Art. 103 Cod procedură civilă.
Pentru a se putea cere repunerea în termen, partea care nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul legal trebuie să facă dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa ei, deci a unei împrejurări care să excludă culpa părţii respective.
Împrejurarea invocată de pârâtă, în sensul că la data comunicării deciziei de către instanţa de apel locuia la o altă adresă, nu poate fi considerată o împrejurare mai presus de voinţa părţii, care să o fi împiedicat să exercite calea de atac a recursului, din moment ce pe parcursul judecării apelului nu şi-a indicat o altă adresă decât cea de domiciliu.
În condiţiile în care pârâta avea reşedinţa în altă localitate, pârâta putea să solicite până la soluţionarea apelului, comunicarea actelor de procedură la acea adresă, însă atâta timp cât nu a procedat în acest fel, nu îşi poate invoca ulterior propria culpă.
Prin Sentinţa civilă nr. 2227 din 15 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş, în dosarul nr. 7656/320/2007, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul O. E. împotriva pârâţilor O.L., decedat, prin moştenitori O.G. şi O.J., decedată, prin moştenitori M.M., N.I., decedat, prin moştenitori N. E. şi N. T. şi N. J., prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de întreţinere încheiat între O.L. şi O.J., pe de o parte şi N.J., pe de altă parte.
Prin Decizia civilă nr. 125 din 19 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia civilă în dosarul nr. 7656/320/2007 s-a admis apelul declarat de reclamantul O.E. împotriva Sentinţei civile nr. 2227 din 15 aprilie 2008, a Judecătoriei Târgu-Mureş şi s-a dispus schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantul O.E. în contradictoriu cu pârâţii N.J., decedată, prin moştenitori O.G., O.J., decedată, continuată faţă de moştenitorii M.M., N.I., decedat, cu moştenitori N.E. şi N.T.; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de întreţinere încheiat între pârâţii O.L. şi O.J. cu pârâta N.J., autentificat sub nr. 1127 din 24 mai 2001 de către Biroul Notarului Public O.V.; intimata N.J. a fost obligată să plătească apelantului suma de 1936,9 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel.
Decizia menţionată a rămas irevocabilă, ca urmare a neexercitării căii de atac a recursului de către nici una dintre părţi.
Prin cererea înregistrată la 15 septembrie 2009 la Tribunalul Mureş pârâta N.J. a formulat cerere de repunere în termenul de recurs în dosarul nr. 7656/320/2007 în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 125 din 19 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Mureş , cererea fiind intitulată „cerere de repunere în termenul de recurs pierdut”.
În motivarea cererii s-a arătat că decizia sus-menţionată i-a fost comunicată pârâtei la dat de 27 iunie 2009 şi urma să declare recurs în termen de 15 zile, termen care a expirat la 12 iulie 2009. Pârâta a susţinut că la această dată nu locuia la domiciliul său, fiind plecată la reşedinţa sa din comuna Păsăreni, precum şi în Ungaria, în vizită la fiica ei.
S-a mai arătat că, pârâta nu a primit şi nu a semnat dovada de comunicare şi nu cunoaşte cine a semnat această dovadă.
Pârâta a precizat că, a aflat despre faptul că s-ar fi comunicat hotărârea în discuţie de la reclamantul O. E. în timp ce se afla la reşedinţa ei din comuna Păsăreni şi pentru acest motiv a depus la data de 19 august 2009 cerere la Tribunalul Mureş pentru a i se comunica această decizie. La data de 21 august 2009 a primit răspuns la această cerere, comunicându-i-se faptul că pe dovada de comunicare a semnat personal şi cu această ocazie a constatat că nu-i aparţine semnătura respectivă.
Pârâta şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 103 Cod procedură civilă.
Reclamantul O. E. a formulat întâmpinare, şi a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă, invocând faptul că pârâta N. J. a înţeles să solicite repunerea în termenul de recurs, neînţelegând însă să formuleze un recurs împotriva deciziei civile nr. 125 din 19 mai 2009 a Tribunalului Mureş.
Reclamantul a apreciat cererea de recurs ca fiind inadmisibilă având în vedere că prin nu este reglementată instituţia „repunerii în termenul de recurs pierdut”, pârâta având posibilitatea să exercite calea de atac a recursului, şi în cadrul judecării acestei căi de atac să se discute dacă recursul este în termen sau nu, conform prevederilor art. 310 Cod procedură civilă, însă pârâta nu a înţeles să procedeze în acest fel.
S-a mai arătat că pârâta şi-a întemeiat cererea, pe prevederile art. 103 Cod procedură civilă, însă prin această cerere pârâta îşi invocă propria culpă, din moment ce în dosar şi-a indicat doar domiciliul din comuna Găleşti şi nu şi reşedinţa din comuna Păsăreni, iar faptul că a fost plecată în Ungaria, nu o împiedica pe pârâtă să înştiinţeze instanţa despre acest lucru. Prin prisma celor invocate, s-a susţinut că neexercitarea căii de atac a recursului în termen de 15 zile nu se datorează vreunei împrejurări mai presus de voinţa pârâtei.
