Recurs. Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază. Excepţia inadmisibilităţii recursului. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Potrivit dispoziţiilor art. 137 Cod pr. civilă instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

Potrivit dispoziţiilor. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când, hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (Decizia nr. 946 din 30 noiembrie2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).

Prin decizia civilă nr. 946 pronunţată la 30 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, a admis excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamantul S. C., invocată de recurenţii-pârâţi M.D. şi MV.

A respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul SC, împotriva deciziei civile nr. 299 din 12 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâţii MD, MV, SM, ŞS, PV, PL.

A respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M (S) D, şi de pârâţii MD, M V, împotriva deciziei civile nr. 299 din 12 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâţii S M, Ş S, P V, P L.

Având în vedere dispoziţiile art. 137 Cod pr.civilă, în conformitate cu care instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricini, Curtea, examinând această excepţie cu prioritate, a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Împotriva sentinţei civile nr.1382/26.11.2007 pronunţată de Judecătoria Sinaia au declarat apel reclamanta S D şi pârâţii M D şi MV, reclamantul SC neînţelegând să uzeze de această cale de atac, ceea ce înseamnă că soluţia pronunţată de Judecătoria Sinaia l-a mulţumit.

În aceste condiţii, acesta nu poate ca, omisso medio, să formuleze critici împotriva hotărârii instanţei de fond direct în recurs pentru prima dată, astfel că recursul declarat de acesta alături de recurenta reclamantă SD, este în privinţa sa inadmisibil.

Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului reclamanţilor în ce-l priveşte pe reclamantul Stanca Constantin, a fost întemeiată şi a fost admisă.

Examinând pe fond recursurile declarate de reclamanta M (S) D, şi de pârâţii MD şi MV, Curtea a constatat că sunt nefondate pentru considerentele arătate în cuprinsul deciziei.