Chiar dacă cererea de chemare în judecată nu a avut ca petit şi stabilirea cotelor cuvenite persoanelor îndreptăţite, ea conţinând astfel de solicitări încât să producă efecte şi în favoarea celei de-a doua notificatoare ce nu a devenit şi parte în proces (S.I.M.), de vreme ce prin hotărârea sa, prima instanţă a disociat analiza pe care făcut-o în privinţa drepturilor acestora şi a stabilit că se poate pronunţa şi se va pronunţa doar în privinţa drepturilor cuvenite reclamantei P.S.A.M., (una din notificatoare şi din cele trei succesoare în drepturi ale fostului proprietar), era absolut necesar să determine totodată şi limitele juridice ale drepturilor recunoscute pe baza înscrisurilor doveditoare, decurgând din calitatea ei de succesoare în drepturi a numitului C.G.C, alături de notificatoarea S.I.M. şi de numita G.C.O.C.
Cum acest lucru s-a realizat în mod greşit de către prima instanţă, a fost corectat prin decizia instanţei de recurs, în soluţionarea criticii pe acest aspect susţinută de recurentul pârât.
Cum acest lucru s-a realizat în mod greşit de către prima instanţă, a fost corectat prin decizia instanţei de recurs, în soluţionarea criticii pe acest aspect susţinută de recurentul pârât.
Judecând astfel cauza, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut ci, dimpotrivă, a stabilit un element absolut necesar unei juste soluţionări a cauzei.
Judecând astfel cauza, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut ci, dimpotrivă, a stabilit un element absolut necesar unei juste soluţionări a cauzei.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.6745/2/2011 – DECIZIA CIVILĂ NR.1496/8.11.2011)
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.07.2011sub nr.6745/2/2011, s-a solicitat de către revizuienta P.S.A.M., ca în contradictoriu cu intimaţii P.M.B. şi P.M.B., în temeiul art.322 pct.2 Cod de procedură civilă, să se revizuiască decizia nr.851/27.06.2011 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în sensul schimbării sale în parte, în privinţa soluţiei pronunţate cu privire la cota ce urmează a fi consemnată în dispoziţie, soluţie ce urmează a fi înlăturată din dispozitiv.
În motivarea cererii de revizuire, s-a susţinut că instanţa ce a judecat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr.2007/16.12.2010, s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi, totodată, a dat mai mult decât s-a cerut.
În acest sens, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată pe care revizuienta a formulat-o, s-a cerut instanţei să constate calitatea de persoană îndreptăţită, urmând ca pârâta să fie obligată la emiterea dispoziţiei pe numele tuturor persoanelor, fără ca instanţa să fi fost investită şi cu judecarea unui capăt de cerere prin care să stabilească vreo cotă. Instanţa de fond a soluţionat cererea, respingând-o în partea sa privitoare la numele persoanei semnatare a notificării dar care nu a fost si parte in procesul finalizat prin pronunţarea acesteia. Această soluţie nu a fost criticată prin cererea de recurs, iar pârâtul nu a solicitat stabilirea cotelor nici în faţa instanţei de fond, soluţia acesteia devenind irevocabilă pe aspectul relevat.
În plus, menţinerea soluţiei instanţei de recurs semnifică şi că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut deoarece S.I.M. nu poate justifica prin nici un document şi nici nu a pretins o cotă de ? , cota succesorală a revizuientei fiind mai mare decât cea determinată de instanţă ca fiind ?. Chestiunea stabilirii cotelor urmează a fi rezolvată între semnatarii notificării, metodologia de aplicare a Legii nr.10/2001 arătând că dispoziţia se poate emite şi fără arătarea cotelor ideale.
Revizuienta a mai solicitat şi judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Instanţa a luat măsura ataşării la prezenta cauză a dosarului de recurs nr.2140/3/2009 în care a fost pronunţată decizia nr.851/27.06.2011 supusă procedurii revizuirii.