Pe de altă parte, în condiţiile în care pârâta, în urma formulării cererii de comunicare a deciziei pronunţată de tribunal, a primit răspunsul la 21 august 2009 şi a formulat cerere de repunere în termen la 15 septembrie 2009, această cerere este tardivă, fiind făcută cu mult peste termenul de 15 zile „de la încetarea împiedicării”, astfel cum prevede art. 103 Cod procedură civilă.
Susţinerile pârâtei că, nu a semnat dovada comunicării hotărârii nu pot forma obiectul vreunei cereri cu care să fie investită instanţa de recurs, aceste susţineri putând forma obiectul unor altfel de cauze.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Pârâta N. J. a avut calitatea de pârâtă în dosarul nr. 7656/320/2007 al Judecătoriei Târgu-Mureş, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2227 din 15 aprilie 2008 a acestei instanţe. Apelul declarat împotriva sentinţei civile sus-menţionate a fost soluţionat prin Decizia civilă nr. 125 din 19 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia civilă în dosarul cu acelaşi număr.
La data de 15 septembrie 2009 pârâta N.J. a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, invocând faptul că la data comunicării deciziei pronunţate de instanţa de apel şi în intervalul de timp în care putea să declare recurs, nu se afla la domiciliul său, ci la reşedinţa din comuna Păsăreni, judeţul Mureş şi, de asemenea, a fost plecată în Ungaria la fiica sa.
Din actele dosarului rezultă că prin întâmpinarea depusă la 2 decembrie 2008, în dosarul instanţei de apel, pârâta şi-a indicat domiciliul în comuna Găleşti, judeţul Mureş, adresă de la care a şi fost citată. Pe parcursul judecării cauzei, pârâta nu şi-a indicat o altă adresă de la care să fie citată sau la care să îi fie comunicate actele de procedură.
Conform prevederilor art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. Prin alin. 2 al art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, se prevede că în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării şi în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele de împiedicare.
Potrivit acestor prevederi legale, pentru a se putea cere repunerea în termen, partea care nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul legal trebuie să facă dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa ei, deci a unei împrejurări care să excludă culpa părţii respective.
Împrejurarea invocată de pârâtă, în sensul că la data comunicării deciziei de către instanţa de apel locuia la reşedinţa sa din comuna Păsăreni, nu poate fi considerată o împrejurare mai presus de voinţa părţii care să o fi împiedicat să exercite calea de atac a recursului, din moment ce pe parcursul judecării apelului nu şi-a indicat o altă adresă decât cea de domiciliu. În condiţiile în care pârâta avea reşedinţa în altă localitate, putea să solicite până la soluţionarea apelului, în conformitate cu prevederile art. 90 alin. 1 Cod procedură civilă, comunicarea actelor de procedură la acea adresă, însă atâta timp cât nu a procedat în acest fel, nu îşi poate invoca ulterior propria culpă.
În ceea ce priveşte plecarea în Ungaria, pârâta nu a înştiinţat instanţa despre această împrejurare şi de altfel nu a depus nicio dovadă în susţinerea acestei afirmaţii.
Referitor la comunicarea deciziei instanţei de apel, din dovada de primire şi procesul verbal de predare întocmit de agentul procedural rezultă că aceasta i-a fost predată numitului M. K., persoana respectivă fiind rudă cu destinatarul, această modalitate de comunicare fiind permisă de prevederile art. 85 şi urm. Cod procedură civilă. Totodată trebuie precizat că, potrivit art. 100 alin. 4 Cod procedură civilă procesul verbal de predare a actului de procedură face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de agentul procedural, or în speţă nu a fost contestat conţinutul respectivului proces verbal.
Pe de altă parte, chiar în ipoteza în care s-ar considera că necomunicarea deciziei tribunalului la reşedinţa pârâtei constituie o împrejurare mai presus de voinţa ei, în sensul art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, trebuie avut în vedere că în conformitate cu prevederile art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă cererea de repunere în termen trebuia făcută în termen de 15 zile de la data la care motivul împiedicării a încetat. Prin cererea de repunere în termen pârâta a arătat că în urma cererii formulate pentru comunicarea deciziei tribunalului la reşedinţa sa, a primit răspuns la solicitarea formulată la data de 21 august 2009. Cererea de repunere a fost însă depusă doar la data de 14 septembrie 2009 (data poştei), or la această dată termenul de 15 zile pentru depunerea cererii era depăşit.
Faţă de cererea de repunere în termenul de recurs curtea reţine că aceasta poate fi apreciată şi ca fiind lipsită de interes în contextul în care după încetarea împiedicării de a declara o cale de atac, partea interesată trebuie să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi cererea de exercitare a căii de atac, însă în speţă pârâta nu a declarat recurs şi ca atare, chiar în ipoteza în care cererea de repunere în termen ar fi fost admisibilă, admiterea acesteia ar fi rămas fără nicio finalitate.
Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 103 Cod procedură civilă, curtea va dispune respingerea cererii de repunere în termenul de recurs formulată de pârâtă.
