Prin acţiunea formulată la data de 11 februarie 2009 reclamanta U. M.A. a chemat în judecată pe pârâţii P.C. , P.Gh. şi M.P.C., solicitând ca în contradictoriu cu Primăria C. să se dispună nulitatea absolută a dispoziţiei nr.8769/9 mai 2005 emisă pârâţilor, să se constate calitatea sa de unic moştenitor al autoarei E. J. şi să fie obligată pârâta Primăria C. la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 25.000 m.p. situat în C., str. D., precum şi a construcţiei H.C.
Prin sentinţa civilă nr.51/7 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Craiova, avându-se în vedere că reclamanta este terţ faţă de dispoziţia atacată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta şi prin decizia civilă nr. 750/24 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova -Secţia Civilă, a fost admis recursul, casată sentinţa civilă şi trimisă cauza spre judecarea cererii la Tribunalul Dolj.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamanta este moştenitoarea uneia dintre părţile care au formulat notificarea, respectiv a numitei P.I.F., decedată la data de 28 noiembrie 2007 şi, în consecinţă, nu este terţ în sensul legii faţă de această dispoziţie, astfel că, raportat la obiectul pricinii, rezultă că temeiul şi cadrul procesual în care trebuie judecată cauza este cel al legii nr.10/2001.
Prin sentinţa civilă 347 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Dolj s-a admis acţiunea, s-a anulat Dispoziţia nr.8769/09 mai 2005, s-a constatat că reclamanta are calitatea de moştenitor legal al autoarei J.C.E. şi de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr.10/2001, alături de pârâţii P.C. , P.Gh. şi M.P.C
A fost obligat Primarul să emită dispoziţie motivată pe numele reclamantei şi al pârâţilor cu propunerea de acordarea a măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 25000 m.p., situată în C., str. D. şi clădire H.C.( evaluată la 130.122 RON) ce a fost amplasată pe acest teren , ambele imobile fiind imposibil de restituit în natură şi care au făcut obiectul notificării nr.354/N/17 iulie 2001.
A fost obligat Primarul să predea pe bază de proces-verbal Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti dispoziţia motivată şi documentaţia aferentă.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin notificarea nr.354/N/17 iulie 2001 petenţii P.C. , P.Gh. şi M.P.C. şi P.I.F. -autoarea reclamantei au solicitat restituirea în natură a imobilului teren şi construcţii situat în C., iar prin dispoziţia nr. 8769/9 mai 2005 a fost respinsă cererea de reconstituire în natură a imobilului, cu motivarea că aceştia nu au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite în înţelesul prevederilor art.4 pct. 2 din Legea nr.10/2001 şi art.4.2 din H.G.nr.498/2003.
Instanţa a constatat că din actul de împărţeală eliberat de Arhivele statului la data de 26 iunie 1996 sub nr.2752 rezultă că în lotul nr. 3 atribuit numitei E.C.J. se află construcţia împreună cu un teren în suprafaţa de 25.000 m.p.
Din raportul de expertiză tehnică specialitatea construcţii civile a rezultat că imobilul construcţie a fost amplasat pe str. N.R. din C. , că această clădire nu mai există în prezent, pe amplasamentul respectiv fiind construită în anii 1975 Fabrica de prelucrare a Laptelui.
În ceea ce priveşte terenul, din raportul de expertiză întocmit de ing. Ionescu Mihai-Gabriel, rezultă că nu se poate identifica teren liber în suprafaţă de 2,50 ha.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel PRIMĂRIA C., invocând tardivitatea formulării contestaţiei, deoarece dispoziţia 8769/9.05.2005 a fost comunicată autoarei reclamantei la data de 10.05.2005, care a primit actul. S-a arătat că notificarea 330810/15.11.2007 invocată de petentă este o simplă cerere adresată primăriei, prin care se susţinea de către P.I. că nu a primit răspuns la notificarea 354/2001, deşi confirmase, în calitate de destinatar, primirea dispoziţiei.
În subsidiar, apelanta a arătat că sentinţa este nelegală deoarece nu există obligaţia de a preda către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor dosarul de notificare, deoarece potrivit art. 16 din OUG 81/2007, competenţa de a preda notificarea aparţine instituţiei prefectului.
În apel s-a dispus emiterea unei adrese către apelantă pentru a se depune la dosar dovada comunicării dispoziţiei contestate, fiind înaintate actele solicitate prin adresa 71085/2010.
Apelul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 24 din legea 10/2001 şi a textului corespunzător din HG 498/2003 ( act normativ abrogat în prezent, dar în vigoare la data emiterii dispoziţiei ce se atacă) şi HG 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată prin care unitatea deţinătoare se pronunţă asupra cererii de restituire în natură, se comunică persoanei îndreptăţite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.
