Revendicare si graniţuire Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TG.BUJOR

JUD. GALAŢI

SENTINŢA CIVILĂ NR. 949

ŞEDINŢA PUBLICĂ din 08.09.2010

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea cauzei civile pentru revendicare şi grăniţuire

formulată de reclamanţii M.C ş.a. în contradictoriu cu pârâtul Z. N .

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 01.09.2010 care s-au consemnat

în încheierea din aceeaşi zi, când instanţa având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat

pronunţarea la data de 08.09.2010.

I N S T A N Ţ A

A s u p r a cauzei civile de faţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.Bujor sub nr. 623/316/2008 reclamanţii

M C şi C G au chemat în judecată pe pârâtul Z N solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va

pronunţa să stabilească linia de hotar ce desparte proprietăţile lor şi să oblige pe pârât să le lase în

deplină posesie şi proprietate suprafaţa de 100 m.p. teren intravilan com. Vîrlezi, jud. Galaţi.

În motivarea acţiunii reclamanţii au învederat următoarele:

Sunt ai terenului situat în intravilanul comunei Vîrlezi, jud. Galaţi potrivit

sentinţei civile nr. 390/15.06.2004 pronunţată în dosarul nr. 438/2004 al Judecătoriei Tg.Bujor prin care

s-a luat act de tranzacţia părţilor cu privire la ieşirea din indiviziune asupra suprafeţei de teren cuprinsă

în titlul de proprietate nr. 44635-65.

Deşi anterior anului 2007 proprietăţile lor erau delimitate de proprietatea pârâtului printr-

un gard de şpalieri şi plasă de sârmă, pârâtul a înlăturat limitele de hotar ocupându-le aproximativ 100

m.p. şi făcând imposibil accesul lor la proprietatea pe care o deţin în vecinătatea pârâtului.

Au precizat reclamanţii că drumul ce exista anterior anului 2007 făcea posibil accesul

de la drum către proprietatea lor iar prin înlăturarea gardului despărţitor nu mai au acces la proprietate.

În drept, şi-au întemeiat acţiunea pe disp. art. 480, 483 şi 584 Cod civil.

În dovedirea acţiunii au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză şi

au depus la dosar în copie sentinţa civilă nr. 390/2004 şi titlul de proprietate nr. 44635-65.

La primul termen de judecată reclamanţii şi-au completat acţiunea solicitând obligarea

pârâtului Z N la plata sumei de 1000 lei reprezentând contravaloarea gardului despărţitor distrus de

acesta.

De asemenea, am solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Z N a formulat întâmpinare solicitând admiterea capătului de cerere privind

stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietatea sa de a reclamanţilor şi respingerea capetelor de cerere

privind revendicarea suprafeţei de 100 m.p. şi obligarea sa la plata sumei de 1000 lei reprezentând

prejudiciul produs prin distrugerea gardului despărţitor.

A arătat pârâtul că proprietatea reclamanţilor se află la nord de drumul de exploatare

care îi delimitează proprietatea şi că în mod greşit s-a menţionat în titlul lor de proprietate că

proprietatea se învecinează la sud cu proprietatea lui Z N .

Că, profitând de această eroare, reclamanţii au desfiinţat drumul de exploatare şi au

pătruns pe proprietatea sa înlăturând un gard de şpalieri şi plasă de sârmă chiar în curtea sa.

A precizat pârâtul că a înlăturat gardul ridicat de reclamanţi pe proprietatea sa şi a

depozitat materialele rezultate pe terenul reclamanţilor.

În dovedirea susţinerilor a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamanţilor,

martori şi expertiză.

După administrarea întregului material probator, la termenul de judecată din data de

09.06.2010, reclamanţii au arătat că pe rolul instanţei se află dosarul cu numărul 948/316/2010 cu

aceleaşi părţi şi acelaşi obiect.

Fiind incidente dispoziţiile art. 163 Cod procedură civilă instanţa a dispus reunirea

dosarelor.

La acelaşi termen de judecată reclamanţii – prin apărător au solicitat modificarea

obiectului acţiunii în sensul de a se stabili în favoarea lor o servitute de trece pe proprietatea pârâtului.

Conform dispoziţiilor art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă modificarea acţiunii se poate

face până la prima zi de înfăţişare.

Cum reunirea dosarelor nr. 623/316/2008 şi nr. 948/316/2010 s-a făcut în temeiul art.

163 Cod procedură civilă, fiind vorba de aceeaşi pricină, cererea de modificare a acţiunii este tardiv

formulată.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine

următoarele:

Conform titlului de proprietate nr. 44635-65 şi sentinţei civile nr. 320/15.06.2004

pronunţată de Judecătoria Tg.Bujor reclamanţii M C şi C G sunt coproprietarii suprafeţei de 9000 m.p.

teren extravilan Vîrlezi identificată în tarlaua 95, parcela 1001, având ca vecini: la nord – Podaşcă V.; la

est -. Plesnilă M.; la sud – Zaharia Niţă şi la vest – Dimu Ion.

