Revendicare imobiliară Chirii


Dosar nr. 11535/318/2009 Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 6543

Sedinta publica de la 30.08.2011

Completul compus din:

PRESEDINTE:MIHAELA SURDOIU

Grefier: IRINA CALUGARU

Pe rol fiind solutionarea actiunii civile având ca obiect pretentii si obligatie de a face formulata de reclamantul…………, domiciliat în……………, în contradictoriu cu pârâta ………..cu sediul în ……….

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns reclamantul, personal si asistat de catre avocat……….., lipsa fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care învedereaza instantei ca, prin serviciul registratura, la data de 22.08.2011, expertul tehnic agricol ………a depus raportul de contraexpertiza încuviintat în cauza (filele 84-90).

Aparatorul reclamantului depune, în raport de concluziile raportului de expertiza tehnica întocmit în cauza, o precizare prin care solicita obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinta pentru terenul intravilan pe care se afla amplasati doi stâlpi de tensiune apartinând pârâtei, valoare stabilita pe ultimii trei ani anterior promovarii actiunii respectiv, perioada 11.09.2006-11.09.2009 (fila 91) si învedereaza instantei ca nu are obiectiuni asupra raportului de contraexpertiza efectuat în cauza si nici alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fondul cauzei.

Aparatorul reclamantului solicita admiterea actiunii formulate, obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinta pentru terenul intravilan, valoare stabilita pentru perioada 11.09.2006-11.09.2009 de expert la suma de 1.133,81 lei, obligarea pârâtei la plata în continuarea a chiriei aferente terenului folosit de aceasta si totodata obligarea acesteia la semnarea unei conventii cadru pentru stabilirea unei chirii care sa reprezinte despagubirea cu caracter periodic pentru folosinta portiunilor de teren aferente existentei si functionarii utilitatilor pârâtei; Cu cheltuieli de judecata si depune, în sedinta publica, concluzii scrise si chitanta nr. 265/17.05.2011, reprezentând onorariu avocat.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin actiunea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 15.09.2009, sub numarul 11535/318/2009, reclamantul …………a solicitat instantei de judecata ca prin hotarârea ce o va pronunta în contradictoriu cu pârâta ………..sa dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 3600 lei, reprezentând chirie pentru folosinta terenului pe care se afla amplasat stâlpul de înalta tensiune, valoare stabilita pe ultimii trei ani (11.09.2006-11.09.2009); obligarea pârâtei la plata în continuare a chiriei aferente terenului folosit de aceasta si totodata obligarea acesteia la semnarea unei conventii – cadru pentru stabilirea unei chirii care sa reprezinte justa despagubire cu caracter periodic pentru folosinta fara titlu a portiunilor de teren aferente existentei si functionarii utilitatilor pârâtei; cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii reclamantul a aratat ca detine, potrivit titlului de proprietate nr. 1344792/31.03.2003, o suprafata totala de 5 ha si anume 1085 m.p în comuna Musetesti, din care suprafata de 0,700 m.p, reprezentata de curti si constructii este afectata de prezenta unui stâlp cu capacitate electrica ce apartine societatii pârâte iar datorita amplasarii acestui stâlp este în imposibilitate de a folosi terenul, acesta devenind inutilizabil pentru constructii, aspect confirmat si prin adresa nr. 246/26.01.2009, emisa de catre Primaria Musetesti, în care se precizeaza ca nu i se poate elibera certificatul de urbanism necesar obtinerii unei autorizatii de constructie având în vedere ca acest teren este traversat de reteaua electrica.

A mai aratat reclamantul ca, la data de 27.08.2009, s-a adresat societatii pârâte printr-o notificare prin care i-a adus la cunostinta faptul ca terenul sau este afectat de stâlpi de înalta tensiune fara a exista un raport juridic, dreptul de servitute neconferind si un drept de proprietate asupra terenurilor pe care sunt amplasate aceste utilitati.

Reclamantul a mai aratat ca a solicitat si încheierea unei conventii cadru pentru stabilirea unei chirii care sa reprezinte justa despagubire cu caracter periodic pentru folosinta fara titlu a portiunilor de teren aferente existentei si functionarii acestor utilitati, solicitarea sa pentru rezolvarea amiabila a situatiei ivite ramânând fara raspuns.

