În condiţiile în care instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantului fără a face nici o referire la petitele din precizarea de acţiune s-au încălcat dispoziţiile art, 261 Cod pr. civilă , simpla menţiune” admite în parte „ fără o motivare corespunzătoare nefiind echivalentă cu soluţionarea integrală pe fond a pricinii.
În consecinţă devin incidente prevederile art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă , ceea ce atrage casarea integrală a hotărârii atacate , cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal .
Prin cererea înaintată la 6 noiembrie 2006 la Tribunalul Mureş, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, cu sediul în Tg-Mureş, str.Tudor Vladimirescu nr.60, solicitând recalcularea pensiei stabilită prin decizia nr.98260/2005, prin care i s-a stabilit un punctaj arbitrar, egal cu 1,429 faţă de 1,711, astfel cum rezultă din calculele făcute de sus numita. Prin precizarea de acţiune făcută ulterior, reclamanta a mai solicitat stabilirea punctajului real de şi plata diferenţelor de ca efect a primului punct, (1,727) cu începere de la 1 iulie 2005 faţă de 1 iulie 2006 cât a stabilit prima instanţă.
Prin sentinţa civilă nr.119/22 ianuarie 2007 a Tribunalului Mureş, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantă, cu obligarea pârâtei să recalculeze pensia cuvenită reclamantei, conform adeverinţei nr.3599/2005 emisă de Primăria oraşului Luduş, cu stabilirea drepturilor de pensie începând cu data de 1 iulie 2006.
Soluţia instanţei de fond a fost recurată în termen legal de către reclamantă, solicitându-se modificarea în parte şi rejudecarea pricinii, relevând că tribunalul nu a soluţionat toate petitele cererii de chemare în judecată, astfel cum au fost precizate ulterior, respectiv, nu s-a stabilit punctajul real de pensie şi nici plata diferenţelor de pensie, începând cu 1 iulie 2005 faţă de 1 iulie 2006.
Din conţinutul memoriului de recurs, motivat succint, rezultă fără echivoc faptul că reclamanta se prevalează de motivul prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ., în sensul că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia dedusă judecăţii.
Împotriva hotărârii primei instanţe s-a declarat recurs şi de către Casa Judeţeană de Pensii Mureş, solicitându-se modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii şi respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.8,9 C.pr.civ.
Recurenta a relevat că noua legislaţie privind sistemul public de pensii recunoaşte ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislaţia anterioară, pentru determinarea dreptului la pensie. Nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislaţiei anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor. În fine, dispoziţiile legale invocate de prima instanţă vizează trecutul, întrucât vechimea în muncă, respectiv stagiul de cotizare al reclamantei au fost realizate în perioadele anterioare intrării lor în vigoare.
Recursurile deduse judecăţii sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
Examinând dispozitivul hotărârii primei instanţe, rezultă că aceasta a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Mureş, la recalcularea pensiei, cu luarea în calcul şi a datelor cuprinse în adeverinţa nr.3599/2005 emisă de Primăria oraşului Luduş. Cu privire la celelalte petite formulate de reclamantă prin precizarea de acţiune, prima instanţă nu face nicio referire la acestea, respectiv de ce au fost respinse, încălcându-se astfel dispoziţiile art.261 C.pr.civ. Simpla menţiune „admite în parte” fără o motivare corespunzătoare şi adecvată, nu înseamnă soluţionarea integrală pe fond a pricinii, fiind astfel incident motivul de casare prev. de art.312 alin.5 C.pr.civ.
Aşa fiind, urmează a se admite recursurile declarate în cauză şi a se casa integral hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, respectiv Tribunalului Mureş.
După casare, instanţa de fond va judeca pricina din nou, în integralitatea sa, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată. În acest sens, se vor avea în vedere aspectele de fapt şi de drept invocate prin memoriile de recurs de către părţile litigante, rămânând la latitudinea instanţei de rejudecare necesitatea administrării de noi probe, pertinente şi concludente în soluţionarea pricinii.