Textul legal invocat nu se refera la temeiurile cererilor deduse judecatii, ci numai la obiectul lor, deci la pretentiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecata, respectiv de pârât în reconventionala, de oricare dintre partile care au intervenit în proces, dupa caz.
Textul legal invocat nu se refera la temeiurile cererilor deduse judecatii, ci numai la obiectul lor, deci la pretentiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecata, respectiv de pârât în reconventionala, de oricare dintre partile care au intervenit în proces, dupa caz.
În raport de aceste precizari si fata de dispozitiile art. 30 alin. (3) Codul familiei, care instituie prezumtia relativa de comunitate, s-a constatat ca imobilul a avut calitatea de bun comun, iar ca urmare a vânzarii acestuia, pretul imobilului încasat exclusiv de revizuenta are caracterul de bun comun, devenind prin subrogatie reala parte componenta a masei bunurilor comune supusa partajului la solicitarea reclamantului.
Art. 322, pct. 2, teza a I-a, Cod procedura civila
Prin cererea înregistrata pe rolul Curtii de Apel Constanta sub nr. 1324/36/2011, revizuienta S.T.A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul P.G. revizuirea deciziei civile nr. 92/FM/ 02.11.2011 pronuntata de Curtea de Apel Constanta în dosarul civil nr. 5229/212/2006, cu consecinta rejudecarii recursului formulat de P.G. si excluderea contravalorii imobilului înstrainat de revizuienta din masa bunurilor comune.
În motivarea cererii de revizuire se arata ca prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 5229/212/2006, reclamantul P.G. a solicitat în contradictoriu cu T.A. (fosta P.), partajarea bunurilor comune dobândite în timpul casatoriei respectiv imobilul situat în Constanta, strada P. nr. 3 si bunuri mobile enumerate în cerere.
Instanta de fond a respins cererea de partajare a imobilului motivat de faptul ca apartamentul în litigiu nu constituia bunul comun al sotilor la momentul partajului întrucât în timpul casatoriei, sotia revizuienta, în baza unei procuri din partea sotului sau, P.G., l-a înstrainat, iar ulterior divortului, revizuienta l-a recumparat, în prezent locuinta fiind bunul comun al pârâtei si al actualului sau sot. Solutia a fost mentinuta în apel de Tribunalul Constanta.
Prin decizia civila nr. 92/FM/02.11.2011 – ce face obiectul revizuirii, Curtea de Apel Constanta, cu opinie majoritara, a admis recursul reclamantului P.G. si a modificat hotarârea pronuntata de instantele inferioare, constatând ca masa de partaj se compune si din suma de 106.000 lei reprezentând contravaloarea imobilului, -bun comun, înstrainat de pârâta, pârâta fiind obligata catre reclamant la plata unei sulte de 59.000 lei.
Sustine revizuienta ca solicitarea recurentului de includere a sumei de 106.000 lei în masa de partaj a constituit o cerere noua formulata de P.G. în apel si ulterior în recurs, aspect ce este inadmisibil, iar pe de alta parte includerea acestei sume de bani în masa partajabila în aceasta faza a procesului a dat posibilitatea reclamantului ca fara nicio proba si plata taxelor de timbru aferente sa obtina un avantaj material, pârâta fiind lipsita de posibilitatea de a formula aparari legate de conditiile în care s-a perfectat vânzarea-cumpararea locuintei în timpul casatoriei distribuirea sumei obtinute, cota de contributie la dobândirea bunurilor imobile etc.
În drept, se invoca dispozitiile art. 322 pct. 2 Cod procedura civila.
Prin întâmpinare, intimatul P.G. a solicitat în principal respingerea cererii de revizuire ca inadmisibila, în raport de dispozitiile art. 322 si 324 pct. 1 Cod procedura civila, hotarârea supusa revizuirii a fost pronuntata în recurs nu evoca fondul si prin urmare nu e supusa revizuirii.
Pe fondul cererii se solicita respingerea revizuirii ca nefondata întrucât instanta de recurs s-a pronuntat în limitele investirii; reclamantul a solicitat partajarea bunurilor comune, imobil si bunurile mobile, iar cum pârâta a vândut locuinta comuna si si-a însusit integral pretul, în mod corect s-a dispus partajarea contravalorii imobilului.
