Învestire cu formulă executorie. Excepţia lipsei de interes.
În condiţiile în care prin senţinţa a cărei învestire cu formulă a fost solicitată a fost admisă în parte o plângere contravenţională fiind înlocuită sancţiunea amenzii cu sancţiunea avertismentului instanţa a apreciat că nu s-a stabilit în favoarea creditoarei o obligaţie de plată sau o obligaţie de predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, ori de desfiinţarea unui construcţii, plantaţii sau lucrări sau o obligaţie de luare a unei alte măsuri stabilite prin lege. Prin urmare instanţa a constatat că nu sunt întrunite condiţiile art.3712 din Codul de procedură civilă.
Instanţa a arătat şi faptul că în baza art. 37 din O.G. 2/2001 hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea contravenţională constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate. Prin urmare sentinţa este executorie fără a fi necesară învestirea acesteia cu formulă executorie aşa cum arată şi dispoziţiile art. 374 din care prevede expres că hotărârile ce constituie titluri executorii prin lege nu se învestesc cu formulă executorie. Faţă de aceste împrejurări excepţia lipsei de interes a fost apreciată întemeiată.
.
Deliberând asupra cererii formulate, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.01.2009 sub nr. de dosar 242/263/2009, creditoarea S.C. I. S.A a solicitat învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 1776 din 24 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Motru, în dosarul nr. 4363/263/2008.
Creditoarea nu a invocat nici un temei de drept în susţinerea cererii sale.
În conformitate cu dispoziţiile art.112 din Codul de procedură civilă, creditoarea a depus la dosarul cauzei copia sentinţei civile nr. 1776 din 24 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Motru, în dosarul nr. 4363/263/2008.
Cererea a fost legal timbrată cu 4 lei taxă de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei lipsei de interes, excepţie de fond absolută, invocată din oficiu de instanţă în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 5 şi care va fi analizată cu prioritate în baza art. 137 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa civilă nr. 1776 din 24 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Motru, în dosarul nr. 4363/263/2008 a fost admisă în partea cererea formulată de petenta S.C. I. S.A. şi s-a dispus înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 10 000 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie atacat cu sancţiunea avertismentului.
Sentinţa civilă nr. 1776 din 24 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Motru, în dosarul nr. 4363/263/2008 a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 1454 din 23 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj prin care s-a respins recursul formulat de intimat .
Instanţa constată că în speţă devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. 1, art. 372, art.3712 , art. 374 şi art. 376 din Codul de procedură civilă precum şi dispoziţiile art. 37 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Potrivit art. art.3712 din Codul de procedură civilă „Pot fi executate silit obligaţiile ale căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unui construcţii, plantaţii sau lucrări sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin lege”.
Conform art. 372 din Codul de procedură civilă „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unui hotărâri judecătoreşti sau a unui alt înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu”.
În continuare, art. 374 din Codul de procedură civilă „Hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art.269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie”.
În acelaşi sens, art. 376 din Codul de procedură civilă prevede că “se învestesc cu formula executorie prevăzută de art.269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.”
Analizând situaţia de fapt expusă prin prisma dispoziţiilor legale incidente în speţă, instanţa apreciază excepţia lipsei de interes ca fiind întemeiată pentru următoarele argumente.
Instanţa constată că creditoarea S.C. I. S.A. a solicitat învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 1776 din 24 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Motru, în dosarul nr. 4363/263/2008 prin care a fost admisă în parte o plângere contravenţională fiind înlocuită sancţiunea amenzii cu sancţiunea avertismentului.
Faţă de aceste împrejurări instanţa arată că prin senţinţa a cărei învestire cu formulă executorie a fost solicitată, nu s-a stabilit în favoarea creditoarei o obligaţie de plată sau o obligaţie de predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, ori de desfiinţarea unui construcţii, plantaţii sau lucrări sau o obligaţie de luare a unei alte măsuri stabilite prin lege. Prin urmare instanţa apreciază că nu sunt întrunite condiţiile art.3712 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, instanţa reţine că sentinţa civilă nr. 1776 din 24 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Motru, în dosarul nr. 4363/263/2008 a rămas definitivă şi irevocabilă iar în baza art. 37 din O.G. 2/2001 aceasta constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate. Prin urmare sentinţa este executorie fără a fi necesară învestirea acesteia cu formulă executorie aşa cum arată şi dispoziţiile art. 374 din Codul de procedură civilă care prevede expres că hotărârile ce constituie titluri executorii prin lege nu se învestesc cu formulă executorie.
Faţă de aceste împrejurări, instanţa urmează să admită excepţia lipsei de interes formulată şi să respingă cererea formulată ca fiind lipsită de interes
Judecător Cornelia Vâlcea