– art. 480 Cod civil;
– jurisprudenta CEDO, cauza Faimblat c. României.
DECIZIA CIVILA NR. 1144 R
Sedinta publica de la 20 septembrie 2010
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, la data de 01.07.2008 sub nr. 8096/301/2008, reclamantii M. M. si M. G. L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. B. prin P. G., sa se constate ca statul a preluat locuinta proprietatea acestora fara titlu valabil si sa fie obligat pârâtul sa lase reclamantilor în deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat în Bucuresti.
În drept, reclamantii au invocat dispozitiile art. 480 si urmatoarele din Codul civil, art. 1 din primul Protocol Aditional la CEDO.
Prin sentinta civila nr. 2764/19.03.2009, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a respins cererea ca inadmisibila.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca imobilul situat în Bucuresti, str. Moise nr. 38B, bloc C2, ap. 129, parter, sector 3 a fost dobândit de reclamanta M. M. si numitul M. I. prin contractul de construire nr. 11724/17.11.1969 încheiat cu Oficiul pentru construirea de locuinte proprietate personala. Prin decizia nr. 779/10.05.1983 a Consiliului Popular al Municipiului Bucuresti – Comitetul Executiv, imobilul a fost preluat de statul român în proprietate. M. I. a decedat la data de 23.05.2005, iar mostenitorii sai legali sunt reclamantii M. M. si M. G. – L.
Instanta a constatat ca reclamantii M. M. si M. G. L. înteleg sa formuleze o actiune în revendicare întemeiata pe dispozitiile art. 480 din Codul civil cu ignorarea principiului specialia generalibus derogant fara a urma calea oferita de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel ca actiunea apare ca fiind inadmisibila în raport de prevederile legii speciale.
Prin decizia civila nr. 524 A/16.04.2010, Tribunalul Bucuresti, sectia a III-a civila a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanti.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Bucuresti a retinut ca persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptului comun în materia revendicarii, respectiv dispozitiile art. 480 din Codul civil. Tribunalul a apreciat ca prevederile articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia CEDO si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului nu pot fi retinute în cauza de fata pentru a determina temeinicia actiunii în revendicare, întrucât reclamantii nu au justificat existenta unui bun actual, protejat de conventie, cu privire la imobilul revendicat. Solicitarea de a se restitui un bun preluat anterior de stat (în anul 1983, data la care Statul Roman nu era semnatar al Conventiei), nu intra sub protectia Articolului nr. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, iar Conventia nu garanteaza dreptul de a dobândi sau redobândi un anumit bun.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii, solicitând casarea hotarârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, reclamantii au aratat ca procedura în fata celor doua instante nu a implicat o apreciere directa si completa asupra drepturilor cu caracter civil ale reclamantilor în procedura restituirii, situatie în care se constata o încalcare a dreptului de acces la justitie, garantat de art. 21 din Constitutia României si art. 3 din Codul civil, iar prin prisma art. 6 parag. 1, din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, limitarea adusa acestui drept afecteaza însasi substanta dreptului de proprietate al reclamantilor.
Recurentii au aratat ca în speta nu s-a facut referire la aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, cererea fiind formulata pe dreptul comun prevazut de art. 480 din Codul civil. Recurentii au aratat ca Judecatoria Sectorului 3, a respins actiunea ca inadmisibila, însa nu a prevazut si despagubirile pe care reclamantii le-au cerut verbal în instanta, lucru care nu s-a consemnat în încheierea de sedinta, instanta apreciind doar ca reclamantii revendica bunul în natura.
Analizând decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:
În ceea ce priveste suprimarea posibilitatii de a recurge la dreptul comun fata de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, Curtea constata ca reclamantii si-au întemeiat actiunea în revendicare pe dispozitiile art. 480 din Codul civil. Actiunea în revendicare reglementata de art. 480 si urmatoarele este o actiune petitorie, reala si imprescriptibila, iar nu o actiune în despagubiri, în natura sau prin echivalent, care este o actiune personala imobiliara, actiune supusa atât prescriptiei, cât si decaderii, asa cum rezulta din reglementarea Legii nr. 10/2001. Natura juridica a acestor actiuni este diferita, chiar daca obiectul material este acelasi. Intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a permis proprietarilor ale caror imobile au fost preluate abuziv de Statul român sa solicite retrocedarea în natura a acestor imobile, sau, în cazul în care nu mai era posibila restituirea în natura, fostii aveau posibilitatea de a obtine despagubiri cu privire la respectivele bunuri.