De asemenea, a mai aratat reclamantul ca exercitarea dreptului de uz si servitute asupra proprietatii sale are ca efect lipsirea de o parte din veniturile imobiliare si duce la un control al folosirii bunului ce contravine prevederilor articolului 480 Cod Civil.

În drept au fost invocate dispozitiile articolului 480 si 481 Cod Civil, articolul 135 din Constitutia României si dispozitiile Legii energiei electrice nr. 13/2007.

Au fost anexate, în fotocopie, titlu de proprietate nr. 1344792/31.01.2003, schita parcelelor, notificare din data de 27.08.2009, confirmare de primire si adresa nr. 246/26.01.2009.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiata a actiunii formulate si cerere reconventionala prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtii …………si…………., sa se constate nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr. 1344792/2003, respectiv cu privire la suprafata de teren ocupata de stâlpii ce fac parte din retelele electrice.

În motivarea cererii reconventionale pârâta a aratat ca reteaua de distributie a energiei electrice care trece pe terenul inclus în titlul de proprietate contestat face parte din LEA 20 KV Novaci – Hirisesti – Crasna- Musetesti 341 ST BE si este proprietatea sa, astfel cum rezulta din fisa mijloacelor fixe, fiind amplasata în acel loc în anul 1968, având numar de inventar 10223000, iar titlul de proprietate eliberat nu a tinut cont de prevederile art. 2, 5 si 41 din Legea 18/1991, în sensul ca a inclus si suprafata de teren ocupata de retelele electrice, teren ce este proprietate publica a statului, deoarece reteaua electrica amplasata pe acest teren este o constructie de interes public în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 51 – 54 din Legea 13/2007.

Considera pârâta ca reclamantul nu este proprietarul suprafetei de teren pe care sunt amplasate retelele electrice de distributie întrucât, potrivit art. 41 alin.4 din Legea 13/2007, terenurile pe care sunt situate retelele electrice de distributie existente la data intrarii în vigoare a acestei legi sunt si ramân în proprietate publica a statului si în plus este beneficiara contractului de concesiune nr.6/2005 a serviciului de distributie a energiei electrice încheiat cu Statul Român prin Ministerul Economiei si Comertului, contract care garanteaza dreptul de folosinta gratuita asupra retelelor de distributie si a terenurilor ocupate de acestea, inclusiv asupra terenurilor proprietate publica a statului si în aceste conditii detine un drept legitim si gratuit de a folosi terenul ocupat de aceste instalatii, drept garantat de stat si Constitutie, dobândit chiar si în scris chiar prin contractul de concesiune.

A mai aratat pârâta ca are calitatea de prestator al serviciului public de distributie a energiei electrice si conform prevederile HG 627/2000 si HG 1342/2001 a primit de la Statul Român în administrare terenul aferent instalatiilor electrice, astfel ca, dreptul de proprietate al reclamantului trebuia apreciat potrivit art. 481 C.civ. si mai mult, potrivit art. 41 alin.7 din Legea 13/2007, eliberarea unor astfel de amplasamente se suporta integral de cei care au generat modificarea, iar Curtea Constitutionala pronuntându-se asupra constitutionalitatii unor articole din legea energiei electrice (prin deciziile nr.203/2004, 284/2004, 167/2004, 168/2004, 163/2007) a retinut ca obligatia suportarii acestor cheltuieli este în sarcina celui care a generat modificarea si continutul si limitele exercitarii dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, fapt ce este în concordanta cu prevederile art. 1 paragraful 2 din primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale care recunosc dreptul statelor de a reglementa prin lege folosinta bunurilor conform interesul general.

Pârâta a apreciat ca titlul de proprietate contestat s-a eliberat cu încalcarea dispozitiilor imperative de interes general ale legii fondului funciar referitoare la caracterul inalienabil al terenurilor pe care sunt amplasate retelele electrice, terenuri care sunt proprietatea publica a statului.

Prin încheierea de sedinta din data de 12.01.2010 instanta a disjuns cererea reconventionala formulata de pârâta …………având ca obiect constatare nulitate absoluta partiala a titlului de proprietate nr. 1344792/31.01.2003, aceasta fiind înaintata serviciului Registratura în vederea înregistrarii si repartizarii pe un complet specializat în solutionarea cauzelor de fond funciar iar, în temeiul articolului 244, alineat 1, punct 1 Cod de Procedura Civila a fost suspendata judecarea actiunii formulate de catre reclamantul ……..în contradictoriu cu pârâta …………..