Analizând cererea de revizuire în raport de temeiul de drept pe care aceasta s-a întemeiat, respectiv dispoziţiile art.322 pct.2 Cod de procedură civilă (dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut …, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut), Curtea stabileşte cu prioritate că aceasta este admisibilă deoarece a fost promovată împotriva unei decizii de recurs care evocă fondul, prin decizia nr.851/27.06.2011 în cauză fiind admis recursul declarat de P.M.B., modificată în parte sentinţa primei instanţe în sensul respingerii capătului de cerere privind înaintarea dosarului la S.C.C.S.D, ca nefondat, şi al precizării că propunerea de acordare de măsuri reparatorii va viza cota de ?, celelalte dispoziţii fiind menţinute.
Promovând prezenta cerere de revizuire îndreptată împotriva acestei decizii, revizuienta a susţinut că instanţa de recurs s-ar fi pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut deoarece nu determinarea cotelor de proprietate asupra imobilului din str.Nicolae Filipescu nr.32-34, sector 2, cuvenite notificatoarelor, a constituit aspectul litigios dedus judecăţii prin cererea formulată, ci faptul culpabil al nesoluţionării notificării lor de către intimat şi obligarea lui la acordarea măsurilor reparatorii la care reclamanta şi cealaltă persoană notificatoare ar fi îndreptăţite.
Soluţionând cererea formulată, prima instanţă a admis-o în parte şi a obligat pe pârâţii P.M.B. şi P.M.B.la emiterea unei dispoziţii motivate prin care să propună reclamantei P.S.A.M., acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 6.657.966 lei pentru imobilul din Bucureşti, str.Nicolae Filipescu nr.32-34, sector 2, format din teren şi construcţie, aceeaşi instanţă apreciind că cererea de chemare în judecată formulată în numele celei de-a doua persoane notificatoare, S.I.M.,trebuie respinsă.
Prin urmare, hotărârea primei instanţe a statuat exclusiv asupra drepturilor cuvenite reclamantei P.S.A.M., şi a hotărât că efectele sale urmează să se producă doar facă de aceasta, nu şi faţă de notificatoarea S.I.M., care nu a figurat şi în calitate de titular al cererii de chemare în judecată şi, deci, de parte în proces.
Soluţionând recursul declarat de pârâtul M.B. împotriva acestei sentinţe, instanţa de recurs l-a admis, modificând în parte hotărârea de primă instanţă stabilind, printre altele, că propunerea de acordare de măsuri reparatorii ce urmează să fie emisă de către recurentul pârât potrivit celor hotărâte de judecătorul fondului, va viza doar cota de ? din imobil, adică doar cea cuvenită reclamantei, singura notificatoare parte în proces, potrivit dezlegărilor instanţei de recurs.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de recurs a avut în vedere, pe de o parte, cota succesorală stabilită ca revenind reclamantei pe baza înscrisurilor doveditoare pe care le-a analizat, dar şi împrejurarea că prima instanţă nu putea să dispună emiterea unei dispoziţii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei pentru acelaşi imobil, atât pentru cota moştenitoarei G.C.O.C. (în privinţa căreia instanţa de recurs i-a reţinut calitatea de succesoare în drepturi a fostului proprietar, dar a stabilit că, deşi a fost trecută în notificarea formulată, ea nu a semnat-o), cât şi pentru cota aparţinând moştenitoarei S.I.M..
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de problemele de drept asupra cărora instanţele au fost chemate să se pronunţe în soluţionarea acesteia, în funcţie de probatoriile administrate şi de aspectul hotărât al cauzei, încă prin dispoziţiile primei instanţe necontestate de nici o parte (şi singurele care au intrat în puterea lucrului judecat), anume că disputate în cauză şi supuse cenzurii instanţei sunt doar drepturile cuvenite reclamantei, iar nu şi celeilalte notificatoare ce nu a fost parte în proces, doar asupra acestora instanţele având a se pronunţa şi doar în privinţa lor hotărârea pronunţată urmând să producă efecte, statuările instanţei de recurs apar ca un act firesc de îndreptare a unei greşeli de judecată săvârşită de prima instanţă, efectuat în cadrul controlului de legalitate şi temeinicie pe care l-a exercitat, soluţionând un recurs întemeiat pe dispoziţiile art.3041 Cod de procedură civilă.
