Recurs civil. Principiul rolului activ al judecătorului. Soluţionarea procesului fără a intra în fondul cauzei. Casare cu trimitere spre rejudecare Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Pentru respectarea exigenţelor impuse de art. 129 alin. 4-5 Cod pr. civilă, judecătorii a îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului, inclusiv prin solicitarea adresată părţilor de a prezenta explicaţii, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care acestea le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor.

Dispoziţiile art. 129 alin. 6 Cod pr. civilă stabilesc deopotrivă în sarcina judecătorilor obligaţia rezolvării tuturor cererilor cu a căror examinare au fost investiţi.

În condiţiile în care nu au fost supuse examinării de către prima instanţă toate solicitările pârâţilor formulate prin acţiune reconvenţională , iar instanţa de apel a procedat la rezolvarea litigiului pe un alt temei decât cel invocat de pârâţi în susţinerea acţiunii reconvenţionale procesul a fost soluţionat de cele două instanţe fără a intra în cercetarea fondului, fiind incidente în cauză prevederile art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 709/13 aprilie 2005, Judecătoria Odorheiu-Secuiesc a admis acţiunea reclamanţilor B. D., B. D., B. J. împotriva pârâţilor K. I. şi K. F. junior, a respins acţiunea reconvenţională a pârâţilor şi, drept consecinţă:

– a obligat pârâţii să demoleze edificile ridicate de dânşii pe terenul situat în comuna M. cuprins în C.F. 1988 M. sub nr. top 506 în suprafaţă de 914 mp.

– a obligat pârâţii să lase liniştită şi folosinţa terenului susmenţionat reclamanţilor.

– a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor 136.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii terenului în litigiu, iar pârâţii îl ocupă fără titlu, acesta nefăcând obiectul contractului autentic de vânzare-cumpărare invocat în apărare, încheiat la data de 28 iulie 2003 cu antecesoarea reclamanţilor.

Prin decizia civilă nr. 56/30 martie 2006, Tribunalul Harghita a admis apelul declarat de pârâţi şi a schimbat în tot hotărârea anterior descrisă, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, cu cheltuieli de judecată.

În adoptarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că prin contractul sub semnătură privată din 14 iunie 1993, antecesoarea reclamanţilor a înstrăinat pârâţilor şi terenul în litigiu, de sub nr. top. 506 şi, exercitând asupra acestuia o posesie de peste 30 de ani, în condiţiile art. 1847 Cod civil, au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, invocat în cauză pe cale de excepţie.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii, raportându-se la prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 Cod procedură civilă.

În motivarea căii de atac, s-a arătat că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 294 Cod procedură civilă, întrucât pârâţii nu au solicitat, prin acţiunea reconvenţională formulată, stabilirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, iar prin apelul declarat nu au solicitat nici admiterea cererii reconvenţionale, prin care au invocat dobândirea dreptului de proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată.

De asemenea, reclamanţii au susţinut că au devenit proprietarii parcelei de sub nr. top. 506 prin succesiune, în baza unui certificat de moştenitor necontestat în justiţie, iar pârâţilor nu li se putea elibera autorizaţie de construcţie întrucât nu erau proprietarii terenului în litigiu.

Prin întâmpinarea formulată, pârâţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea hotărârii criticate.

Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că acesta este fondat, însă pentru considerentele următoare:

Prin acţiunea reconvenţională formulată în cauză, pârâţii au solicitat obligarea reclamanţilor la recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 27 ari, dobândit prin contractul sub semnătură privată încheiat la data de 14 iunie 1973 cu mama reclamanţilor, precum şi întabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară. În susţinerea acestei cereri au fost invocate prevederile art. 22-24 din Decretul – Lege nr. 115/1938 şi ale art. 480 din Codul civil.

Din considerentele hotărârii primei instanţe nu a rezultat, însă, că această solicitare ar fi fost supusă examinării, dispunându-se doar respingerea acesteia, ca o consecinţă a aprecierii temeiniciei acţiunii principale prin raportare la contractul autentic din 28 iulie 1973, prin care, în opinia instanţei, s-ar fi modificat clauzele convenţiei sub semnătură privată încheiată între aceleaşi părţi la data de 14 iunie 1973.

Or, o atare abordare a speţei echivalează cu necercetarea fondului cauzei, dispoziţiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă stabilind deopotrivă în sarcina judecătorilor obligaţia rezolvării tuturor cererilor cu a căror examinare au fost investiţi.

Pe de altă parte, în raport de capetele de cerere ale acţiunii reconvenţionale şi de temeiul juridic invocat în susţinerea acesteia, se impunea a se fi solicitat pârâţilor precizarea clară a obiectului demersului lor juridic, întrucât prevederile art. 22-24 din Decretul – Lege nr. 115/1938 reglementează procedura acţiunii în prestaţie tabulară, care poate fi îndreptată, în condiţiile expuse de art. 25 din acelaşi act normativ, şi împotriva terţului dobânditor înscris în cartea funciară. Or, pentru respectarea exigenţelor impuse de art. 129 alin. 4-5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului, inclusiv prin solicitarea adresată părţilor de a prezenta explicaţii cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care acestea le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor.

În ceea ce priveşte hotărârea instanţei de apel, Curtea a observat că aceasta a procedat la rezolvarea litigiului prin raportare la un alt temei juridic decât cel invocat de pârâţi în susţinerea acţiunii reconvenţionale, reţinând că prin apelul declarat aceştia nu au mai solicitat admiterea acţiunii reconvenţionale, ci au înţeles să opună reclamanţilor, pe cale de excepţie, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu. Abordând din această perspectivă cauza, nici instanţa de apel nu a cercetat şi rezolvat în fond acţiunea reconvenţională a pârâţilor, deşi prin cererea de apel aceştia au solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor şi admiterii acţiunii lor reconvenţionale. Împrejurarea că prin motivele de apel, depuse ulterior, aceştia au arătat că invocă dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu prin uzucapiune, nu era de natură a determina instanţa de apel să lase nesoluţionată acţiunea reconvenţională a pârâţilor şi în niciun caz să admită apelul prin raportare la un alt temei juridic decât cel invocat în susţinerea acesteia, încălcând, astfel, prevederile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, Curtea a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, întrucât primele două instanţe au rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului acţiunii reconvenţionale. Prin urmare, s-a admis recursul dedus judecăţii şi s-a casat ambele hotărâri, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, care va examina litigiul prin raportare la temeiurile juridice invocate, conform celor expuse în considerentele prezentei decizii, precum şi la toate susţinerile, apărările şi probele prezentate de părţi.