În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, în profida faptului ca în cauza de fata nu se pune problema incidentei exceptiei autoritatii lucrului judecat, este indeniabil ca desi în privinta tertilor, hotarârea judecatoreasca nu îsi produce efectele direct, pentru ca acestia nu au fost parti în proces, totusi nici ei nu pot sa ignore un fapt juridic nou-aparut în viata juridica, prin emiterea unei hotarâri judecatoresti, astfel încât, indirect, hotarârea judecatoreasca îsi rasfrânge efectele si fata de terti, fenomen care este îndeobste cunoscut sub sintagma de opozabilitate.
În concret, în cauza de fata instantele judecatoresti au apreciat, mai întâi Tribunalul Arad, prin sentinta mai sus mentionata, ca reclamantul este îndreptatit la acordarea masurilor de protectie sociala prevazuta de art.2 alin.1 lit.a si art.2 alin.1 lit.b din Legea nr.174/2006, iar mai apoi Curtea de Apel Timisoara, prin decizia enuntata, pronuntându-se în acelasi sens, a statuat cu titlu irevocabil ca desi este adevarat ca potrivit Legii nr.174/2006 masurile de protectie sociala se suporta din bugetul asigurarilor de somaj, pârâtei din procesul respectiv i-a revenit obligatia de a efectua toate demersurile necesare pentru ca reclamantul sa beneficieze de aceste masuri, stabilite prin dispozitivul sentintei, fiind obligata la plata tocmai ca urmare a faptului ca nu le-a întreprins pâna la pronuntarea hotarârilor judecatoresti.
Astfel fiind, este vadit ca pârâta din cauza de fata nu se poate prevala de inexistenta unei obligatii în sarcina sa, cum eronat a considerat aceasta în întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, atunci când a subliniat ca prin admiterea acestei actiuni s-ar înfrânge dispozitiile deciziei Curtii de Apel Timisoara prin care s-a stabilit ca respectiva obligatie de plata ar reveni numai Directiei Silvice, aparare care evident ca nu poate fi primita.
Cât priveste celelalte aparari în fond, ca atare calificate, potrivit celor dezbatute în conditii de contradictorialitate si consemnate în practicaua sentintei de fata ale pârâtei referitoare la „procesul rau condus” este evident ca acestea sunt nefondate si în egala masura superflue, pentru ca daca ar fi acceptate aceasta împrejurare ar fi de natura sa înfrânga chiar prevederile imperative ale art.3 din Legea nr.174/2006 privind unele masuri de protectie sociala a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva, prin concedieri colective, ca urmare a restituirii padurilor catre fostii Sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevazute la art. 2 alin. (1) si (4) se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj.
Ca atare, pentru toate considerentele expuse mai sus, singura concluzie judicioasa care se impune cu necesitate este aceea ca, în conditiile în care cererile adresate de catre reclamanta pârâtei nu au fost solutionate, desi întemeiate si justificate, demersul judiciar al reclamantei pentru recunoasterea dreptului pretins este deplin fondat în sensul dispozitiilor art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, dupa cum este întemeiata si cererea acesteia privind repararea pagubei ce i-a fost cauzata prin faptul nevirarii de catre pârâta, din fondul de somaj, a sumelor achitate de catre reclamanta persoanei disponibilizate.
