Refuzul primarului de a angaja asistentul personal al persoanei cu handicap.Apărarea primarului privind lipsa fondurilor. Neindicarea în lege a momentului încheierii contractului. Motiv de recurs întemeiat pe disp.art.304 pct.6 c.pr.civ. în sensul că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut.
– art.7 din .H.nr.427/2001
– art.5alin.1-3 din Normele Metodologice aprobate prin H.G.nr.427/2001
– art.304 pct.6,9 c.pr.civ., art.312 c.pr.civ.
Deşi art.5 alin.1-3 din Normele Metodologice aprobate prin H.G.nr.427/2001 stipulează că se încheie contractul individual de muncă al asistentului personal cu primarul localităţii de domiciliu a persoanei cu grav, pe baza hotărârii consiliului local, nu specifică momentul încheierii contractului, situaţie în care nu se poate considera că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut, instanţa luând în considerare data la care a fost înregistrată cererea şi la care reclamanta îndeplinea condiţiile legale pentru a-i fi recunoscut dreptul respectiv.
Nu poate fi imputată sau imputabilă persoanei cu handicap, îndreptăţită la asistenţă permanentă, cum este cazul reclamantei, lipsa fondurilor la bugetul local, buget a cărui administrare revine exclusiv autorităţii locale.
( Decizia nr.705/24.03.2011 a Curţii de Apel Ploieşti )
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 5583/114/2010, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe Primarul comunei B., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligat acesta să încadreze ca asistent personal al reclamantei pe numita B.O., începând cu data înregistrării cererii depuse în acest sens la Primăria comunei Berca, respectiv 07.06.2010, precum şi la plata către asistentul personal a drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 07.06.2010.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că are o deficienţă funcţională gravă, ce presupune îngrijirea sa de către un asistent personal, dat pârâtul a refuzat încadrarea asistentului personal solicitat, motivând că nu dispune de fondurile necesare pentru încadrarea asistentului personal solicitat, în bugetul pe 2010 fiind prevăzute sume necesare numai pentru asistenţii personali deja angajaţi.
Prin sentinţa civilă nr.22/10 ianuarie 2011, Tribunalul Buzău a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâtul să încheie contract individual de muncă prin care să încadreze asistentul personal pentru reclamantă, în persoana fiicei acesteia – B. O., începând cu data înregistrării cererii şi să plătească asistentului personal drepturile salariale cuvenite, începând cu aceeaşi dată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul.
Curtea a constatat că este nefondată prima critică referitoare la greşita aplicare a disp.art.132 c.pr.civ., întrucât la ultimul termen de judecată reclamanta a precizat doar data de la care solicită obligarea pârâtului să încheie contract de muncă, respectiv 07.06.2010, rezultând că ,în realitate, reclamanta şi-a restrâns pretenţiile cu privire la perioadă, astfel că potrivit art.132 alin.2 pct.2 c.pr.civ. cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va acorda termen , ci doar se vor consemna în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă.
Pe fondul cauzei, a reţinut că abrogarea prin HG 463/2005 a dispoziţiilor art. 7 din Normele Metodologice aprobate prin HG 427/2001, nu a exonerat pe primar de încheierea contractelor individuale de muncă pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, întrucât respectivul text prevedea numai o facilitate pentru autoritatea locală, neputând fi imputată sau imputabilă persoanei cu handicap, îndreptăţită la asistenţă permanentă, cum este cazul reclamantei, lipsa fondurilor la bugetul local, buget a cărui administrare revine exclusiv autorităţii locale.
Este adevărat că art.5 alin.1-3 din Normele Metodologice aprobate prin H.G.nr.427/2001 deşi stipulează că se încheie contractul individual de muncă al asistentului personal cu primarul localităţii de domiciliu a persoanei cu handicap grav, pe baza hotărârii consiliului local, nu specifică şi momentul încheierii contractului,
Prin urmare, era firesc că se stabilească obligaţia încheierii contractului asistentului personal de la data înregistrării cererii, moment la care reclamanta îndeplinea condiţiile legale şi când a solicitat să-i fie recunoscut dreptul respectiv, situaţie în care nu se poate considera că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut.
Având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. 1 şi 2 din Normele metodologice aprobate prin HG 427/2001 cu modificările ulterioare aduse conform HG 463/2005, care prevăd explicit că adminstrarea bugetului revine exclusiv autorităţii locale, corect a fost înlăturată apărarea pârâtului privind lipsa fondurilor în bugetul local.
Constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de modificare prev.de art.304 pct.6 şi 9, în baza art.304 ind.1 şi art.312 c.pr.civ, Curtea a respins recursul ca nefondat.
Judecător Grigore Mirela