Conform titlului de proprietate nr. 45109-49 pârâtul Z N este proprietarul unei suprafeţe

de 4021 m.p. teren intravilan Vîrlezi, la sud de proprietatea reclamanţilor identificată în cvartalul 8,

parcela 1, având ca vecini: la nord – drum de exploatare, la est – drum sătesc, la sud – Grecu

Gheorghe, la vest – drum de exploatare.

Din raportul de expertiză topometrică întocmit în cauză rezultă că în teren reclamanţii

deţin o suprafaţă de 8571 m.p. faţă de 9000 m.p. înscrişi în titlul de proprietate iar pârâtul deţine o

suprafaţă de 3934 m.p. faţă de 4021 din titlul de proprietate.

Susţinerea pârâtului în sensul că reclamanţii au desfiinţat drumul de exploatare şi au

pătruns pe proprietatea sa instalând un gard din şpalieri şi plasă de sârmă este confirmată de menţiunile

din titlul de proprietate nr. 45109-49 conform cărora proprietatea acestuia are ca vecin la nord – drum de

exploatare şi de declaraţiile martorilor C N şi P C care au arătat că în anul 2007 reclamanţii C G şi M

C au ridicat un gard „între proprietatea lor şi cea a pârâtului”.

În concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert N V se arată că lotul

reclamanţilor este cuprins în conturul ABCD iar lotul pârâtului este cuprins în conturul DCEFG. Rezultă

că linia de hotar dintre cele două proprietăţi este pe aliniamentul C-D din schiţa anexă a raportului de

expertiză.

Prin acţiunea introductivă reclamanţii au solicitat instanţei să oblige pe pârât să le lase

în deplină posesie şi proprietate suprafaţa de 100 metri pe care a ocupat-o fără drept.

Din raportul de expertiză rezultă că pârâtul nu a ocupat nici o suprafaţă de teren din

proprietatea reclamanţilor.

De altfel, proprietatea reclamanţilor este situată în extravilanul comunei Vîrlezi astfel

încât revendicarea unei suprafeţe de teren intravilan este neîntemeiată.

Au mai solicitat reclamanţii obligarea pârâtului la plata sumei de 1000 lei reprezentând

contravaloarea gardului distrus.

Din declaraţiile martorilor şi din răspunsurile la interogatoriu rezultă că reclamanţii şi-au

împrejmuit proprietatea ridicând un gard din plasă de sârmă şi şpalieri în spatele casei pârâtului la o

distanţă de aproximativ trei metri, ocupând astfel drumul de acces ce era între cele două proprietăţi iar

pârâtul a demontat gardul aruncând pe proprietatea reclamanţilor materialul rezultat.

În consecinţă, instanţa apreciază că reclamanţii nu au făcut dovada că li s-a cauzat un

prejudiciu material prin demontarea gardului.

Faţă de cele ce preced, văzând şi disp. art. 584 instanţa urmează a admite în

parte acţiunea.

Va stabili linia de hotar dintre cele două proprietăţi pe aliniamentul C- D din schiţa anexă

a raportului de expertiză.

Va respinge ca nefondate capetele de cerere privind revendicarea şi pretenţiile şi va

constata tardiv modificat obiectul acţiunii.

Conform disp. art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de

judecată către reclamanţi.

Pârâtul a solicitat instanţei obligarea reclamanţilor la plata a 50 % din cheltuielile de

judecată efectuate în temeiul dispoziţiilor art. 584 Cod civil.

Cum obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată se face conform prevederilor

art. 274 Cod procedură civilă, articolul 584 Cod civil vizând cheltuielile ocazionate de grăniţuirea

efectivă a proprietăţilor, cererea va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite în parte acţiunea civilă pentru revendicare şi grăniţuire, înregistrată sub nr.

623/316/2008 din 04.06.2008, formulată de reclamanţii M C şi C G , , în contradictoriu cu pârâtul Z.

N.

Stabileşte linia de hotar dintre cele două proprietăţi pe aliniamentul C – D din schiţa

anexă a raportului de expertiză întocmit în cauză de expert N V raport ce va face parte integrantă din

prezenta sentinţă.

Respinge ca nefondat capătul de cerere privind revendicarea suprafeţei de 1000 m.p.

teren.

Respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de

1000 lei titlu de pretenţii.

Constată tardiv modificat obiectul acţiunii.

Obligă pe pârât să plătească reclamanţilor suma de 754 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Respinge ca nefondată cererea pârâtului privind obligarea reclamanţilor la plata

cheltuielilor de judecată.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 08.09.2010.

Preşedinte, Grefier,

Red.R.L.M.

Tehnred.C.D.

5 ex./13.10.2010

Com. 3 ex.

14.10.2010