În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca dispozitiile în materie ale art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicata, prevad ca raspunderea civila a functionarului public se angajeaza pentru: a) pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice în care functioneaza; b) nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) daunele platite de autoritatea sau institutia publica, în calitate de comitent, unor terte persoane, în temeiul unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.
În continuare, dar pe aceeasi linie de idei, s-a statuat de catre legiuitor, potrivit art. 85 alin. 1 din legea privind statutul functionarilor publici la care s-a facut referire în aliniatul precedent, repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice în situatiile prevazute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar în situatia prevazuta la lit. c) a aceluiasi articol, pe baza hotarârii judecatoresti definitive si irevocabile, în conformitate cu alin. 2 al aceluiasi text de lege împotriva ordinului sau dispozitiei de imputare functionarul public în cauza se poate adresa instantei de administrativ, iar alin. 3 statueaza la acelasi articol ca dreptul conducatorului autoritatii sau institutiei publice de a emite ordinul sau dispozitia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
In cauza este vadit ca demersul judiciar al reclamantei vizeaza ipoteza de la art. 84 lit. b din Legea nr. 188/1999, republicata, ce are în vedere nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, asa încât reclamanta, în vederea recuperarii prejudiciului pretins, era obligata sa emita decizia de imputare, iar nu sa se adreseze cu o actiune în raspundere civila delictuala, incidente fiind în raport de calitatea persoanei – functionar public – dispozitiile speciale cuprinse în cadrul legii functionarilor publici si nu cele generale în materie.
De altfel, aceasta necesitate a fost pusa în discutie din oficiu de catre instanta în virtutea rolului activ al acesteia în sedinta publica din 22 februarie 2011, concluzionându-se de catre partea reclamanta, prin reprezentant, în sensul celor evidentiate în practicaua încheierii date ca s-a apreciat la nivelul institutiei ca nu este cazul sa fie emisa o decizie de imputare, aprecieri dezvoltate si în scriptul depus la dosar la 21 martie 2011, care însa exced cadrului procesual instituit prin norme juridice speciale derogatorii de la dreptul comun, cu atât mai mult cu cât este necontestat de catre reclamanta, chiar recunoscut de catre aceasta, ca si dupa ce i-a încetat pârâtului exercitarea cu caracter temporar a functiei publice de conducere de director executiv adjunct la nivelul institutiei reclamante, acesta si-a pastrat în continuare calitatea de functionar public, revenind în functia publica de conducere de sef serviciu în cadrul acesteia.
Cât priveste asertiunile reclamantei cu privire la necesitatea respectarii principiului simetriei actelor juridice în raport de care nu ar fi fost îndreptatita la emiterea unei decizii de imputare deoarece aceasta ar fi vizat sume de bani care initial au fost stabilite ca fiind cuvenite prin decizia directorului general, nici acestea nu pot fi primite de catre instanta în sensul preconizat de catre parte, câta vreme indeniabil art. 85 din Legea nr. 188/1999 face vorbire despre emiterea deciziei de imputare de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice cu care se afla în raport de functie publica persoana vizata, respectiv functionarul public, asa încât orice alte considerente de genul celor avute în vedere de catre reclamanta în cauza de fata, apar ca fiind superflue si nefiind de natura a justifica în vreun fel demersul judiciar initiat.