În alte cuvinte, dacă judecarea cererii de chemare în judecată avea a se rezuma la drepturile cuvenite notificatoarei P.S.A.M.,, iar hotărârea pronunţată avea a produce consecinţe doar în privinţa drepturilor cuvenite acesteia, era firesc ca, între statuările absolut necesare ale instanţelor ce au soluţionat cauza, să se regăsească şi precizarea cu privire la limitele juridice ale acestui drept, eronat omisă de către prima instanţă şi ulterior îndreptată prin hotărârea instanţei de recurs.
Curtea apreciază că, păstrând neschimbată hotărârea de primă instanţă, s-ar fi ajuns la o soluţie nelegală de recunoaştere în favoarea reclamantei a unor drepturi mai largi decât i se cuveneau ei, potrivit înscrisurilor doveditoare.
Aşadar, date fiind circumstanţele concrete în care judecata cauzei analizate a avut loc, şi apreciind că determinarea întinderii drepturilor cuvenite reclamantei se înscria în statuările obligatorii pe care instanţele ce au soluţionat această pricină ar fi trebuit să le facă, Curtea apreciază ca fiind nefondată critica revizuientei de pronunţare a instanţei de recurs asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
Chiar dacă cererea de chemare în judecată nu a avut ca petit şi stabilirea cotelor cuvenite persoanelor îndreptăţite, ea conţinând astfel de solicitări încât să producă efecte şi în favoarea celei de-a doua notificatoare ce nu a devenit şi parte în proces (S.I.M.), de vreme ce prin hotărârea sa, prima instanţă a disociat analiza pe care făcut-o în privinţa drepturilor acestora şi a stabilit că se poate pronunţa şi se va pronunţa doar în privinţa drepturilor cuvenite reclamantei P.S.A.M., (una din notificatoare şi din cele trei succesoare în drepturi ale fostului proprietar), era absolut necesar să determine totodată şi limitele juridice ale drepturilor recunoscute pe baza înscrisurilor doveditoare, decurgând din calitatea ei de succesoare în drepturi a numitului C.G.C, alături de notificatoarea S.I.M. şi de numita G.C.O.C.
Cea de-a doua critică a revizuirii, întemeiată tot pe dispoziţiile art.322 pct.2 Cod de procedură civilă, constând în aceea că instanţa de recurs s-a pronunţat plus petita, acordând mai mult decât s-a cerut, nu este aplicabilă cauzei rezolvată potrivit celor descrise anterior întrucât vizează ipoteza în care instanţa recunoaşte un drept mai mare sau drepturi mai largi decât s-au cerut prin cererea de chemare în judecată şi care au constituit obiectul judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă.
Aşa cum, de altfel, a susţinut şi revizuienta, recunoaşterea dreptului la o anume cotă succesorală ori cotă din bunul litigios nu a constituit petitul cererii de chemare în judecată, fiind doar un element inerent unei judecăţi privitoare la stabilirea drepturilor cuvenite mai multor persoane îndreptăţite, iar efectul judecăţii de recurs nu a fost cel al recunoaşterii unor drepturi mai largi titularului cererii de chemare în judecată, pentru ca acesta să fie în postura de a invoca o critică de plus petita, ci dimpotrivă.
De asemenea, Curtea apreciază că o critică de plus petita nu ar putea fi invocată faţă de dezlegările unei hotărâri judecătoreşti ce nu a rezolvat şi recunoscut expres drepturi în favoarea altor persoane decât părţile din proces, după cum se susţine de către revizuientă în legătură cu drepturile numitei S.I.M., ce nu a fost parte în proces şi nu a putut avea, deci, nici o cerere în procesul finalizat prin decizia supusă revizuirii.
Cum s-a arătat anterior, critica de plus petita întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.2 Cod de procedură civilă, trebuie să fie în mod necesar corelată cu un petit al unei cereri formulate în cauză şi, desigur, cu dispoziţia instanţei asupra acestuia.
În considerarea tuturor acestor motive, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată.
