Recunoaşterea hotărârii străine in temeiul Regulamentului CE nr. 2201/2003 Cereri


În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa menţionata a fost desfăcuta căsătoria dintre aceasta si numitul Caria Giovanni, cetăţean italian, la data de 23 decembrie 2009, casatorie încheiata in Ploieşti in data de 6 iulie 2001 si înregistrata în Registrul Stării Civile sub nr. 587/6.07.2001.

Prin sentinţa civilă nr. 968 din data de 03.08.2010, Tribunalul Prahova a admis acţiunea si a dispus recunoaşterea deciziei pronunţata de Tribunalul Haga, Secţia Civila si Tutelara în data de 23 decembrie 2009 in dosarul nr. 353750 prin car a fost desfăcuta căsătoria dintre reclamanta si numitul Caria Giovanni.

A reţinut tribunalul ca in conformitate cu dispoziţiile Regulamentului 2201-2003, art. 21, hotărârile judecătoreşti pronunţate intr-un stat membru se recunosc in alt stat membru fără sa fie nevoie de vreo procedura, In cazul in care recunoaşterea unei hotărâri se invoca intr-un stat membru, acesta poate pronunţa o hotărâre in acest sens.

Tribunalul a constatat ca Regulamentul 2201-2003 se aplica in materie de divorţ, încredinţare de copii, deci este aplicabil în prezenta speţa.

De asemenea s- a constatat ca nu exista motive de refuz a recunoaşterii hotărârii, sens in care a admis acţiunea si a dispus recunoaşterea hotărârii pronunţate de Tribunalul Haga, Secţia civila si Tutelara din 23 decembrie 2009.