C.p.cv., art.295-296, art. 480 C.civ.
Actiunea în revendicare presupune dovedirea identitatii dintre imobilul revendicat si cel ocupat de catre pârâti. Prin probele administrate în cauza rezulta în mod indubitabil ca nu exista nici o suprapunere între imobilul revendicat si imobilul ocupat de catre pârâti.
Se retine ca reclamantul nu are titlu de proprietate asupra imobilului proprietatea pârâtei (dobândit în baza deciziei nr. 14/2001 si în baza contractului de vânzare-cumparare ) astfel ca actiunea în revendicare trebuie respinsa.
Independent de lipsa identitatii dintre bunul detinut de autorul reclamantului si bunul aflat în proprietatea pârâtei, instantele trebuie sa tina seama de efectele pozitive si negative ale hotarârii judecatoresti irevocabile invocate de catre pârâta si nu pot sa judece în alt mod aspectele ce au fost transate printr-o hotarâre judecatoreasca anterioara. Solutia de respingere a actiunii în revendicare nu este rezultatul invalidarii contractului de vânzare nr. 3377/1949 ci este rezultatul constatarii indubitabile a faptului ca imobilul cumparat de autorul reclamantului nu este imobilul revendicat si aflat în proprietatea pârâtei.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A IV A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 265/10.03.2011, dosar nr.46799/3/2007
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti sub nr. 679/301/12.06.2006 reclamantul M.M. a chemat în judecata pe pârâtii Primaria Municipiului Bucuresti si Primaria sector 3, solicitând instantei pronuntarea unei hotarâri care sa dispuna obligarea pârâtelor la a-i lasa în deplina proprietate si posesie imobilul situat în Bucuresti, str. Lipscani nr. 65, sector 3 compusa din teren si constructia aferenta, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea actiunii reclamantul a aratat ca imobilul a fost dobândit de autorul sau M.S. prin contractul de vânzare -cumparare nr. i ca acest imobil a trecut în proprietatea statului prin Deciziunea nr. 247/24.05.1952 a Sfatului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu.
A mai aratat reclamantul ca, prin notificarea din data de 1.02.2002 a solicitat Primariei Municipiului Bucuresti restituirea în natura, ocazie cu care s-a format dosarul administrativ, dar ca, desi a formulat numeroase cereri, nu a primit un raspuns legal.
În drept cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 480 si art. 481 Cod civil, art. 46 si urm. din Legea nr. 10/2001, art. 112 si 274 Cod procedura civila.
Prin sentinta civila nr. 3681/23.04.2007 pronuntata de Judecatoria sectorului 3 Bucuresti a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantului, a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Primariei Municipiului Bucuresti si a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtilor Primarul General al Municipiului Bucuresti, CGMB, Primarul Sectorului 3 si Consiliul Local al sectorului 3 Bucuresti, actiunea principala formulata împotriva acestor pârâti fiind respinsa pentru lipsa calitatii procesual pasive. De asemenea a fost admisa exceptia inadmisibilitatii actiunii principale si a cererilor de interventie formulate în contradictoriu cu Primaria Municipiului Bucuresti si pârâta C.P., acestea fiind respinse, ca inadmisibile.
Prin decizia civila nr. 1304 A din 26.10.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a III-a Civila a fost admisa exceptia necompetentei Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti, a fost anulata sentinta civila nr. 3681/23.04.2007 si a fost trimisa cauza spre repartizare aleatorie uneia dintre sectiile civile ale Tribunalului Bucuresti, retinându-se competenta acestei instante în fond.
Prin sentinta civila nr. 1003/6.07.2009 Tribunalul Bucuresti Sectia a IV-a Civila a respins ca neîntemeiate actiunea formulata de reclamant si cererile de interventie principale formulate de intervenienti.
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut ca dupa precizarea si modificare actiunii, obiectul prezentei cereri de chemare în judecata îl reprezinta actiunea în revendicare pe calea dreptului comun prin care reclamantul si intervenientii principali, mostenitori ai autorului M. S., conform certificatului de mostenitor ., invocând ca titlu de proprietate contractul de vânzare – cumparare ., precum si notificarea formulata în baza Legii nr. 10/2001, au solicitat obligarea pârâtei C.P. la lasarea în deplina proprietate si posesie a imobilului situat în Bucuresti, str. Lipscani nr. compus din teren si constructie aratând ca acest imobil este nelegal ocupat de pârâta care invoca drept titlu actul de vânzare cumparare autentificat si decizia Curtii de Apel Bucuresti Sectia a IV-a Civila nr. 14/16.01.2001 prin care s-a admis actiunea în revendicare formulata de pârâta în contradictoriu cu Primaria Municipiului Bucuresti, recunoscându-se dreptul de proprietate al pârâtei si nelegala trecere a acestuia în proprietatea statului.
