Revendicare imobiliară Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)


Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Baia de Aramă la data de 27.07.2009, reclamanta G. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M. P., M. E., M. I., M. A. şi G. C. ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenul intravilan, în suprafaţă de 2460 m.p. situat în punctul „Plaţul casei”, precum şi două camere din casa de locuit amplasată pe teren, respectiv cele două camere din spate.

În motivare, susţine reclamanta că a moştenit de la bunica sa şi a pârâţilor un teren în suprafaţă totală de 4860 m.p. şi o casă compusă din 4 camere. În urma partajului dintre părţi din 11 aprilie 1930 fiecare dintre fraţi a primit moştenire o cameră din casă şi ? din teren. Numita J. P. a primit şi de la sora sa I. E. suprafaţa de 180 m.p. curţi construcţii, prin testamentul nr.4665/07.08.1970 şi a solicitat încuviinţarea probei testimoniale şi a probei prin expertiză.Precizează reclamanta că este moştenitoarea legală a mamei sale P. J., conform certificatului de moştenitor nr.25/17.04.2002.De asemenea precizează reclamanta că a stăpânit în mod paşnic până în prezent o parte din teren dar de o perioadă de timp de 7 ani pârâtul M. P. a închis uşa casei şi în acest an 2009 nu i-a mai permis să culeagă recolta de pe terenul său.

Judecătoria Baia de Aramă prin sentinţa civilă nr.569 din 14 octombrie 2010 a respins acţiunea civilă cu obiect revendicare imobiliară.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că pentru admisibilitatea acţiunii în revendicare, reclamantul trebuie să facă dovada că este proprietarul bunului revendicat, iar pârâtul îi nesocoteşte dreptul, prin exercitarea asupra acestuia a unei posesii nelegitime.

Instanţa a reţinut că suprafeţele de teren revendicate, cât şi cele două camere din cele patru ale construcţie situată pe terenul revendicat au aparţinut autoarei S. D., bunica părţilor. După deces cei patru descendenţi ai acesteia au înţeles să împartă terenul cât şi imobilul construcţie în patru părţi egale, fiecăruia revenindu-i câte o suprafaţă de teren bine individualizată cât si o cameră din casa de locuit.

Cu privire la calitatea de proprietar instanţa constată că reclamanta a făcut această dovadă prin certificatul de moştenitor nr.25/17.04.2002 emis de biroul notarial prin care se constată masa succesorală a defunctei P. J., mama reclamantei, testamentul din data de 07.08.1970 prin care numita I. E. testează în favoarea lui P. J. cât şi actul intitulat „Dovadă”, act ce reprezintă o prin care numitul I. S. a transmis dreptul său de proprietate mamei reclamantei.

Deşi reclamanta a reuşit să facă dovada calităţii de proprietar asupra celor două suprafeţe de teren revendicate cât şi asupra celor două camere din imobilul construcţie, instanţa a constatat că pârâţii exercită o posesie legitimă, motiv pentru care acţiunea reclamantei a fost respinsă.

Cum din probe reiese că reclamanta a stat în pasivitate mai mult de 30 de ani neexecitând acte specifice dreptului de proprietate, lăsând casa de locuit cât şi terenul aferent casei în posesia îndelungată autorului pârâţilor, iar după decesul acestuia pârâţii preluând stăpânirea imobilelor revendicate, instanţa a constatat că reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei cât şi asupra celor două camere prin neuz.

Cu privire la terenul în suprafaţa de 926 mp, teren pe care mama reclamantei l-a dobândit de la fratele său S. I. prin înscrisul intitulat „dovadă” din anul 1939 instanţa a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că pârâţii ocupă suprafaţa de 750 mp din totalul de 926 mp.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului aceasta a arătat că în mod greşit a fost respinsă acţiunea în revendicare. A precizat că deşi s-a reţinut că este proprietara terenului revendicat, nu a dovedit că pârâţii îi ocupă terenul, situaţie care nu corespunde realităţii deoarece pârâţii au introdus la partaj terenul său şi chiar l-au vândut pârâtului G. C. Recurenta a menţionat că nu mai are acces în curte, iar susţinerea instanţei că nu a făcut acte de posesie nu este temeinică.

Analizând recursul formulat instanţa reţine următoarele:

Prin acţiunea formulată reclamanta a revendicat de la pârâţi un imobil compus din teren de 2460 mp intravilan şi cele două camere din spate din casa situată pe acest teren.

În motivarea acţiunii reclamanta a precizat că a moştenit terenul de la mama sa, P. J. şi că de o perioadă de 7 ani pârâtul Mandreş Petre a închis uşa casei, iar în anul 2009 nu i-a permis să culeagă recolta de pe terenul său.

După efectuarea expertizei reclamanta şi-a precizat acţiunea arătând că revendică terenul de 176 mp şi camere 1 şi 2, precum şi terenul de 926 mp, astfel cum au fost identificate de expert.

Analizând înscrisurile depuse de reclamantă la dosar în dovedirea dreptului său de proprietate, instanţa de recurs constată că singurul înscris doveditor al dreptului de proprietate al reclamantei îl constituie testamentul din data de 7.08.1970 (fila 28) prin care mama reclamantei, P. J. a primit de la sora sa mai multe suprafeţe de teren. Reclamanta a dovedit cu certificatul de moştenitor nr. 25/17.04.2002 (fila 27) că este unica moştenitoare a mamei sale, şi deci a terenurilor din testamentul menţionat.

În ceea ce priveşte celelate înscrisuri depuse la dosar şi anume. Act de mână-învoire (fila 30) şi dovada din 7.03.1939 (fila 32) instanţa de recurs deţine că acestea nu fac dovada proprietăţii, nefiind acte autentice, şi în aceste acte nu se identifică vreo suprafaţă de teren.

De asemenea, instanţa de recurs reţine că dreptul de proprietate este un drept perpetuu care nu se pierde prin neîntrebuinţare din partea titularului, deci în mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei cât şi asupra celor două camere prin neuz.

În cea ce priveşte neocuparea terenului de către pârâţi susţinerile instanţei de fond sunt netemeinice. Astfel, pentru a fi dobândită posesia trebuie să fie reunite cele două elemente ale sale, corpus şi animus în mâna aceleiaşi persoane. Dobândirea elementului material rezultă nu numai din faptul unilateral al posesorului de a exercita vizibil acte materiale de folosinţă, fiind suficient ca acesta să aibă posibilitatea actuală şi exclusivă de a face acte materiale asupra bunului. Dobândirea celui de-al doilea element, animus, are loc în momentul în care cel ce deţine lucrul manifestă intenţia de a păstra pentru sine acel lucru.

În cauză sunt întrunite ambele elemente ale posesiei, prin introducerea terenului la partaj şi vânzarea acestuia, pârâţii având posibilitatea exclusivă de face acte materiale şi juridice asupra bunului, precum şi intenţia de a-l păstra, deci nu se poate reţine că nu au posesia terenului.

În consecinţă, instanţa de recurs apreciază că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, probele administrate nefiind suficiente şi elocvente pentru soluţionarea cauzei, obiectivele expertizei fiind raportate la alte acte decât actul menţionat- testamentul care face dovada proprietăţii reclamantei.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. 5 cod proced. civ. a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării instanţa de fond va dispune efectuarea unei expertize specialitatea topografie care să indentifice terenul revendicat de reclamantă, să precizeze dacă acest teren este menţionat în testamentul din data de 7.08.1970 (fila 28), în toatalitate sau parţial, să identifice dacă pe teren se află vreo construcţie sau care camere din casa menţionată în acţiune se află pe terenul menţionat în testament.