Curtea, analizând legalitatea hotarârii Curtii de Apel Constanta în raport de criticile revizuientei si fata de dispozitiile art. 322 pct. 2 teza I si II Cod procedura civila constata ca revizuirea este nefondata pentru urmatoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinara de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotarârilor definitive, în cazurile si în conditiile expres prevazute de lege.
Sub aspectul obiectului revizuirii, art. 322 alin. (1) Cod procedura civila prevede ca se poate cere revizuirea unei hotarâri ramase definitive în instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarâri date de o instanta de recurs atunci când evoca fondul. În speta se constata ca prin decizia civila nr. 92/FM/02.11.2011 Curtea de Apel Constanta a admis recursul reclamantului P.G. si evocând fondul cauzei, în urma reaprecierii probelor administrate la fond a stabilit o alta situatie de fapt, respectiv o alta compunere a masei bunurilor comune dispunând partajarea acesteia în raport de dispozitiile art. 6735 Cod procedura civila.
În raport de aceste considerente, Curtea constata ca exceptia de inadmisibilitate a cererii de revizuire invocata de intimat este nefondata, hotarârea supusa revizuirii intrând în categoria hotarârilor judecatoresti reglementate de art. 322 alin. (1) Cod procedura civila, fiind o hotarâre pronuntata în recurs, prin care s-a evocat fondul litigiului.
Pe fondul cererii de revizuire:
Conform dispozitiilor art. 322 pct. 2 teza a I-a Cod procedura civila – o hotarâre judecatoreasca poate fi supusa revizuirii atunci când instanta s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Acest motiv de revizuire constituie o aplicare a principiului disponibilitatii, instanta fiind tinuta sa respecte cadrul procesual fixat de parti, dar în limitele acestui cadru, trebuie sa solutioneze pricina în ansamblul ei.
În literatura de specialitate s-a retinut ca exista acest motiv de revizuire – extra petita – atunci când reclamantul a cerut numai obligarea pârâtului la plata sumei datorate, iar instanta îi acorda si dobânzi; daca s-a solicitat numai restituirea bunului însa instanta l-a obligat pe pârât si la plata fructelor, ori instanta a acordat cheltuieli de judecata desi nu fusesera solicitate.
În speta, din analiza cererii de chemare în judecata formulata de reclamantul P.G. rezulta ca acesta a învestit instanta de judecata cu o actiune având ca obiect partajul bunurilor dobândite în timpul casatoriei cu pârâta T.A., între bunurile enumerate în actiune ca element al masei partajabile fiind si imobilul situat în Constanta, strada P. nr. 3, bun dobândit în timpul casatoriei prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 2185/09.07.2002 si rectificat sub nr. 4657/10.07.2002 de B.N.P. E.T.
Calitatea de bun comun a acestui imobil este recunoscuta de altfel de revizuenta, în contractul de nr. 2725/09.08.2005 autentificat de B.N.P. Asociati C.P. si A.E.G., în care se face un istoric al imobilului donat aratându-se în mod expres ca bunul a fost dobândit de V.A. (fosta P.) si P.G. ca bun comun, în baza contractului de vânzare-cumparare nr. 2185/09.07.2002.
Prin urmare, Curtea constata ca Judecatoria Constanta a fost investita cu o actiune de partajare a bunurilor comune, iar imobilul în litigiu a fost enumerat în actiune ca facând parte din masa bunurilor partajabile.
În raport de aceste precizari si fata de dispozitiile art. 30 alin. (3) Codul familiei, care instituie prezumtia relativa de comunitate, Curtea a constatat în recurs ca imobilul situat în Constanta, str. P. nr. 3, a avut calitatea de bun comun, iar ca urmare a vânzarii acestuia, pretul imobilului încasat exclusiv de revizuenta are caracterul de bun comun, devenind prin subrogatiei reala parte componenta a masei bunurilor comune supusa partajului la solicitarea reclamantului P.G.
Cât timp reclamantul nu a renuntat în mod expres la partajarea imobilului bun comun dupa ce a fost înstrainat de fosta sa sotie, în baza unei procuri acordate de reclamant anterior divortului, nu se poate retine ca instanta de recurs a acordat reclamantului ce nu s-a cerut, prin includerea contravalorii imobilului înstrainat în masa bunurilor partajabile.
Sustinerea revizuentei pârâte în sensul ca prin aceasta modalitate de solutionare a partajului în recurs nu a avut posibilitatea sa probeze modalitatea de dobândire a imobilului, cota de contributie a sotilor la dobândirea acestui bun si distribuirea sumei obtinute se retine a fi nefondata.