Tribunalul a retinut netemeinicia sustinerilor reclamantilor si intervenientilor constatând ca nu exista identitate între imobilul cumparat de M. S., trecut ulterior în proprietatea statului si imobilul pentru care au detinut titlu autorii pârâtei si a carui restituire a obtinut-o aceasta prin hotarâre judecatoreasca irevocabila.
De asemenea tribunalul a constatat ca orice alta sustinere a reclamantului sau intervenientilor nu poate fi primita întrucât ar contraveni caracterelor constructiei ce a apartinut autorului M. S., rezultate din contractul de vânzare cumparare invocat de acesta, iar daca identificarea s-ar face potrivit sustinerilor reclamantului si intervenientilor, M. S. nu mai avea cum sa se învecineze cu imobilul de la nr. 63, ci cu imobilul de la nr. 67, ocupat de P.N.G. a carei pravalie nu ar mai putea fi colt cu str. Hanul cu Tei si nu ar mai putea avea pravalii de acces direct din str. Hanul cu Tei si mai ales ca nu ar mai fi avut în posesie un portal cu spatii la etaj. Acest portal exista numai între numerele 63 si 65 construit peste str. Hanul cu Tei.
În opinia Tribunalului, aspectele de mai sus duc la concluzia ca proprietatea lui M. S. cu nr. nu putea sa fie situata între imobilul de la nr. 61 (1948 -prezent) sau 49 (înainte de 1925) sau 63 (1925 – 1948) si imobilul C.R. de la nr. 63 (1948 – prezent) sau 51 (înainte de 1925) sau 65 (1925-1948) colt cu str. Hanul cu Tei, neexistând identitate între acest imobil si cel restituit pârâtei C. P. prin hotarâre judecatoreasca irevocabila.
Confuzia reclamantului si a intervenientilor legata de identificarea imobilului a fost determinata de faptul ca numerele postale ale strazii Lipscani din perioada – 1948 au fost trecute în documente încheiate dupa anul 1948, respectiv în 1949 ca si anterior, desi intervenisera modificari întrucât vânzatorul în cursul anului 1949 nu a facut modificarile în actele de proprietate ale imobilului; astfel s-a ajuns în situatia ca desi vânzarile s-au efectuat în anul 1949, aceasta vânzare sa se noteze în acte nu dupa numerele postale noi 63-65, ci dupa numerele postale existente în cartea funciara.
Tribunalul a înlaturat sustinerile reclamantului si ale intervenientilor în sensul ca vânzarile din anul 1949 s-ar fi realizat dupa numerele postale noi, deoarece aceasta sustinere este contrazisa de caracterele constructiilor, analizate corespunzator în raportul de expertiza.În final s-a observat ca aceste concluzii din varianta I a raportului de expertiza se coroboreaza cu cele ale expertizei efectuate cu ocazia solutionarii litigiului finalizat prin pronuntarea de catre Curtea de Apel Bucuresti a deciziei civile nr. 14/16.01.2001, hotarâre judecatoreasca care, desi nu este opozabila reclamantului si intervenientilor care nu au fost parti, beneficiaza de prezumtia de adevar conferita de puterea de lucru judecat.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul M.M…
În motivarea apelului, reclamantul sustine urmatoarele:
Instanta de fond nu a judecat cererea reclamantului de identificare si punere în posesie a acestuia cu privire la imobilul situat în str. Lipsacni nr. 65 ce a apartinut lui M. S. în baza contractului de vânzare-cumparare nr.
Respingând actiunea reclamantului instanta de fond a încalcat prevederile art. 480 din Codul civil.
Instanta de fond si-a întemeiat actiunea pe un raport de expertiza ale carui concluzii au la baza numerele postale anterioare anului 1948.
