La 14 aprilie 2005 reclamantii G.D.F. si M.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R. reconstituirea pe cale judecatoreasca a înscrisului autentic de vînzare-cumparare emis pe numele autorului reclamantilor, G.P.
În motivarea cererii reclamantii au aratat ca în anul 1926 autorul lor, G.P., a cumparat de la Ministerul Agriculturii si Domeniilor un teren în suprafata de 300 mp formînd parcela nr. 569 din localitatea Vasile Roaita, actuala Eforie Sud. S-a încheiat contractul de vînzare-cumparare nr. 1137/1927 transcris la Grefa Tribunalului Constanta, act care însa a disparut dintr-o cauza mai presus de vointa partilor.
În drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art.109 si 111 Cod procedura civila si art. 1198 pct.4 Cod civil.
Prin întâmpinare, pârâtul M.A.P.D.R. a solicitat respingerea ca nefondata a actiunii reclamantilor, sustinînd lipsa culpei acestui minister pentru pierderea actului de proprietate al bunului transmis pe cale succesorala de la G.P. la reclamanti.
Prin sentinta civila nr. 254 din 12.01.2006 Judecatoria Constanta a respins ca nefondata actiunea reclamantilor.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca cererea nu poate avea ca temei art. 1198 pct.4 care se refera la admisibilitatea probei cu martori în cadrul administrarii probatoriilor si ca nici temeiul prevazut de Codul de procedura civila nu poate fi folosit de reclamanti câta vreme acesta reglementeaza doar situatia dosarelor sau a înscrisurilor din dosare disparute de la instantele de judecata.
Apelul declarat împotriva sentintei nr. 254/2006 a Judecatoriei Constanta a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 691 din 5 octombrie 2006 a Tribunalului Constanta.
Instanta de apel a retinut din înscrisurile prezentate de reclamanti ca nu se face dovada neechivoca a identitatii între numitul G.P., persoana în favoarea careia înscrisul ce emana de la Arhivele Nationale valoreaza început de dovada scrisa în sensul art. 1197 Cod civil, si persoana G.P., autorul reclamantilor si ca nu s-a facut dovada cauzei de forta majora în urma careia, actul ce atesta proprietatea în favoarea autorului G.P., a fost pierdut.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamantii M.L., prin procurator M.B.M. si G.D.F.
Au sustinut ca instanta a pronuntat o hotarâre nelegala, motiv de recurs încadrat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, deoarece au fost omise probe care faceau dovada identitatii între autorul reclamantilor si persoana care a cumparat imobilul. Astfel, se sustine, la fila 18 din dosar se regaseste matricola 831/1940 în care apare înscris ca proprietar P.G., iar din 1958 apar în evidentele administrativ-fiscale mostenitorii defunctului P.G. zis G.P.
De asemenea, certificatul de mostenitor nr. 323/957 face dovada transmiterii succesorale a terenului parcela 569 dobîndit prin titlul de proprietate nr.1137 din 30 martie 1927 de la defunctul P.G. la mostenitorii acestuia, G.E. si P.G., autorii reclamantilor.
Au mai sustinut recurentii ca instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, considerînd fara temei ca Tabloul de la Ministerul Agriculturii si Procesul-verbal de predare-primire a lotului nr. 569 nu reprezinta un început de dovada scrisa.
Examinînd legalitatea hotarîrii recurate prin prisma criticilor din recurs, instanta constata ca recursul nu este întemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Reclamantii au sesizat instanta cu o cerere de refacere a unui înscris disparut, temeiul de drept substantial al cererii regasindu-se în dispozitiile art. 1198 pct. 4 din Codul civil. Dintr-un început trebuie precizat ca, desi procedural nu este reglementata o asemenea ipoteza, art. 583 Cod procedura civila reglementând doar o procedura de refacere a înscrisurilor disparute privitoare la o pricina aflata în curs de judecata, admisibilitatea unei cereri de refacere a unor acte juridice civile este neîndoielnica. Astfel, se constata ca prevederile art.585 Cod procedura civila si cele ale art. 54 alin. 2 Legea nr. 36/1995, stabilesc, cu valoare de principiu, posibilitatea instantei, respectiv a biroului notarial, de a dispune refacerea unor înscrisuri disparute. Pornind de la aceste norme, cu valoare de principiu si retinând si prevederile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care reglementeaza dreptul oricarei persoane care se adreseaza justitiei la obtinerea unei decizii asupra drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, instanta constata ca în mod corect cererea reclamantilor a fost analizata pe fondul ei, trecând peste chestiunea admisibilitatii cererii, solutionata gresit de catre prima instanta.
