Respingerea ca nefondată a cererii privind emiterea ordonanţei de plată, pentru neîndeplinirea condiţiilor speciale prevăzute de OUG 119/2007. Asigurări auto şi alte asigurări


Prin cererea înregistrată la această instanţă, creditoarea a solicitat instanţei emiterea unei ordonanţe de plată faţă de debitoare, pentru plata sumei de 13.492,02 ron, reprezentând de primă încasată în baza poliţelor de emise în numele societăţii creditoare şi nedecontată, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 1% pe zi, calculate cfm. prevederilor art. 16 din contractul de mandat nr. 117/18.12.2008. Cu cheltuieli de judecată.

În fapt, se arată că între cele două societăţi a existat încheiat contractul de mandat nr. 117/2008, prin care debitoarea avea posibilitatea să negocieze şi să încheie contracte de asigurare cu terţii în numele creditoarei. Cfm. clauzelor contractuale, una din obligaţiile debitoarei, stipulată de art. 7 lit. k era aceea de a depune la sediul societăţii creditoare, în termen de maxim 3 zile, exemplarul 2 al poliţei de asigurare încheiată cu terţii, documente justificative privitoare la încasarea primelor de asigurare şi primele de asigurare încasate în numerar sau dovada efectuării viramentului bancar către societatea creditoare. Toată această operaţiune se realiza pe baza unor borderouri de decontare.

În acest sens, în perioada cuprinsă între 30.06.2009 – 16.10.2009, s-au întocmit mai multe borderouri, însă pentru fiecare dintre acestea s-a depus parţial suma ce trebuia decontată, diferenţa dintre sumele încasate cu titlu de primă de asigurare şi sumele decontate, fiind de 13.492,02 lei, sumă care nu a fost virată niciodată în contul creditoarei.

Potrivit art. 16 din contractul de mandat, pentru depunerea cu întârziere a primelor de asigurare se atrage o penalizare de 1% pe zi de întârziere calculată la valoarea sumelor nedepuse.

Consideră că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a prezentei acţiuni întemeiate pe prev. OUG 119/2007, respectiv între părţi există încheiat un contract comercial, ambele părţi au calitatea de comercianţi, iar creanţa este certă lichidă şi exigibilă.

În drept, s-au invocat prevederile OUG 119/2007, Codul Comercial, Codul civil şi Codul de procedură civilă.

La dosarul cauzei au fost anexate cererii: contract de mandat nr. 117/2008, certificat de înregistrare la ORC pentru debitoare, un nr. de 9 borderouri din perioada 30.06.2009 – 16.10.2009, extrase de cont, convocare la conciliere, confirmare de primire, procesul verbal încheiat cu ocazia concilierii (filele 4-78).

Legal citată, debitoarea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ordonanţei de plată ca neîntemeiată.

În motivare, se arată că, prin contractul de mandat 117/2008 şi-a asumat mai multe obligaţii contractuale, dar avea şi dreptul la comision. Suma de 13.492 lei solicitată cu titlu de diferenţă de primă de asigurare încasată, reprezintă de fapt comisionul debitoarei încasat din încheierea poliţelor de asigurare cfm borderourilor. Pentru a nu complica plăţile poliţelor şi ale comisioanelor datorate, între părţi a intervenit o înţelegere privind reţinerea comisioanelor datorate de reclamantă către pârâtă. Astfel, la încasarea poliţelor, pârâta vira sumele încasate, mai puţin comisionul pe care îl factura reclamantei, iar aceasta accepta factura la plată.

Consideră că suma solicitată nu este nici lichidă şi nici exigibilă, ci este o sumă pe care reclamanta i-o datora, solicitând acesteia să facă dovada plăţii comisionului datorat cfm. sumelor depuse pe bază de borderou.

În drept s-au invocat prev. art. 115 C.p.c.

Prin răspunsul la întâmpinare, creditoarea a arătat că debitoarea şi-a respectat doar parţial obligaţiile asumate prin contractul de mandat, iar potrivit art. 9 din acest contract, agentul de asigurare nu îşi poate reţine comisionul cuvenit din primele încasate. Cu toate acestea, debitoarea îşi reţinea comisionul şi emitea facturi de comision pentru diferenţa nedepusă, aspect îngăduit de către creditoare, până în momentul în care s-a constatat că se reţineau comisioane mai mari decât cele prevăzute atât în contractul de mandat, cât şi în Ordinul nr. CSA nr- 20/2008. Precizează că suma solicitată prin prezenta acţiune, reprezintă acea diferenţă de comision reţinută în mod nelegal.