Prima instanta nu s-a pronuntat asupra cererii reclamantului de a se completa probele pentru a se putea realiza o reala comparare a titlurilor prezentate de parti.
În opinia apelantului prima instanta trebuia sa încuviinteze o contraexpertiza si nu sa situeze o proprietate de 121 m.p între doua numere postale, facând-o astfel neexistenta.
Apelantul solicita ca în apel sa se refaca si sa se completeze probatoriul.
În sustinerea apelului au fost invocate dispozitiile art. 282 – 298 Cod procedura civila.
Apelul este scutit de la plata taxei de timbru.
În apel au fost administrate proba cu expertiza si proba cu înscrisuri.
Prin încheierea de la termenul din 6.04.2010 a fost admisa cererea de reexaminare a încheierii din data de 4.03.2010 si s-a dispus acordarea ajutorului public judiciar reclamantului sub forma asistentei juridice gratuite.
Prin încheierea de la data de 18.11.2010, instanta a respins, motivat, cererea apelantului reclamant de efectuare a unei expertize care sa stabileasca daca actul de vânzare cumparare din anul 1949 este fals sau nu.
Analizând actele si lucrarile dosarului, Curtea a retinut urmatoarele:
Apelantul urmareste sa dovedeasca ca bunul obtinut de catre intimata în baza unei hotarâri judecatoresti irevocabile este acelasi cu bunul ce a apartinut autorului sau, numitul M. S., în baza contractului de vânzare-cumparare.
Curtea constata ca prin decizia civila nr. 14 din 16.01.2001, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti Sectia a IV-a Civila, în dosar nr. 2601/2000, a fost admis apelul declarat de reclamanta C.P.împotriva sentintei civile nr. 216/16.03.2000 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a Civila, a fost schimbata în tot sentinta si a fost obligata pârâta Consiliul General al Municipiului Bucuresti sa lase în deplina proprietate si posesie reclamantei imobilul situat în Bucuresti, str. Lipscani nr. 65 ( fost 67, colt cu str. Hanul cu Tei), compus din parter, etaj si mansarda, identificat conform expertizei, precum si terenul de sub constructie.
În motivarea deciziei mentionate, ramasa irevocabila prin nerecurare, s-a retinut ca imobilul revendicat de C. P., situat în str. Lipscani nr. 65, fost nr. 67, a fost dobândit în proprietate de catre aceasta, în baza actului de vânzare – cumparare transcris sub nr. De asemenea s-a retinut ca imobilul a fost preluat de catre stat în mod nelegal întrucât proprietara acestuia (C. P.) era studenta la momentul preluarii în baza Decretului nr. 92/1950. În fine, în motivarea deciziei s-a mai aratat ca identificarea cadastrala a bunului s-a stabilit prin expertiza ce a avut la baza titlului de proprietate al apelantei reclamante si constatarile facute de expert la fata locului.
Curtea constata ca atât raportul de expertiza întocmit de expert N. G. în fata primei instante, cât si raportul de expertiza (inclusiv raspunsurile la obiectiuni) întocmit în apel de catre expert P. I C. dovedesc în mod indubitabil ca nu exista nici o suprapunere între imobilul cumparat de catre doamna P.C. prin contractul de vânzare – cumparare nr. 8305/6.12.1949 si imobilul cumparat de M. S. în baza contractului de vânzare-cumparare.
Curtea observa ca toate concluziile rapoartelor de expertiza efectuate în cauza sunt în sensul ca imobilul proprietatea pârâtei revendicat de catre reclamant, nu este cel care a apartinut autorului reclamantului M. S.. Aceste concluzii se coroboreaza întru totul cu cele retinute în decizia civila nr. 14 din 16 ianuarie 2001.
În raspunsul la obiectiunile la raportul de expertiza întocmit în fata instantei de apel, expertul P. I C. reia istoricul înstrainarilor relative la imobilul revendicat de catre reclamant si de asemenea indica actele care l-au determinat sa concluzioneze ca nu exista nici o suprapunere între imobilul cumparat de doamna P. C. si imobilul cumparat de numitul M.S.
Conform Comisiei pentru întocmirea cartii funciare – dosar nr. 431/1940 referitor la imobilul din str. Lipscani nr. 65 – 67 si str. Hanul cu Tei, nr. 4,5,6,7 si 27, acesta este compus din: casa cu fatada spre str. Liscani, parter, 3 pravalii, etaj 1, 1 holl, 4 camere, dependinte, etajul 2; 1 holl, 3 camere si dependinte, respectiv casa cu fatada spre str. Hanul cu Tei are 5 pravalii. În partea a II-a din cartea funciara sunt mentionati proprietarii imobilului.
