocmite in registrele de stare civila, precum si cu certificatele de stare civila eliberate pe baza acestora.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate, constatăm că reclamantul F. nu a dovedit că este persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate după numitul F.T.

Pe de altă parte, nici dreptul de proprietate al presupusului antecesor nu este dovedit. Nu s-au depus decizii de expropriere, iar din copiile cărţilor funciare depuse la dosar rezultă că terenurile care s-au aflat în proprietatea numitului F. T. au fost înstrăinate altor persoane până în anul 1934(f. 274-276), iar toate celelalte copii ale cărţilor funciare, se referă la alte persoane, nicidecum la F. T. La fila 296 s-a depus o copie a CF 559, în care sub B35 terenul de sub A+36 s-a întabulat în favoarea unei persoane cu numele de F. S., cu privire la care, de asemenea, nu s-a făcut dovada, în condiţiile legii, că reclamantul ar avea vreo relaţie de rudenie. Alte dovezi ale dreptului de proprietate nu s-au adus.

Reclamantul F. a mai susţinut că încă o dovadă a faptului că este succesor al lui F. T. şi că este persoană îndreptăţită la reconstituire, este dată de decizia civilă nr. 1531/2011 a Tribunalului Sibiu, confirmată de dec. civ. 843/2002 a Curţii de apel Alba, susţinere însuşită de instanţa de fond, care afirmă fără nici un temei, că acele hotărâri au stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea de succesor al proprietarului deposedat F. T. Susţinerea este întrutotul neîntemeiată, întrucât din cuprinsul celor două hotărâri judecătoreşti rezultă că în favoarea lui F. T. s-a emis titlul de proprietate nr. 2001/1/17.01.2001, iar din titlu rezultă că reconstituirea s-a făcut după defuncta F. E., fără a exista vreo menţiune cu privire la F. T.(f.945, 950). De altfel, obiectul procesului soluţionat prin cele două hotărâri judecătoreşti invocate nu l-a constituit stabilirea dreptului de proprietate al lui F. T., acesta, împreună cu Z. M. au fost intervenienţi în acea cauză, iar cererile lor de intervenţie au fost respinse irevocabil.

În aceste condiţii, sub toate aspectele, greşit a constatat instanţa de fond că reclamantul F.T. a făcut dovada dreptului de proprietate al presupusului său bunic matern F. T. şi a calităţii sale de persoană îndreptăţită la reconstituire.

În ce îl priveşte pe reclamantul Z. M., nici acesta nu a făcut dovada, nici a dreptului de proprietate, nici a calităţii de persoană îndreptăţită la reconstituire.

Consideraţiile expuse anterior cu privire la restituirea de teren intravilan şi la echivalenţa dintre suprafeţele din intravilan şi extravilan, le avem în vedere şi în ce-l priveşte pe reclamantul Z. M., astfel că nu le vom reitera.

De asemenea, şi în ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită, considerentele expuse anterior faţă de reclamantul F., cu privire la art. 8 şi 13 din legea 18/1991 şi art. 69 şi 77 din Legea 36/1995 a notarilor publici le avem în vedere şi în cazul reclamantului Z. M., care nu a făcut dovada cu acte de stare civilă a rudeniei sale cu persoanele după care a solicitat reconstituirea.

Mai reţinem că s-au depus la dosar copiile cărţilor funciare, pentru terenurile pe care le revendică, din cuprinsul cărora rezultă că terenurile solicitate de acest reclamant au fost expropriate prin reforma agrară din 1945, respectiv prin legea 187/1945, de la mai multe persoane, despre care reclamantul afirmă că i-au fost rude: străbunici, bunic patern, fraţi şi surori ale bunicului patern, veri primari. În cererea adresată comisiei locale reclamantul a indicat toate aceste rude, însă nu a făcut nici o dovadă cu privire la relaţia de rudenie cu aceştia. Arborele genealogic întocmit şi depus la dosar de reclamant şi declaraţia pe proprie răspundere a acestuia, dată în formă autentică, cu privire la gradele de rudenie, nu constituie dovada stării civile, care se face, aşa cum am arătat şi cu privire la reclamantul F., cu acte de stare civilă, potrivit disp. legii 119/1996.

