DECIZIA CIVILĂ Nr. 252/R/11 Aprilie 2012
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei O sub nr. XX/2011, reclamanta SC B a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E Olteniţa, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului denumit „A” situat în mun. O, în suprafaţă de 6901 m.p. cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că prin factura nr. 8862893/4.12.2007 a cumpărat de la pârâtă, pentru suma de 20.000 lei (RON) imobilul denumit „A” situat în mun. O, compus din suprafaţa de 6901 m.p. şi construcţiile situate pe acest teren denumite generic „depozit piese de schimb, depozit pentru carburanţi şi lubrefianţi, depozit de materiale, atelier mecanic, atelier de întreţinere, ţarc depozit, platforma betonată şi împrejmuire gard”, urmând ca în viitorul apropiat, să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului autentic.
Mai arată că a achitat imobilul prin ordinele de plată emise de BCR O, în contul vânzătorului aflat la CEC Agenţia O, în valoare de 10.000 lei fiecare, urmând a se prezenta la notariat în vederea încheierii actului autentic.
Deşi a încercat în repetate rânduri să perfecteze actul de vânzare–cumpărare, pârâta a refuzat să se prezinte, motiv pentru care a fost nevoită să formuleze prezenta acţiune.
În drept, a invocat art. 111 şi 112 C.pr.civilă.
Soluţionând cauza prin sentinţa civilă nr.152/2012, Judecătoria O a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. B în contradictoriu cu pârâta S.C. E ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu rezultă existenţa raportului juridic obligaţional care să permită instanţei judecătoreşti să constate existenţa dreptului de proprietate cu privire la imobilul descris în patrimoniul reclamantei.
Factura fiscală nr. 8862893 din 4.12.2007, emisă de către pârâtă, nu face dovada că între părţi s-a născut vreo obligaţie de a face, chiar şi în condiţiile existenţei ordinelor de plată emise la datele de 4.12.2007 şi 17.12.2007 de către reclamantă, în beneficiul pârâtei.
Reclamanta a invocat reaua credinţă a pârâtei în sensul neprezentării la notariat pentru încheierea contractului de vânzare–cumpărare în formă autentică, fără a face dovada acestui refuz într-un termen rezonabil.
În lipsa antecontractului de vânzare–cumpărare, nu se poate şti care a fost adevărata intenţie a părţilor atunci când au fost emise factura fiscală şi ordinele de plată, nu se cunoaşte termenul în care urma să se încheie contractul în formă autentică, astfel încât să se aprecieze cu privire la culpa pârâtei în nerealizarea convenţiei, nu se poate face apreciere cu privire la seriozitatea preţului.
Vânzarea– cumpărarea în formă autentică, la notariat, este posibilă, cu atât mai mult cu cât bunul cu privire la care s-a formulat acţiunea, este intabulat în cartea funciară, nefiind necesară urmarea procedurii anevoioase a întocmirii documentaţiei cadastrale şi a primirii numărului cadastral topografic.
Urmează a se constata că reclamanta însăşi a solicitat să se constate existenţa dreptului său de proprietate cu privire la imobilul denumit „A” indicând ca mod de dobândire constatarea vânzării–cumpărării pe calea hotărârii judecătoreşti a fără a face probatoriile necesare într-o astfel de situaţie.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul SC B, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie motivat de faptul că instanţa de fond a considerat eronat că factura fiscală nr. 8862893/4.12.2007 nu face dovada că între părţi s-ar fi născut vreo obligaţie de a face în condiţiile existenţei ordinelor de plată emise la 04.12.2007 şi 17.12.2007 în favoarea intimatei şi a menţiunii din factură „c/valoare A”.
A mai arătat reclamanta că la momentul judecăţii pe fond nu a putut face dovada existenţei contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta însă în prezent, urmare a demersurilor întreprinse, a identificat antecontractul din 4.12.2007, prin care promitenta vânzătoare SC E se obligă faţă de promitenta cumpărătoare ca până la data de 04.12.2009 să perfecteze actul în forma autentică pentru imobilul situat în O, termenul lung acordat datorându-se faptului că intimata nu deţinea la data respectivă documentaţia cadastrală necesară înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.
În dovedirea motivelor de recurs s-a depus antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă şi pârâtă la data de 04.12.2007.
La termenul din 11.04.2012, din oficiu, Tribunalul a ataşat la dosarul cauzei, sentinţa comercială nr. 110/F/2010 a Tribunalului Călăraşi, prin care a fost închisă procedura insolvenţei împotriva intimatei-pârâte SC E, aceasta fiind radiată din Registrul Comerţului.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei-pârâte, invocată din oficiu, tribunalul reţine că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Urmare a dispoziţiei cuprinse în sentinţa comercială nr. 110/F/18.03.2010 (definitivă şi irevocabilă) a Tribunalului Călăraşi intimata-pârâtă SC E a fost radiată din Registrul Comerţului, deci a încetat capacitatea sa de folosinţă urmare a terminării operaţiunilor de lichidare efectuate în baza Legii 85/2006 şi închiderii procedurii conform art. 131 din aceeaşi lege.
Cum această situaţie de fapt şi de drept este anterioară formulării acţiunii de către recurenta-reclamantă (depusă la Judecătoria O la 6.12.2011), rezultă că atât în faţa primei instanţe cât şi în recurs, pârâta chemată în judecată nu mai putea sta în proces deoarece încetase capacitatea sa de folosinţă, astfel încât excepţia invocată fiind întemeiată urmează a fi admisă, iar admiterea acesteia conduce şi la admiterea recursului declarat şi la modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului pe cale de excepţie şi nu pe fond.
1
