Prin sentinţa civilă nr. 75/27 ianuarie 2009, Tribunalul Mureş a respins acţiunea formulată de reclamanţii O.E., O.C., O.R., P.D. în contradictoriu cu pârâţii R.A.G.C.L. Reghin şi Primăria municipiului Reghin, precum şi acţiunea reconvenţională formulată de R.A.G.C.L. Reghin.
În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut, în esenţă, că decizia emisă de pârâta S.C. R.A.G.C.L. S.A. Reghin şi atacată în cauză – nr. 22/23/28 noiembrie 2005 – este legală, prin aceasta propunându-se acordarea în favoarea reclamanţilor de titluri de despăgubire pentru spaţiile de locuit situate în Reghin, str. Petru Maior şi vândute în baza Legii nr. 112/1995, constând în diferenţă evaluată la suma de 424.877.000 lei, care va fi actualizată în funcţie de indicele de inflaţie, precum şi diferenţa pentru suprafaţa de 1204 m.p. teren aferent, pentru care petenţii au primit despăgubiri în baza aceleiaşi legi, astfel cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 960/17 iunie 2005 a Tribunalului Mureş, prin care a fost modificată în parte o decizie emisă anterior de către pârâtă cu privire la acelaşi imobil (nr. 23/7 mai 2002).
În ceea ce priveşte solicitarea de restituire în natură a unei suprafeţe din terenul aferent curţii imobilului, pretins neafectată de construcţii, s-a reţinut că acest aspect a fost tranşat prin hotărârea judecătorească menţionată şi că propunerea de despăgubire pentru suprafaţa de 1204 mp. este corectă, întrucât este ocupată în întregime de sediul B.A., birourile C.P. şi locuinţe proprietate personală.
De asemenea, tribunalul a reţinut că, potrivit susţinerilor pârâţilor, nu există un alt teren, spaţiu comercial sau garsonieră în zona centrală a oraşului, care să poată fi acordate în compensare, astfel cum au solicitat reclamanţii.
Cu privire la acţiunea reconvenţională formulată în cauză – prin care pârâta S.C. R.A.G.C.L. S.A. Reghin a solicitat eliminarea din cuprinsul art. 1 al deciziei atacate a propunerii de acordare de despăgubiri pentru teren, întrucât nu este deţinătorul acestuia – tribunalul a reţinut că decizia putea fi revocată de către emitent anterior declanşării procesului şi că oricum, susţinerile pârâtei cu privire la regimul şi circuitul respectivului teren nu sunt verificabile în acest cadru procesual, astfel încât instanţa nu poate ajunge la concluzia că altă entitate este obligată la acordarea de despăgubiri către reclamanţi.
Aceştia din urmă au declarat apel împotriva hotărârii anterior descrise, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură a unui spaţiu în suprafaţă de 40,94 mp., situat la parterul imobilului din litigiu, precum şi a unei suprafeţe de 180 mp. din curte, ambele înstrăinate abuziv de către pârâta S.C. R.A.G.C.L. S.A. Reghin, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
În subsidiar, reclamanţii au arătat că solicită atribuirea prin compensare a unor bunuri imobile de valoare similară, iar la ultimul termen de judecată au precizat că din suprafaţa de 346 mp., reprezentând curtea imobilului din litigiu, revendică doar suprafaţa de 18 mp., aferentă spaţiului comercial de la parter, ilegal înstrăinată fostului chiriaş în baza Legii nr. 112/1995, pentru restul terenului preluat de la antecesoarea lor, situat în spatele construcţiilor din litigiu, având formulată acţiune într-un alt dosar.
Pârâta S.C. R.A.G.C.L. S.A. a depus la dosar întâmpinare şi cerere de aderare la apel, în condiţiile prevăzute de art. 293 Cod procedură civilă, solicitând schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii reconvenţionale şi respingerea apelului declarat de reclamanţi, apreciind că soluţia criticată de aceştia este legală, în mod corect reţinându-se imposibilitatea restituirii în natură sau a compensării cu alte bunuri imobile.
În motivarea propriului apel, pârâta a arătat că terenul în privinţa căruia a propus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanţilor nu se află în administrarea sa, fiind concesionat de Primăria municipiului Reghin, B.A. şi C.P., împrejurare în care, nefiind unitate deţinătoare, în înţelesul Legii nr. 10/2001, nu îi revenea obligaţia soluţionării sub acest aspect a notificării reclamanţilor.