În ce priveşte vocaţia succesorală după reclamantul Z. M. nu a fost niciodată contestată, acesta a decedat în timpul procesului, iar moştenitorii lui sunt reclamanţii H.

Instanţa de fond, absolut fără nici un temei legal, arată că dovada vocaţiei succesorale a reclamantului Z. este dovedită cu următoarele: acte de stare civilă de la f. 291 – este un certificat de moştenitor, nr. 623/1990, după mama sa Z. S., după care nu a formulat cerere de reconstituire; filele 344-346 – certificat de deces al reclamantului Z. M., în favoarea reclamanţilor H., declaraţia acestuia de acceptare a succesiunii; declaraţii notariale nr. 1555/2000, 6825/2005 şi 2686/2005 – sunt toate declaraţii pe proprie răspundere date de reclamantul Z. M. că este rudă cu cei înscrişi în cartea funciară şi , copia certificatului de naştere nr. 215693/1938 al reclamantului Z. M., născut la 6.05.1938; certificat de deces nr. 658871/1989 care atestă decesul mamei sale Z. S., decedată la 23.11.1989; extrasul militar eliberat în anul 1940(f. 331) – în care sunt enumerate proprietăţile de la acea dată ale maiorului M. Z. Aşa cum am arătat, nici unul din aceste acte nu fac dovada că reclamantul Z. M. este persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietatea după multitudinea de persoane cu care pretinde, dar nu dovedeşte, că este rudă până la gr. IV pentru a beneficia de prev. art. 8 din legea 18/1991.

Al treilea motiv din recursul comisiei judeţene de fond funciar este neîntemeiat, pentru că, potrivit art. 3 al.2 din legea 1/2000 reconstituirea nu se poate face pentru o suprafaţă mai mare de 50 ha de proprietar deposedat. Dacă reclamanţii Z. ar fi dovedit că sunt îndreptăţiţi la reconstituire, ar fi putut beneficia de suprafeţe de maxim 50 ha, pentru fiecare proprietar deposedat, dacă ar fi dovedit că aceştia, fiecare în parte, au fost proprietari pe astfel de suprafeţe şi că de la fiecare în parte au fost expropriate terenuri, în limita suprafeţei de 50 ha pentru fiecare.

Mai reţinem, de asemenea, că prin precizarea de acţiune(f. 814) reclamantul Z. a cerut reconstituirea dreptului de proprietate şi pt. suprafaţa de 2,78 ha, care a aparţinut părinţilor săi, Z. M. şi S., însă prin cererea adresată comisiei locale nu a solicitat şi aceasta, ci a afirmat că Z. M. este fratele bunicului, iar Z. S. este sora tatălui său(f.3), astfel că este nelegală această cerere, formulată pentru prima dată în instanţă, după 3 ani de la formularea acţiunii.

Cu privire la recursul declarat de pârâta Comisia Locală Sibiu de aplicare a legii fondului funciar, reţinem următoarele.

Reclamantul F. T. a cerut la comisia de fond funciar suprafaţa de 1,1872 ha în intravilan, iar la instanţă a solicitat 12,3720 ha extravilan, însă aceasta este considerată de el ca fiind echivalentă cu cea solicitată la comisia locală, din intravilan, astfel că nu se poate afirma că a cerut la instanţă mai mult decât la comisie.

Reclamantul Z. M. a solicitat prin cererea adresată comisiei locale de fond funciar Sibiu, reconstituirea pt. o suprafaţă de 32,3532 ha intravilan şi 25,2576 ha extravilan. La instanţă a solicitat 348,7896 ha. considerând, de asemenea, că reprezintă echivalentul suprafeţei de intravilan prin înmulţirea suprafeţei din intravilan cu 10, după un algoritm cunoscut doar de reclamant.

