Recurs civil- plângere contraventionala Cereri


R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, DE ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILA nr.30

Sedinta publica din data de 19 ianuarie 2012

T R I B U N A L U L:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. /327/2011 din 07.03.2011…, prin administrator …, a solicitat anularea procesului verbal seria H nr. 0272416 întocmit de catre comisari din cadrul Garzii Financiare, sectia Tulcea.

In motivarea plângerii, aceasta a aratat, în esenta ca in data de 20.02.2011, aflându-se la târgul din Niculitel, unde comercializa legume si fructe, a fost supusa controlului din partea unor comisari din cadrul Garzii Financiare – Sectia Tulcea care au solicitat spre verificare casa de marcat.

Avand in vedere ca in acel moment casa de marcat se afla in masina care fusese incuiata de catre sotul administratorei societatii petente, aceasta nu a putut fi prezentata decat ulterior.

In subsidiar, s-a solicitat inlocuirea amenzii contraventionale cu cea a avertismentului.

Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca netemeinica si nelegala intrucat in mod legal au fost constatate si sanctionate faptele contraventionale descrise in procesul verbal incheiat de comisarii Garzii Financiare.

In dovada celor constatate prin procesul verbal mai sus mentionat, intimata a depus documentatia care a stat la baza intocmirii acestuia iar petenta a solicitat audierea a doi martori.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001 aprobata prin Legea nr. 180/2002.

Prin sentinta civila nr. 3460/8 noiembrie 2011 Judecatoria Tulcea a admis în parte plângerea si a dispus înlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut ca la data de 22.08.2010, in urma unui control operativ si inopinat al unor comisari din cadrul Garzii Financiare, sectia Tulcea la targul din localitatea Niculitel, a fost identificata numita …, adminstrator al … care comercializa produse catre persoane fizice fara a emite bonuri fiscale pentru produsele comercializate, fapt pentru care societatea a fost sanctionata cu amenda de 8000 lei si suspendarea activitatii pentru o perioada de 3 luni, in temeiul art. 11 alin. 1, lit. b, coroborat cu art. 14 alin. 1 din O.U.G. 28/1999, fiind confiscata si suma de 212 lei incasata pana la momentul controlului si pentru care nu s-au emis bonuri fiscale in baza art. 11, alin. 3 din acelasi act normativ.

S-a mai retinut ca fapta de mai sus constituie contraventie si este prevazuta de dispozitiile art. 10, lit. b din OUG 28/1999 cu modificarile ulterioare conform carora “neîndeplinirea obligatiei operatorilor economici de a se dota si de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art.5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu exceptia prevazuta la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioara celei reale, precum si nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzactiile efectuate de la ultima închidere zilnica pâna în momentul stergerii memoriei operative”.

Fapta a fost recunoscuta de catre administratorul societatii petente, insa s-a precizat ca, din cauza frigului, avand in vedere ca aparatul de marcat fiscal nu functioneaza in astfel de conditii, a fost nevoita sa il lase in masina care a fost incuiata din greseala de catre sot, stare de fapt confirmata si de martorii audiati in cauza.

Din analiza materialului probator, rezulta ca petenta se face intr-adevar vinovata de savarsirea faptei contraventionale prevazuta de art. 10, lit. b din OUG 28/1999 cu modificarile ulterioare.

Din documentatia care a stat la baza intocmirii procesului verbal de contraventie, depusa de catre intimata reiese savarsirea faptei contraventionale de catre petenta, in timp ce aceasta nu a facut in niciun fel proba contrara celor constatate.

In materie contraventionala, forta probanta a rapoartelor sau a proceselor-verbale este apreciata in mod diferit in functie de sistemul de drept in care se aplica, putându-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba. Cu toate acestea, instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotarârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor. Sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii între scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramâne nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza Anghel v. România, hotarârea din 4 octombrie 2007).

Procesul verbal de contraventie se bucura de o prezumtie relativa de veridicitate si autenticitate, care este permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care contravenientului i se asigura accesul la justitie si dreptul la un proces echitabil, în sensul autonom al acestei notiuni, delimitat de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Constatând ca prin probele administrate in cauza in conformitate cu dispozitiile art. 1169 si art. 129 Cod procedura civila nu s-a facut dovada sustinerilor petentei, si având în vedere ca mentiunile procesului-verbal de constatare fac dovada celor constatate pana la proba contrara, instanta apreciaza ca situatia de fapt retinuta corespunde realitatii.

