Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Iaşi a reţinut că reclamanta A.A. s-a născut la data de 29.03.1960, naşterea fiind înregistrată în registrul de stare civilă la nr. 26 din 09.04.1960. Potrivit actului de naştere din registrul de stare civilă al Primăriei Comunei V., judeţul Iaşi, reclamanta s-a născut la data de 29.02.1960, menţionându-se, în extrasul din registrul de naştere, că naşterea a fost trecută în registrul stării civile la nr. 26 din 09.04.1960. Reclamanta a solicitat rectificarea actului de stare civilă întrucât data naşterii a fost menţionată eronat, data corectă fiind cea din certificatul de naştere.
În drept, sunt incidente prevederile art. 61 din Legea nr. 119 din 1996 privind actele de stare civilă, potrivit cărora rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziţiei primarului unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanei. Cererea de rectificare a actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea, însoţită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă ori, după caz, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria de la locul de domiciliu.
Rectificarea actului de stare civilă presupune îndreptarea unor erori materiale comise cu ocazia înregistrãrilor de stare civilã, potrivit art. 104 alin.1 din Metodologia nr.1/1997 pentru aplicarea unitara a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.
Aşadar, rectificarea actului de naştere implică îndreptarea erorilor materiale strecurate cu ocazia înregistrării naşterii, pe baza actelor doveditoare anterioare înregistrării, certificatul de naştere fiind emis în baza actului din registrul de stare civilă.
La momentul naşterii reclamantei erau aplicabile prevederile Decretului nr. 272 din 1950 referitor la actele de stare civilă, emis de Marea Adunare Naţională.
Procedura înregistrării actelor de stare civilă era reglementată de dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 272 din 1950. Astfel, înregistrãrile se fac pe temeiul unei declaraţiuni fãcute personal, în scris sau verbal, afarã de cazul prevãzut de art. 33. Cel care face înregistrarea este obligat sa controleze potrivit instrucţiunilor Ministerului Afacerilor Interne realitatea conţinutului declaraţiunii. Înregistrarea va fi cititã declarantului din cuvânt în cuvânt şi va fi semnatã de acesta. În cazul când declarantul nu poate sa semneze, înregistrarea se semneazã de câte doi martori, din care unul deputat în Sfatul Popular.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanţa constată că nu se poate reţine o altă dată a naşterii reclamantei, eroarea materială fiind comisă cu ocazia eliberării primului certificat de naştere, şi nu la înregistrarea naşterii în registrul de stare civilă. A mai reţinut instanţa că C.N.P. –ul a fost atribuit pe baza certificatului de naştere şi nu a actului de naştere.
Având în vedere perioada de timp cuprinsă între momentul naşterii reclamantei şi data soluţionării prezentei cauze (51 de ani), instanţa nu a avut în vedere declaraţia martorei audiate, cât timp, la întrebările de control adresate, aceasta a arătat că nu ştie anul naşterii reclamantei.
Constatând că reclamanta nu a probat susţinerile sale, potrivit art. 129 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, a respins-o ca atare.