Curtea constata ca prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta reclamantul a precizat ca imobilul din Constanta, str. P. nr. 3, este bunul comun al sotilor si a solicitat partajarea bunurilor mobile si imobil în cote egale, între fostii soti.
Se constata ca, desi în revizuire, pârâta invoca anumite aspecte ce vizeaza inexistenta calitatii de bun comun a imobilului si, în subsidiar, existenta unor cote inegale de contributie la dobândirea bunului imobiliar, în fata instantelor de fond si de apel, si chiar în recurs (desi avea posibilitatea sa îsi formuleze aparari si sa dovedeasca faptul ca imobilul în litigiu nu constituie bunul comun al partilor) pârâta s-a limitat sa sustina în legatura cu imobilul doar faptul ca el a fost înstrainat, si nu mai poate fi partajat în materialitatea lui, între fostii soti.
Pe de alta parte, revizuienta pârâta nu a sustinut si nu a probat niciodata cu ocazia solutionarii actiunii de partaj ca partile au avut contributii diferite la dobândirea bunurilor comune, stiut fiind faptul ca partajul bunurilor comune se realizeaza în raport de contributia fiecarui sot la dobândirea patrimoniului comunitar, iar nu cu privire la fiecare bun în parte.
Unicitatea sub care se prezinta universalitatea juridica a bunurilor comune, privita ca o masa de drepturi si obligatii, face ca în mod corelativ la încetarea starii de codevalmasie, împartirea sa se realizeze de asemenea prin unicitatea de cote stabilite pentru fiecare codevalmas în raport de contributia sa reala la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu prin pluralitate de cote, adica nu prin diferentierea cotelor în raport de anumite bunuri. De aceea, cotele de contributie corespunzatoare aportului fiecarui sot la dobândirea bunurilor comune, se stabilesc asupra totalitatii bunurilor comune si nu pe categorii de bunuri mobile sau imobile si nici asupra unui anumit bun, chiar daca acel bun are reprezenta o valoare mult mai importanta în comparatie cu restul masei – în speta imobilul ce a constituit domiciliul comun al sotilor.
Cum, în cauza, cu ocazia solutionarii cererii de partaj revizuenta nu a negat niciodata calitatea de bun comun a imobilului în litigiu, si nu a contestat cotele de contributie invocate de reclamant, respectiv de ˝ pentru fiecare dintre fostii soti, se constata ca instanta de recurs s-a pronuntat în limitele investirii, asupra partajului bunurilor comune, în cote de ˝ pentru fiecare sot. Vânzarea imobilului bun comun si încasarea pretului numai de catre pârâta nu constituie un motiv pentru a exclude din masa partajabila contravaloarea acestui imobil, pretul încasat dobândind calitatea de bun comun în temeiul subrogatiei reale cu titlu particular. Astfel, valoarea care reprezinta si înlocuieste un bun comun constituie bun comun, dupa cum valoarea care reprezinta si înlocuieste un bun propriu constituie bun propriu al unui a din soti (art. 31 lit. (f) Codul familiei).
În ceea ce priveste sustinerea ca reclamantul a obtinut în recurs un folos material fara plata taxelor judiciare aferente, Curtea constata ca aceasta critica nu se încadreaza în dispozitiile art. 322 pct. 2 Cod procedura civila pentru revizuirea unei hotarâri judecatoresti.
Pe de alta parte, Curtea subliniaza faptul ca, în conditiile în care pârâta nu a negat cota de contributie de ˝ solicitata de reclamant per ansamblul bunurilor comune si nici calitatea imobilului de bun comun – apararile sale limitându-se numai la aspectul ce viza împrejurarea ca imobilul a fost înstrainat si nu mai poate fi împartit în natura între fostii soti – în speta nu erau aplicabile dispozitiile art. 3 lit. c) alin. (5) din Legea nr. 146/1997.
Pentru considerentele expuse în baza art. 322 pct. 2 Cod procedura civila, va respinge cererea de revizuire ca nefondata.
În baza art. 274 alin. (3) Cod procedura civila obliga revizuienta catre intimat la 1.000 lei cheltuieli de judecata reprezentând onorariul redus al avocatului, proportionat cu durata desfasurarii acestei proceduri extraordinare si cu complexitatea cererii de revizuire si aparatorului intimatului în prezentul litigiu.