Potrivit art. 26 alin 3 din Legea 10/2001, de la data comunicării deciziei curge termenul de 30 de zile în care persoana nemulţumită poate formula contestaţie la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării.
Legea nu cuprinde dispoziţii speciale referitoare la modul în care se face comunicarea, astfel încât se aplică dispoziţiile comune de procedură, în raport de care comunicarea se face prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în scopul de a fi înştiinţată persoana interesată despre emiterea actului.
În speţă, apelanta a făcut dovada că a comunicat prin scrisoare cu confirmare de primire, recomandată, către P. I., autoarea petentei, copie a dispoziţiei nr.8769/9 mai 2005, data când aceasta fost primită fiind 12.05.2005.
Pe confirmarea de primire este înscrisă calitatea primitorului actului de destinatar şi se află semnătura acestuia. Susţinerea reclamantei din apel în sensul că la data respectivă autoarea nu se afla în ţară nu a fost dovedită. În plus, la data plecării din ţară sau a schimbării reşedinţei ori domiciliului partea care formulase notificare, cunoscând derularea procedurii administrative ce urma a se finaliza prin emiterea unei dispoziţii, avea obligaţia de a încunoştiinţa persoana juridică notificată despre schimbarea reşedinţei sale.
În cauza Lilian Teuschler c. Germaniei, 47636/99, hotărârea din 4 oct. 2001, CEDO a statuat că revine celor interesaţi obligaţia de a da dovadă de diligenţă pentru a-şi proteja interesele iar în speţa respectivă a constatat că nu s-a încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil prin aceea că, din pricina bolii, nu îşi putuse ridica la timp corespondenţa de la poştă, astfel încât a aflat despre procesul împotriva sa după şedinţa de judecată. Instanţa europeană a arătat că reclamanta nu a luat toate măsurile necesare pentru primirea corespondenţei sau pentru ca altcineva să o poată ridica în numele său.
Deşi cauza citată se referă la un proces judiciar, obligaţiile părţilor de a da dovadă de diligenţă privesc şi etapa administrativă anterioară unui proces, cât timp această etapă este urmată de formularea unei cereri în justiţie, în legătură cu acte emise în stadiul administrativ al procedurii.
Aşadar, se constată că autoarei reclamantei i s-a comunicat la 12.05.2005 copie a dispoziţiei emisă ca urmare a notificării formulate alături de alte persoane îndreptăţite, comunicarea s-a făcut prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, care a ajuns la destinatar.
O dovadă în plus o constituie faptul că la 31.05.2005 autoarea reclamantei împreună cu P.C. , P.Gh. şi M.P.C. au formulat, în termen, contestaţie împotriva Dispoziţiei 8769/2005, care a făcut obiectul dosarului 2740/2005 al Tribunalului Dolj, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1670 din 5.12.2006.
Prin concluziile scrise depuse în apelul de faţă, reclamanta a susţinut că procedura nefiind finalizată, întrucât acţiunea promovată anterior s-a perimat, se poate relua procedura de retrocedare a imobilului. O astfel de solicitare este contrară prevederilor legii 10/2001, potrivit cu care restituirea bunurilor imobile se face doar cu urmarea procedurii legale, care debutează prin depunerea notificării, continuă prin emiterea dispoziţiei şi contestarea în instanţă, în termenul legal.
Dreptul de acces la instanţă, garantat prin art. 21 din Constituţie, presupune anumite limitări în ceea ce priveşte procedurile judiciare ori termenele, iar art. 126 din legea fundamentală stabileşte că procedura de judecată se stabileşte prin lege.
Aşadar, reclamanta, parte în procesul anterior, prin autoarea sa, nu poate invoca în prezent reluarea procedurii pentru restituirea bunurilor supuse reglementării legii 10/2001, procedura fiind finalizată prin pronunţarea sentinţei 1670 din 5.12.2006 a Tribunalului Dolj.
Faptul că reclamanta s-a adresat primăriei cu cererea înregistrată sub nr. 330810/15.11.2007 nu presupune posibilitatea de a fi analizată din nou de către instanţă dispoziţia emisă în anul 2005, pentru că toate etapele prevăzute de lege au fost anterior parcurse iar notificarea faţă de care primăria trebuia să dea un răspuns, cenzurat apoi în instanţă, era cea înaintată de autoarea petentei sub nr. 354/2001.
Ca urmare, se constată că reclamanta a promovat contestaţia ce face obiectul dosarului pe rol după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 din legea 10/2001, aşa încât potrivit art. 296 c.p.c. se va admite apelul, se va schimba sentinţa şi pe fond se va respinge contestaţia ca fiind tardiv introdusă.
Cel de al doilea motiv de apel , având un caracter subsidiar, nu trebuie a fi analizat.
??
??
??
??
1
