R O M Â N I A
Cod operator 2445
JUDECATORIA TÂRGU JIU
JUDETUL G.
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 5325
Sedinta publica de la 10 Iunie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE
Grefier
Pe rol fiind judecarea cererii formulata de petentul M. G. R. în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala B. pentru aplicarea L.18/1991 si Comisia Judeteana G. pentru aplicarea L.18/1991 .
La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns petentul, lipsa fiind reprezentantii intimatelor.
Procedura completa.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, constatând ca nu mai sunt alte cereri, cauza fiind în stare de judecata, instanta a acordat cuvântul pe fond.
Petentul a solicitat instantei admiterea cererii în sensul rectificarii titlului de proprietate nr. 14890200/21.11.2002 în sensul ca în loc de tarlaua 67 sa se mentioneze tarlaua 69.
JUDECATA
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 7881/318/2011, petitionarul M. G. R. a solicitat instantei ca, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala de fond funciar B. si Comisia Judeteana G. de fond funciar, prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna rectificarea titlului ce proprietate nr. 14890200/21.11.2002 în sensul ca în loc de tarlaua 67 sa se mentioneze tarlaua 69.
În motivarea actiunii, petentul a aratat ca în baza titlului de proprietate nr. 14890200/21.11.2002 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,8998 ha de teren pe raza satului P.J. si în mod eronat s-a mentionat în titlul de proprietate tarlaua 67 în loc de tarlaua 69 cum era corect.
În dovedirea actiunii, petitionarul a depus la dosar, în copie, titlul de proprietate nr. 14890200/21.11.2002 si cartea sa de identitate.
Analizând actele dosarului instanta retine ca prin titlului de proprietate nr. 14890200/21.11.2002 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,8998 ha de teren pe raza satului P.J. si în mod gresit în acest titlu s-a consemnat tarlaua 67 în loc de tarlaua 69 cum era corect.
Având în vedere dispozitiile art.58 din Legea 18/1991, republicata, modificata si completata prin legea 247/2005, potrivit caruia pe baza hotarârii judecatoresti definitive Comisia Judeteana care a emis titlul de proprietate îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desfiinta, instanta urmeaza sa dispuna rectificarea titlului de proprietate nr. 14890200/21.11.2002 în sensul ca în loc de tarlaua 67 se va mentiona tarlaua 69.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulata de petitionarul M. G. R., domiciliat în comuna B., sat P.J., jud. G., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala B. de fond funciar si Comisia Judeteana G. de fond funciar.
Dispune rectificarea titlului ce proprietate nr. 14890200/21.11.2002 în sensul ca în loc de tarlaua 67 se va mentiona tarlaua 69.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare
Pronuntata în sedinta publica din 10.06.2011, la Judecatoria Tg-Jiu
PRESEDINTE,GREFIER,
Red. / 16 Iunie 2011
Ex.5