Examinând apelurile deduse judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, consacrat de art. 292, 295 Cod procedură civilă, Curtea retine următoarele:
Prin Decizia nr. 23/7 mai 2002 – respectiv art. 1 – pârâta S.C. R.A.G.C.L. S.A. Reghin a admis cererea de restituire în natură către reclamanţi a imobilului situat în municipiul Reghin, str. Petru Maior judeţul Mureş, înscris în C.F. nr. 5414 Reghin, nr. top. 879, imobil reprezentând spaţiul comercial de la parter şi curtea aferentă în suprafaţă de 346 mp., precizând că aceasta din urma va rămâne în indiviziune forţată cu ceilalţi ai spaţiilor de locuit de la etajul şi parterul aceluiaşi imobil, spaţii care au fost înstrăinate chiriaşilor în baza Legii nr. 112/1995 şi pentru care reclamanţii au beneficiat de despăgubiri băneşti în temeiul aceleiaşi legi, conform Hotărârii nr. 526/14 iulie 1997 (filele 38-39 apel).
De asemenea, prin art. 2 din decizia menţionată, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de gradină pe care se află sediul B.A. şi al C.P., iar prin art. 3 – acordarea de despăgubiri pentru spaţiile de locuit înstrăinate, cu referire la acestea din urmă arătându-se că vor reprezenta diferenţa dintre valoarea încasată în baza Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului, conform prevederilor art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
În fine, prin art. 4 din aceeaşi decizie, pârâta a dispus comunicarea acesteia, precum şi a actelor doveditoare depuse de reclamanţi, către Prefectura judeţului Mureş, în vederea stabilirii despăgubirilor propuse prin art. 2 şi 3 (filele 38-39 dosar apel).
Reclamanţii au atacat în instanţă decizia anterior descrisă, iar prin sentinţa civilă nr. 960/17 iunie 2005 a Tribunalului Mureş (dosar nr. 2991/2004, ataşat), definitivă prin neapelare, s-a modificat doar cuprinsul art. 3, în sensul că s-a dispus acordarea în favoarea reclamanţilor, în funcţie de opţiunea acestora, de măsuri reparatorii prin echivalent (conform prevederilor art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii), pentru diferenţa dintre valoarea de circulaţie a imobilului construcţie, respectiv a spaţiului de locuit constând în patru apartamente la etaj şi un apartament la parter, situat în Reghin, str. Petru Maior, şi valoarea despăgubirilor stabilită în favoarea reclamanţilor pentru cele patru apartamente de la etaj în temeiul Legii nr. 112/1995, diferenţă evaluată la suma de 424.877.000 leu şi care va fi actualizată la data efectivă a acordării măsurilor reparatorii în funcţie de indicele de inflaţie.
Din cuprinsul considerentelor acestei hotărâri rezultă că pentru determinarea valorică a măsurilor reparatorii prin echivalent – evaluate prin expertiza tehnică efectuată în cauză – s-a avut în vedere faptul că spaţiul de locuit de la parterul imobilului nu a fost luat în calcul atunci când reclamanţilor li s-au acordat despăgubiri băneşti în baza Legii nr. 112/1995, pentru spaţiile de locuit de la etaj (prin Hotărârea nr. 526/1997).
Raportat la cele anterior expuse, Curtea constată că solicitările formulate de reclamanţi – în sensul de a se dispune restituirea în natură a apartamentului de la parter, în suprafaţă de 40,94 mp., cu privire la care susţin că a fost nelegal înstrăinat fostului chiriaş în temeiul Legii nr. 112/1995, întrucât acesta nu reprezenta spaţiu de locuit, ci spaţiu comercial, (respectiv „camera de hotel”, la naţionalizare), destinaţia fiindu-i schimbată în mod abuziv – nu pot fi primite şi nici nu mai pot fi supuse examinării în prezenta cauză, deoarece au intrat în puterea lucrului judecat, prin efectul substanţial al sentinţei civile nr. 960/2005 a Tribunalului Mureş, în privinţa căreia nu s-a uzat de căile legale de atac.
Pe de altă parte, în contextul în care contractul de vânzare-cumpărare invocat nu a fost desfiinţat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, iar o astfel de solicitare nu formează obiectul litigiului supus examinării, acesta se bucură în continuare de aparenţa de legalitate, restituirea în natură nefiind posibilă, conform prevederilor art.18 din Legea nr. 10/2001.