A fost anexată anexa 1 la contractul de mandat (fila 92).

La solicitarea instanţei, debitoarea a comunicat facturile de comision la care s-a făcut referire în întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 18.12.2008, între părţi s-a încheiat contractul de mandat nr. 117 având ca obiect negocierea şi încheierea de contracte de asigurare cu terţii de către agentul de asigurare în numele şi în contul, cu respectarea tipurilor de asigurări, tarifelor, a limitelor de competenţe şi a celorlalte obligaţii prevăzute în acel contract.

Potrivit art. 7 lit. k din respectivul contract, pârâta în calitate de mandatar şi agent de asigurare avea obligaţia să transmită sau să depună la sediul unităţii , exemplarul 2 al poliţelor sau contractelor de asigurare încheiate şi a documentelor de încasare, pe bază de borderouri de decontare, în maxim 3 zile de la data emiterii acestora, însoţite de primele încasate în numerar sau de documentele care atestă transferul bancar al primelor de asigurare în contul asigurătorului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, debitoarea nu a recunoscut debitul solicitat considerând că, de fapt, această sumă reprezintă comisionul său încasat din încheierea poliţelor de asigurare. Înţelegerea intervenită între părţi privind reţinerea directă a comisioanelor datorate de creditoare către debitoare a fost recunoscută de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare, arătând că această înţelegere a fost îngăduită până în momentul în care s-a constatat că debitoarea îşi reţinea comisioane mai mari decât cele prevăzute în anexa 1 la contractul de mandat.

La dosarul cauzei au fost depuse borderourile la care se face referire în acţiune, iar în răspunsul la întâmpinare reclamanta a detaliat, pentru fiecare borderou, cuantumul sumei achitate.

Potrivit art. 2 din OUG 119/2007 procedura ordonanţei de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale şi se desfăşoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bună voie sau prin silită a acestor creanţe.

Prin urmare, această procedură specială este aplicabilă doar în cazul obligaţiei asumate prin contract comercial, din care să rezulte existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile. Ca atare, poate fi exercitată, spre deosebire de acţiunile în pretenţii promovate pe calea dreptului comun, numai dacă creanţa pretinsă nu e contestată de către debitor nu numai în ce priveşte existenţa, ci şi cuantumul valoric al acesteia, deoarece, în caz contrar, pe de o parte, nu ar mai exista raţiunea menţinerii celor două proceduri diferite, iar, pe de altă parte, o atare concluzie rezultă din interpretarea dispoziţiilor procedurii speciale.

Astfel, debitoarea a contestat caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, invocând apărări de fond privind modalitatea de plată a comisionului ce i se cuvenea, arătând că suma de 13.492,02 lei i se cuvine cu titlu de comision, depunând la dosar facturile întocmite pentru comisioanele reţinute şi încasate.

Având în vedere aceste aspecte, în cauză se impun a se face verificări şi administrate mijloace de probă pentru a se analiza cele invocate de debitoare cu privire la derularea relaţiilor comerciale între cele două părţi, cu privire la întinderea debitului solicitat, cuantumul sumei datorate cu titlu de diferenţă de primă încasată în baza poliţelor de asigurare şi a sumelor încasate cu titlu de comision, verificări care nu pot fi făcute pe calea procedurii speciale urgente şi necontencioase a ordonanţei de plată, ci pe calea dreptului comun.

Faţă de cele arătate, cum în cauză nici nu s-a făcut dovada însuşirii debitului de către debitoare, având în vedere poziţia exprimată de debitoare, care a contestat creanţa, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de fond prevăzute de art. 2 din OUG 119/2007 pentru emiterea unei ordonanţe de plată, creanţa nefiind certă, lichidă şi exigibilă, astfel că analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa, în baza art. 9 alin. 3 din acelaşi act normativ, urmează a respinge ca nefondată cererea privind emiterea ordonanţei de plată formulată de creditoare.

În baza art. 274 Cod pr.civilă, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca nefondată cererea privind emiterea ordonanţei de plată formulată de creditoarea SC C.A. A, , în contradictoriu cu debitoarea SC M.– A.A. SRL, pentru suma de 13.492,02 lei reprezentând diferenţă primă încasată în baza poliţelor de asigurare emise în numele creditoarei şi nedecontate, la care se adaugă penalităţi de întârziere.