Prin contractul de vânzare – cumparare nr. , C R, cumpara de la susnumitii pravalia situata în str. Lipscani nr. 65, (fosta 51) colt cu str. Hanul cu Tei, închiriata lui I. E, cu dependinte la etaj, specificând ca nu se vinde nimic din str. Lipscani nr. 67. Se vinde si 1/4 din terenul ocupat de imobil.
Prin contractul de vânzare – cumparare nr. M .S cumpara de la susnumitii pravalia din str. Lipscani nr. 65 (fost 51) si 1/4 din terenul pe care se afla imobilul. Pravalia se învecineaza cu imobilul din str. Lipscani nr. 63 ( la stânga) cu pravalia închiriata lui I. E. ( la dreapta) si cu str. Lipscani ( la vitrina),specificând ca nu se vinde nimic din str. Lipscani nr. 67.
Prin contractul de vânzare – cumparare nr., susnumitii vând doamnei P.N. G.(ulterior Constantinescu) imobilul din str. Lipscani nr. 67(colt cu str. Hanul cu Tei) si tot terenul pe care se afla imobilul compus din subsol, casa scarii, parter, etaj 1 si etaj 2 , jumatate din portalul de intrare din str. Lipscani spre Hanul cu Tei si 4 pravalii pe str. Hanul cu Tei.
Dupa cum a retinut si prima instanta si dupa cum dovedesc toate probele administrate în cauza este indubitabil ca nu exista nici o suprapunere între imobilul cumparat de doamna P. C. si cel cumparat de d-l M. S..
Curtea retine ca reclamantul nu are titlu de proprietate asupra imobilului proprietatea pârâtei (dobândit în baza deciziei nr. 14/2001 si în baza contractului de vânzare-cumparare transcris sub nr. 8305/6 decembrie 1989) astfel ca actiunea în revendicare trebuie respinsa.
Trebuie precizat ca independent de lipsa identitatii dintre bunul detinut de autorul reclamantului si bunul aflat în proprietatea pârâtei, instantele trebuie sa tina seama de efectele pozitive si negative ale hotarârii judecatoresti irevocabile invocate de catre pârâta si nu pot sa judece în alt mod aspectele ce au fost transate printr-o hotarâre judecatoreasca anterioara. Atâta timp cât în procesul finalizat prin decizia civila nr. 14/12001 s-a stabilit ca bunul ce a facut obiectul contractului de vânzare-cumparare nr. 8305/1949 este bunul ce a fost restituit pârâtei, în prezentul proces nu se poate retine ca acelasi bun ar fi facut obiectul contractului de vânzare-cumparare nr. 3377/1949 si ar trebui restituit reclamantului.
Solutia de respingere a actiunii în revendicare nu este rezultatul invalidarii contractului de vânzare nr. 3377/1949 ci este rezultatul constatarii indubitabile a faptului ca imobilul cumparat de autorul reclamantului nu este imobilul revendicat si aflat în proprietatea pârâtei.
Sustinerile apelantului conform carora prima instanta nu ar fi administrat un probatoriu mai complex în cauza, nu sunt corecte deoarece atât în prima instanta, cât si în prezentul apel, au fost administrate probe utile, concludente si pertinente, raportate la obiectul cauzei, iar prin aceste probe s-a lamurit pe deplin situatia de fapt.
Verificarea sustinerilor reclamantului conform carora contractul de vânzare – cumparare nr. 8305/6.12.1949 ar fi fals, de catre instanta civila, ar însemna ca în acest proces sa se faca o proba care sa infirme aspectele stabilite cu putere de lucru judecat prin decizia civila nr. 14/2001, ceea ce este inadmisibil. O astfel de verificare este si lipsita de interes din moment ce nu exista nici un dubiu cu privire la faptul ca imobilul detinut de pârâta în baza contractului de vânzare-cumparare aratat anterior nu se suprapune nici total, nici partial cu imobilul care a apartinut autorului reclamantului.
Pentru motivele aratate, retinând ca hotarârea primei instante este legala si temeinica, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