Reclamantul, având în vedere ca a fost solutionata în mod definitiv si irevocabil cererea reconventionala formulata de catre pârâta, a formulat cerere de repunere pe rol, în cauza fiind acordat termen de judecata la data de 15.02.2011.

Pe parcursul cercetarii judecatoresti au fost administrate proba cu înscrisuri si proba cu expertiza tehnica de specialitate.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta constata ca actiunea formulata de reclamantul .,…………..este întemeiata în parte pentru urmatoarele considerente:

Conform titlului de proprietate nr. 1344792/31.01.2003 (fila 4) reclamantul este proprietarul suprafetei de 5,1085 ha teren situata în………….

Din raportul de contraexpertiza întocmit în cauza (fila 85) instanta retine ca pe terenul proprietatea reclamantului situat în tarlaua 8, parcelele 117 si 118 pârâta are amplasati 2 stâlpi din lemn, suprafata de teren afectata de acestia fiind de 1,22 mp.

Conform art. 480 “proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut însa în limitele determinate de lege”.

Astfel dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin deoarece confera titularului sau trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia.

Astfel cum am aratat anterior din probele administrate în cauza a reiesit faptul ca reclamantul, proprietarul terenului în litigiu, a fost lipsit de atributele ce decurg din dreptul de proprietate asupra acestuia, cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii uzufructului de pe acest teren pe ultimii trei ani fiind astfel întemeiata, urmând a fi admisa.

În ceea ce priveste capatul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata în continuare a chiriei aferente terenului ocupat de aceasta, instanta constata pe de o parte ca între parti nu a fost încheiat un contract de închiriere în care sa se convina asupra unei chirii pentru terenul în litigiu, iar pe de alta parte instanta nu poate obliga pârâta la plata pentru viitor a contravalorii unei eventuale lipse de folosinta a terenului în litigiu, nefiind îndeplinita 2 dintre conditiile de exercitare a actiunii civile, respectiv dreptul subiectiv civil care nu îndeplineste conditia de a fi actual si interesul care nu îndeplineste conditia de a fi nascut si actual.

Cu privire la capatul 3 de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la semnarea unei conventii cadru pentru stabilirea unei chirii care sa reprezinte justa despagubire cu caracter periodic pentru folosinta fara titlu a portiunilor de teren ocupate, instanta constata ca în conformitate cu dispozitiile art. 16, alineat 5 din Legea nr. 13/2007 exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza dupa intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind conditiile si termenii referitori la durata, continutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevazute într-o conventie-cadru, precum si pentru determinarea cuantumului indemnizatiilor si a despagubirilor si a modului de plata a acestora, care se aproba, împreuna cu conventia-cadru, prin hotarâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Cum stâlpii de înalta tensiune în litigiu existau la data intrarii în vigoare a Legii nr. 13/2007, în speta nu sunt aplicabile dispozitiile art. 16 din acest act normativ, cererea reclamantului fiind neîntemeiata.

Având în vedere starea de fapt retinuta de instanta de judecata, instanta urmeaza sa admita în parte actiunea formulata de reclamantul …………în contradictoriu cu pârâta ………….sa oblige pârâta la plata catre reclamant a sumei de 1133,81 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinta a terenului proprietatea reclamantului pe care se afla amplasati 2 stâlpi de tensiune apartinând pârâtei si sa respinga celelalte capete de cerere.

Având în vedere dispozitiile art. 274 Cod de procedura civila conform carora partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuieli de judecata, instanta urmeaza sa oblige pârâta la plata catre reclamant a sumei de 1099 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat, onorariu expert si taxa judiciara de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite în parte actiunea formulata de reclamantul………, domiciliat în …………..în contradictoriu cu pârâta…………, cu sediul în …………..

Obliga pârâta la plata catre reclamant a sumei de 1133,81 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinta a terenului proprietatea reclamantului pe care se afla amplasati 2 stâlpi de tensiune apartinând pârâtei.

Respinge celelalte capete de cerere.

Obliga pârâta la plata catre reclamant a sumei de 1099 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat, onorariu expert si taxa judiciara de timbru.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi, 30.08.2011.

PRESEDINTE GREFIER

MIHAELA SURDOIU IRINA CALUGARU

Red SM/Tehnored C.I.

4 ex./ 08.09.2011