Nerespectarea termenului imperativ pentru declararea apelului determină decăderea din dreptul de a exercita calea de atac şi stinge dreptul nevalorificat în termenul prevăzut de lege.
Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel că instanţa de apel este obligată să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiei de tardivitate a apelului, deoarece admiterea exclude analizarea altor excepţii, chiar dacă acestea sunt de ordine publică.
în consecinţă, nepronunţarea instanţei de apel asupra acestui mijloc de apărare invocat de intimat impune casarea deciziei, în baza art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă.
(Secţia a IH-a civilă, decizia nr. 702/16.05.1997)
Prin sentinţa civilă nr. 1.805 din 1.03.1996, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanţii N. L. şi N. M. împotriva pârâtului M. G. instanţa a dispus ieşirea din indiviziune asupra unui imobil situat în Bucureşti, sectorul 2, prin atribuirea lui în deplină proprietate reclamanţilor, iar pârâţii au fost obligaţi la plata unei sulte.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul M. G., iar Tribunalul Bucureşti, prin decizia civilă nr. 344 din 18.02.1997, a admis apelul şi a desfiinţat hotărârea primei instanţe, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece dispozitivul sentinţei nu a fost semnat de toţi membrii completului de judecată.
Această decizie a fost criticată pe calea recursului de către reclamanţi, care au solicitat casarea ei, în baza art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă. în dezvoltarea motivului de recurs recurenţii N. L. şi N. M. au susţinut că, deşi au invocat în apărarea lor excepţia tardivităţii apelului, totuşi tribunalul nu s-a pronunţat pe acest aspect, în condiţiile în care comunicarea sentinţei s-a făcut la 8.03.1996, iar pârâtul a declarat apel la 12.06.1996, cu depăşirea termenului de 15 zile, prevăzut de lege.
Recursul este fondat.
Verificând actele dosarului, instanţa de recurs constată că, la termenul din 19.11.1996, tribunalul a pus în discuţie tardivitatea apelului, ceea ce s-a consemnat în încheierea de la acea dată, însă a omis a se pronunţa asupra acestei excepţii. Or, termenul de 15 zile reglementat de art. 284 Cod procedură civilă, pentru declararea apelului este imperativ, încât, după împlinirea lui, operează de plin drept decăderea (art. 103 Cod procedură civilă), dispărând astfel posibilitatea exercitării căii de atac şi, implicit, a controlului judiciar, deoarece dreptul de exercitare a căii de atac se stinge la expirarea termenului de 15 zile, pentru declararea apelului.
Tribunalul avea obligaţia să se pronunţe cu prioritate asupra acestui aspect şi numai în cazul în care ar fi observat că nu a fost depăşit termenul prevăzut de lege ori dacă pârâtul dovedea că a fost împiedicat de a exercita calea apelului din cauza unei împrejurări mai presus de voinţa sa şi ar fi fost repus în termen, instanţa putea păşi la cqnstatarea nulităţii sentinţei primei instanţe.
Neprocedând astfel, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare invocat de recurenţii-intimaţi, hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, încât, fiind întrunite cerinţele de casare prevăzute de art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă, instanţa de recurs va casa decizia tribunalului.
Notă: în acelaşi sens s-a pronunţat şi secţia a IlI-a civilă a C.A.B. prin decizia civilă nr. 1.807/29.10.1998 (nepublicată).