Reconstituirea dreptului de proprietate se face, potrivit art. 9 din legea 18/1991, la cerere. Pentru diferenţa dintre suprafeţele solicitate la comisia locală şi cele solicitate la instanţă nu există cerere de reconstituire, astfel că într-adevăr, instanţa nu are temei legal pentru reconstituirea unei suprafeţe mai mari decât aceea pentru care s-a formulat cerere la comisia locală, iar pe de altă parte, modalitatea de echivalare teren intravilan/extravilan excede oricăror dispoziţii legale. De altfel, nu s-a făcut dovada că o asemenea suprafaţă de teren s-a aflat în intravilanul localităţii Sibiu.

În ce priveşte următorul motiv de recurs, că instanţa nu a verificat dacă s-a îndeplinit procedura prealabilă privind contestaţia adresată comisiei judeţene, şi dacă s-a formulat plângere împotriva acesteia, reţinem că aceste motive exced sferei de atribuţii ale comisiei locale, şi, de altfel, au fost analizate cu ocazia analizei recursului declarat de comisia judeţeană.

Motivul de recurs privind calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor şi cu privire la solicitarea de teren intravilan, au fost analizate pe larg în cadrul recursului formulat de comisia judeţeană, motiv pentru care nu vom relua aceste considerente, ele fiind valabile şi în cazul recursului comisiei locale.

În ce priveşte motivul de recurs referitor la amplasamentul suprafeţei de teren de 347,87 ha în perimetrul identificat de expertiza efectuată în cauză, reţinem că acesta este întemeiat. Într-adevăr, prin expertiza efectuată de expert F. I. D., şi însuşită de instanţă prin hotărârea pronunţată, acesta a fost investit de instanţă să răspundă la un singur obiectiv, acela dacă terenurile terenurilor identificate sub nr. tarla 86, 98, 100, 109, 113, 114 sunt libere sau au fost afectate de măsuri reparatorii. Din concluziile acestui raport rezultă că o mare parte din terenurile expertizate nu sunt libere, ci au fost puse în posesie şi emise titluri de proprietate, iar altele sunt în patrimoniul A.D.S., aflate în curs de parcelare şi întocmire a documentaţiei de emitere a titlurilor de proprietate. Fără a ţine seama de această stare de fapt, instanţa de fond, cu încălcarea prev. art.11 şi 14 din legea 18/1991, potrivit cărora reconstituirea se poate face pe vechile amplasamente doar dacă nu au fost atribuite legal, altor persoane, a dispus obligarea celor două comisii de fond funciar să efectueze formalităţile necesare în vederea reconstituirii dreptului de proprietate al reclamanţilor pe amplasamentele identificate de expert ca fiind libere.

Nu în ultimul rând trebuie să arătăm concluziile expertului topograf P. M., care în expertiză şi în suplimentele la expertiză a arătat, pe de o parte, că unele din terenurile solicitate de reclamanţi au fost atribuite altor persoane, cărora li s-au emis titluri de proprietate, alte terenuri sunt proprietatea Agenţiei Domeniilor Statului şi sunt destinate rezolvării celorlalte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, iar pe de altă parte, că, mai mult, unele, cele din anexa 4, sunt proprietatea reclamanţilor, pentru care aceştia au primit titlurile de proprietate în anul 2001.

Din copiile acestor titluri, depuse la dosar, rezultă că reclamantului F. T. i s-a reconstituit prin titlul de proprietate nr. 2001/1/17.01.2001, dreptul de proprietate după defuncta F. E., pentru suprafaţa de 50 ha, iar reclamantului Z. M., prin titlul de proprietate nr. 2002/1/17.01.2001 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 42 ha după defuncta Z. H., după care reclamantul a solicitat reconstituirea şi în prezenta cauză.

Mai este de remarcat faptul că instanţa de fond a redactat sentinţa reproducând aproape cuvânt de cuvânt, pasaje întregi din susţinerile reclamanţilor din concluziile scrise.

Faţă de toate aceste împrejurări s-a constatat că sentinţa atacată este total nelegală şi netemeinică, motiv pentru care, potrivit art. 312 c.pr.civ. instanţa a admis recursurile şi a modificat în totalitate, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.