Nicio dispozitie din Legea nr. 10/2001 nu prevede ca se interzice orice alta cale de a recupera bunul în litigiu. Actiunea în revendicare, întemeiata pe dreptul comun nu poate sa devina inadmisibila prin aparitia unei legi speciale de reparatie. Exercitarea actiunii în revendicare nu poate fi paralizata prin dispozitii speciale contrare dispozitiilor generale în materia apararii dreptului de proprietate, ea decurgând din dreptul de proprietate si sanctionând încalcarea acestuia.
Decizia nr. 33/9.06.2008 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în Sectiile Unite nu exclude posibilitatea formularii actiunii în revendicare, ci arata ca trebuie acordata prioritate Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Înalta Curte a stabilit ca legea speciala înlatura aplicarea dreptului comun, fara ca pentru aceasta sa fie nevoie ca principiul sa fie încorporat în textul legii speciale si ca aplicarea unor dispozitii ale legii speciale poate fi înlaturata daca acestea contravin Conventiei europene a drepturilor omului. De asemenea, în dispozitivul deciziei se arata ca “în cazul în care sunt sesizate neconcordante între legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001, si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data în cadrul unei actiuni în revendicare, întemeiata pe dreptul comun”.
De asemenea, în motivarea deciziei se arata ca nu se poate aprecia ca existenta Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea în revendicare, caci este posibil ca reclamantul într-o atare actiune sa se poata prevala la rândul sau de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie. Astfel, în ipoteza respingerii actiunii în revendicare prin schimbarea temeiului juridic din art. 480 Cod Civil în Legea nr. 10/2001, s-ar ajunge la a schimba natura juridica a actiunii în revendicare, transformând-o în actiune personala imobiliara, încalcând, astfel, principiul disponibilitatii procesului civil si accesul la un proces echitabil judecat de o instanta independenta.
În acest sens, în ceea ce priveste asigurarea accesului la justitie, în Hotarârea din 13 ianuarie 2009 în Cauza Faimblat împotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca a opune reclamantilor existenta procedurii prevazute de Legea nr. 10/2001 le încalca dreptul de acces la o instanta, în masura în care acea cale nu este efectiva.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca, desi Legea nr. 10/2001 le ofera partilor interesate atât accesul la o procedura administrativa, cât si, ulterior, daca este necesar, la o procedura contencioasa, acest acces ramâne teoretic si iluzoriu, nefiind în prezent în masura sa conduca într-un termen rezonabil la plata unei despagubiri.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca refuzul accesului la instanta pe calea dreptului comun poate fi acceptata numai în cazul în care calea speciala oferita este efectiva.
Criticile referitoare la faptul ca instantele nu au retinut ca reclamantii au solicitat acordarea de despagubiri nu pot fi retinute în conditiile în care, pe parcursul procesului în fata primei instante, o astfel de cerere nu a fost formulata, nerezultând din actele dosarului.
În consecinta, retinând ca în mod gresit a fost respinsa actiunea ca inadmisibila, Curtea constata ca motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila este întemeiat, instantele intepretând gresit legea, situatie în care Curtea va admite recursul declarat de recurentii reclamanti M. M. si M. G. L. împotriva deciziei civile nr. 524A/16.04.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a III-a Civila.
Vazând prevederile art. 312 alin. 3, fata de împrejurarea actiunea a fost solutionata fara a se intre în cercetarea fondului, Curtea va modifica decizia recurata în sensul ca va admite apelul formulat de reclamantii M. M. si M. G. împotriva sentintei civile nr. 2764/19.03.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, pe care o va desfiinta si va trimite cauza spre rejudecare la Judecatoria Sector 3 Bucuresti. În rejudecare, se va verifica în ce masura reclamantii în actiunea în revendicare se pot prevala de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Întrucât recurentii au solicitat acordarea cheltuielilor de judecata însa nu au facut dovada avansarii unor sume cu acest titlu, desi sarcina probei le revenea conform art. 1169 din Codul civil, Curtea va respinge cererea privind acordarea de cheltuieli de judecata.