Sub aspectul conditiilor cerute pentru a se putea dispune refacerea înscrisului, din interpretarea dispozitiilor legale amintite rezulta ca reclamantul trebuie sa faca dovada nu numai a cauzei de forta majora, împrejurare în care a avut loc disparitia actului, dar si continutul actului juridic.
În speta, în privinta existentei conventiei încheiate la 30 martie 1927 între Ministerul de Agricultura si Domenii si dl. G.P. asupra lotului nr. 569 din planul de parcelare al Ministerului Agriculturii, nu exista nici un dubiu, procesul verbal încheiat la 15 martie 1927 prin care s-a predat posesia lotului nr. 569 si extrasul de la Arhivele Nationale de pe „Tablou de functionari carora li s-au vândut de Stat locuri de casa (300mp) pe mosia Tuzla-Techirghiol, judetul Constanta” facând dovada deplina a existentei unei asemenea conventii. Aceste înscrisuri au valoare de început de dovada scrisa, asa cum sustin reclamantii recurenti, dar numai în privinta existentei conventiei în sens de „negotium”, înscrisurile depuse neavând, singure, si valoare de „instrumentum”, respectiv de act material care sa cuprinda conventia partilor.
Daca în privinta existentei conventiei de vânzare, în sens de negotium, încrisurile depuse fac dovada ca la 30 martie 1927 dl. G.P. a dobândit de la Ministerul de Agricultura si Domenii lotul nr. 569 din mosia Tuzla Techirghiol, pentru refacerea încrisului disparut reclamantii trebuiau sa faca dovada continutului actului, respectiv a tuturor clauzelor cuprinse în act, precum si dovada cauzei de forta majora care a determinat pierderea sau distrugerea actului.
Or, recurentii reclamanti nu au dovedit nici clauzele actului, respectiv drepturile si obligatiile asumate de partile contractante, pretul vânzarii, clauze speciale de rezolutiune ori sarcini asumate, si nici împrejurarile care au determinat, mai presus de vointa autorului reclamantilor, pierderea ori distrugerea actului (razboi, cutremur, inundatii etc.).
În aceste conditii, instanta nu poate dispune refacerea unui înscris al carei continut îi ramâne, în cea mai mare parte, necunoscut, singurele aspecte cunoscute de instanta, referitoare la identitatea partilor din act si la obiectul material asupra caruia s-a convenit nefiind suficiente pentru refacerea înscrisului. Totodata, contractul de vânzare- cumparare depus în recurs(fila 8), încheiat între Eforia Spitalelor Civile din Bucuresti si dl. G.P. nu poate face dovada clauzelor contractuale necesare refacerii înscrisului cerut de reclamanti, pentru simplul motiv ca acest contract este încheiat cu un alt vânzator si într-o alta perioada, cu 5 ani înainte, fiind cunoscut ca nu toate conventiile cuprind aceleasi clauze.
În ceea ce priveste critica din recurs referitoare la analiza gresita de catre instante a înscrisurilor care fac dovada identitatii între persoana care a cumparat lotul nr. 569 din mosia Tuzla Techirghiol, de la Ministerul de Agricultura si Domenii, respectiv G.P. si Autorul reclamantilor, P.G., aceasta este întemeiata, desi schimbarea considerentelor asupra acestei chestiuni nu sunt de natura sa schimbe solutia asupra actiunii.
Astfel, din actul nou depus în recurs, respectiv certificatul de mostenitor nr. 323/1957 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Orasenesc Tudor Vladimirescu în dosarul succesoral nr. 323/1957, rezulta ca la succesiunea deschisa a defunctului P.G. intra în masa succesorala terenul în suprafata de 300 mp situat în localitatea Vasile Roaita, Regiunea Constanta, formând parcela nr. 569 din planul de parcelare al Ministerului de Agricultura si Domenii din anul 1926 al Mosiei Tuzla Techirghiol, mostenitorii lui P.G. fiind P.G., V.I. si G.E., autorii reclamantilor. Acest certificat de mostenitor eliberat de notarul de stat de pe urma defunctului P.G. si care cuprinde în masa succesorala acelasi bun imobil dobândit, conform începutului de dovada scrisa de G.P., face dovada identitatii între P.G. si G.P., greseala de consemnare a numelui în diferitele acte fiind evidenta.
Lamurirea acestei chestiuni însa, asa cum s-a aratat, nu determina admiterea actiunii pe fond, ci întareste doar legitimarea procesuala activa a reclamantilor, mostenitori ai persoanei care a încheiat actul a carui refacere se cere, precum si cerinta interesului lor în obtinerea înscrisului ca „instrumentum probationis”.
Retinând însa ca nu s-au facut dovezile necesare si suficiente pentru a se putea reface înscrisul, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