Verificând legalitatea si temeinicia procesului-verbal de constatare a contraventiei, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificarile ulterioare, instanta a constatat ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozitiilor edictate de legiuitor pentru valabilitatea sa, iar situatia de fapt a fost in mod corect retinuta.

Instanta constata totusi ca împrejurarile concrete de savârsire a faptei prevazute la art. 10 alin. 1, lit. b imprima acesteia un grad de pericol social redus, fata de modul de savarsire al contraventiei, administratora petentei insusindu-si culpa pentru faptul ca nu avea asupra sa casa de marcat.

În raport de aceste aspecte, având în vedere dispozitiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 180/2002, care constituie dreptul comun in materie contraventionala si care, coroborate cu cele ale art. 38 alin. (3) din acelasi act normativ, permit instantei sa aprecieze inclusiv natura sanctiunii ce se impune a fi aplicata contravenientului, în raport cu criteriile prevazute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 pentru stabilirea pericolului social al faptei, Judecatoria a apreciat ca scopul stabilirii si sanctionarii raspunderii contraventionale poate fi atins si prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 si art. 5 alin. (5) si (6) din O.G. nr. 2/2001.

În conformitate cu dispozitiile art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta a atras atentia petentei asupra pericolului social al faptei savârsite si a recomandat acesteia respectarea pe viitor a dispozitiilor legale încalcate.

Împotriva acestei hotarâri Garda financiara, Sectia Tulcea a declarat recurs.

În motivarea recursului s-a aratat ca intentia de eludare a statului prin neînregistrarea tuturor veniturilor ce urmau a fi încasate în târgul din localitatea Luncavita este evidenta în conditiile în care administratorul societatii nici macar nu avea asupra sa casa de marcat, iar prin neutilizarea aparatului de marcat petenta împiedica organul de control în efectuarea verificarilor operative si inopinate ce au ca scop identificarea si combaterea evaziunii fiscale, neputându-se astfel verifica veniturile realizate de operatorul economic, supuse ulterior impozitarii.

A mai aratat recurenta ca, analizate individual, fraudele realizate în acest domeniu pot parea minore, dar în realitate, dat fiind rulajul mare de marfa tranzactionata în zona târgurilor si oboarelor, acestea devin spatii infractionale predilecte, prejudiciile aduse bugetului statului prin însumarea fraudelor fiind semnificativ.

Analizând recursul declarat de recurenta – organ constatator, Tribunalul constata ca acesta nu este întemeiat.

Astfel, Tribunalul constata ca în mod corect instanta de fond a retinut comiterea faptei de catre petenta si ca aceasta fapta prezinta un grad redus de pericol social.

Din probele administrate în cauza rezulta ca petenta a comercializat marfuri fara a emite bonuri fiscale, în valoare de doar 212 lei, o suma modica, în raport de care amenda în valoare de 8000 lei apare ca exagerata.

Este adevarat ca sanctiunea trebuie sa fie menita si a descuraja pe contravenient sa mai comita în viitor astfel de fapte, însa o amenda de aproape 40 de ori mai mare decât suma obtinuta din comercializarea marfurilor fara utilizarea casei de marcat este descurajanta nu pentru comiterea de alte fapte contraventionale, ci pentru desfasurarea a însasi activitatii de comert.

Tribunalul considera ca sanctiunea avertismentului aplicata de prima instanta împreuna cu sanctiunile complementare aplicate de agentul constatator (confiscarea sumei de 212 lei si suspendarea activitatii pentru 3 luni) sunt suficiente pentru ca petenta sa înteleaga scopul introducerii aparatelor de marcat, sa realizeze pericolul social al faptei comise si sa-si conformeze conduita reglementarilor în materie.

În completarea recomandarilor primei instante, si Tribunalul atrage atentia petentei ca savârsirea în viitor a altor contraventii asemanatoare poate atrage aplicarea unor sanctiuni contraventionale mult mai grave, avertismentul aplicat în prezenta cauza constituind si o ultima încercare de corijare a comportamentului petentei fata de regulile ce îi reglementeaza activitatea.

Pentru motivele aratate, instanta va respinge recursul declarat de recurenta – organ constatator si va mentine hotarârea primei instante ca legala si temeinica.

4