Aceeaşi soluţie se impune, de altfel, şi în privinţa cererii de restituire a unei suprafeţe din întinderea curţii aferente imobilului din litigiu – solicitare argumentată tot prin susţinerea nelegalitaţii înstrăinării acesteia în baza Legii nr. 112/1995 – sub acest aspect observându-se că modalitatea de atribuire către reclamanţi a terenului aferent construcţiilor, respectiv în indiviziune forţată cu proprietarii celorlalte spaţii de la etaj şi parter, a fost definitiv reglementată prin art. 1 din decizia nr. 23/7 mai 2002, măsură menţinută ca atare prin sentinţa civilă nr. 960/2005, anterior prezentată.
În fine, Curtea constată că abordarea cauzei de către prima instanţă este corectă şi în privinţa soluţiei de respingere a cererii de atribuire în compensare a altor bunuri imobile, de valoare egală cu cea a spaţiilor nerestituite în natură în cadrul procedurii administrative de soluţionare a notificării reclamanţilor, sub acest aspect reţinându-se că probele administrate în cauză nu au confirmat deţinerea de către pârâta R.A.G.C.L. Reghin a unor astfel de bunuri, iar pe de altă parte, aceste aspecte nu au fost invocate în cadrul litigiului finalizat prin sentinţa civilă nr. 96o/2005, astfel că natura măsurilor reparatorii acordate a intrat, de asemenea, în puterea lucrului judecat.
Se apreciază, în schimb, că se impune admiterea în parte a acţiunii reclamanţilor, deoarece în contextul în care modul de soluţionare a notificării acestora în cadrul procedurii administrative a fost supus controlului jurisdicţional, conform procedurii prevăzute de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, pârâta nu mai era abilitată din punct de vedere legal să emită o altă decizie după pronunţarea sentinţei civile nr. 960/2005, devenind susceptibilă de punere în decizia atacată în instanţă, respectiv decizia nr. 23/7 mai 2002, astfel cum aceasta a fost modificată prin hotărârea judecătorească menţionată.
Pe de altă parte, prin emiterea celei de-a doua decizii, pârâta a dat o nouă rezolvare notificării reclamanţilor, în sensul propunerii ca, pentru terenul în suprafaţă de 1204 mp. – afirmativ ocupat de sediul Băncii Agricole şi al Cooperativei Progresul – reclamanţii să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent constând în diferenţa faţă de despăgubirile primite în baza Legii nr. 112/1995, în timp ce, prin decizia anterioară, nu a făcut o astfel de distincţie, propunând acordarea de despăgubiri integrale pentru acelaşi teren.
În plus, atât din cuprinsul sentinţei civile nr. 960/2005, cât şi din cel al expertizei tehnice care a stat la baza adoptării respectivei soluţii, rezultă fără echivoc faptul că la determinarea cuantumului despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 112/1995 s-a luat în calcul doar valoarea celor patru apartamente de la etajul clădirii, acesta fiind şi motivul pentru care, prin hotărârea judecătorească menţionată s-a procedat la reevaluarea despăgubirilor, în sensul includerii şi a valorii apartamentului de la parter. (alin. 1, pag. 3 sentinţă).
Prin urmare, în mod greşit s-a reţinut că reclamanţii ar fi primit despăgubiri pentru teren în baza Legii nr. 112/1995.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de reclamanţi şi va schimba în parte hotărârea primei instanţe, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi anulării deciziei nr. 22/23/28 noiembrie 2005, emisă de pârâta R.A.G.C.L. Reghin.
Vor fi respinse celelalte pretenţii, precum şi acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Reghin, sub acest ultim aspect observându-se că solicitările reclamanţilor vizează doar modul defectuos de rezolvare a notificării lor de către cealaltă pârâtă.
În ceea ce priveşte cererea de aderare la apel, Curtea constată că aceasta este nefondată, apreciindu-se că acţiunea reconvenţională formulată de pârâta R.A.G.L. Reghin a fost în mod corect respinsă de către prima instanţă, deoarece propunerea de despăgubiri pentru terenul în privinţa căruia susţine că nu se află în administrarea sa a intrat în puterea lucrului judecat, ca efect al sentinţei civile nr. 960/2005 a Tribunalului Mureş. Pe de altă parte, soluţia menţionată nu este de natură a-i cauza niciun prejudiciu, întrucât pârâta nu va fi implicată în procedura de stabilire a despăgubirilor, o atare atribuţie revenind Comisiei Centrale special constituite, conform prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
